Autor:MARIN RODICA

ZALAU
2016
 Biblografie:
Gheorghe Tomşa, Mirela Chelaru ,Corina Iurea, Cornelia I.-,,Psihopedagogie
preşcolar si primară’’.Bucureşti ,2005;
IMAGINI :http://www.didactic.ro/fotografie/39058

ARGUMENT

,,COPILUL RÂDE:
ÎNŢELEPCIUNEA ŞI IUBIREA MEA E JOCUL
TÂNĂRUL CÂNTĂ:
JOCUL ŞI ÎNŢELEPCIUNEA MEA E IUBIREA
BĂTRÂNUL TACE:
 IUBIREA ŞI JOCUL MEU E ÎNŢELEPCIUNEA MEA”
LUCIAN BLAGA

De ce jocul?
Pentru un copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicaţii psihologise
şi pedagogice care contribuie la informarea şi formare lui ca om, jocul didactic dă un
randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în activitatea de învăţare în
special la preşcolari, deoarece el face parte dintre ocupările zilnice preferate ale copiilor.
Atât în activitatea mea didactică cât si a colegilor am constatat că fie datorită
slabei rezistenţe la efort intelectual al copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate
metode şi procedee de meţinere a atenţiei acestora, se piarde continuitatea evenimentelor
desfăşurării activităţii.
De aici nevoia introducerii din când în când a jocului dadactic, metodă care
asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală şi fizică a copiilor.
De ce jocul didactic?
Tema „ Rolul jocului didactic în educarea limbajului la preşcolari” a pornit de la
ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învăţământ este imperios
reclamantă de particularităţile de vârstă a copiilor şi de necesitatea tratări individuale a
acestora în vederea creşterii randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţei
şcolare.
Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului şi
competivităţii contribuie la consolidarea cunoştinţelor în activităţile de educare a
limbajului la însuşirea unor cunoştinţe noi.
Este de ştiut că jocul didactic are în activitatea preşcolară o deosebită valoare
practică, ajutând la obţinerea următoarelor obiective:
-permit valorificare la timp a disponibilităţii preşcolarului mic;
-înbogăţeşte experienţa de viaţă a limbajului copiilor;
-reprezită un mijloc eficient prin care copii care învaţă mai greu sunt ajutaţi să-şi
însuşeacă cunoştinţele mai uşor;
-jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaţionale,
fiind o formă accesibilă şi atractivă;
 -jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie,prin care copilul
îşi satisface,imediat după posibilitaţi,propriile dorinţe ,acţioanând conştient şi liber în
lumea imaginară pe care şi-o creează singur.
-jocul fiind forma de activitate specifică vârstei preşcolare, îndeplineşte în viaţa
copilului funcţii formative;
-prin joc se îmbunătăţeşte viaţa afectivă şi cognitivă a copilului, se dezvoltă
curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relaţiilor interpersonale;
-jocul constituie ocupaţia naturală şi spontană a copilului în primii ani de viaţă,
îndeosebi în viaţa preşcolară;
-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copiilor:
capacităţi intelectuale, capacităţi morale, spiritul creativ;
Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructiv –educative,
fără joc eforturile copiilor sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o reală finalitate;
Jocul, ca procedeu metodic, cunoaşte o largă aplicabilitate în activitatea de
instruire şi educare a limbajului a preşcolarilor.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie sa îmbine elementele surpriză cu cele de
aşteptare.

Din activitatea practică desfăşurată la catedră, din studiul experienţei dobândite,

am constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al activităţii pentru
înţelegerea unor noţiuni, pentru consolidarea cunoştinţelor în evaluarea formativă dar şi
în momentele în care copiii dau semne de oboseală, de lipsă de atenţie.
De aceea consider că jocul didactic este o formă de activitate plăcută si atractivă
pentru copii de vârstă preşcolară şi pentru copiii de vârstă şcolară mică.
I-am urmărit pe copii în timpul jocului şi am citit în ochi bucurie şi satisfacţie, am
văzut în ei dorinţa de ieşire din anonimat, de autodepăşire, am observat în jocul lor
competitate, perseverenţă, spontaneitate şi mi-am dat seama de impactul puternic pe care
îl are jocul didactic asupra lor.
De aceea munca educatoarei necesită o reflectare atentă asupra modalităţii de
lucru folosită în care să primeze inventivitatea, originalitatea şi creativitatea.
Jocul pregăteşte copilul în două direcţii: îl fortifică fizic şi îi dezvoltă o serie de
calităţi de ordin psiholojic, îi creează deprinderi şi obişnuinţe pentru colaborare în
vederea atingerii unui scop.
 Jocul didactic este o activitate instructiv educativă plăcută şi atractivă pentru
copii.
El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea,
sistematizarea şi educarea memoriei şi gândirii, la spiritul creator al gândirii copiilor.
Elementul joc este prezent în toate etapele activităţilor de învăţare şi de muncă
sau de sine stătător.
Jocul, ca formă de activitate instructiv - educativă, trebuie înţeles ca un cadru
organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii didactice, cadru care oferă cel mai bun
climat psihologic şi social de manifestare şi de dezvoltare a propriei lor personalităţi.
Elementele de joc, pe care le conţin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea
ce este nou, fară a-şi da seama de efort, dar mai ales să înveţe jucându-se.
Jocul didactic îşi găseşte locul cu maximă eficienţa el fiind o punte între joc ca tip de activitate
dominantă în grădiniţă şi activitate specifică şcolii-învăţarea.
,,Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate
să acţioneze. A ne întreba de ce se joaca copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem
imagina copilarie fară râsetele şi jocurile sale",spune Ed. Claparede în „Psihologia copilului şi pedagogia
1
experimentală".

