CURS VIII.

PROTECŢIA INTERNAŢIONALǍ A DREPTURILOR

OMULUI

1. PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI ÎN CADRUL DREPTULUI

INTERNAŢIONAL
Dreptul internaţional contemporan stabileşte în sarcina statelor numeroase
obligaţii cu privire la respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Comunitatea internaţională este astăzi mai mult ca oricând preocupată de
promovarea cât mai largă a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cât mai
diversificat de colaborare internaţională în acest domeniu, de realizarea unui sistem
cât mai complet de apărare pe diferite căi legale a drepturilor omului în variate
domenii şi de asigurarea cât mai deplină a transpunerii în practică a acestora,
inclusiv prin sancţionarea încălcărilor aduse normelor de drept existente, indiferent
ce forme ar lua ele.
Potrivit Cartei O.N.U., colaborarea internaţională pentru protecţia drepturilor
omului trebuie să se facă după următoarele principii:
a) drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt o instituţie de drept
intern a fiecărui stat;
b) statele trebuie să colaboreze între ele pentru promovarea respectării
universale şi efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi să-şi asume
obligaţii privind recunoaşterea prin legislaţia lor a acestor drepturi;
c) în cazul în care prin nerespectarea sistematică a drepturilor omului se
crează o primejdie pentru pacea şi securitatea internaţională, O.N.U.este
îndreptăţită să ia măsurile corespunzătoare prevăzute de art. 41 şi art. 47 al Cartei.

2. DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI

A fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948.

Declaraţia afirmă că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii, fiecare
om având dreptul de a se prevala de toate drepturile şi libertăţile fără nici o
deosebire de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de
altă natură, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgând din
orice altă situaţie şi fără a se face vreo deosebire bazată pe statutul politic, juridic
sau internaţional al ţării sale.

3. PACTELE INTERNAŢIONALE CU PRIVIRE LA DREPTURILE OMULUI

După adoptarea „Declaraţiei universale a drepturilor omului” s-a resimţit nevoia

ca prevederile declarative ale acesteia să fie reluate şi precizate prin instrumente
internaţionale cu caracter juridic obligatoriu de necontestat în baza angajamentului
asumat de statele semnatare.
În acelaşi timp, avându-se în vedere că la momentul respectiv drepturile
civile şi politice puteau fi garantate, în timp ce drepturile economice, sociale şi
culturale nu puteau fi asigurate la un nivel satisfăcător decât în mod progresiv, în
perspectivă, datorită condiţiilor foarte diferite existente în statele membre ale
O.N.U., s-a adoptat soluţia, considerată mai viabilă, a reglementării acestor
drepturi prin instrumente juridice separate.

4. CONVENŢII INTERNAŢIONALE PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR

OMULUI ADOPTATE ÎN CADRU REGIONAL

A. Convenţia europeană a drepturilor omului. Convenţia internaţională

cunoscută sub această denumire - se aduce o inovaţie în dreptul internaţional,
creându-se un mecanism regional de protecţie a drepturilor omului, recunoscându-
se, totodată, că indivizii sunt titulari de drepturi şi libertăţi care rezultă direct dintr-
o legislaţie internaţională, deci subiecte de drept internaţional, şi că ei se pot
adresa, în cazul în care se simt lezaţi în drepturile şi libertăţile lor, instanţele
instituite prin Convenţie în acest scop, chiar împotriva statelor ai căror cetăţeni
sunt.

B. Convenţia americană referitoare la drepturile omului. Statele – părţi se

angajează să respecte drepturile şi libertăţile recunoscute în Convenţie şi să
garanteze deplinul lor exerciţiu tuturor persoanelor ce depind de ele, fără nici o
deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, credinţe politice, origine socială sau
naţională, situaţie economică, naştere sau orice alte condiţii sociale.

C. Carta africană a drepturilor omului şi ale popoarelor. Chiar din titlul cartei
rezultă că aceasta se referă atât la drepturile omului, cât şi la drepturile popoarelor.
Printre drepturile omului figurează în general cele cuprinse în convenţiile similare
de pe alte continente, cu unele accente specifice exprimând tradiţiile africane în
materie de căsătorie, cetăţenie, dreptul la un nivel de viaţă adecvat, dreptul la
odihnă etc.

5. ORIENTǍRI NOI ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Respectarea drepturilor omului şi cooperarea dintre state în acest domeniu

capătă în dreptul internaţional contemporan un caracter de generalitate,
reglementările internaţionale în materie de după adoptarea „Cartea O.N.U.” luând
o deosebită amploare şi scoţând în evidenţă tot mai mult acestă problemă ca una
dintre cele mai importante, dobâdind noi trăsături şi noi valenţe.
Documentele fundamentale ce privesc drepturile omului pornesc de la
recunoşterea demnităţii umane inerentă tuturor persoanelor, de la drepturile lor
egale şi inalienabile, ca fundament al libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume. Toate
fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, sunt dotate cu
raţiune şi conştiinţă şi trebuie să acţioneze între ele în spirit de fraternitate.
Egalitatea în drepturi constituie o altă trăsătură a reglementărilor din acest
domeniu. Declaraţia universală şi pactele drepturilor omului prevăd că toate
persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţia legii. Legea trebuie să
interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi
eficientă contra oricăror discriminări, mai ales a celor pe motive de rasă, culoare,
sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau
socială, avere, naştere – domenii în care în societăţile anterioare s-au manifestat
cele mai mari inegalităţi.
Egalitatea în drepturi este unul din drepturile cele mai importante,
fundamentul însuşi al garantării drepturilor omului. În cadrul acestei concepţii de
ansamblu îşi găsesc locul o serie de reglementări specifice privind drepturile şi
libertăţile femeilor, ale copiilor şi tineretului, ale persoanelor de altă rasă ori
culoare, ale persoanelor care fac parte din rândul minorităţilor, ori care vizează
înlăturarea discriminărilor şi crearea condiţiilor pentru ca acestea să poată
beneficia de drepturi egale cu ceilalţi membri ai societăţii.
Egalitatea înseamnă, însă, nu numai eliminarea discriminărilor, ci şi a
privilegiilor. În lumina acestor considerente este inadmisibilă pretenţia de a se
acorda străinilor un regim privilegiat şi folosirea unor asemenea pretenţii ca pretext
pentru acţiuni de constrângere împotriva altui stat sau pentru alte acte de încălcare
a drepturilor sale suverane. În acelaşi timp, sunt inadmisibile discriminările
practicate faţă de străini cum ar fi cele împotriva emigranţilor, dar şi pretenţiile de
a se acorda un regim special, privilegiat unor grupuri de persoane care locuiesc pe
teritoriul unui stat, în raport cu alte părţi ale populaţiei sale, cum se mai întâmplă în
domeniul protecţiei minorităţilor, dincolo de limitele fireşti ale drepturilor lor
specifice.
Indivizibilitatea şi interdependenţa drepturilor omului sunt avute în vedere în
toate reglementările, pentru că nu mai există astăzi drepturi în sine, cum ar fi cele
politice, influenţează în mod obligatoriu exerciţiul altor drepturi, cum ar fi cele
civile, economice, sociale, culturale, după cum garantarea unui drept se încadrează
în garanţiile fundamentale ale exercitării celorlalte drepturi.