DEFORMAREA

MATERIALULUI AŞCHIAT

11.1 Gradul de deformare al materialului aşchiat şi tipuri de aşchii

Indepărtarea adaosului sub formă de aşchii ar putea presupune un model

rudimentar care implică apariţia şi propagarea unei fisuri şi care duce în final la
desprinderea aşchiei. Acest model s-a dovedit oarecum valabil numai la materialele
fragile. Cercetările lui Mallock şi Reuleaux, [15] care au folosit pentru prima oară
micrografii ale rădăcinilor de aşchie, au demonstrat că în marea majoritate a
cazurilor, formarea aşchiei se face fără apariţia fisurilor. Se poate presupune că
procesul de formare al aşchiei este un proces complex, în mare parte fiind o
curgere plastică.
Rădăcina aşchiei este zona din materialul încă nedetaşat aflată în faţa sculei şi în
care se produc toate fenomenele fizico-mecanice care duc la desprinderea aşchiei.
Obţinerea rădăcinii de aşchie presupune întreruperea bruscă a procesului de
aşchiere în aşa fel încât să poată fi “îngheţate” condiţiile de deformare la viteza şi
în momentul în care se face întreruperea procesului. Dispozitivele folosite în
scopul obţinerii rădăcinii de aşchie se bazează pe scoaterea sculei din aşchie cu o
viteză superioară vitezei de aşchiere.
După obţinerea rădăcinii propriu-zise, acesta se prelucrează metalografic
pentru a se pune în evidenţă structura deformată a materialului care a început să
formeze aşchia, fig.11.1.

Fig.11.1 Rădăcini de aşchie

O altă metodă de punere în evidenţă a deformărilor materialului aşchiat este

de a trasa la suprafaţa unei epruvete prin metode fotografice sau prin gravare a unei
reţele şi apoi aşchierea epruvetei folosind aşchierea ortogonală. Vizualizarea
deformaţiilor se face prin macrofilmare sau fotografiere şi apoi analizarea
deplasărilor faţă de reţeaua iniţială nedeformată, figura 11.2.
 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 221

Fig.11.2 Metoda reţelelor

In funcţie de proprietăţile fizico-mecanice ale materialului aşchiat precum şi

de alţi parametri ai regimului de aşchiere se vor obţine mai multe forme ale aşchiei
detaşate.
Pentru explicarea tipurilor de aşchii este prezentată comportarea unor materiale
faţă de aşchiere prin compararea deformaţiei produsă de forţa de aşchiere cu
punctele caracteristice ale curbei tensiune-deformaţie τ-ε (fig.11.3 ).

Fig.11.3 Explicarea formării tipurilor de aşchii, [12]

Pe curba caracteristică se pot remarca următoarele domenii:

domeniul elastic de la 0 la ε’
domeniul plastic de la ε’ la ε’’;
domeniul curgerii materialului de la ε’’ la εr unde se produce ruperea
materialului.
Considerând că deformarea indusă de aşchiere este ε0 vom avea următoarele
situaţii:
a) aşchii continue (de curgere), fig.11.4,a la care ε’< ε0 < ε’’; La acest tip de
comportare deformarea se află în domeniul de deformare plastică, fără a
se atinge limita maximă a domeniului. Se produc alunecări şi o puternică
ecruisare a materialului, dar capacitatea de deformare a materialului nu
222 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

