Grosariu Georgiana, gr.

33

PARADIGME PERSPECTIVALE ASUPRA SPAȚIULUI

Titlu
Sensul amenajării urbane este de a transforma ceva pentru a fi mai confortabil. Cu ajutorul
simetriilor, a ierarhiilor și a paradigmelor amenajăm spațiul pentru a corespunde unui scop.
Spațiul urban propiu-zis este forma structurală a raporturilor simetrice și reversibile dintre
oraș și locuitorii săi. Această dare-de-spațiu devine concepția utilitară a unei distribuții urbane
bazate pe funcțiuni și locuri de muncă, care prevalează principiile urbanistice ale secolului XX.
Habitatul uman se modifică, apar concepții de reprezentare spațială, având în vedere dinamica
locuitorilor. Se concretizează noi modele de spații urbane, care includ și expun o multitudine de
elemente interrelaționate.
În lucrarea ,,Ființă și timp” Heidegger abordează impactul psiho-sociologic asupra societății
creat de introducerea noilor paradigme (modele) de proiectare colectivă urbană, consdierând că:
Această ,,dare-de-spațiu”, pe care o numim și rânduire-a unui spațiu (amenajare) este
eliberarea ființării la îndemână către spațialitatea sa. Ca mod de a descoperi în prealabil o
totalitate posibilă de locuri (totalitatea determinată a menirilor funcționale), această
rânduire face cu putință orientarea factuală de fiecare dată. Orașul devine produsul
acțiunilor de planificare spațială a colectivității din acel teritoriu. Operațiuni care transformă
această dare-de-spațiu (orașul) într-un sistem dinamic, unde mișcarea oamenilor, a mașinilor,
luminilor, a frunzelor etc., creează o anumită existență comportamentală în funcție de care se
organizează spațiul. Este, de fapt, o formă de urbanism care tinde spre o mai bună utilizare a
orașului1și care evidențiază anumite tipologii de spații. Însă este necesar a lua în considerare și
identitatea și tipul de asemănare a componentelor spațiale, ca mod de a descoperi totalitatea
posibilă de locuri, deorece este esențial aportul semnificațiilor multiple ale așezării urbane.
Concepția axată pe semnificațiile spațiului, determină spațialitatea care face cu putință
orientarea interurbană. Astfel, operațiunea de planificare sau amenajare spațială, integrează
nevoia individului și nevoia de interrelaționare. Nevoi care supuse funcționalității impun
locurilor măsuri și elemente de semantică urbană specifice care definesc diverse spațialități în
întreg spațiul urban. Spațialitatea evidențiază identitatea locului și face posibilă experiența
umană în noul ansamblu multifuncțional integrat.
Același funcționalism și aceleași principii estetice inspirate de un raționalism identic domină
concepția elementelor compoziției, adică a edificiilor repartizate în spațiu. Fiecărei destinații îi
corespunde un prototip, acesta exprimă adevărul unei funcțiuni.2 De aceea, este foarte important
ca în procesul de elaborare a paradigmelor de proiectare urbană, să se țină cont și de elementele
de semantică urbană. Într-o amenajare spațială armonioasă este necesar să apară semnificații
multiple ale așezării urbane, deoarece o abordare diferențiată este esențială în crearea
spațialității. Spațialități care interrelaționate vor face posibilă parcurgerea ansamblului, având
simultan rol unificator în acest sitem.

1
ALEXANDRU M. SANDU – Sâmburele care face să crească
2
FRANCOISE CHOAY – I. PRE-URBANISMUL