Titu Maiorescu

I. Date despre autor

Titu Maiorescu a fost un academician, critic literar, eseist, estetician, filosof,

pedagog, politician și scriitor romîn. Numele lui de familie este schimbat din Trifu, în semn de
admirație pentru Petru Maior. Mama sa, Maria Popazu, făcea parte dintr-o ierarhie înaltă clerică.
Copilărește la Brașov și Craiova, după care va urma Academia Tereziană (colegiu de elită
dedicat fiilor de elită). Însemnările sale zilnice ni-l prezintă încă din adolescență ca pe un
caracter puternic, ambițios și iubitor de ordine, pasionat de cultură și dornic să se afirme prin
capacitățile sale intelectuale în fața colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii
aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl obține în 1858 absolvind ca șef de
promoție Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale și a voinței de care
dăduse dovadă. Își manifestă vocația lui pedagogică (dă meditații colegilor săi), se delecta cînd îi
instruia pe ceilalți.

La 18 ani termină studiile și în foarte scurt timp obține doctoratul pe baza unei
prelegeri la Giessen (în filosofie), iar mai apoi licența în drept la Paris (voia să ducă o viață de tip
aristocratic). La Paris îl cunoaște pe Theodor Rosseti, cumnatul lui A. I. Cuza. Astfel, intră în
relații. Este angajat director la Colegiul Național Iași (22 de ani). Susține introducerea și
învățarea limbii latine în gimnaziu, pentru că poate învăța claritatea în exprimare, structurarea,
schematizarea, evittarea subiectivității, educația morală. Se afirmă ca liderul tinerei generații, era
un om social prin excelență. Ajunge în doar 2 ani rector al UAIC și director al institutului Vasile
Lupu, unde îl întîlnește pe Ion Creangă. Îl ajută pe Ion Creangă cu un post de învățător.

În 1863 are loc înființarea societății Junimea, iar în 1867 înființarea revistei
Convorbiri literare.

II. Opera critică

1. O cercetare critică asupra poeziei romîne de la 1867 (1867)

Forma poeziei este materia, iar conținutul acesteia este consințămîntul. Mizează pe
emoție și sentiment, pentru că el consideră că nu autorul contează, ci ce transmite creația
acestuia. Maiorescu refuză metafora în favoarea comparațiilor.
2. Poeți și critici (1886)
Maiorescu emite discuția dintre subiectivitatea poeților și obiectivitatea criticilor.
3. Direcția nouă în poezia și proza romînă (1872)
 Se spune că Maiorescu practică teoria formelor fără fond și este un creator de mit (mitul
eminescian). Pașoptiștii sunt amatori și dilatanți, iar junimiștii creează o latură de
realitate, sunt profesioniști în toate domeniile de cultură.
4. Comediile d-lui Caragiale (1885)
În acest text Maiorescu afirmă principiul autonomiei esteticului și a susținut ideea de
autonomie a artei.
5. Eminescu și poeziile lui (1889)
Maiorescu schițează o teorie a geniului abstractă și consideră că genialitatea se manifestă
prin ereditatea națională. Geniul său s-a manifestat rintr-un refuz social.

III. Dobrogeanu Gherea și Maiorescu – 2 tipuri de critică

Dobrogeanu Gherea este întemeietorul criticii științifice. Gherea spune că

Maiorescu are o critică dogmatică, judecătorească, nu ține cont de realitatea literară, merge pe
niște principii abstracte. Critica științifică este explicătoare, a introdus dezbaterea de idei și
principiul literaturii occidentale. Maiorescu se inspiră din filosofie. Gherea introduce principii
marxiste și consideră fenomenul literar o oglindă a vieții, în spiritul ideilor marxiste, care explică
arta prin tip de ordin social.

Dobrogeanu Gherea este de origine evreiască, a activat în mișcarea anarhistă

antițaristă și a venit în Romînia ca agent al mișcării socialiste, pentru propagarea ideilor
marxiste. La Iași a lucrat ca muncitor și a făcut comerț cu instrumente sanitare. Se face remarcat
cu apariția revistei Contemporanul (militează pentru votul universal). Garabet Ibrăileanu este
discipolul lui Dobrogeanu Gherea. Se adresa intelectualilor ieșiți din lumea satului. L-au
interesat problemele sociale în literatură și îl considera pe Maiorescu un mandarism intelectual,
sancționa elitismul. Literatura era văzută ca instrument ideologic. A teoretizat critica științifică,
dar considera că aceasta trebuie să fie și o formă de artă, care presupune intuiție și talent. Gherea
teoretiza critica de tip creator, presupune expr4imarea creativității criticului. Spre deosebire de
Maiorescu, care era un intelectual elitist, Gherea era un intelectual populist.

Opera literară este văzută ca ecou a personalității scriitorilor, cauza operei se află
în personalitatea scriitorilor. Critica se apropie de roman, criticului i se cer calități de romancier.
Stilul polemic al lui Maiorescu este demobilizator. Gherea valorizează spontaneitatea, idealismul
și spiritul. Pentru Gherea scriitorii cei mai apreciați aparțin proletariatului, modelat de
deceptismul eminescian. În critica aplicată, Eminescu apare ca un scriitor foarte talentat, dar
subiectiv, care nu promovează idealurile societății.

M. Dragomirescu este un reprezentant al criticii estetice radicale, al dogmaticii

maioresciene, ignoră orice formă de determinism a literaturii și îl continuă pe Maiorescu într-o
linie dogmatică. Discipolul lui Gherea este Garabet Ibrăileanu, care a teoretizat ideea de critică
complectă.