este încă epuizată. Aşchia obţinută este sub forma unei benzi continue
sau panglică şi pentru a fi ruptă trebuie deformată în continuare. Acest
lucru se poate face de către un prag de sfărâmare al aşchiei sau de o
formă specială a feţei de degajare. Aşchiile de curgere se întâlnesc la
materialele care prezintă o capacitate mare de deformare plastică şi în
domeniul grosimilor de aşchie mici şi mijlocii.
b) Aşchii lamelare, fig.11.4,b unde ε’’< ε0< εr; La acest tip de aşchii
deformarea a atins limita superioară a zonei de deformare plastică,
planele de forfecare sunt rigidizate de fenomenul de ecruisare, astfel că
nu mai este nevoie de mărirea forţei pentru a se produce ruperea ci prin
simpla menţinere a tensiunii materialul “curge”. Aşchiile sunt formate
din lamele, care se menţin împreună, dar forţele de coeziune sunt foarte
slabe şi în acest fel lungimea aşchiilor este mai redusă.
c) Aşchii de forfecare, fig.4,c unde ε0 > εr La aceste aşchii a fost depăşită şi
limita de curgere şi deformarea dată de forţa de aşchiere este mai mare
decât cea de rupere. Aşchia se forfecă aproape complet mai rămânând o
extrem de slabă legătură între elementele de aşchie şi formându-se
grupuri de câteva elemente care se mai menţin legate între ele. Sunt
caracteristice materialelor mai fragile sau materialelor cu o puternică
tendinţă de ecruisare sau de fragilitate la cald. Sunt cele mai potrivite
forme de aşchii atât din punct de vedere al evacuării din zona de aşchiere,
cât şi din punct de vedere al manipulării lor.
d) Aşchii de rupere, fig.4,d unde ε0 >> εr In acest caz avem de-a face cu
materiale fragile la care ruperea se face prin eforturi normale şi formarea
aşchiei este mai mult o smulgere fragilă a acesteia de pe materialul de
bază. Sunt caracteristice materialelor foarte fragile şi sunt cele mai bune
din punct de vedere al randamentului energetic deoarece nu se mai
consumă energie cu deformarea materialului aşchiat.

a. b.
 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 223

c. d.
Fig.11.4 Tipuri de aşchii

O altă clasificare a tipurilor de aşchii se face după modul de desprindere pe

lungimea aşchiilor şi a formei şi volumului pe care îl ocupă precum şi a
posibilităţilor de eliminare şi transport din zona de lucru. Astfel, în STAS 12046/2
- 84 se face o clasificare a aşchiilor considerând factorii enumeraţi mai sus, în
aşchii acceptabile ca formă şi tipuri de aşchii bune.

Fig. 11.5 Forme de aşchii după STAS 12046/2-84

Cea mai favorabilă formă de aşchii din punct de vedere al uşurinţei de

manipulare şi al volumului pe care îl ocupă este aşchia de tip scurt, B III,IV sau V.

11.2 Importanţa formei aşchiilor

Forma aşchiilor are o mare influenţă asupra economicităţii procesului de aşchiere.

Pentru determinarea formei optime, se stabilesc următoarele criterii: volumul
ocupat, protecţia omului, a maşinii, a piesei şi a sculei, consumul energetic.
Aşchiile cu volum mare ocupă un spaţiu mare, necesită utilaje speciale de
balotare, nu pot fi evacuate automat, sunt periculoase pentru muncitor, maşină şi
224 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

