UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ECOLOGIE ŞI
PROTECŢIA MEDIULUI

Program de studii universitare de master: Managementul Resurselor Naturale

Forma de învăţământ: învăţământ cu frecvenţă

Suport de curs pentru disciplina:

Politici europene în domeniul gestionării
resurselor naturale

Titular de disciplină:
Prof. univ. em. dr. ing. Vladimir ROJANSCHI, Doctor Honoris Causa

Bucureşti
2018
 CUPRINS
Introducere 4
a. Date privind titularul de disciplină ............................................................................................ 4
b. Date despre disciplină ............................................................................................................... 4
c. Obiectivele disciplinei ............................................................................................................... 4
d. Competenţe acumulate după parcurgerea cursului.................................................................... 4
e. Resurse şi mijloace de lucru ...................................................................................................... 5
f. Structura cursului ...................................................................................................................... 5
g. Evaluarea ................................................................................................................................... 6
Capitolul 1. Introducere .................................................................................................................... 7
1.1. Aspecte generale ....................................................................................................................... 7
1.1.1. Definiții .............................................................................................................................. 7
1.1.2. Clasificarea resurselor naturale .......................................................................................... 7
1.1.3. Activitățile umane .............................................................................................................. 8
1.1.4. Probleme globale de mediu .............................................................................................. 10
1.2. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 14
Capitolul 2. Instrumente ale Uniunii Europene în domeniul mediului ....................................... 15
2.1. Apariţia şi evoluția Uniunii Europene ..................................................................................... 15
2.2. Instituţii şi comisii ale Uniunii Europene ................................................................................ 18
2.3. Evoluția politicii de mediu a Uniunii Europene ...................................................................... 19
2.4. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 29
Capitolul 3. Politica Uniunii Europene de gestionare a resurselor naturale .............................. 30
3.1. Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale (2005 ) – Parlamentul
European......................................................................................................................................... 30
3.2. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 32
Capitolul 4. Strategia națională privind dezvoltarea durabilă a României ................................ 33
4.1. Aspecte generale ..................................................................................................................... 33
4.2. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 37
Capitolul 5. Resursele naturale ale României ................................................................................ 38
5.1. Apa .......................................................................................................................................... 38
5.2. Solul ........................................................................................................................................ 40
5.3. Pădurea .................................................................................................................................... 40
5.4. Minereuri ................................................................................................................................. 41
5.5. Cărbune ................................................................................................................................... 42

2
 5.6. Petrol ....................................................................................................................................... 42
5.7. Gaze ......................................................................................................................................... 42
5.8. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 42
Capitolul 6. Conceptul de producție și consum durabil ca instrument de management a
resurselor naturale ................................................................................................... 43
6.1. Conceptul de producție și consum durabil (PCS) ................................................................... 43
6.1.1. Generalități ....................................................................................................................... 43
6.1.2. Concepte în contextul PCS............................................................................................... 44
6.2. Bibliografie recomandată ........................................................................................................ 59

3
 Introducere

Cursul este destinat studenţilor din cadrul programului de studii universitare de

master Managementul Resurselor Naturale al Facultăţii de Ecologie şi Protecţia
Mediului.

a. Date privind titularul de disciplină

Nume şi
ROJANSCHI Vladimir
prenume:

E-mail: vrojanschi@gmail.com

b. Date despre disciplină

Anul de
studiu: I

Semestrul: 1

c. Obiectivele disciplinei
Obiectivul Însuşirea viziunii Europene privind managementul resurselor naturale şi măsura în
general al
care se transferă la realităţile socio-economice ale României.
disciplinei
Înţelegerea aplicabilităţii componentelor managementului general al resurselor
Obiectivele
specifice naturale la nivel local, regional, naţional şi continental.

d. Competenţe acumulate după parcurgerea cursului

 Înţelegerea viziunii structurilor europene privind mediul, cu accent pe
managementul resurselor naturale. Implicaţii privind adaptarea tehnologiilor de
proces la optimizarea tehnico-economică privind consumul de resurse .

Competenţe  Utilizarea diferitelor tehnici de identificare a utilizării intensive a resurselor

profesionale naturale, a celor deficitare, a eficienţei de utilizare în diferite tehnologii de
proces, a problemelor de mediu generate de utilizarea lor.
 Abordarea managementului resurselor naturale în contextul managementului
general al mediului.

4
  Asumarea funcției de conducere într-o echipă pluridisciplinară și aplicarea de
diferite tehnici în vederea eficientizării activității echipei.

Competenţe  Aplicarea normelor și valorilor de etică profesională în contextul asumării

transversale responsabilității de coordonator al unor sarcini și obiective complexe.
 Selectarea și utilizarea oportunităților de învățare și de formare profesională
continuă, a surselor informaționale și a resurselor de comunicare.

e. Resurse şi mijloace de lucru

Pentru o pregătire temeinică vă sugerăm să consultaţi bibliografia
recomandată.

f. Structura cursului

Cursul de Politici europene în domeniul gestionării resurselor naturale este

alcătuit din 6 capitole:
Capitolul I. Introducere
Capitolul II. Instrumente ale Uniunii Europene în domeniul Mediului
Capitolul III. Politica Uniunii Europene de gestionare a resurselor naturale
Capitolul IV. Strategia națională privind dezvoltarea durabilă a României
Capitolul V. Resursele naturale ale României
Capitolul VI. Conceptul de producție și consum durabil ca instrument de
management a resurselor naturale

Cursul de Politici europene în domeniul gestionării resurselor naturale poate

fi studiat atât în întregime, potrivit ordinii prestabilite a capitolelor, dar se poate şi
fragmenta în funcţie de interesul propriu mai accentuat pentru anumite teme. Însă, în
vederea susţinerii examenului este obligatorie parcurgerea tuturor celor 6 capitole.

5
 g. Evaluarea
Înainte de examen este indicat să parcurgeţi din nou toată materia, cu atenţie,
durata estimată pentru această activitate fiind de aproximativ o săptămână.
Tip activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare Pondere din nota finală
Prezenţa la 50% din Verificarea prezenţei
Curs 20 %
cursuri
Acurateţea ideilor Punctaj întocmit

Proiect prezentate în cadrul pentru realizarea 20 %

referatelor referatelor
Gradul de cunoaştere Examen oral -
Evaluare finală a noţiunilor Conversaţie de 60%
prezentate la curs. evaluare
Modalitatea de notare (calificativ sau notă): Notă

Standard minim de performanţă:

- Realizarea unui referat

6
 Capitolul 1.
Introducere

1.1. Aspecte generale

1.1.1. Definiții
Resurse – totalitatea materialelor şi formelor de energie de care au nevoie oamenii în
activitatea lor şi include: materiile prime, purtătorii de energie, cât şi elementele de mediu ca apa,
aerul, solul.
Resursele naturale reprezintă ansamblu componentelor vegetale, animale, minerale, de sol
de pe un anumit spațiu.
Având în vedere statutul de resursă, definiția poate căpăta o altă enunțare ca fiind bunuri şi
forţe ale naturii utilizate de om în diferite scopuri (economice, construcții, agrement, turism etc.).
Resursele naturale sunt componente ale planetei Pământ, în stare nemodificată, pe care omul
a învăţat în timp să le utilizeze, în vederea obținerii de produse, bunuri, servicii sau satisfacerea
unor nevoi.
Exploatarea sau utilizarea acestora peste anumite limite a dus în prezent la pericolul
epuizării resurselor, iar pe de altă parte a generat poluare şi probleme de impact semnificativ asupra
mediului.

1.1.2. Clasificarea resurselor naturale

Din punct de vedere al dreptului de proprietate:
 Resurse naturale ale nimănui – “Res naturae nullus “ – la începutul exploatării
resurselor;
 Resurse naturale comune – “Res naturae communis “- apa, aer, sol, biodiversitatea;
 Resurse naturale internaționale – “Res naturae internationalis “- marea deschisă,
Antarctica.
Din punct de vedere al tipului/provenienței:
 Resurse substanțiale: primordiale, elemente chimice care stau la baza structurii
materiei vii (CO2, O2, compuși ai N, P, K etc.);
 Resurse acvatice;
 Resurse alimentare;
 Resurse biologice;

7
  Resurse cinegetice;
 Resurse energetice;
 Resurse forestiere;
 Resurse funciare;
 Resurse genetice;
 Resurse minerale;
 Resurse turistice;
 Resurse estetice;
 Resurse umane.
Din punct de vedere al cantităților disponibile:
 Resurse naturale neînlocuibile: apa, lumina, solul;
 Resurse inepuizabile – dependente de specificul planetei TERRA: precipitații;
atmosferice, energia solară, energia eoliană, forța mareelor, apa;
 Resurse epuizabile: minerale, metale prețioase, combustibili fosili (cărbune, petrol,
gaz).
Din punct de vedere al capacității de regenerare:
 Neregenerabile: materiale şi servicii de mediu care nu pot fi înlocuite;
 Regenerabile: resurse ale mediului existente în cantităţi infinite , care posedă
capacitate de regenerare:
 Reînnobile – solul, apa, vegetația, fauna;
 Nereînnobile – specii dispărute.
Din punct de vedere al repartiției geografice:
 Extraterestre – solară, eoliană, ape meteorice, azot din atmosferă;
 Litosfera – sol, combustibili fosili, roci , minerale, biodiversitate;
 Hidrosfera – energie, biodiversitate, substanțe utile.

1.1.3. Activitățile umane

La începuturile civilizației – fără impact asupra mediului :
- Vânătoare;
- Pescuit;
- Agricultura familială;
- Produse ale pădurii;
- Navigație – forţa vântului şi umană;
- Minerit primar;

8
Societate umană în curs de dezvoltare – impact redus asupra mediului – punctual:
- Extracții şi minerit – piatră, aur, argint, fier etc.;
- Construcții civile , drumuri , apeducte etc.;
- Metalurgie primară;
- Transporturi – tracțiune animală, energie a naturii;
- Prelucrare lemn;
- Agricultura dezvoltată la nivel de comunităţi;
- Meșteșuguri locale de bunuri.

Prima revoluţie industrială – impact asupra mediului evident în zona localităților

urbane, poluare locală, începe sa apară problema epuizării de resurse, pe plan local:
- Transport mecanic;
- Industrie constructoare de mașini;
- Extracții petroliere;
- Industrie petrochimică;
- Agricultură şi zootehnie intensivă;
- Construcții căi ferate, drumuri, construcții civile de mari dimensiuni.

O nouă revoluție industrială / informațională. Dezvoltare extensivă/intensivă a

activităților socio-economice – poluare semnificativă cu efecte globale - impact negativ
semnificativ asupra mediului, creșterea riscurilor ecologice, consumuri semnificative de
resurse – posibile epuizări de resurse:
- Industrie electrotehnică, electronică, telecomunicații;
- Agricultura intensivă, industrie alimentară, OMG;
- Transport modern de mare capacitate;
- Industrie nucleară;
- Turism intensiv;
- Despăduriri masive pentru teren şi lemn;
- Generare gravă de deşeuri;
- Dezvoltare urbană şi a serviciilor aferente;
- Schimbare masivă a destinaţiei terenurilor.

9
 1.1.4. Probleme globale de mediu
- Poluarea elementelor de mediu (apă, aer, sol);
- Deșertificare;
- Despădurire;
- Pierderi în biodiversitate;
- Afectare strat de ozon;
- Schimbări climatice;
- Problematica deşeurilor.

