CURS VI.

TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL

1. TERITORIUL DE STAT – NOŢIUNE ŞI COMPONENTE

În dreptul internaţional teritoriul de stat este un element de o deosebită
importanţă, întrucât vizează o valoare fundamentală pentru existenţa însăşi a
statelor. Astfel, statele îşi acordă reciproc dreptul de tranzit al mijloacelor de
transport feroviare, rutiere, aeriene, maritime sau fluviale, dreptul de a efectua
schimburi economice şi de a face afaceri, dreptul de a utiliza în anumite limite
instalaţiile sau fondurile acestora, etc.

2. MODIFICAREA TERITORIULUI DE STAT

După cum statele înseşi nu au rămas aceleaşi de-a lungul istoriei, uneori limitele
statelor s-au modificat prin voinţa populaţiei respective sau a statelor în cauză în
baza unor acte de drept civil, cum ar fi vânzarea- cumpărarea, cesiunea, schimbul,
donaţia sau arenda, dar cel mai adesea prin forţă, istoria cunoscând extrem de
numeroase situaţii când statele puternice, prin presiuni sau războaie, au impus
statelor mai slabe ori învinse modificări substanţiale ale teritoriului lor.

3. LIMITELE TERITORIULUI DE STAT

Frontiera de stat este linia reală sau imaginară trasată între diferite puncte de pe
suprafaţa pamântului care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altui stat sau de
domeniile limitrofe nesupuse suveranităţii vreunui stat. Dreptul internaţional
cunoaşte două feluri de frontiere de stat: naturale (orografice) şi convenţionale
(geometrice).
Frontierele naturale se trasează ţinându-se seama de formele de relief şi de
particularităţile geografice: albia râurilor sau fluviilor, înălţimile alpine, văile,
litoralul maritim etc. Frontierele convenţionale sunt linii mai mult sau mai puţin
drepte care, în baza unor convenţii internaţionale, despart teritoriile statelor ţinând
seama doar în mod excepţional de anumite particularităţi locale sau forme de relief.

4. APELE INTERIOARE, COMPONENTE ALE TERITORIULUI DE STAT

Sunt porţiunile fluviale, lacustre şi maritime care fac parte din spaţiul acvatic,
componentă a teritoriului de stat. Făcând parte din teritoriul statului pe care sunt
situate, acestea sunt supuse regimului juridic intern al statului respectiv.
Domeniul fluvial şi lacustru cuprinde cursurile de apă şi lacurile care sunt situate în
întregime pe teritoriul unui singur stat, cele care formează frontiera comună dintre
două state, precum şi cele care, în special în cazul fluviilor internaţionale,
traversează şi separă teritoriile mai multor state. Apele maritime interioare cuprind
zona acvatică situată între ţărm şi linia de la care se măsoară marea teritorială a
unui stat maritim.
 5. MAREA TERITORIALǍ
Prin marea teritorială se înţelege o porţiune de mare de o anumită lăţime care se
întinde de-a lungul teritoriului unui stat şi care este supusă suveranităţii sale. Marea
teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian de deasupra acesteia, face parte
integrantă din teritoriul de stat

6. ZONE MARITIME ASUPRA CǍRORA STATELE EXERCITǍ DREPTURI

SUVERANE
Suveranitatea deplină a unui stat maritim asupra teritoriului său se exercită până
la limita exterioară a mării teritoriale, dincolo de care începe marea liberă. Nevoile
de securitate ale unor state, sau de realizare a unor interese proprii şi în anumite
porţiuni de mare situate dincolo de limita exterioară a mării teritoriale au dus la
apariţia şi consacrarea unor zone speciale în care statele sunt îndrituite să exercite
anumite atribute ale suveranităţii lor.

7. MAREA LIBERǍ
Principiul mării libere a fost formulat în 1609 de marele jurist Hugo Grotius, în
condiţiile în care , datorită dezvoltării comerţului internaţional, vechiul principiu al
mării închise, specific evului mediu şi de care profitau marile puteri navale ale
epocii care revendicau drepturi exclusive asupra unor mări sau a unor porţiuni din
oceane, nu mai satisfăcea interesele proprii cu acces în toate zonele lumii.