sculă. In această categorie intră aşchiile de curgere lungi, drepte, cele care se
îngrămădesc în jurul sculei, precum şi aşchiile elicoidale cu secţiuni mari. Acestea
sunt considerate cele mai periculoase forme atât din punct de vedere al protecţiei
muncii cât şi din cel al evacuării din zona de aşchiere.
Aşchiile cu volum mic sunt uşor de evacuat şi de transportat, nu periclitează
muncitorul, maşina şi scula. In această categorie intră aşchiile de rupere, de curgere
mici, de formă elicoidală sau spirală cu lungime mică, cele în formă de virgulă etc.
Aceste aşchii se consideră favorabile şi se preferă la maşinile automate unde
îndepărtarea aşchiilor se face de asemenea automat cu ajutorul fluidelor de răcire şi
al unor benzi transportoare.
Forma optimă a aşchiei depinde de tipul producţiei (individuală, serie, masă)
şi de maşinile unelte utilizate (universale, automate). Pe maşinile automate nu se
poate lucra cu aşchii continue şi ca urmare trebuie luate măsuri speciale pentru
obţinerea unor aşchii de tip scurt, de forfecare sau de rupere. Printre aceste măsuri
se numără şi elaborarea unor oţeluri speciale cu conţinut mai mare de fosfor şi sulf
decât oţelurile obişnuite, numite oţeluri pentru automate. La aceste oţeluri se
produc aşchii de rupere datorită fenomenului de fragilitate la cald care se obţine ca
urmare a compoziţiei chimice amintite.
Forma aşchiilor este determinată nu numai de caracteristicile materialului
prelucrat dar şi de parametrii regimului de aşchiere, parametrii geometrici şi de
folosirea şi tipul lichidului de aşchiere. In vederea obţinerii formei dorite de aşchii,
modificarea regimului de aşchiere ar determina scăderi ale productivităţii şi
calităţii suprafeţelor precum şi creşteri ale costurilor. In general se caută obţinerea
formei optime de aşchii prin modificarea geometriei sculei, în special în ceea ce
priveşte suprafaţa de degajare. Soluţiile constructive adoptate sunt: suprafeţe de
degajare special construite şi folosirea de sfărâmătoare aplicate.
Firmele producătoare livrează plăcuţele aşchietoare amovibile şi asigură
obţinerea de aşchii favorabile pentru diferite game ale regimurilor de aşchiere,
datorită profilelor speciale ale suprafeţelor de degajare.

11.3 Influenţele diverşilor factori asupra deformaţiilor plastice

Factorii care influenţează cu precădere deformaţiile plastice în procesul de

aşchiere sunt: materialul prelucrat, materialul sculei, parametrii geometrici,
parametrii regimului de aşchiere şi lichidele de răcire.
Influenţa materialului prelucrat se manifestă prin compoziţia chimică şi
mărimea grăunţilor, [4]. Capacitatea de deformare plastică se poate defini prin:
• capacitatea de deformare plastică Cd = δ - εc , unde δ este alungirea
la rupere şi εc - alungirea la curgere;
• coeficientul de ecruisare D = (σr -σc)/Cd sau modulul de plasticitate.
 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 225

Fig. 11.6 Influenţa proprietăţilor mecanice Fig. 11.7. Influenţa temperaturii

asupra capacităţii de deformare asupra capacităţii de deformare

Un material cu Cd mare prezintă un grad de deformaţie la aşchiere ridicat,

aşchiile formate fiind de deformare plastică. In cazul materialelor fragile Cd este
foarte mic, la aşchiere producându-se aşchii de rupere. Un coeficient D mare arată
faptul că materialul se ecruisează la prelucrare. Din figura 11.6 se observă că,
pentru oţeluri, carbonul influenţează foarte mult caracteristicile mecanice. O
structură formată din grăunţi mari determină o rezistenţă la curgere redusă, deci o
capacitate de deformare mică, iar aşchiile devin articulate sau chiar de rupere.
Temperatura semifabricatului influenţează comportarea la aşchiere datorită
modificării proprietăţilor mecanice (fig.11.7).
Influenţa parametrilor geometrici se datorează în special valorii unghiului
de degajare. Cu creşterea sa, gradul de deformare se reduce iar aşchiile se
transformă în aşchii de curgere.
Influenţa parametrilor regimului de aşchiere este prezentă în special prin
viteza de aşchiere. Cu creşterea vitezei, scade gradul de deformaţie şi consumul
energetic şi se îmbunătăţesc condiţiile formării aşchiei. De asemenea scade
contracţia aşchiei.
De exemplu, la prelucrarea cuprului cu a = 1mm, b = 2mm şi γ = 25°
coeficientul de compresiune plastică K scade mult şi unghiul de forfecare creşte
(tabelul 11.1).