1.1.4.1. Poluarea
Definiţie: Proces de alterare a mediilor de viață biotice şi abiotice şi a bunurilor create de
om, cauzate de activităţi umane, cât şi din cauza unor fenomene naturale. Complex de fenomene
care au schimbat sau tind să schimbe calitatea mediului ambiant în detrimentul echilibrului ecologic
natural; poluarea afectează direct sau indirect apele, solul, aerul, vegetaţia, lumea animală şi
colectivităţile umane.
Surse de poluare:
 Surse naturale
- cutremure, inundații, erupții, incendii, furtuni, procese de descompunere, tornade etc.
 Surse antropice
- Industrie;
- Agricultură;
- Localităţi;
- Transport;
- Energie.

Clasificarea surselor de poluare

Criterii de clasificare:
 Origine;
 Formă;
 Mobilitate;
 Înălţime;
 Regim de funcţionare;
 Tip de activitate.

10
După formă:
 surse punctuale;
 surse liniare;
 surse de suprafață;
 surse de volum.

După înălţime:
 surse la sol;
 surse joase – sub 50m;
 surse medii – între 50-150 m;
 surse înalte – peste 150m.

Efectele poluării:
 efecte privind sănătatea umană;
 efecte asupra componentelor de mediu şi a mediului în ansamblu;
 efecte asupra biodiversităţii;
 efecte asupra construcţiilor;
 efecte asupra peisajului.

Fig. Poluarea şi efectele ei asupra mediului

11
 Fig. Impact asupra ecosistemelor

Răspunsul societății
• Un nou concept de dezvoltare a societăţii - DEZVOLTAREA DURABILĂ.
• Se asigura bunăstarea generaţiei actuale fără a compromite şansele generaţiilor viitoare.
• Optim între :
– componenta economică;
– componenta umană;
– componenta ecologică;
– componenta tehnologică.
• Concepte actuale de dezvoltare a societăţii:
– Dezvoltarea Durabilă – optim între componentele: economic, mediu şi social şi
tehnologic;
– Economia verde;
– Economia circulară;
– Reducerea emisiilor de CO2;
– Energii regenerabile;
– Economie globală.

12
 DEZVOLTARE DURABILĂ

Gestiunea
producţiei şi Gestiunea
serviciilor modificării
Gestiunea
resurselor
 Închiriere
 Concesionare  Analiza proiectelor
 Controlul poluării  Planuri de infrastructură
 Costuri de mediu  Gestiunea traficului
 Dezvoltare tehnologică  Controlul poluării auto
 Politica de producţie
 Deşeuri  Calitatea aerului şi a apei
 Păstrarea calităţii solului
 Securitatea şi eficienţa
Evaluare costuri energetică Cercetare şi
 Conservarea naturii proiectare
 Valorificarea deşeurilor
 Sănătatea şi siguranţa
cetăţeanului
Fig. Componentele strategice ale dezvoltării durabile
Economia verde
• echitate şi justeţe, atât în cadrul, dar şi între generaţii;
• consistenţă cu principiile dezvoltării durabile;
• o abordare precaută a impacturilor sociale şi de mediu;
• aprecierea atât a capitalului natural, cât şi a celui social, alături de alte forme de capital;
• necesitatea corelării ţintelor existente ale macroeconomiei, cu aceea de generare a
locurilor de muncă “verzi”, eradicarea sărăciei, creşterea competitivităţii şi dezvoltarea
sectoarelor cheie;
• accent pe agricultură, turism, servicii, IT, energie regenerabilă;
• control emisii CO2.

Economia circulară
• Concept ce dă o notă concretă “dezvoltării durabile”;
• Menit să reducă presiunea asupra resurselor;
• Contrapondere la economia lineară, care presupune: resursă – procese/tehnologii –
produse – utilizare – deşeuri – circuitul deşeurilor (depozitare);
• Reducere la minimum posibil a generării de deşeuri;
13
 • Valorificarea deşeurilor ca resursă;
• Se bazează pe cei “3 R” – recuperare, reciclare, reutilizare;
• Energie regenerabilă.

1.2. Bibliografie recomandată

a. I. Dediu – Enciclopedie de Ecologie – Ştiinţa, Rep. Moldova, 2010

b. D. Drimer – Ecologie – Dicţionar Enciclopedic, Editura Tehnică, Bucureşti, 2006

14
 Capitolul 2.
Instrumente ale Uniunii Europene în domeniul mediului

2.1. Apariţia şi evoluția Uniunii Europene

● 1946 – 1957: PRIMII PAŞI
- 1946: Winston Churchill lansează un apel pentru crearea “Statelor Unite ale
Europei”;
- 1950, 9 mai: Robert Schuman – Ministru Afacerilor Externe al Franţei – propune
punerea în comun a resurselor de cărbune şi a celor de oţel ale Franţei şi
Germaniei – Declaraţia Schuman;
- 1951: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda semnează, la Paris,
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
- 1957: Statele membre CECO semnează, la Roma, Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (Euratom) şi Tratatul de instituire a Comunităţii
Economice Europene (CEE).

●1958 – 1973: DE LA “EUROPA CELOR ŞASE” LA “EUROPA CELOR NOUĂ”

- 1973: Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca aderă la Comunitatea Europeană (în
total 9 state)
● 1974 – 1986: DE LA “EUROPA CELOR NOUĂ” LA “EUROPA CELOR
DOISPREZECE”
- 1979: este creat Sistemul Monetar European, unitatea monetară a acestuia fiind
ECU (EUROpean Currency Unit)
- 1981: Grecia aderă la Comunitatea Europeană
- 1986: Spania şi Portugalia aderă la Comunitatea Europeană (în total 12 state)

15
 ●1987 – 1995: DE LA “EUROPA CELOR DOISPREZECE” LA “EUROPA CELOR
CINCISPREZECE”
- 1987: Actul Unic European intră în vigoare, care adaugă cooperarea politică celei
economice
- 1990: ia fiinţă BERD şi se semnează Convenţia Schengen
- 1992: este semnat Tratatul de la Maastricht
- 1993: Piața Unică este funcțională;
Tratatul de la Maastricht întră în vigoare – tratat pentru Uniunea Europeană
- 1995: Convenția Schengen intră în vigoare; Austria, Finlanda și Suedia aderă la
Uniunea Europeană (în total 15 de state)

●1996 – 2007: DE LA “EUROPA CELOR CINCISPREZECE” LA “EUROPA CELOR 27”

- 1999: Lansarea monedei unice europene, Euro, ca monedă oficială, în 11 state UE
care au îndeplinit criteriile de convergenţă: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa,
Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia s-a
alăturat zonei Euro la 1 ianuarie 2001
2001: Se semnează tratatul de la Nisa – proces decizional al UE în condițiile a 27 de
state membre
2003 ; la Salonic se adoptă noua Constituție Europeană
- 2004: Sunt admise în UE alte 10 state Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria
- 2007: Sunt admise în UE ultimele două state Romania și Bulgaria (în total 27 de
state)

16
 1 ianuarie 2013 - Europa celor 28 – este admisă Croaţia
2013 – demarează tratativele UE cu Ucraina, Georgia, Moldova – statut special
2014 – demarează tratativele cu ţările din Balcanii de Vest
2014 – după alegerile Europarlamentare – se face afirmaţia că cel puţin 10 ani nu se
va mai admite nici-o ţară în UE.

Însemnele Uniunii Europene

- Steagul UE - în decembrie 1986 – adoptat de Consiliul Europei – autor Arsene Heitz
- In 1986 Comisia Europeana l-a adoptat
- In 1992 prin tratatul de la Maastricht – Uniunea Europeana l-a adoptat
- In 1985 la Consiliul Europei de la Milano se adopta Imnul UE
- Reprezintă “Oda Bucuriei” scrisă de Friederich Schiller şi muzica compusă de Ludwig
van Beethoven în 1785
- S-a preluat numai muzica.

17
2.2. Instituţii şi comisii ale Uniunii Europene

Parlamentul European
Alegeri recente: 25 mai 2015
751 deputaţi
Prezenţa la vot: 42,5 %
Președinte : Martin Schulz
22 comisii
Comisia de specialitate pentru mediu: mediu, sănătate şi siguranţa alimentară
România: 32 deputaţi

Comisia Europeana
Organul executiv al Uniunii Europene
Preşedinte + 27 Comisari
Actualul preşedinte: Jean-Claude Juncker
Prim –Vicepreşedinte + Înalt reprezentant + 5 Vicepreşedinţi
20 Comisari
Corina Creţu (din Romania) – Politică regională

Comisii având preocupări de mediu

Comisia de “Politici climatice şi energie” – comisar Miguel Arias Cante (din Spania)
Comisia de “Mediu, afaceri maritime, pescuit” – comisar Karmenu Vella (din Malta)
Comisia de “Sănătate şi siguranţă alimentară” comisar Vytenis Andriukatis (din Lituania)
Comisia pentru “Agricultură şi dezvoltare rurală” - Comisar Phil Hogan (Irlanda)

Comisia de “Schimbări climatice şi energie”

Responsabilităţi:
Creşterea securităţii energetice a Europei prin diversificarea surselor de import
energetic şi unificarea puterii de negociere în discuţii cu state non –Europene
Selectarea proiectelor de infrastructură pentru a stabili Uniunea Europeană a
Energiei
Propunerea de noi legi şi reguli de implementare până în 2030 a cadrului de climă şi
energie şi negocieri cu parlamentul European şi naţiuni
Dezvoltarea politicii Europene pentru energii regenerabile şi să facă UE lider în lume
în acest sector

18
 Întărirea şi promovarea Sistemului de Comerţ cu Emisii, problema fanion în politica
UE privind clima.

Comisia “Mediu, afaceri maritime şi pescuit”

Responsabilităţi
Protejarea mediului în condiţiile menţinerii competitivităţii
Asigurarea potenţialului solului şi mărilor pentru a crea locuri de muncă sustenabile
care să asigure conservarea resurselor naturale
Implementarea unei noi politicii comune de pescuit
Conducerea discuţiilor cu partenerii noştri globali pentru definirea managementului
şi guvernării - oceanele noastre planetare.

Comisia de “Sănătate şi siguranţă alimentară”

Responsabilităţi
Modernizarea şi simplificarea politicii UE de siguranţă alimentară, având în vedere
nivelul maxim al siguranţei actuale şi asigurând un efect maxim al politicii existente
Comisia să fie gata să suporte capacitatea UE de a gestiona situaţiile de criză în
siguranţa alimentară sau pandemii
Revederea legilor ce obligă Comisia de a autoriza OMG, în condiţiile în care
majoritatea guvernelor se opun.
Construcţia cunoştinţelor asupra performanţei sistemelor naţionale de sănătate, a
acţiunilor naţionale şi politicii UE
Sprijinirea abordării provocărilor din cauza creşterii presiunii asupra sistemului
naţional de sănătate în acelaşi timp cu creşterea presiunii asupra finanţelor publice.

2.3. Evoluția politicii de mediu a Uniunii Europene

1972:
a. Stockholm – prima conferință ONU pentru mediu – 5 iunie –Ziua mondiala a Mediului;
b. au fost înființate:
 “Programul Națiunilor Unite pentru Mediu” - UNEP; Nairobi (Kenya)
 “Sistemul Global de Monitoring al Mediului ” - GEMS; activează în cadrul UNEP
 “Monitoringul de fond integrat al poluării mediului” - (IGMB)

19
  “Sistemul de informaţii privitoare la mediu” INFOTERRA activează în cadrul UNEP –
decizie în 1975 ; activ din 1977
● 1972: Paris - Consiliul European a hotărât luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului,
condiţiilor şi calităţii vieţii în Europa

Uniunea Europeană îşi asumă rolul de port-drapel a politicii globale de mediu şi de

direcţionare a acţiunilor de protecţia mediului.
Această viziune se materializează prin adoptare din 1972 până astăzi a Planurilor de
Acţiune de Mediu (PAM).