8. ZONA INTERNAŢIONALǍ A TERITORIILOR SUBMARINE

Descoperirea pe fundul mărilor şi oceanelor, în zona mării libere, dincolo de
limita exterioară a platoului continental, a unor importante zăcăminte care în
condiţiile dezvoltării spectaculoase a tehnicii contemporane ar putea deveni în
scurt timp exploatabile a adus în prim planul preocupărilor statelor lumii, în
special a celor cu o dezvoltare tehnologică mai puţin avansată, necesitatea stabilirii
unor reguli de drept internaţional privind exploatarea acestei zone, astfel ca ea să
nu se facă în beneficiul exclusiv al statelor dezvoltate, ci în folosul tuturor statelor
lumii.

9. STRÂMTORILE INTERNAŢIONALE
Strâmtorile internaţionale sunt întinderi de apă situate între porţiuni de uscat
formând treceri înguste pentru navigaţie. Regimul juridic al acestora interesează
atât statele riverane, pentru asigurarea propriei lor securităţi, cât şi celelalte state
ale lumii, pentru facilitarea navigaţiei libere a navelor proprii, strâmtorile făcând
posibilă scurtarea rutelor între diferite porturi ale lumii.

10. CANALELE MARITIME INTERNAŢIONALE

 Sunt căi maritime de navigaţie artificiale, construite pentru a lega două mări sau
oceane în scopul scurtării rutelor de navigaţie. Deşi sunt construite pe teritoriul
unui stat şi ca urmare sunt supuse suveranităţii statului respectiv, importanţa pe
care o prezintă pentru navigaţia internaţională a determinat ca statutul celor mai
importante asemenea canale să capete un caracter internaţional în baza unor tratate,
pentru a se asigura dreptul de tranzit prin ele pentru navele tuturor statelor.

11. FLUVIILE INTERNAŢIONALE

Fluviile internaţionale sunt apele curgătoare care traversează sau separă
teritoriile a două sau mai multe state şi sunt navigabile până la vărsarea lor în
mare.
Fiecare stat este suveran asupra porţiunii din aceste fluvii care îl traversează sau
asupra părţii din fluviu care îi revine când acesta desparte două state.
Regimul internaţional al acestor fluvii se referă numai la navigaţie, în privinţa
căreia se aplică, potrivit convenţiilor internaţionale, principiul libertăţii de
navigaţie.

12. ZONELE CU REGIM JURIDIC SPECIAL

Raţiuni de securitate sau de altă natură au determinat ca, în cursul istoriei,
anumite zone ale globului pământesc, unele porţiuni de teritoriu sau zone ale
spaţiului maritim, inclusiv spaţiul aerian de deasupra acestora, aparţinând fie unor
state, fie făcând parte din patrimoniul umanităţii, să capete un statut special în baza
unor cutume, sau prin tratate internaţionale.

13. SPAŢIUL AERIAN

Fiecare stat reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi
utilizare a spaţiului său aerian şi poate interzice ca anumite aeronave militare sau
civile să pătrundă în acest spaţiu. Orice violare a reglementărilor stabilite potrivit
legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a suveranităţii statului şi dă dreptul
acestuia de a riposta, obligând aeronava infractoare să aterizeze şi luând şi alte
măsuri considerate drept necesare.

14. SPAŢIUL COSMIC

Progresele ştiinţei contemporane au adus spaţiul cosmic în sfera colaborării
internaţionale şi, ca urmare, şi a reglementărilor internaţionale, odată ce acesta a
început să fie abordabil şi să prezinte interes pentru statele lumii. Reglementările
realizate până în prezent în domeniul spaţial sunt încă incomplete, ele vor fi, fără
îndoială urmate de noi instrumente juridice care să reglementeze şi alte aspecte ale
relaţiilor tot mai complexe pe care progresul tehnico-ştiinţific le determină şi în
acest domeniu.