Tabelul 11.1 Influenţa vitezei de aşchiere asupra deformaţiilor plastice

v[m/min] 5 20 75 100 200
K 4.7 4.0 3.6 2.9 2.2
φ[ °] 12 14 16 20 25

La materialele feroase tenace (oţeluri) această lege de variaţie este modificată de

apariţia tăişului de depunere (fig.11.7). La viteze de 20-30 m/min tăişul de
depunere capătă o înălţime maximă iar K devine minim datorită măririi unghiului
de degajare real (efectiv).
Cu creşterea vitezei, tăişul de depunere scade, valoarea lui K creşte până la
un maxim după care scade monoton. Cu cât valoarea unghiului de degajare este
226 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

mai mare cu atât efectul tăişului de depunere este mai mic. La prelucrarea fontei
valoarea coeficientului de contracţie K este mult mai mică iar influenţa tăişului de
depunere neglijabilă.
Cu creşterea grosimii aşchiei nedetaşate “a”, se micşorează gradul de
deformaţie, deoarece acest grad nu este uniform în întreaga grosime a aşchiei.
Aşchiile subţiri suferă deformaţii pe întreaga grosime (secţiune), pe când cele
groase se deformează puţin la exterior, deformaţia mai mare fiind în stratul ce este
în contact cu suprafaţa de degajare (fig.11.8).

Fig.11.8 Influenţa vitezei şi grosimii de aşchiere asupra Cd

Variaţia lui K cu grosimea aşchiei (a) se exprimă printr-o relaţie de forma:

C
K= (11.1)
ax
unde C şi x sunt constante ce depind de parametrii regimului de aşchiere.
Este de remarcat faptul că prelucrarea cu aşchii mai groase determină un
consum specific de energie (consum de energie pe unitatea de volum de material
îndepărtat) mai scăzut.
Influenţa fluidelor de aşchiere se manifestă prin reducerea frecării şi a
temperaturii din planul feţei de degajare şi între planele de alunecare ale aşchiei
(prin efectul de aşchiere). In final are loc o scădere a deformaţiei plastice a
materialului prelucrat.

11.4 Fenomene în stratul superficial de sub suprafaţa prelucrată

In stratul superficial de sub suprafaţa prelucrată apar în timpul procesului de

aşchiere fenomene fizico-chimice care modifică structura şi caracteristicile iniţiale
ale materialului.
Acestea sunt determinate cu precădere de deformaţiile complexe ce apar în proces,
temperatură, fluid de aşchiere etc.
 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 227

Fenomenele principale care apar sunt ecruisarea acestui strat precum şi

tensiunile interne remanente (reziduale) ce se păstrează şi după terminarea
prelucrării. Aceste fenomene au o importanţa deosebită în procesul de exploatare

Fig.11.9 Zona deformaţiilor remanente

al pieselor prelucrate influenţând în special rezistenţa la oboseală şi rezistenţa la
coroziune.
a) Ecruisarea stratului superficial de sub suprafaţa prelucrată are loc
pe o adâncime h de la suprafaţa piesei, fapt evidenţiat prin măsurarea
microdurităţii şi prin examen metalografic.
Pentru explicarea mecanismului de apariţie a acestei ecruisări se vor lua în
consideraţie fenomenele de deformaţie din zona planului de forfecare precum şi
cele din zona de contact sculă şi suprafaţa prelucrată. Fenomenele de deformaţie
din zona planului de forfecare pot să se extindă şi sub suprafaţa prelucrată
(fig.11.9). O influenţă mai mare o au deformaţiile din zona de contact sculă
suprafaţa prelucrată. Se cunoaşte
faptul că la intersecţia suprafeţelor
de aşezare şi de degajare apare o
rază de ascuţire (rn). Se constată
că practic linia de forfecare este
tangentă la această curbă de
racordare într-un punct
(fig.11.10). Materialul aflat
deasupra acestui punct se va
transforma în aşchie în timp ce
materialul aflat sub acest punct
Fig.11.10 Formarea stratului ecruisat va suferi un proces de extrudare.