PAM I – 1973 - 1977

Adoptarea unor principii:
- A preveni este mai eficient decât a vindeca - Principiul precauţiei
- Impactul asupra mediului trebuie luat în considerare în cele dintâi faze de concepţie a
unui obiectiv sau acţiuni
- Adoptarea de măsuri trebuie să se facă pe baza unei bune cunoaşteri ştiinţifice
- Activităţile dintr-un stat membru nu trebuie să producă daune mediului altui stat – buna
vecinătate
- OECD – iniţiază principiul “Poluatorul plăteşte”.

PAM II – I978 - 1982

În 1981 se înfiinţează DG Environment
- se insistă pe acţiunile de protecția apei, aerului la nivelul UE;
- acțiuni reactive – controlul poluării;
- standarde minime de poluare;
20
- acţiunile de exploatarea naturii care produc dezechilibre trebuie abandonate;
- principiul subsidiarităţii;
- programele naţionale de protecţia mediului trebuie să se bazeze pe o concepţie unitară pe
termen lung;
- se subliniază rolul acţiunilor educaţionale.

PAM III – 1983-1987

- Se trece de la control la prevenirea poluării
- Atitudine proactivă
- Se extinde conceptul de la protecţia apei şi aerului la modul de folosire a pământului
- Integrarea politicii şi a problemelor de mediu în celelalte politici ale CEE

PAM IV – 1987-1992
- Orientări:
o Implementarea legislaţiei existente a Comunităţii în toate statele membre
o Reglementarea problemelor de impact asupra mediului cu referire la “substanţe”
şi “surse de poluare”
o Accesul neîngrădit al publicului la informaţii
o Crearea de noi locuri de muncă
- Actul Unic European (1987) conţine articolele 130 r, s şi t.
- Se menţionează că au fost adoptate în 30 de ani cca. 300 de acte de reglementare în
domeniul mediului (directive, recomandări, decizii)
- Scopul şi acţiunile Comunităţii în domeniul protecţiei mediului:
o Conservarea, protejarea şi ameliorare mediului;
o Sănătatea umană
o Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale
o Se au în vedere principii şi acţiuni, menţionând:
 măsuri de prevenire;
 remedierea la sursă a pagubelor produse;
 poluatorul plăteşte pagubele;
 integrarea politicii de protecţia mediului;
 adoptarea de standarde şi reglementări mai severe.

21
Conferinţa mondială “Mediul şi dezvoltarea”
 Iunie 1992
 Rio de Janiero (Brazilia)
 Oficializarea conceptului “dezvoltare durabilă”
 Declaraţia de la Rio cu cele 27 de principii ale dezvoltării durabile
 Agenda 21 – Ghid de cum se poate ajunge la dezvoltare durabilă
 Convenţii ONU privind :
 protecţia pădurii;
 schimbări climatice;
 diversitatea biologică;
 combaterea deşertificării.

PAM V – 1993 – 2000

- Document intitulat “Agenda de Mediu” .
- Integrarea politicii de mediu ca domeniu prioritar în politica economico-socială.
- Împărţirea responsabilităţii între administraţie, industrie şi consumatori pentru a se
ajunge la un consens.
- Teme luate în vizor: schimbări climatice, acidifierea, mediul urban, zonele de coastă,
managementul deşeurilor, apa, protecţia naturii şi biodiversitatea.
- Instrumente promovate :
o Legislative;
o Economice;
o măsuri orizontale de suport: informaţie, educaţie, cercetare
o măsuri de suport financiar.
- În 1994 se înfiinţează Agenţia Europeană de Mediu cu sediul la Copenhaga
(Danemarca) şi EIONET

22
 * Managementul riscului
 Riscuri legate de industrie
 Securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor
 Protecţia civilă şi urgenţele de mediu
* Instrumente politice
 Îmbunătăţirea datelor despre mediu
 Planificarea sectorială şi spaţială
 Informare publică şi educaţie
 Educaţie profesională şi pregătirea persoanelor implicate în acest
domeniu
 Mecanisme de sprijin financiar

PAM VI – 2002 – 2012

- Chemare simbol “Viitorul nostru şansa noastră”
- În 2001 la conferinţa de Göthenburg – adoptarea Dezvoltării Durabile a strategiei UE pe
termen lung
- În 2003 Adoptarea Strategiei Europene pentru Mediu şi Sănătate – SCALE
- PAM VI se orientează pe patru domenii prioritare
o Studierea schimbărilor climatice şi controlul emisiilor “gazelor cu efect de seră”
– protocolul de la KYOTO
o Protejarea unicei resurse: natură şi biodiversitate, inclusiv protejarea solului
împotriva eroziunii şi poluării
o Mediu şi sănătatea
o Utilizarea durabilă a resurselor naturale şi managementul deşeurilor
- S-au adoptat 7 obiective tematice :
 Calitatea aerului “Aer curat pentru Europa” CAFÉ
 Protecţia solului
 Utilizare pesticide
23
  Protecţia şi conservarea mediului marin
 Prevenirea şi reciclarea deşeurilor
 Mediu uman
 Politici integrate ale produselor (PIP).

A II-a Conferinţă mondiala “Mediul şi dezvoltarea” Summit-ul Mondial privind

Dezvoltarea Durabilă
- August–Septembrie 2002 – “ Rio + 10”
- Johannesburg (Africa de Sud)
- Declarația de la Johannesburg
- Adoptarea unui Plan de Acțiune
- Necesitatea trecerii de la declarații la acțiune
 Eradicarea sărăciei
 Îmbunătăţirea standardelor de viaţă
 Asigurarea că beneficiile globalizării sunt cunoscute de toţi
 Decuplarea creşterii economice de degradarea mediului
- UE a fost singurul propulsor pentru un rezultat ambiţios şi durabil

Conferința RIO + 20
- Date statistice:
 20-22 Iunie 2012 – Rio De Janeiro
 Conducători de state: 57
 Vicepreşedinţi: 8
 Prim-miniștrii: 31
 Vice-prim-miniştrii :9
 Miniștrii: 487
 Reprezentanți din Sistemul ONU: 1300

24
- Documentul de baza agreat “Future we want”
- Ţările au afirmat angajamentul politic privind setul de ţinte ale dezvoltării durabile
(TDD)
- “Economia verde” este instrumentul principal al realizării Dezvoltării Durabile
- Documentul este un ghid pentru acţiuni viitoare
- Documentul este o “victorie a multilateralismului” după dificile negocieri
- Planeta “Pământ” şi ecosistemele acestuia este casa noastră - “Mother Earth”
- Se recunoaşte “dreptul naturii” în DD
- Este necesar a se ajunge la o balanţă între componenta economică, socială şi necesităţile
mediului
- Promovarea armoniei cu natura
- Abordare holistică şi integrată a DD – restaurarea sănătăţii şi integrităţii ecosistemelor
Pământului
- 7 probleme critice:
locuri de muncă – locuri de muncă verzi (în agricultură, turism etc.) şi incluziune
socială
energie – esențială pentru orice activitate; energie verde
oraşe – dezvoltare sustenabilă – oraşe inteligente
hrană – “foamete zero” document programatic
apa – 2005-2015 decada apei
oceane – esenţiale pentru umanitate şi habitate
dezastre – planificare şi alertă.

25
 PAM VII – 2014 – 2020
- “Trăind bine în limitele planetei noastre”
- Trei obiective cheie:
Protejare , conservare şi dezvoltarea capitalului natural
Orientarea Uniunii spre o economie a eficienţei resurselor, verde şi competitivă în
condiţiile unor emisii reduse de carbon –economie circulară
Protecţia cetăţenilor Uniunii de presiunea asupra mediului şi a riscurilor privind
sănătatea.
- Patru instrumente de sprijin :
O mai bună implementare a legislaţiei
O mai bună informare prin îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe
Mai multe investiţii în mediu şi în politica climei
Integrare deplină a cerinţei de mediu în alte politici.
- Subiecte suplimentare
Oraşele Uniunii mai sustenabile – oraşe inteligente
Ajutorarea Uniunii de a aborda pe plan internaţional mai eficient schimbările
climatice
18 % din teritoriul Uniunii – arii protejate.

Mega tendinţe identificate de State and Outlok Environment Report - SOER 15 (Agenţia
Europeană de Mediu):
 Tendinţe divergente ale populaţiei mondiale
 Spre o lume mai bună
 Schimbarea poverii reprezentate de boli şi a riscurilor de pandemii
 Accelerarea evoluţiei tehnologice
 Poate continua creșterea economică?

26
  O lume tot mai multi-polară
 Intensificarea concurenţei mondiale pentru resurse
 Presiuni în creştere asupra ecosistemelor
 Consecinţe tot mai grave ale schimbărilor climatice
 Poluarea mediului în creştere
 Diversificarea abordărilor în materie de guvernare.
De reţinut:
 Entuziasmul anilor 90 ai secolului XX privind necesitatea rezolvării problemelor de mediu.
 Pesimismul începutului de secol XXI – alte priorităţi (sărăcie, foamete, sănătate, migraţie,
conflicte locale, disputa între Nord şi Sud).
 În prezent încercări de resuscitare a problemelor de mediu în coroborare cu aspectele
economice şi sociale: economia verde, economia circulara, oraşe inteligente etc.
 Documente programatice
 24 Mai 2015 “Enciclica Papală privind grija pentru casa noastră comună”
 Iunie 2015 – lansare la Bucureşti - Mediul European – Starea şi Perspective (State and
Outlok Environment Report) SOER 2015 (Raport de Sinteză)

 COP 21 – Paris decembrie 2015 – adoptare “Acord privind Schimbări Climatice Paris –
2015” Propus de Parlamentul European – precedat de COP 20 – Lima (Peru)
 Conferinţa soluţiilor de care depinde Viitorul Planetei
 Reducerea încălzirii globale de la cu 4-5 grade C la cu 2 grade C – acceptabilă
 Reducere emisii GES de la cu 40 % la cu 70 %
 Eliminare completă a emisiilor de Carbon până în 2050
 Înlocuirea Protocolului de la Kyoto, începând cu anul 2020 cu un Acord
 Se preconizează să participe 40.000 persoane

27
 G 20 – Hangzhou ( China ) – sept. 2016
 Acordul de la Paris – semnat de 180 state, ratificat de 24 care reprezintă 2 % din emisiile
globale de CO2
 Acordul este valabil dacă ratifica 55 state cu o pondere de peste 55 % din emisia globală de
CO2
 USA (18%), China (20 %) au ratificat Acordul, inclusiv toate ţările Europene

 Septembrie 2016 – Adunarea Generală ONU – alte 50 de state anunţă ratificarea Acordului
şi depăşirea pragului de 55 %.
 Preşedintele Obama anunţă intrarea în vigoare a Acordului.

28
 Un ultim pas
 COP 22 – Marrakech –7-18 Noiembrie 2016
 Conferinţa privind Schimbările Climatice
 Continuarea conferinţei de la Paris din 2015
 Decarbonizarea economiei mondiale până în 2040
 Monitorizarea prin satelit pentru protecţia pădurii
 Plata pentru serviciile ecosistemelor
 Descentralizarea managementului resurselor naturale la nivel districtual.

După alegerea lui Donald Trump ca Preşedinte al USA, problema controlului schimbărilor
climatice intră într-o perioadă de turbulenţă.