Lucrarea de faţă are ca scop să contribuie la mai buna cunoaştere a unora dintre
tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului .
Această lucrare reprezintă întrucâtva o materializare a interesului cu care am
conceput şi realizat proiectarea şi realizarea demersului didactic în limitele vârstei
preşcolare, determinând, într-un mod creator educarea limbajului copiilor prin diferite
tipuri de activităţi desfăşurate în grădiniţă folosind jocul didactic.
Consider că lucrarea prezită o lucrare practică pentru că descrie rolul jocului
didactic în instruirea şi dezvoltarea copilului preşcolar şi sugerează modele de programe
educaţionale pentru pregătirea copilului pentru şcoală.
Doresc ca aceste valenţe să fie apreciate şi de colegii mei din şcoală şi în general
de colegii de profesie .
Am dorit ca acest demers sa îmbrace o notă originală atât modalitatea în care am
valorificat bibliografia, dar mai ales prin programele elaborat.

1
1.-JOCUL DIDACTIC-FORME DE ACTIVITATE INSTRUCTIVĂ EDUCATIVĂ
ÎN GRĂDINIŢĂ

Jocul apare ca mijloc principal de fundamentare a activităţii copilului preşcolar,

el influenţează întreaga conduită a activităţii copilului, îl ajută să se socializeze în mod progresiv

şi să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice a mediului social şi cultural căruia aparţine a

comunicării orale si a limbajului citit - scris.

Prin caracter şi conţinut jocurile sunt foarte numeroase şi variate şi se clasifică astfel:

-jocurile libere spontane iniţiate de copii;

-jocurile didactice sau dirijate;

Jocurile didactice sau dirijate contribuie la realizarea sarcinilor instructiv educative în grădiniţă.

Ele facilizează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor iar caracterul formativ

influenţează dezvoltarea copilului, ceea ce caracterizează în esenţă jocul didactic este că el înbină

într-u tot unitar şi armonios atât sarcini specifice jocului căt şi sarcini si funcţii specifice învăţării.

Jocul didactic reprezintă una dintre activitaţile didactice frecvent utilizate în grădiniţă şi

îndrăgite de copii. Termenul „didactic" asociat celui de joc accentuează partea instructiva a

activităţii, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează

atât aspectul informativ cât şi formativ al procesului de învăţământ.

Spre deosebire de celelalte activităţi, jocul didactic are acea particularitate esenţiala de a

îmbina armonios partea instructivă si exercitiul cu partea distractivă. Copilul, prin joc, intr-un

mod plăcut şi distractiv, învaţă îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv conduce la

apariţia unor stări emotive complexe care stimulează şi exersează procesele de dezvoltare psihică.
 În literatura de specialitate jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient mijloc de

instruire si educare a copiilor fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoştinţe,

priceperi si deprinderi, jocul didactic are drept scop ,pe de o parte instruirea copiilor intr-un

domeniu pe de alta parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin uttilizarea unor

elemente distractive, caracteristice jocului, facilizează atingerea scopului formativ-educativ

urmărit, şi împreuna cu celelalte activităţi frontale,exercită o puternică influenţă a copilului in

vederea pregătirii sale pentru şcoală.