Grosimea acestui strat, creşte odată cu creşterea razei de ascuţire şi cu

scăderea unghiului de forfecare.

h = rn (1 − cos φ) (11.2)
De asemenea grosimea stratului extrudat creşte cu scăderea raportului a/rn, adică la
adâncimi mici de aşchiere fenomenul de ecruisare se intensifică.
228 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

Experimental s-a constatat că o influenţă majoră o are avansul, la valori mari

ale acestuia stratul ecruisat putând ajunge la valori de milimetri.
b) Tensiunile remanente reprezintă un sistem de tensiuni care pot exista
într-un corp atunci când acesta nu este solicitat de nici o forţă externă. Ele mai
poartă numele de tensiuni reziduale şi se nasc ori de câte ori un corp primeşte
deformaţii plastice neuniforme.
Tensiunile remanente de sub suprafaţa prelucrată prin aşchiere reprezintă
probabil cel mai important aspect în evaluarea integrităţii suprafeţelor, datorită
influenţei directe asupra performanţelor în exploatare. Aceste tensiuni pot fi
benefice sau nu asupra rezistenţei la oboseală, la uzură şi coroziune, tensiunile de
întindere având în general o influenţă negativă asupra acestor proprietăţi. Este
limpede că informaţiile legate de tensiunile remanente în suprafeţele prelucrate şi
în volumul adiacent lor fi de folos în proiectarea şi realizarea pieselor.

Tabelul 11.2. Influenţa parametri geometrici şi tehnologici asupra tensiunilor remanente, [1]
Parametri tehnologici şi geometrici Tensiuni remanente
Denumire Mod de Tip Mod de variaţie
variaţie
material (duritate) creşte întindere scad
sau
compresiune cresc
adâncimea de aşchiere creşte întindere sau compresiune cresc
adâncimea de aşchiere scade mult întindere în stratul exterior cresc
viteza creşte întindere scad
sau
compresiune cresc
unghiul de degajare creşte întindere scad
sau
compresiune cresc
lungimea de contact sculă - scade întindere scad
suprafaţa prelucrată sau
compresiune cresc
raza de ascuţire creşte întindere în stratul exterior cresc
uzura mică sau întindere scad
moderată sau
compresiune cresc
uzura mare întindere cresc

In urma cercetărilor teoretice şi experimentale realizate a fost explicat

mecanismul de apariţie al tensiunilor remanente şi s-au pus în evidenţă factorii şi
modul în care aceştia influenţează sensul şi valoarea tensiunilor remanente [1]. O
sinteză a acestor cercetări este prezentată în tabelul 11.2.
 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 229

11.5 Depuneri pe tăiş

In procesul de aşchiere, atunci
când la contactul aşchie - faţa de
degajare, rezistenţa la frecare este
suficient de mare şi apare o stare de
tensiuni complexă, datorită presiunilor
şi temperaturilor ridicate se favorizează
sudura prin presiune a unor particule
din materialul de prelucrat, în special
componentele mai moi, ducând la
apariţia tăişului de depunere (fig.11.11).
Acesta constă din mai multe straturi
puternic ecruisate lipite unele de altele
Fig. 11.11. Tăişul de depunere, [6] având o duritate de 2-3 ori mai mare
decât a materialului de bază, putând
aşchia materialul din care provin.
Sudarea prin presiune a acestor particule se explică prin formarea unui strat
stagnant la contactul feţei de degajare cu aşchia, similar fenomenului de curgere
hidro-dinamică. Stratul stagnant este format şi datorită creşterii temperaturii, care
duce la reducerea puternică a limitei de curgere a materialului de bază al
semifabricatului, (fig. 11.12).

Fig.11.12 Mecanismul formării tăişului de depunere, [12]

In decursul aşchierii, dimensiunile tăişului de depunere cresc treptat, vârful

sculei se alungeşte, mărind corespunzător volumul aşchiei şi adâncimea de aşchiere
(fig.11.13). Aparent, depunerile pe tăiş ajută la formarea aşchiei prin faptul că
măresc în timpul formării lor unghiul de degajare efectiv al sculei, reducând în
acest fel forţa de aşchiere. Dacă ar fi stabile în timp şi nu s-ar desprinde brusc la un
230 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

moment dat de pe sculă ar fi, pentru operaţiile de degroşare favorabile pentru că ar

reduce eforturile de aşchiere.