2.4. Bibliografie recomandată

a. V. Rojanschi şi colectiv – Protecţia şi ingineria mediului, Ed. Economică, Bucureşti, 2002

b. V. Rojanschi şi colectiv – Elemente de economia şi managementul mediului, Ed. Economică –
Bucureşti – 2004
c. V. Rojanschi şi colectiv – Gospodărirea apelor şi îmbunătăţiri funciare, UEB, Bucureşti, 2001

29
 Capitolul 3.
Politica Uniunii Europene de gestionare a resurselor naturale

3.1. Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale

(2005 ) – Parlamentul European

Premize
Evoluţia demografică rapidă
Presiune asupra climei, resurselor naturale, biodiversitate
Discrepanţe în termeni de prosperitate între ţările industriale şi cele în curs de
dezvoltare
Modul în care se produce şi se consumă în prezent nu mai poate continua în acelaşi
mod
15.500 de specii de plante şi animale sunt în pericol în lumea întreagă
În ultimele decenii aproape toate tipurile de ecosistem au suferit foarte mult
Apa potabilă, resursă prețioasă este supusă unei presiuni deosebite
Criza mondială a apei este un pericol la adresa vieţii umane, la securitate şi pace
Amprenta ecologică medie este de 2,2 ha, în loc să fie 1,8 ha pentru a rămâne în
limita biocapacităţii Pământului
Pe plan mondial omul consumă cu 25% mai mult decât produce Pământul (Pământul
produce într-un an şi trei luni, ceea ce omul consumă într-un an)
În raport cu anii 6o cererea de resurse naturale a crescut cu 70% , în timp ce se
constată un declin a 2/3 din ecosisteme
Interesele comerţului şi mediu nu trebuie să fie in conflict
Capitalul natural trebuie să fie preţuit corect
Daunele produse sănătăţii umane şi mediului sunt integral incluse în preţurile
produselor
Creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare va crea o presiune şi mai mare
asupra mediului
UE trebuie să deschidă o cale spre un consum şi o producţie mai durabilă în cadrul
economiei globale

30
 Agricultura utilizează 50% din toate terenurile, consumă 30% din toată apa şi 20 %
din tot combustibilul
Transportul este sectorul ce are creşterea cea mai rapidă, ce consumă 40% din toată
energia utilizată în lume, aproximativ 40-80% din poluarea atmosferică şi 28 % din
toate emisiile de CO2 din Europa.
5-6 milioane de oameni, în mare parte copii, mor de boli cauzate de poluarea apei şi
a aerului; 370.000 de decesuri premature sunt cauzate de poluarea atmosferei din
Europa

Obiective
 UE trebuie sa investească în cercetare şi tehnologie pentru a găsi noi modalităţi de
producţie şi consum
 UE să fie lider mondial în tehnologii eficiente ecologic şi economii de energie
 UE să conserve capacitatea Pământului de a susţine viaţa şi să respecte limitele
resurselor naturale
 În energie de aplicat strategia celor 3x20%
 Reducerea utilizării globale a resurselor neregenerabile
 Reducerea impactului utilizării materiilor prime asupra mediului
 Modificarea regimului de subvenţii
 Evitarea creşterii generării de deşeuri, ceea ce presupune utilizarea eficientă a
resurselor naturale minerale sau biologice
 Opinia publică şi consumatorii trebuie să fie încurajaţi să îşi adapteze obiceiurile în
materie de consum astfel încât să ţină seama de cerinţele impuse de mediu şi de
sănătate
 Elaborarea şi punerea în aplicare a celor mai bune practici pentru fiecare lanţ de
producţie (tehnologii curate)
 Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cel puţin cu 30 % până în 2020 şi cu
80% până în 2025 în comparaţie cu 1990
 Promovarea conceptului de – ciclu de viaţă – în analiza durabilităţii produselor
 Utilizarea de indicatori de mediu (sănătate publică, integrarea socială, amprenta
mediului) pe lângă alţi indicatori economici: Produsul intern brut (PIB), Aportul
material direct (AMD) şi Consumul material intern (CMI)
 Disocierea utilizării resurselor naturale de creşterea economică
 Atribuirea unei valori capitalului natural
 Până în 2030 utilizarea de resurse neregenerabile să fie reduse de 4 ori
31
  Îmbunătăţirea anuală a eficienţei resurselor cu 3%
 În agricultură identificarea unor metode de producţie ecologice
 Descurajarea transportului pe distanţe mari a produselor agricole, a bunurilor cu
desfacere cu amănuntul, a produselor chimice
 Creşterea consumului de energie regenerabilă – 20 % până în 2020
 Elaborarea de metode de măsurare /evaluare a impactului asupra mediului a fiecărui
lanţ de producţie.

3.2. Bibliografie recomandată

a. V. Rojanschi şi colectiv – Protecţia şi ingineria mediului – Ed. Economică, Bucureşti, 2002

b. V. Rojanschi şi colectiv – Elemente de economia şi managementul mediului – Ed. Economică,
Bucureşti, 2004

32
 Capitolul 4.
Strategia națională privind dezvoltarea durabilă a României

4.1. Aspecte generale

Strategia Naţională şi Planul de Acţiune pentru Conservarea Biodiversităţii 2010-2020, un
instrument pentru utilizarea durabilă a componentelor biodiversităţii.
Premise ale Dezvoltării Durabile:
Elaborarea Strategiei Naţionale de Mediu
Elaborarea Strategiilor Sectoriale:
 Managementul resurselor de apa;
 Protecţia atmosferei;
 Protecţia solului;
 Managementul integrat ale deşeurilor;
 Strategia Naţională de Conservarea Biodiversităţii în România (SNCB); etc.
Cadru de elaborare SNCB 2010-2020:
Finanţare – UNDP Romania /GEF
Coordonare – MMP, Puncte Focale Naţionale – CBD, CHM, GEF
Managementul Proiectului: UEB
Autori : Echipa tehnica de experţi – 14
Contributori : 46
SNPACB: 3
Elaborata in perioada 2008- 2011

Principiile conservării biodiversităţii

 Principiul precauţiei
 Principiul prevenţiei
 Principiul poluatorul plăteşte
 Principiul participării publicului
 Principiul bunei guvernări
 Principiul integrării sectoriale
 Principiul abordării ecosistemice
 Principiul reţelelor ecologice

33
 Principiul subsidiarităţii
 Principiul compensării

Obiective ale Planului de Acţiune al UE privind Biodiversitatea

 Menţinerea diversității ecosistemelor
 Menținerea diversității specifice
 Reducerea presiunii privind pierderea habitatelor
 Limitarea impactului speciilor invazive
 Stoparea exploatării nedurabile , braconaj
 Reducerea presiunii datorata schimbărilor climatice, poluării si eroziunii solului
 Asigurarea unei împărţiri corecte si echitabile a beneficiilor rezultate din utilizarea
resurselor genetice

Cadru legal de elaborare a SNPAB pentru România

 Tratatul de Aderare – 25 aprilie 2005
 Planul National de Dezvoltare 2007-2013
 Cadrul Strategic Naţional de Referință 2007-2013
 Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă 2010-2020-2030

Categorii majore de tipuri de ecosisteme analizate pentru România

– Ecosisteme forestiere
– Ecosisteme de pajişti
– Ecosisteme de apa dulce şi salmastră
– Ecosisteme marine şi de coastă
– Ecosisteme subterane

Pericole pentru biodiversitatea in Romania

 Conversia terenurilor
 Dezvoltarea infrastructurii
 Dezvoltarea aşezărilor umane
 Lucrări hidrotehnice şi exploatarea neadecvată – MHC – uri
 Supraexploatarea resurselor, braconaj
 Specii invazive
 Schimbări climatice
 Poluarea
34
 Ţinte şi obiective strategice şi operaţionale ale SNPAB

Direcţii de Obiective
Obiective strategice
acţiune operaţionale

Dezvoltarea cadrului legal 9

Stoparea declinului Management reţele arii protejate 14

biodiversităţii
Starea favorabila de conservare a
6
speciilor
Utilizare durabila a biodiversităţii 24
Integrare
biodiversitate in Conservare ex-situ 3
politici sectoriale
Controlul speciilor invazive 4

Acces la resurse genetice 1

Conservarea
cunoştinţelor Promovarea cunoştinţelor tradiţionale 2
tradiţionale
Dezvoltarea cercetării ştiinţifice 3
Îmbunătăţire
comunicare si
Comunicare , educare , conştientizare 4
educare pe
biodiversitate

Categorii de arii protejate în România

Suprafaţa - %
Categorie NR. Suprafaţa - ha
din suprafaţa ţării
Interes naţional 967 1.306.616 7
Interes comunitar 381 6.276.890 17,8
Interes internaţional 9 1.280.017 5,4

Resurse genetice pentru conservarea in situ

 Microorganisme
 Specii de plante
 Grădini botanice, plante
 Grădini zoologice
 Bănci de gene
 Soiuri si hibrizi amelioraţi
 Specii animale

35
Probleme de comunicare, educare, conştientizarea publicului
 Lipsa resurse umane şi financiare
 Lipsa unui punct focal pentru managementul informaţiilor
 Promisiuni nererealizabile
 Inexistenta unui minim de instruire specifica tematicilor biodiversităţii a operatorilor de
comunicare
 Neimplicare mass media
 Necorelarea campaniilor de informare si conştientizare.

Planul Strategic National de Acţiune

 10 obiective
 15 sub-obiective
 170 acţiuni.

Din punct de vedere al bugetului :

 19 acţiuni - nu a fost posibil a fi estimat
 104 acţiuni – nu se solicita un buget alocat direct
 57 acţiuni – buget solicitat ( peste 1,5 mld. Euro)

Indicatori de măsurare a eficientei strategiei

 7 grupe si 21 de clase
 Starea de conservare si tendinţe
 Utilizare durabilă
 Ameninţări pentru biodiversitate
 Integritatea ecosistemelor
 Utilizarea cunoştinţelor
 Acces la resurse genetice şi împărţire echitabilă
 Transferul de tehnologie

Investiţii în capitalul natural în cadrul conceptului ECONOMIA VERDE

Infrastructura verde
 Analiza de risc
 Analiza ciclului de viaţă
Introducerea plăţilor pentru servicii ecologice

36
 Eliminarea subvenţiilor dăunătoare
Conştientizarea legăturii dintre degradarea ecosistemelor şi sărăcie
Menţiune
In luna mai 2011 Comisia Europeana a lansat “ Strategia privind biodiversitatea in
perspectiva anului 2020” Sub chemarea : “Asigurarea noastră de viaţă – capitalul nostru natural “
6 ținte :
 Aplicarea legislaţiei existente din domeniu ;
 Ameliorarea si refacerea ecosistemelor si a serviciilor ecosistemelor ;
 Asigurarea sustenabilităţii activităţilor agricole si forestiere
 Protejarea rezervelor piscicole din UE
 Ţinerea sub control a speciilor invazive ;
 Intensificarea contribuţiei UE la acţiunile pentru prevenirea pierderii biodiversităţii
De reținut:
Biodiversitatea este esenţială pentru existenta noastră, a Planetei, nu poate fi substituită, este
unică, ne-a fost dată şi trebuie să asigurăm, la rândul nostru, posibilitatea continuării existenţei ei.

