Sunteți pe pagina 1din 1

Politica monetară a Băncii de Rezerve a Australiei

 Formularea și implicațiile politicii monetare


Formularea politicii monetare este responsabilitatea principală a Consiliului Băncii de
Rezerve. Acesta se întrunește, de obicei, de unsprezece ori în fiecare an, în prima zi de marți a
lunii, cu excepția lunii ianuarie, datele reuniunilor fiind bine cunoscute în prealabil.
Consiliul își anunță deciziile de politică monetară luate prin intermediul site-ului web al
băncii, la ora 14:30, în fiecare zi de reuniune. În fiecare ședință, personalul băncii pregătește un
raport detaliat al evoluțiilor în economia australiană și în economiile internaționale, precum și a
piețelor financiare interne și internaționale. Lucrările conțin, de fapt, o recomandare pentru
decizia politică din Australia.
Zilnic, departamentul intern al băncii, care se ocupă cu piețele financiare, are sarcina de a
menține condițiile de pe piața monetară, astfel încât să mențină rata oficială a dobânzii (Official
Cash Rate) la nivelul targetului stabilit de Consiliul de Administrație sau în apropierea acestuia,
target stabilit începând cu 1990 la nivelul de 2,5%.
Rata de referință, care poate fi considerată un instrument de politică monetară,
influențează alte rate ale dobânzilor din economie, rate care afectează comportamentul
debitorilor și creditorilor, și, deci, implicit activitatea economică și în cele din urmă rata inflației.
Este determinată pe piața monetară, ca urmare a interacțiunii dintre cererea și oferta de fonduri
overnight.
Capacitatea Băncii de Rezerve de a urmări cu succes ținta pentru rata oficială provine din
controlul său asupra ofertei de fonduri, fonduri pe care băncile le utilizează pentru decontarea
tranzacțiilor între ele.
În cazul în care Banca de Rezerve furnizează mai multe fonduri decât băncile comerciale
doresc să dețină, băncile vor încerca să-și verse fonduri mai multe în piața de numerar, rezultând
într-o tendință descrescătoare a ratei de referință. În schimb, în cazul în care Banca de Rezerve
furnizează mai puține fonduri decât băncile doresc să dețină, ele vor răspunde prin încercarea de
a se împrumuta mai mult de pe piața de numerar, pentru a construi deținerile de fonduri, în acest
proces, rata va crește.

S-ar putea să vă placă și