Fig.11.13 Schemaformării şi desprindrii depunerilor, [15]

Din păcate pentru operaţiile de finisare sunt complet defavorabile deoarece nu

formează şi unghi de aşezare, dimpotrivă tind să-l reducă la zero astfel că , în acest
caz sunt interzise. Nici la degroşare nu sunt de folos pentru că la stricarea
echilibrului de forţe care le menţin pe tăiş, datorită creşterii depunerii, aceasta se
desprinde brusc, luând cu ea şi particule din materialul sculei şi formând craterul
de uzură pe faţa de degajare. Tot în acest moment al desprinderii de pe faţa de
degajare forţa de aşchiere revine brusc la valoarea nominală, mai mare decât cea cu
depunere, producându-se în acest mod o variaţie bruscă a forţei de aşchiere
(creştere), care este o sursă de vibraţii pentru sistemul dinamic al aşchierii. Rezultă
că depunerile nu sunt favorabile nici la degroşare şi, mai ales la finisare.
Considerând câţiva factori care influenţează formarea depunerilor pe tăiş se
poate constata că:
regimul de aşchiere influenţează prin viteza de aşchiere şi avans;
geometria sculei prin unghiurile de degajare, de atac principal şi
secundar;
materialul de prelucrat prin proprietăţile fizico-mecanice şi
compoziţia chimică;
Cel mai important factor al regimului de aşchiere din punct de vedere al
depunerilor pe tăiş este viteza de aşchiere. Influenţa acesteia asupra depunerilor a
fost studiată în lucrarea [15] şi concluziile se pot trage urmărind figura 11.14.

Fig.11.14 Influenţa vitezei asupra depunerilor, [15]

 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT 231

Graficul se referă la prelucrarea unui oţel din grupa OLC 45 în anumite

condiţii de aşchiere din care rezultă patru zone distincte:
- zona I, în care vitezele de aşchiere sunt foarte mici, temperatura este
scăzută astfel că nu apar depuneri pe tăiş. Limita superioară a vitezei
de aşchiere este 5-7 m/min;
- zona II, viteza de deformare a materialului prelucrat creşte,
temperatura creşte şi ea încep să apară depuneri care cresc atingând
un maxim în jurul valorilor de 25- 40 m/min;
- zona III, în care vitezele şi temperatura cresc şi mai mult si depunerile
încep să cadă rămânând înfipte în suprafaţa piesei şi având aspectul
unor solzi strălucitori, foarte periculoşi pentru piesele supuse la
oboseală. Nivelul depunerilor începe să scadă, astfel că în jurul valorii
de 80 m/min a vitezei de aşchiere acestea dispar;
- zona IV, în care vitezele sunt atât de mari încât nu mai pot apare
depuneri şi tăişul rămâne curat.

Un alt parametru al regimului de aşchiere care influenţează depunerile este

grosimea aşchiei. Aceasta are o influenţă mai redusă şi se manifestă prin
deplasarea maximului din figura 11.14 înspre dreapta cu scăderea grosimii aşchiei
şi în acelaşi timp micşorarea acestui maxim.
Folosirea graficului din figura 11.14 este foarte utilă la alegerea regimului de
aşchiere, în special la operaţii de finisare. Astfel că nu se va putea alege o viteză
mai mare de aşchiere la broşare decât 7- 10 m/min deoarece ar duce la apariţia
depunerilor care ar distruge suprafaţa prelucrată.
Geometria sculei influenţează în special prin unghiul de degajare. S-a
demonstrat că odată cu creşterea acestuia depunerile pe tăiş încep să se micşoreze,
iar la o valoare a unghiului de degajare de peste 400 nu mai apar depuneri indiferent
de restul condiţiilor de aşchiere.
Materialul prelucrat, influenţează prin capacitatea de deformare plastică a
acestuia. Cu cât plasticitatea materialului este mai mare cu atât depunerile apar la
viteze mai mici de aşchiere. Conţinutul de carbon al oţelurilor influenţează în
sensul creşteri tendinţei de depunere cu scăderea procentelor de carbon din
compoziţie.
Fluidele de aşchiere, reduc tendinţa de depunere pe tăiş prin efectul de răcire
şi mai ales prin efectul de ungere pe care îl au în procesul de aşchiere.