4.2. Bibliografie recomandată

a. UEB – Strategia naţională a biodiversităţii şi Planul de acţiune – 2011-2020

37
 Capitolul 5.
Resursele naturale ale României

5.1. Apa
 Gestionată de Administraţia Naţională “Apele Romane”
 Resurse :
- De suprafaţă: râuri, lacuri, ape meteorice
- Subterane, inclusiv ape minerale
- Dunăre, Marea Neagră
 Resursa teoretică în regim natural: 136 miliarde m.c./an
 Resursa amenajată cu lucrări hidrotehnice : 40 miliarde m.c./an
 Prelevări (industrie, agricultură, populaţie):
- 1997 – 23 miliarde m.c./an
- 2000 – 20 miliarde m.c./an
- 2006 – 5,3 miliarde m.c./an
 Ape de suprafaţă – râuri
- Lungime râuri codificate – 78.905 Km.
- Monitorizate din punct de vedere al calităţii : 27.056 Km, prin 842 secţiuni
de control
- Categorii de calitate :
o Calitatea I –a : 31%
o Calitatea II – a : 46 %
o Calitatea III – a : 16 %
o Calitatea IV – a : 4 %
o Calitatea V – a : 3 %
 Ape de suprafaţă – lacuri
- Număr total – 102 lacuri
- Clasificare din punct de vedere al chimismului
o 47% - clasa I – a de calitate
o 33% - clasa II – a de calitate
o 18% - clasa III – a de calitate
o 2 % - clasa IV – a de calitate
38
 - Clasificare din punct de vedere al stadiului trofic
o 4% lacuri ultraoligotrofe
o 1% lacuri oligotrofe
o 12% lacuri oligo-mezotrofe
o 14 % lacuri mezotrofe
o 35 % lacuri eutrofe
o 16 % lacuri eutrofe- hipertrofe
o 18 % lacuri hipertrofe
 Dunărea
- Al doilea fluviu al Europei
- Cel mai internaţionalizat din lume : 16+1 ţări
- Se remarcă prin Delta Dunării – Rezervaţia Biosferei
- Singurul din Europa care curge dinspre Vest spre Est, restul curg dinspre
Nord spre Sud
- Lungime totala 2860 Km, din care sector românesc - 1075 km
- Debit mediu 6500 m.c./s
- Bazin de recepţie – 817.000 km.p , din care 30% sector Romanesc
- Transporta 200 miliarde m.c./an apa
- Transporta 60 tone aluviuni / an
- 98 % din râurile României fac parte din bazinul Dunării
- 30 % din populaţia României se alimentează cu apă din fluviul Dunării
 Apa subterană
- 101 zăcăminte de apă subterană pentru alimentări cu apă potabilă, industrială
- Potenţial de cca. 6-11 miliarde m.c./an apa (Sursa: Strategia pentru
alimentarea cu apa potabila a populaţiei)
- Potenţial disponibil în aceste sens este de 380 m.c./s din apele freatice si
80 m.c./s din cele de adâncime
- Pentru monitorizare există o reţea de foraje de observare
- Apele subterane sunt caracterizate printr-o mineralizare mai ridicata . Pot
conţine cantităţi de fier, mangan, sulfuri, nitraţi etc
 Apa minerală
- Rezerva de ape minerale naturale : 12.000 m.c./zi – apă de masă
- Rezerva de ape minerale terapeutice : 48.000 m.c./zi – ape de tratament
- Rezerva de ape geotermale : 21.000 m.c./zi – pot fi folosite la încălzit
locuinţe, sere etc.
39
 - Există în total 131 de licenţe de concesionare
- Nu sunt gestionate cantitativ şi calitativ la nivelul capacităţii.

5.2. Solul
Suprafaţa totală a României: 238.391 km.p.
- 28 % munţi (peste 800 m altitudine )
- 42 % dealuri şi podişuri (între 200 si 800 m altitudine )
- 30 % câmpii (sub 200 m altitudine )
Din punct de vedere al folosinţei terenului pentru activitate agrozootehnica (la nivelul
anului 2013):
- Exploatări agricole – 56 %
- Teren arabil – 41 %
- Păşuni permanente şi fâneţe – 21 %
- Păduri – 29 %
- Altele ( vii , livezi ) 9 %
 Solul – un înveliş
Conţine :
o Parte minerală
o Parte lichidă
o Parte gazoasă
o Parte biotică (plante / animale)
Funcţie :
o Geomorfologică – modificare relief
o Biogeografică – rol de suport si de hrana

5.3. Pădurea
Structura fondului forestier :
Suprafaţa totală: 6-7 milioane ha
Ponderea în suprafaţa totală a României: 27 %
Masa lemnoasa pe picior: 1350 milioane m.c.
Volum mediu de biomasă: 217 m.c./ha
Creşterea medie anuală: 5,6 m.c. / an
Volum comercial actual: 14-15 milioane m.c./an
Distribuţia funcţională:
o 44% păduri de protecţie
o 56 % păduri de producţie şi protecţie
40
 Distribuţia geografică pe unităţi de relief:
o 65% în zona de munte
o 28% în zona de deal
o 7 % în zona de câmpie
Structura pe specii:
Fagul – cel mai răspândit – 32 %
Molid – record de înălţime – 24 %
Stejarul – 17 %
Brad – 5 %
Altele – Plopi, sălcii, tei – 22%
Destinaţia masei lemnoase:
70 % - pentru industrie
24 % - pentru populaţie
6% - pentru RNP.
Funcțiile/ serviciile pădurii:
Funcţia de protecţie a apelor
- înmagazinare (30 % din ape meteorice);
- atenuarea scurgerii.
Funcţia de protecţie a terenurilor şi solurilor – stabilizare si consolidare.
Funcţia de protecţie contra factorilor climatici şi ameliorarea calităţii atmosferei
- moderarea extremelor de temperatura ,
- reduce viteza vanturilor – perdele forestiere
Funcţia recreativă
Conservarea biodiversităţii
Pădurile şi securitatea alimentară

5.4. Minereuri
 Pot fi enumerate câteva sute de minerale sau roci utilizate / utilizabile
 Se amintesc aur, argint, cupru etc. sau gips, cuarţit, feldspat, travertin, sare etc.
 Unele se pot extrage ca atare de la suprafaţă sau din subteran, altele se obţin prin
prelucrare, cu imense cantităţi de steril, praf şi în consecinţă afectarea mediului
 Romania deţine zăcăminte ce pot susţine prin gospodărire adecvată o economie solidă,
corespunzătoare nevoilor ţării
 O categorie speciala o constituie apa subterana sau cărbunele, care se prezintă separat.

41
 5.5. Cărbune
 Cărbune fosil cel mai mare ritm de creştere în lume
 Rezerva de cărbune în România - 291 Mil.t
 În SUA 237 Miliarde t .
 Producţia de cărbune în Romania în 2014 -4,7 mil.tep – în scădere cu 29 % faţă de
2014
 Consum de cărbune – 5,6 mil.tep. – cu 18 % mai mic faţă de 2012 – răspunde unei
strategii a UE
 Flux de formare în timp : PLANTE (feriga uriaşă) – moarte – cădere în mlaştină –
procese anaerobe – TURBĂ – temperaturi şi presiuni ridicate – eliminare apă din
turbă – CĂRBUNE BRUN (LIGNIT) – presiuni mari persistente – HUILA – în final
(ANTRACIT procente de carbon 90-95 % )
 Mangal – ardere incomplecta a lemnului
 În Romania – lignit – 85 %

5.6. Petrol
 447 zăcăminte de petrol în funcţiune
 60 Mil. T. în 2014 – resurse sigure
 2 Mld. T. resursa geologică
 4 % in zona continentala Marii Negre
 Producţie de petrol 6 Mil.t. in 2014
 Epuizare în cca. 23 de ani ( Str. Energ. a Rom.)
 Cea mai mare producţie de petrol in 1977 – 14, 65 mil. T.

5.7. Gaze
 Rezerva dovedita de gaze a României – 100 mld m.c.
 A treia rezerva din Europa
 Gazele asigura 40% din consumul energetic al României
 Consum de gaze In 2004 – 17 Mld.m.c. ( 70%intern , 30% extern )
 In 2014 – 12 Mld.m.c. (căderea industriei )

5.8. Bibliografie recomandată

a. Ministerul Energiei – Analiza Sistemului Energetic – Bucureşti 2016

42
 Capitolul 6.
Conceptul de producție și consum durabil ca instrument de
management a resurselor naturale

6.1. Conceptul de producție și consum durabil (PCS)

6.1.1. Generalități

PCS este o temă majoră pentru realizarea protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile.
Deteriorarea continuă a mediului este cauza si unei producţii şi unui consum nesustenabile.

În Conferinţa de la Oslo din 1994 privind Consumul Sustenabil s-a dat următoarea definiţie
pentru PCS: “Utilizarea serviciilor şi a producţiei aferente care răspunde cerinţelor de bază şi
asigură o calitate mai bună vieţii în acelaşi timp cu minimizarea utilizării resurselor naturale şi a
materialelor toxice, precum şi a emisiilor de poluanţi şi deşeuri în timpul ciclului de viaţă ale
serviciilor şi produselor, astfel încât să nu pericliteze nevoile viitoarelor generaţii”.

43
 PCS a fost abordat şi în 2002 la a doua Conferinţă Mondială “Mediu si Dezvoltarea” la
Johannesburg (Africa de Sud). Statele erau invitate sa promoveze mai rapid PCS pentru a nu epuiza
resursele planetei. S-a decis promovarea unui Program de 10 ani de dezvoltare a PCS pe plan
mondial .
Acesta a fost orientate pe:
Eficienţa utilizării resurselor si energiei
Infrastructura sustenabila
Acces la serviciile de bază, locuri de munca decente si verzi
O mai buna calitate a vieţii
Reducerea costurilor in economie, mediu si sociale
Decuplarea dezvoltării economice de deteriorarea mediului
Aplicarea principiului “analiza ciclului de viaţă” in managementul resurselor.

PCS va permite “să faci mai mult cu mai puţin”.

Promovarea PCS va antrena factori interesaţi, acţionari, consumatori, politicieni, factori de
decizie, oameni de ştiinţă, mass-media.
PCS va contribui la eradicarea sărăciei pentru ţările in curs de dezvoltare. PCS oferă
oportunitatea de a crea o noua piaţă, cu locuri de munca decente si verzi.

6.1.2. Concepte în contextul PCS

Cea mai bună tehnologie
Ultima faza de dezvoltarea (stadiul tehnic) a procesului, a facilităţilor sau a metodelor de
operare, care indică aplicabilitatea masurilor practice pentru a limita impactul de mediu sau social.

Cea mai buna practica de management

Metodele sau tehnicile găsite a fi cele mai eficiente si practice in sensul atingerii
obiectivelor (ca de exemplu in prevenirea si minimizarea poluării) totodată consumând un optim de
resurse.

Capacitatea de Construire / realizare

Indică ce metode, abilităţi, experienţă, capacităţi tehnice si manageriale sunt aplicabile de
către o structura organizatorica, cel mai des printr-o asistenta tehnica, instruiri de scurta durata si
sprijin special. Procesul poate implica dezvoltarea de resurse umane, material sau financiare.

44
 Amprenta de carbon
Setul total de emisii cu gaze cu efect de seră (GES) provocate de o organizaţie, eveniment
sau produs. Pentru simplicitatea raportării este adesea exprimată în termeni de cantitate de CO2 sau
echivalentul sau în alte GES emise.

Capacitatea de suport a ecosistemelor

Capacitatea unui ecosistem de a susține sănătatea organismelor menținând şi productivitatea,
adaptabilitatea sau capacitatea pentru reproducere. Capacitatea de suport este un concept cantitativ,
factor cheie pentru populația umană, ce include număr şi densitate, afluenţă şi tehnologie. Grija se
concentrează asupra ratei de scădere, asupra resurselor regenerabile şi neregenerabile şi a producerii
de deşeuri periculoase în mediu.

