CONFLICTUL

Învăţător:Vitek –Daroczi Marta

Şcoala Gimnazială „Gyulaffy László” Cehu Silvaniei ,Jud. Sălaj

Elevul trebuie să se adapteze mereu la mediul în care trăieste, la evenimentele de

viaţă cu care este confruntat. El trebuie să înfrunte piedici, să învingă fustrări sau să
depăşească situaţiile stresante.
De cele mai multe ori, elevul urmăreşte realizarea mai multori scopuri, aspiraţii,
dorinţe. Resursele – endogene sau exogene – de care dispune persoana umană sunt însă
limitate. Astfel, realizarea unor scopuri blochează sau anihilează realizarea altora. Din
punct de vedere psihologic, atunci când se înpune o alegere între motive diferite, mutual
exclusive, apare un conflict. În acest caz, asupra individului se exercită două sau mai
multe forţe cu valenţe diferite, dar de intensitate aproximativ egală. În funcţie de
caracterul (valenţele) acestor forţe se pot distinge trei tipuri de situaţii conflictuale.
Conflictul atracţie- atracţie ( A-A )
Este situaţia în care alternativele puse în faţa individului sunt la fel de
dezirabile, adică ambele valenţe sunt pozitive. De obicei în cazul acestui tip de conflict,
deciziile sunt luate rapid, după o scurtă perioadă de oscilaţie. Uneori, însă, când alegerea
este foarte importantă (alegerea profesiunii, partenerului de viaţă etc.), conflictul
„atracţie-atracţie” poate genera comportamente neadaptative.
Conflictul evitare – evitare ( E- E )
Apare în cazul în care subiectul trebuie să aleagă între variante la fel de
indezirabile (ambele valenţe sunt negative). Uneori se caută „răul cel mai mic”, alteori
soluţia apare în evaziunea fizică sau imaginară ori ăn comportare agresivă.
Conflictul atracţie – evitare ( A– E )
Apare atunci când un scop/alternativă are atât aspecte (valenţe) pozitive cât şi
negative. În psihologia animală, s-a constatat experimental că administrarea concomitent
a hranei şi a unui şoc electric duce la apariţia de conflictte A – E. Ca urmare, subiectul îşi
dezvoltă o atitudine ambivalentă, simţându-se în acelaşi timp atras şi respins de un
obiectiv-scop sau o sarcină. Acest tip de conflict este cel mai frecvent în viaţa de zi de zi.
El apare mai ales sub forma alegerii între două sau mai multe balternative care au
simultan atât valenţe pozitive cât şi negative.
Pentru cercetarea situaţiilor conflictuale s-a propus noţiunea de gradient.
El desemnează variaţia tăriei răspunsului în funcţie de distanţa până la obiectul-scop.
Deci, el exprimă modificările în intensitatea motivaţiei înregistrate pe măsura apropierii
de scopul vizat. Investigaţiile asupra gradientului au pus în evidenţă o serie de
regularităţi:
Atracţia creşte pe măsura apropierii de obiectul- scop; cu cât suntem mai
aproape de realizarea unui scop cu atât creşte motivaţia elevului pentru obţinerea lui.
Evitarea (respingerea) creşte odată cu apropierea de situaţia indezirabilă.
Proximitatea unui stimul sau situaţii negative creşte motivaţia elevului pentru evitarea ei.
Imienţa pedepsei, de pildă, stimulează comportamentele de eludarea ei.
 Gradientul eviterii creşte mai rapid decât gradientul de atracţie (apropiere). Acest
principiu explică comportamentul ambivalent ce apare în situaţiile conflictuale de
atracţie-evitare.
Fazele de evoluţie a conflictului în grup
Analistul Donelson a descris modelul de dezvoltare a conflictului in grup prin 5
etape relative distincte:
# Dezacordul debutează prin:- simple neiţtelegeri,- diferenţierea indivizilor sau
grupului prin modul lor de a fi şi a gândi pseudoinţelegeri- divergente minore,
nesemnificative pentru interacţiunea sociala, de grup, dar care necontrolate la timp, pot
degenera in conflicte reale.
# Confruntarea- adânceste diferenţele intre indivizi, grupuri, clase, acestea fiind
percepute de către părţile in conflict ca importante pentru interacţtiunea de grup, ca
ameninţând unitatea grupului,- in această fază fiecare parte işi susţine poziţia sa,
accentuând-o pe baza unei ideologii justificative,- fiecare parte subliniază erorile din
gândirea celeilalte,- persuasiunea devine exagerată, poate degenera in acţiuni de forţă cu
efect de bumerang asupra părţilor.- este faza în care fiecare parte se convinge pe ea însăşi
ca trebuie să convingă adversarul să-şi schimbe părerea, să renunţe la poziţia lui,
acceptând argumentele sale- expresia emoţională domină asupra argumentelor logice-
sunt antrenate mecanisme psihologice şi interpersonale ale luptei care duc la stres crescut,
tensiuni, frustrări succesive ce antrenează în lanţ: ostilităţi, forme de violenţă (fizică/de
limbaj).- rata comunicarii in grup scade- lipsa de încredere creşte- apare necesitatea unei
soluţii.
# Escaladarea- distruge normele reciprocităţii pozitive, inlocuindu-le cu unele de
tip negative care susţin un comportament concurenţial exagerat- tensiunea şi ostilităţile
din grup sunt scăpate de sub control- reacţia de auto-apărare a fiecărei părţi stârneşte
violenţe fizice şi simbolice, agresitatea maximă
- in această etapă conflictul atinge punctul culminant “de vârf” care poate distruge
total interacţiunea de grup, ajungând uneori chiar pâna la distrugerea fizică a părţilor sau
poate reface interacţiunea de grup printr-o schimbare structuralăa.
# De-Escaladarea Escaladarea conflictului e urmată firesc de orientarea spre
soluţii raţionale de rezolvare a conflictului prin:- intervenţii legale de tip instituţional-
negocieri şi compromisuri treptate- stimularea posibilităţilor de comunicare deschisă între
părţi- captarea bunăvoinţei părţii adverse- apariţia “celei de a treia părţi” in calitate de
mediator, moderator, facilitator, diplomat, sfătuitor etc
# Rezolvarea compromisul final cerut de rezolvarea conflictului nu trebuie să
fie privit de nici una din părţile ca un semn al slăbiciunii sale, trebuie doar apreciat prin
funcţia sa pozitiv –integrativă, pentru unitatea, echilibrul sistemului şi pacea socială.;
rezovarea prin crearea unui echilibru instabil nu este o soluţie constructivă, acesta, la cel
mai mic semn de tensiune va reacţiona destructiv asupra părţilor şi va genera un nou
conflict.
Fiecare cadru didactic trebuie să cunoască factorii care conduc la conflict,
frustrare (agenţii acestora), cum poate fi identificat acesta şi ce se poate face pentru
eliminarea sau reducerea lui. Lucrând împreună cu elevii şi utilizând tehnici moderne de
recunoaştere şi de redresare, pot fi evitate aceste probleme.
 Bibliografie:
Radu,I.(coord), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-Napoca,
Ed.Sincron, 1991.
Băban, A. (coord.), Consiliere educaţională, Cluj-Napoca, 2001.
Miclea, M., Stres şi apărare psihică, P:U:C., Cluj-Napoca,1997.