Condiţiile favorabile depunerilor pe tăiş apar dacă:

- geometria sculei este necorespunzătoare (unghiuri de degajare sau
aşezare prea mici);
- con de atac cu unghi prea mic la burghie, tarozi sau alezoare;
- sculă uzată peste limita considerată admisibilă la operaţia dată;
- rugozitatea feţelor active ale sculei prea mare, duritatea superficială
prea mică, decarburare locală etc.;
232 DEFORMAREA MATERIALULUI AŞCHIAT

- lipsa fluidelor de aşchiere;

- aşchierea cu aşchii de curgere.
Măsuri de evitare a depunerilor pe tăiş pot fi următoarele:
îmbunătăţirea materialului de prelucrat, din punct de vedere al gradului
de deformare plastică prin tratament termic de îmbunătăţire, sau prin
durificare locală prin ecruisare;
ascuţire corespunzătoare a sculei cu finisarea şi superfinisarea (netezire,
lepuire) părţilor active şi a micro-geometriei acesteia;
îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-mecanice ale suprafeţelor active ale
sculei prin durificare prin scântei, nitrurare ionică, placare cu materiale
extradure (titanizare, acoperire cu trioxid de aluminiu, etc.);
folosirea fluidelor de aşchiere;
evitarea aşchiilor de curgere, care sunt favorabile apariţiei depunerilor şi
formarea aşchiilor discontinue care datorită unor vibraţii evită formarea
de depuneri.

BIBLIOGRAFIE
1. Beju, L. Contribuţii asupra studiului calităţii suprafeţelor prelucrate prin aşchiere cu scule
cu tăişuri multiple. Teză de doctorat. Universitatea “Politehnica” Bucureşti, 1997
2. Brîndaşu, P.D. Optimizarea proiectării frezelor disc de filet, luând în considerare
micşorarea consumului de material de scule şi îmbunătăţirea preciziei prelucrării. Teză de
doctorat. Institutul politehnic Cluj - Napoca, 1986.
3. Brîndaşu, D., ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Lucrări de laborator . I.I.S.
Sibiu, 1997.
4. Cernuşcă, D. Contribuţii privind optimizarea funcţională a sculelor cu plăcuţe schimbabile.
Teză de doctorat. Sibiu, 1995.
5. Duca, Z. Bazele teoretice ale prelucrărilor pe măsini unelte. Editura didactică si pedagogică,
Bucureşti, 1969.
6. Ernst, H. Physics of Metal Cutting. Machining of Metals, Cleveland, Ohio, American Society
for Metals, 1938.
7. Gavrilaş, I., s.a. Tehnologia construcţiei de maşini, Curs litografiat, vol.I, I.P.B., 1988.
8. Hollanda, D.ş.a. Aşchiere şi scule aşchietoare. Editura didactică si pedagogică, Bucureşti,
1982.
9. Lazărescu,I. Teoria aşchierii metalelor şi proiectarea sculelor. Editura didactică si
pedagogică, Bucureşti, 1964
10. Minciu, C., Predincea, N. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Editura Institutului
politehnic din Bucureşti, 1992.
11. Opitz, H. Moderne Produktionstechnik. Stand und Tendentzen. Essen, VerlagW. Girardet,
1971.
12. Oprean,A., ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1981.
13. Popescu, I. Teoria aşchierii. Editura Universitătii din Craiova, 1994.
14. Sen, G.C., Bhattacharyya, A. Principles of metal cutting. New Central Book Agency,
Chintamoni das Lane, Calcutta.
15. Steţiu, G. ş.a. Teoria şi practica sculelor aşchietoare. Vol.I, II, III, Editura Universităţii din
Sibiu, 1994.