Economie circulară
Economia circulară este o economie ce echilibrează dezvoltarea economică cu mediu şi cu
conservarea resurselor. Ea pune egalitate între protecţia mediului şi a modului cel mai eficient de
utilizare şi reciclare a resurselor. Economia circulară reprezintă viitorul consumului scăzut de
energie, emisii scăzute de poluanţi şi o eficienţă ridicată. Ea implică “Producţii curate” în companii,
în dezvoltarea eco-parcurilor industriale, în planificarea integrată a resurselor pentru dezvoltarea
industriei, agriculturii şi zonelor urbane. Economia circulară a fost adoptată de Guvernul Chinez în
ultimii ani (2001-2006) ca un model de dezvoltare de urmat.

Producții curate
Aplicarea continuă a unei strategii integrate de prevenţie faţă de mediu pentru procese,
servicii, bunuri pentru a creşte eficienţa generală şi a reduce riscul pentru oameni şi mediu.
Producţia curată poate fi aplicată pentru procese din orice industrie, pentru bunuri şi pentru diferite
servicii asigurate în societate.

Echivalent în CO2
Concentraţia în CO2 ce poate cauza aceeaşi cantitate de forţe radiante pe care o dă un
amestec de CO2 şi alte gaze cu efect de seră. Dioxidul de carbon echivalent (CO2 eq) asigură o
măsurătoare standard pentru impactul provocat de gazele cu efect de seră.

Protecția consumatorului
Se referă la un mecanism (legal, semi-legal, moral şi instituţional) pentru a proteja
consumatorii sau utilizatorii în tranzacţiile lor cu producătorii (de exemplu: protecţie contra
45
termenii unui contract nedrept) şi utilizarea lui la bunuri sau servicii (de exemplu: în standarde de
siguranţă a produsului).
Ghidurile ONU asupra protecţiei consumatorului (1999) “recunoaşte pentru consumatori, în
special în ţările în curs de dezvoltare, că ades au de a face cu dezechilibre în termeni economici,
nivelul educației şi puterea de negociere “şi ei “au dreptul la acces la produse ne-periculoase
precum şi la a promova o economie justă, echitabilă şi sustenabilă şi dezvoltare socială şi protecția
mediului.
Ghidurile de asemenea stabilesc că guvernele au un rol crucial în a menține o infrastructură
adecvată pentru a dezvolta, implementa şi monitoriza o politică de protecție a consumatorului. În
mod special pot fi luate măsuri de protecţie a consumatorului şi implementarea lor pentru beneficiul
tuturor sectoarelor ale populației, în special a populației rurale şi a populației trăind în sărăcie.
În aplicarea oricărei proceduri sau reglementări pentru protecția consumatorului, este
necesar să se asigure ca ea să nu devină o barieră în comerțul internațional şi că ea este conformă cu
obligațiile comerțului internaţional.

Informarea consumatorului
Informarea consumatorului referitoare la producție şi tranzacții, făcute valabile pentru
consum sau utilizare pentru a asigura o informare chiar în timpul achiziției şi a asigura după aceea
utilizarea bunului sau serviciului analizat. Informarea consumatorului face mai ușor pentru
consumator de a compara bunuri sau servicii, creşte transparenţa şi responsabilitatea şi reduce
costurile de căutare. El poate fi utilizat nu numai pentru informare, dar şi pentru a influenţa
comportamentul, în cazul când sunt incluse campanii pentru a încuraja consumul sustenabil,
alegerea consumului şi a modelului de consum. Informația poate include detalii ale procesului şi
metode de producție care pot informa consumatorul asupra efectelor lărgite ale producției, asupra
bunurilor şi serviciilor. Informațiile pot fi făcute de producător sau de terți ca de exemplu
organizațiile consumatorilor, agenții de testare, organizații de etichetare.

Consumatori
Fiecare consumator a unui bun sau serviciu în detaliu la ultimul utilizator în lanțul de
distribuție a bunului sau serviciului.

Consum
Cheltuielile, dintr-o anumită perioadă, pentru bunuri sau servicii, utilizate cu satisfacție în
raport cu cerințe sau dorințe în care substanțele încorporate sunt complect prelucrate sau
transformate în altceva.
46
 Decuplarea creșterii economiei de degradarea mediului
Decuplarea se referă la relațiile dintre (1) variabile economice ca Produsul Intern Brut (PIB)
sau Indicele de Dezvoltare Umană (IDU) şi (2) variabile de mediu ca indicatori de utilizare a
resurselor (IUR) sau indicatori de mediu (IM). Este o distincție între decuplarea dezvoltării
economice de utilizarea resurselor şi de impactul de mediu.
Decuplarea resurselor se refera la reducerea relației dintre dezvoltarea economică şi
consumul de resurse de pământ, materiale, apă sau energie.
Decuplarea impactului se referă la reducerea relației dintre dezvoltarea economică şi
impactul asupra mediului ca de exemplu: schimbări climatice, pierderi în biodiversitate şi
degradarea sănătăţii umane.
Este de asemenea o diferenţă între o decuplare absolută şi o decuplare relativă:
- în decuplarea relativă rata de creștere a parametrilor relevanți de mediu este mai
mică decât parametrii economici, dar este încă pozitivă;
- în decuplarea absolută, rata de creștere a parametrilor de mediu este zero sau
negativă.

Proiectare pentru sustenabilitate/proiectarea strategiei

Proiectarea pentru sustenabilitate are o abordare ecoproiectare continuă şi se adresează
dimensiunii sociale a sustenabilității în procesul de proiectare. De asemenea ea cuprinde aspecte
mai largi de cât de bine se asigură cerințele (funcțional) cu un minim impact de mediu şi social, mai
degrabă decât concentrându-se pe îmbunătăţirea producţiei existente.

Eco-eficienţa
Eco-eficienţa este o filozofie managerială care încurajează omul de afaceri de a căuta
îmbunătăţirea de mediu cu asigurarea în paralel a randamentului beneficiului economic. Ea se
concentrează pe oportunitățile de afaceri şi permite companiilor să devină mai responsabile din
punct de vedere al mediului şi mai profitabile. Este o contribuție cheie a omului de afaceri la
societăţi sustenabile. Eco-eficienţa este atinsă de asigurarea unui preţ competitiv al bunurilor şi
serviciilor care satisfac cerinţele umane şi asigură calitatea vieţii, în timp ce progresiv se reduce
impactul ecologic şi intensitatea consumului de resurse în timpul ciclului de viaţă la un nivel
corespunzător cu capacitatea de suport a pământului.

Eco-proiectare
Eco-designul are ca obiectiv reducerea impactului asupra mediului a producției (incluzând
consumul de energie) în întreg ciclu de viaţă.
47
 Amprenta ecologică
Este o măsura de cât de multă productivitate biologică a pământului şi a apei pe individ,
populație sau activitate este necesară pentru a produce toate resursele pe care le consumă şi absorb
deșeurile generate de utilizarea tehnologiei predominante şi de practica de management a resurselor.
Amprenta ecologica este în general măsurată în hectare globale (o unitate comună ce include
productivitatea medie a tuturor productivităţilor biologice de pământ şi suprafaţa de mare în lume
într-un an dat). Deoarece comerţul este global, sau individual, amprenta de ţară include pământ sau
mare în toata lumea.

Instrumente economice
Reprezintă stimulente monetare sau mijloace de stopare care acționează într-un mod de
suport pentru obiective politice. Exemplu în relație cu PCS include prețul real, taxe de mediu şi taxa
verde reformata si reținerea subsidiilor de mediu / pentru substanțe toxice.

Servicii ale Ecosistemelor

Reprezintă un proces ecologic sau funcțional ce are valoare sau beneficii pentru indivizi sau
societate. Acestea includ:
Servicii de provizioane – produsele obținute din ecosistem, incluzând de exemplu
resurse genetice, alimente sau fibre si apa dulce.
Servicii de reglare - beneficii obținute din reglarea proceselor ecosistemului ,
incluzând de exemplu: reglarea climei, apei sau a unor boli umane.
Servicii culturale – beneficii non-materiale pentru oameni obținute din ecosistem
prin îmbogăţire spirituală, reflecţie, recreere şi experienţă estetică, incluzând de
exemplu sisteme de cunoaştere, relaţii sociale şi valori estetice.
Servicii de suport – servicii necesare pentru producţie sau alte servicii ecologice,
incluzând de exemplu producţie de biomasă, producţie de oxigen atmosferic, de
formare sau reţinere de sol, ciclul nutrienţilor, ciclul apei şi stabilitatea habitatului.

Educaţie pentru consum sustenabil

Educația pentru Consum Sustenabil (ECS ) se realizează pentru a asigura căi de cunoaștere
şi abilităţi pentru a permite indivizilor sau grupuri sociale să devină actori în schimbarea spre un
consum sustenabil. Obiectivul este de a asigura că nevoile de bază pentru comunitate în ansamblu
sunt atinse, calitatea vieții tuturor este îmbunătăţită, utilizarea resurselor şi degradarea mediului sunt
evitate. ECS este de aceea prevăzut pentru cetățeni cu informații şi cunoștințe corespunzătoare
asupra impactului de mediu şi social ale deciziilor lor zilnice şi alegerea unor soluții alternative.
48
ECS integrează dreptul fundamental şi libertatea asupra dreptului de consum şi obiective de a
proteja şi întări consumul cu scopul de a la asigura să participe în dezbaterile publice şi economice
într-un mod confidenţial şi etic.

Educaţie pentru dezvoltare sustenabilă

Educația pentru Dezvoltare Sustenabilă (EDS) îşi propune să ajute populaţia să dezvolte o
atitudine, abilităţi şi cunoştinţe pentru a lua decizii informat pentru beneficiul lor şi al altora, acum
şi în viitor şi să acţioneze conform acestei decizii.
EDS susţine cinci tipuri fundamental de a învăţa să asigure calitatea în educaţie şi o viitoare
dezvoltare durabilă a omului:
a învăţa pentru a şti;
a învăţa pentru a fi;
a învăţa să trăieşti împreună;
a învăţa pentru a face;
a învăţa pentru a te schimba pe tine şi societatea.
EDS se preocupă pentru toate nivelele de educaţie şi contextual social (familie, şcoală, locul
de muncă, comunitate). El asigură elevilor atingerea abilităţilor, capacităţilor, valorilor şi
cunoştinţelor necesare pentru a asigura dezvoltarea durabilă şi stimulează responsabilitatea
cetăţenilor.

Comerţ cu emisii
Este o piaţă bazată pe atingerea obiectivelor de mediu care asigură reducerea emisiilor
gazelor cu efect de seră la nivelul solicitat prin utilizarea comerţului cu excesele prin compensarea
emisiilor sau din alte surse din interiorul sau exteriorul ţării. În general comerţul poate avea loc în
cadrul companiei, la nivel local şi internaţional.

Eficienţa energetică
Eficienţa energetică (EE) cuprinde toate modificările ce rezultă în reducerea energiei
utilizate pentru un anumit serviciu energetic (încălzire, iluminare etc.) sau un nivel de activitate.
Reducerea în consumul energetic nu este necesar să fie asociată cu schimbări tehnice, deoarece el
poate fi de asemenea realizat printr-o mai bună organizare şi management sau îmbunătăţirea
eficienţei economice în sector (de exemplu câştigurile generate în productivitate).

49
 Construcţie eficientă energetic (construcţie zero energie netă)
Eficienţa energetică este cerinţa centrală a unei clădiri sustenabile. Obiectivul este de a
construi o construcţie zero energie netă acolo unde, ca urmare unei înalte eficienţe energetice,
consumul global anual de energie primară este egal sau mai mic decât energia produsă de sursa
locală de energie regenerabilă.

Sfârşitul duratei de viaţă

Etapa în ciclul de viaţă a producţiei când ea devine învechită sau atinge sfârşitul vieţii utile.
Când bunul devine învechit (ca de exemplu când nu mai are nici-o utilizare sau în mod simplu nu
mai este dorit) consumatorul poate lua decizia la sfârşitul ciclului de viaţă a produsului cumpărat,
care poate fi recirculat, refolosit sau aruncat pentru o depozitare finală.

Educaţie / sensibilizare pentru mediu

Sensibilizare sau educaţie pentru mediu este o componentă de bază pentru educaţie pentru
dezvoltare sustenabilă şi consideră mediu ca un punct de început. Educaţia pentru mediu şi
instruirea au drept scop să transfere cunoştinţe, valori, comportament şi abilităţi pentru a permite
oamenilor, individual sau colectiv să înţeleagă mai bine şi să interacţioneze pozitiv cu mediul
natural, dar şi economic, social şi cultural.

Responsabilitate de mediu şi certificare

Sunt proceduri voluntare care să asigure că producţia (se refera atât la bunuri cât şi la
servicii, incluzând procese de producţie) respectă criterii specifice.

Eticheta de mediu – cerere care indică aspecte de mediu ale bunului sau serviciului.

Etichetare ecologică – este acordată de o terţă parte imparţială în relaţie cu anumite

proceduri specifice ce respectă criterii de bază de mediu, bazate pe consideraţii ale ciclului de viaţă.

Certificare – este acordată acelor produse care sunt conforme pe deplin cu un set de
standarde de bază.

Sistem de management de mediu

Un Sistem de Management de Mediu (SMM) este o parte a managementul organizaţiei
utilizat pentru a dezvolta şi implementa politica sa de mediu şi managerială, interacţiunea cu mediu.
Un sistem de management este un set de cerinţe inter-relaţionate utilizate pentru a stabili politici şi
50
obiective în vederea atingerii acelor obiective ce includ structura organizațională, planificarea
activităților, responsabilităţi, practici, proceduri, procese şi resurse.

Tehnologii de bază de mediu

Sunt acele tehnologii ce protejează mediu, sunt puţin poluante, utilizează resurse într-un
mod sustenabil, recirculă mai mult deşeurile şi produsele sale, manipulează deşeurile într-un mod
mai acceptabil decât alte tehnologii. În contextual poluării sunt “tehnologii de proces şi de
producţie” ce generează puţin sau deloc deşeuri pentru a preveni poluarea. Ele de asemenea acoperă
“până la sfârşit” tehnologiile pentru tratarea poluării după ce aceasta a fost generate. Ele sunt
totalitatea sistemului care include Know-how, proceduri, bunuri şi servicii şi echipamente, precum
şi proceduri organizaţionale şi manageriale.

Construcţie verde
Construcţia verde se concentrează pe aspecte ecologice. Ea este proiectată să asigure
eficienţa apei şi energiei şi în acelaşi timp cu impact minim şi advers asupra habitatului, precum şi
asupra mediului.

Iniţiativa pentru economie verde

Iniţiativa Economia Verde a UNEP (IEV) constă din câteva componente care adună în
general obiective pentru cazul macroeconomic şi realizează un ghid pentru investiţii în economia
verde şi sector verde. Iniţiativa doreşte să demonstreze că investiţia în sectoare ca energia
regenerabilă, tehnologii curate şi eficiente, serviciile apei, agricultura sustenabilă pot contribui la
dezvoltarea economiei, crearea unor locuri de muncă decente, echitate socială, reducerea sărăciei,
ca răspuns la schimbări climatice şi alte schimbări.
Conform UNEP, IEV include trei seturi de activităţi:
 Prima este producţia din Raport privind Economia Verde (REV) şi cercetări, care
analizează macroeconomic sustenabilitatea şi implicaţiile de reducere a sărăciei, a
investiţiilor verzi într-o gamă de sectoare, de la energii regenerabile, la agricultura
sustenabilă şi producerea de ghiduri pentru susţinerea politicilor ce sunt în măsură să
crească investiţiile în acest sector.
 Al doilea este de a prevedea asigurarea unor servicii despre modul în care se poate
merge spre o economie verde în diferite ţări.
 Al treilea este o angajare în instituţii de cercetări, NGO –uri, afaceri şi un parteneriat
cu ONU în implementarea IEV.

51
 Locuri de muncă verzi
Locuri de muncă verzi sunt deficite în studiile UNEP ca subiect al muncii în agricultură,
industrie, servicii şi administrație ce poate contribui la asigurarea şi refacerea calităţii mediului.
Locurile de muncă verzi reduc impactul de mediu a întreprinderilor şi sectoarelor
economice, la nivelul în care să devină sustenabile. Locurile de muncă verzi se întâlnesc în multe
sectoare, de la alimentare cu energie, la reciclare, de la agricultură la construcții şi transporturi.
Ele ajută la reducerea consumului de energie, materie primă şi apă, printr-o strategie de
mare eficienţă, o economie fără carbon şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, de a evita şi
minimiza toate formele de deșeuri şi poluare, reconstrucţia şi protecţia ecosistemelor şi
biodiversităţii.

Piaţa verde sau piaţa sustenabilă

Termenul de piață verde acoperă trei aspecte :
Piața responsabilă, care descrie un sistem de proceduri şi management dezvoltate
pentru a evita promovarea unui comportament ne-sustenabil.
Piața verde constă din proiectarea şi promovarea de bunuri şi servicii cu o valoare de
mediu adăugată. Aceasta se referă în general la întreg ciclul de viaţă a producţiei,
incluzând aprovizionarea prietenoasă mediului, procese de producţie curate ce
îmbunătăţesc impactul în timpul utilizării, reducerea ambalajelor, reciclarea,
reutilizarea, existenţa unor scheme de returnare. Definiţia poate fi lărgită la bunurile
şi serviciile cu o valoare socială adăugată ca de exemplu comerţ echitabil, liber
schimb sau bunuri produse local.
Piața socială, care înseamnă mărirea sensibilizării populaţiei în scopul de a
introduce comportamente mai sustenabile, ca de exemplu conservarea apei şi
energiei şi reducerea deşeurilor.

Indicele de dezvoltare umană

Indicele de Dezvoltare Umană (IDU) este o metodă de măsurare a dezvoltării prin
combinarea indicatorilor de speranţă de viaţă, realizarea educaţiei şi intrările într-un indicator de
dezvoltare umană composit. Promovarea IDU a fost de a crea o singură statistică care să servească
ca un cadru de referinţă atât pentru dezvoltarea socială, cât şi economică. Setul de IDU dau
dimensiunea minimă şi maximă numite ţinte şi apoi de a indica pentru fiecare ţară unde stă în relaţie
cu ţinta, exprimată ca o valoare între 0 şi 1. IDU facilitează o comparaţie instructivă între diferite
ţări.
52
 Abordare holistică (în relaţie cu SPC)
SPC este văzută ca o abordare holistică deoarece integrează aspecte economice, sociale şi de
mediu (linie de bază triplă) precum şi inovaţii tehnologice şi de comportament de-a lungul
întregului ciclu de viaţă. SPC este o trecere transversală privind discipline şi acoperă toate resursele
naturale (de exemplu: energie, apă, aer, sol şi toate emisiile şi poluanţi aruncaţi în ecosisteme)
precum şi sectoarele industriale şi domeniile de consum.

Indicatori pentru SCP

Indicatorii SCP sunt un sistem important pentru măsurarea schimbărilor şi concentrarea
atenţiei pe priorităţile cheie. Primii indicatori SCP se concentrează pe măsurarea progresului
modelelor de producţie şi consum mai sustenabil. Recunoscând că cele care sunt nemăsurabile cel
mai ades sunt ignorate, indicatorii sunt importanţi pentru ambele pentru a indica progresul – sau
lipsa acestuia – către obiective specifice a unor programe speciale şi pentru promovarea unei
strategii adecvate de răspuns. În contextul SCP indicatorii pot de asemenea da indicaţii societăţilor
de consum şi producţie unde sunt modele ce aduc mai multa echitate socială şi dezvoltare de mediu
sustenabilă.

Perspectiva/ abordarea Ciclului de Viaţă

Abordarea Ciclului de Viață reflectă încorporarea gândirii ciclului de viață în procesul de
decizie sau procesul de dezvoltare.

Evaluarea ciclului de viaţă (ECV)

ECV este un instrument pentru a evalua performanţa de mediu şi socială a producției sau
serviciului de-a lungul ciclului lor de viață.
În cadrul Evaluării Ciclului de Viață de Mediu extracția şi consumul de resurse (incluzând şi
energia) referitoare la aer, apă, sol sunt cuantificate pentru toate etapele ciclului de viață. Potențiala
lor contribuție la categorii de impact asupra mediului este analizată. Aceasta include schimbări
climatice, toxicitate, pagube pentru ecosisteme şi deteriorarea resurselor de bază.
Evaluarea socială a ciclului de viață îşi propune să evalueze aspectele sociale şi socio-
economice a producției şi a impactului lor pozitiv sau negative (real sau impact potențial) a
materiilor brute, distribuție în fabricație, utilizare, reutilizare, întreținere, reciclare şi depozitare
finală.

53
 Managementul ciclului de viață
Managementul ciclului de viață (MCV) este destinat de a realiza un sistem de management
pentru minimizarea sarcinilor asociate producției organizației sau portofoliului de producții pe
întreg cilul de viață şi lanțul valoric. MCV susține politica guvernamentală de asimilare a afacerilor
de producției. Aceasta este făcută prin abordarea operațională a ciclului de viață şi printr-o continuă
îmbunătăţire a sistemului de producție.

Indicele viețuitoarelor planetei

Indicele viețuitoarelor planetei măsoară tendința asupra biodiversității biologice a
Pământului. Sunt incluse 1313 specii de vertebrate – peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere – din
întreaga lume.
În mod separat este realizat un indice de specii terestre, marine şi de apă dulce şi cele trei
tendințe sunt mediate pentru a crea un indice agregat. Deși vertebratele reprezintă doar o fracțiune
din speciile cunoscute, se asumă că tendințele în populația lor sunt tipice pentru biodiversitatea
generală.
În tendința speciilor sălbatice, Indicele Viețuitoarelor Planetei monitorizează sănătatea
ecosistemului. Din 1970 indicele a scăzut cu aproape 30%. Aceasta tendință globală sugerează că
noi degradăm ecosistemele naturale la o rată necunoscută în istoria umanităţii.

Societăţi economice cu carbon redus

Economia cu Carbon Redus este definită ca o nouă economie, având un sistem tehnologic şi
social de producție şi consum de conservare a energiei şi reducere a emisiilor cu gaze cu efect de
seră, comparativ cu sistemul economia tradițională, în timp ce se menține dezvoltarea de moment
economică şi socială.

Tehnologii cu carbon redus

Tehnologii industriale existente şi emergente, care sunt în măsură să asigure emisii de
carbon scăzute sau zero în condiţiile implementării unei dezvoltări depline.

Energie neregenerabilă
Energia poate fi în general clasificată în ne-regenerabilă şi regenerabilă. Aproape 85% din
energia utilizată în lume este din sursă neregenerabilă. Multe din ţările dezvoltate sunt dependente
de surse de energie neregenerabilă, precum combustibili fosili (cărbune şi petrol) şi energie
nucleară. Aceste surse sunt numite neregenerabile pentru că ele nu pot fi regenerate sau repede şi
suficient regenerate de a fi în consens cu utilizarea lor. Petrolul, gazul şi cărbunele sunt cele mai
54
utilizate energii neregenerabile.

Principiul Poluatorul Plătește (PPP)

PPP este un principiu politic de mediu care cere costul poluării să fie acoperit de cei care l-
au produs. În forma sa originală PPP îşi propunea să determine cum costul prevenirii şi controlului
poluării poate fi alocat: poluatorii să plătească. Scopul lui imediat este să aibă loc internalizarea
costurilor externe de mediu ale activității economice, astfel încât prețul producției şi serviciilor să
fie reflectat în costul de producție. În prezent, principiul este recunoscut în general ca un principiu a
legii generale de mediu şi este un principiu fundamental a politicii de mediu atât pentru OECD, cât
şi pentru Comunitatea Europeană.

Abordare precaută
Acolo unde există amenințări asupra unor pagube ireversibile, condițiile unor certitudini
științifice reduse nu trebuie să fie utilizate ca un argument de amânarea pentru măsuri eficiente
economic pentru a preveni degradarea de mediu.

Reducere/reutilizare/reciclare (3R)
Iniţiativa celor 3R are drept scop să promoveze cei trei (reducere, reutilizare şi reciclare) în
mod global astfel încât să se dezvolte o societate cu un ciclu al materialelor de bază cu utilizarea
eficientă a resurselor şi materialelor. Reducerea înseamnă de a alege astfel încât să se reducă
generarea de deşeuri. Reutilizarea implică utilizarea repetată a articolelor sau părţi ale articolelor
care încă au o posibilă utilizare. Reciclarea înseamnă utilizarea deşeului în sine ca resursă.
Minimizarea deşeurilor poate fi atinsă printr-o cale de concentrare în prima etapă asupra 3R,
reducere, urmată de reutilizare şi apoi de reciclare.

Dezvoltare durabilă/sustenabilă
Dezvoltarea care asigură necesităţile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a avea parte de propriile lor cerinţe. Dezvoltarea sustenabila include sustenabilitate
economică, socială şi de mediu care sunt independente şi care se consolidează reciproc ca piloni şi
care pot fi obţinute printr-un management raţional al capitalului natural, fizic şi uman. Eradicarea
sărăciei, schimbarea modelelor ne-sustenabile de producţie şi consum şi protecţia şi managementul
resurselor naturale, ca bază a dezvoltării economice şi sociale, sunt obiective globale pentru
dezvoltarea durabilă.

55
 Indicator de dezvoltare sustenabilă
Sunt indicatori care măsoară progresele făcute în creştere şi dezvoltare sustenabilă. Ei pot
face atenţionări mai devreme, alarmări în timp pentru prevenirea pagubelor economice, sociale şi de
mediu. Dincolo de utilizarea comună a indicatorilor economici, a indicatorilor sociali, instituţionali
şi de mediu trebuie să fie luaţi cu scopul de a ajunge la un tablou mai larg şi mai complet al
dezvoltării sociale. Setul principal de 58 de indicatori şi metodologiile sunt acum disponibile pentru
toate ţările pentru utilizare. Setul principal a fost adoptat în 1995 de către Comisia de Dezvoltare
Durabilă.

Economie sustenabilă
Economia sustenabilă este una în care resursele nu sunt consumate mai repede decât
capacitate de regenerare. De asemenea ea creează un climat înfloritor pentru afaceri şi care
echilibrează vitalitatea mediului, socială şi economică.

Ciclu de viaţă sustenabil

Un “stil de viaţă sustenabil“ este un mod de viaţă activat atât de o infrastructură eficientă,
bunuri şi servicii şi alegerea individuală şi acţiuni de a minimiza utilizarea resurselor naturale şi a
generării de emisii, deşeuri şi poluanţi, în timp ce susţine echitatea dezvoltării socio-economice şi
progres pentru toţi.
Realizarea mijloacelor pentru stilul de viață sustenabil, însemnă să regândim modul nostru
de viață, cum cumpărăm şi cum ne organizăm fiecare zi a vieții. Este de asemenea vorba de
modificarea de cum socializăm, schimbăm, apreciem şi construim identităţi. Este vorba de
transformarea societăţii noastre şi a trăi în echilibru cu mediul nostru natural. Ca cetăţeni acasă şi la
lucru, multe din alegerile noastre asupra utilizării energiei şi transportului, hranei, deşeuri,
comunicare şi solidaritate contribuie la construirea unui stil de viaţă sustenabil.
Guvernele au un rol cheie în a crea un cadru corespunzător şi infrastructură (reglementări,
instrumente, inovații tehnologice, noi servicii publice) care să sprijine cetățenii să se acomodeze cu
schimbările. Informarea şi educarea sunt esențiale, precum şi deplina participare a întregii societăţi
la mişcare şi implicarea sectorului de afaceri care pot dezvolta soluţii inovative pentru stilul de viaţă
sustenabil.

Producţie sustenabilă
Este o producție ce încorporează factori de mediu şi sociali şi care minimizează impactul ei
în timpul ciclului de viață, de-a lungul lanțului de aprovizionare şi cu respectarea cerințelor
socio-economice.
56
 Aprovizionare sustenabilă/aprovizionare verde
Aprovizionarea sustenabilă este un proces în care organizaţia respectă cerinţele pentru
bunuri, servicii lucru şi utilităţi într-un mod care asigură valorile pentru bani pe întreaga viaţă
bazându-se pe termeni ce generează beneficiu nu numai pentru organizaţie, dar şi pentru societate şi
economie, în timp ce se minimizează pagubele de mediu. Aprovizionarea sustenabilă caută să
atingă un echilibru corespunzător între trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, social şi de
mediu.
Economic este un factor ce include costuri ale bunurilor şi serviciilor pe toată durata ciclului
de viaţă, precum costurile de achiziţie, de întreţinere, de exploatare şi sfârşitul vieţii (incluzând
depozitarea deşeurilor) în respect cu un bun management financiar.
Social este un factor ce include justiţie socială şi echitate, siguranţă şi securitate, drepturile
omului şi condiţii de lucru.
Factorul de mediu include emisii în aer, pământ şi apă, schimbări climatice, biodiversitate,
utilizarea resurselor naturale, sărăcia de apă pe întreg ciclu de producţie.
Aprovizionarea verde este un proces prin care organizaţia ia în considerare elemente de
mediu atunci când procură bunuri, servicii, activităţi şi utilităţi şi realizează valori pentru bani pe
întreg ciclu de viaţă.

Turism sustenabil - realizează un optim al utilizării resursele de mediu care constituie un

element cheie în dezvoltarea turismului, menţinând procesele ecologice esenţiale şi asigurând
conservarea mediului natural şi a biodiversităţii.
Respectă autenticitatea socio-culturală a comunităţii gazdă, conservă cadrul, construcţiile
culturale şi de viaţă şi valori tradiţionale şi contribuie la înţelegeri inter-culturale şi toleranţă.
Asigură viabilitatea, funcţionarea economică pe termen lung, exploatarea, producerea de
beneficii socio-economice pentru toţi acţionarii, fiind uniform distribuite. Acesta include lucrători
stabili şi oportunităţi pentru salariu, servicii sociale pentru comunitatea gazdă şi contribuţii la
scăderea sărăciei.

Transport sustenabil sau mobilitate - permite accesul de bază la cerinţele individuale sau
ale comunităţii de a avea în siguranţă şi într-un mod consistent, asigurând sănătatea umană şi a
ecosistemelor.
Este accesibil, funcţionează eficient, oferă posibilitatea de a alege modul de transport şi
susţine o economie vibrantă.
Limitează emisiile şi deşeurile la capacitatea pământului de a le absorbi, minimizează
consumul de resurse ne-regenerabile, limitează consumul de resurse regenerabile la o limită de
57
randament sustenabilă, reutilizează şi reciclează componente şi minimizează utilizarea terenului şi a
generării de zgomot.
Transportul sustenabil implică:
O planificare urbană, schimbarea stilului de viaţă şi a modului de producţie
pentru a reduce necesităţile de transport la surse.
Regândirea sistemului de transport, promovarea inter-modalităţii şi încurajarea
utilizării a celui mai eficient energetic sistem de transport, ca de exemplu
posibila întrerupere a avionului pentru tren, a vehiculului personal pentru
transportul public sau la transportul ne-motorizat.
Îmbunătăţirea eficienţei combustibilului a fiecărui mod de transport şi
promovarea utilizării combustibililor alternativi.

Dezvoltare urbană sustenabilă

Dezvoltarea urbană sustenabilă reprezintă întreţinerea continuă, adaptare, înnoire şi
dezvoltare a construcţiilor oraşului şi a mediului natural şi a infrastructurii, precum şi a bazelor
economice, astfel încât este posibil a se asigura un mediu uman satisfăcător cu minimizarea
cerinţelor privind resursele şi a minimiza efectele adverse asupra mediului natural.

Transfer tehnologic
Transferul tehnologic reprezintă fluxul de cunoştinţe, tehnici, experienţă şi inovare între
diferiţi acţionari pentru asistenţă, investiţii, licenţiere şi utilizare, comerţ sau instruire. El cuprinde
procesul de învăţare pentru înţelegere, utilizare şi replicare a tehnologiei, incluzând capacitatea de a
alege, a adapta la condiţiile locale şi integra tehnologiile indigene.

Deşeu
Convenţia de la Basel privind “Controlul Transfrontalier al Mişcării Deşeurilor Periculoase
şi Depozitarea lor“ defineşte deşeul ca “substanţe sau obiecte care sunt depuse sau se intenţionează
să fie depuse sau se cere a fi depuse pentru a respecta legislaţia naţională“. Deşeurile pot fi generate
la extragerea materialelor brute, procesarea acestora în produse intermediare sau finale, consumul
de produse finale sau din alte activităţi umane. Reziduurile reciclate sau reutilizate pe locul de
generare sunt excluse.
Deşeurile periculoase sau toxice sunt definite ca substanţe sau obiecte care sunt depuse sau
se intenţionează să fie depuse sau se cere a fi depuse pentru a respecta legislaţia naţională şi care au
câteva caracteristici periculoase ca de exemplu (dar care nu sunt limitative) toxicitate, explozive,
corozive sau reactive.
58
 Generarea sau managementul unor astfel de deşeuri pot cauza efecte adverse asupra sănătăţii
omului şi mediului dacă se intră cu acestea în contact sau cu altele care au intrat în contact cu alte
deşeuri. Deşeurile periculoase, de aceea, solicită o manipulare specială şi trebuie să fie depuse în
mediu într-un mod sigur.
Generarea, managementul şi mişcarea transfrontalieră a deşeurilor periculoase trebuie să fie
făcută cu acordul procedurilor definite de Convenţia de la Basel. Pot de asemenea să fie luate în
considerare cerinţe, restricţii şi interziceri interne.
Managementul integrat al deşeurilor solide se referă la o abordare strategică a
managementului sustenabil a deşeurilor solide acoperind toate sursele şi aspectele incluzând
generarea, segregarea, transfer, sortare, tratare, recuperare şi depozitare într-un mod integrat, cu
accent pe maximizarea eficienţei resurselor.
Numeroase ţări se confruntă cu provocări cu managementul corespunzător al deşeurilor lor,
cu eforturi mari pentru a reduce volumul final al acestora şi să genereze suficiente fonduri pentru
managementul deşeurilor. Este posibil ca deşeurile să fie orientate pe recuperarea materialelor şi
resurselor, ca astfel să fie asigurată o reducere a volumului deşeurilor, iar materialele şi substanţele
recuperate să poată fi utilizate pentru a genera fonduri pentru managementul deşeurilor.

Amprenta de apă
Amprenta de apă măsoară impactul direct şi indirect al consumului de apă asociat la toate
activităţile din ciclul de viaţă. Aceasta este în special relevantă pentru procesele cu utilizarea
intensivă a apei sau cu zonele unde deficitul de apă este o problemă serioasă.

6.2. Bibliografie recomandată

a. www.unep.org – ABC of SCP

b. www.rowater.ro
c. www.anpm.ro

59