Pornind de la considerentul că activitatea predominantă în activitate este jocul, o mare

parte din obiectivele propuse de programă se pot realiza prin intermediul jocului, pentru ca el sa

aibă fmalitatea scontantase impune respectarea catorva condiţii cum ar fi:

 Crearea unei atmosfere de lucru antrenante,din partea educatoarei;

 Conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităţilor de vârstă a copiilor;

 Prezentarea cunoştinţelor în succesiune gradată;

 Stabilirea precisă a regulilor jocului

 Utilizarea unui material didactic adecvat;

In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare
a copilului o modalitate de a-şi consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a
utiliza timpul liber,şi nu numai.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai
viu si mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie functională, de veselie
şi bucurie,de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează ,
precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe,
pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii
psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind
interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţie
O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţă copilului începe procesul de
integrare în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi
dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată
şcolii,activităţii de învăţare ,care devine o preocupare majoră.
În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o
are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânând o
problemă majoră în prioada copilului.
Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină
acţiunea didactică simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile
adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale
evoluţiei sale ontogenice, în mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în
învăţământul preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea
principalelor cinci direcţii de dezvoltare,orientate astfel :
-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu
desfăşurare sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea
evenimentelor vieţii sociale’’(Elkonin).

GENEZA SI ROLUL JOCULUI

În demersul teoretic referitor la joc este necesară şi o trecere în revista a teoriilor ce

vizeaza motivatia jocului. Apelam la lucrarea lui Ed. Claparede, Psihologia copilului şi pedagogia

experimentală, devenită o piesă clasică în pedagogia contemporană şi pe care o luăm ca reper. În

analiza sa, autorul enumeră opt teorii care au fost enuntate pentru a explica esenţa şi cauzalitatea

ce au stat la baza jocului copilului (Ed. Claparede, 1975, p. 60-6I).2

O prima teorie este cea a recrearii sau odihnei (Schaller, in 1891, Lazarus, în 1883),

potrivit careia funcţia jocului ar fi aceea de a relaxa si detensiona atât corpul, cât spiritul obosit,

2
idee neştiută de Claparede întrucât nu explică de ce copiii preferă să se joace oricând, şi nu doar

când sunt obosiţi.

A doua teorie, propusa de poetul Schiller şi apoi susţinută de Spencer, este cea a

surplusului de energie, conform căreia, surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin

joc, urmând nişte canale create deja de obişnuinţă. Contra argumentele propuse de Claparede se

referă la caracterul inovator al acţiunilor intreprinse de copii, precum şi la categoria de copii care

se joacă, deşi nu manifestă surplus de energie.

A treia teorie mentionata este cea propusa de Hall, teoria atavismului, care susţine ca

jocul este un exerciţiu necesar disparţiei tuturor funcţiilor rudimentare, devenite inutile (jocul

„de-a vanatoarea" al copilului, care exprimă o funcţie rudimentară nu are adrept scop dispariţia

prin istovire, ci exercitarea trecatoare a unei influenţe asupra dezvoltării altor funcţii. Claparede

considera ca cele doua poziţii ale lui Hall sunt antagonice şi susţine funcţia de instrument creator

a jocului.

A patra teorie este cea e Uborata de K. Groos, in 1896, si se numeşte teoria cxercitiului

pregatitor, în care autorul a pornit de la insuficienţa explicativă a teoriilor anterioare, pledând

pentru o reintoarcere la punctul de vedere biologic pentru a explica problematica jocului. Groos

susţine existenţa a multiple tipuri de joc în conformitate cu numărul instinctelor (jocuri de

întrecere, jocuri erotice, jocuri de vânătoare, de lupta etc.) şi ca niciodată nu o să vedem în jocurile

unei specii animale exerciţii instinctive (jocuri) practicate de alte specii. Astfel, funcţia jocului este

de a fi un exerciţiu pregătitor pentru viaţă adevărată. Ed. Claparede apreciază aceasta teorie ca

având o importanţă capitală pentru pedagogie, dar precizează ca ea trebuie completată de o altă,

care să considere jocul ca pe un agent de dezvoltare, de expansiune a personălităţii.

O alta teorie prezintă jocul drept un stimulent al creşterii. Acest punct de vedere îşi are

originea în ideile lui H. Carr, care a atras atenţia asupra rolului pe care jocul îl are în dezvoltarea

organismului, în special ca stimulent pentru sistemul nervos, dar şi pentru sistemul muscular,

circulator etc.

Teoria cxerciţiului complementar (sau a compensaţiei) a fost elaborata tot de Carr si se

bazeaza pe ideea potrivit careia jocul intretine si improspateaza deprinderile nou dobândite.

Astfel, caracteristica mai degrabă a jocului adulţilor, funcţia jocului ar fi de exerciţiu pregătitor,

anterior. Ed. Claparede nu împărtăşeşte punctul de vedere al lui Carr, precizând ca un exerciţiu

de repetare în vederea perfecţionării unei deprinderi nu poate fi considerat joc şi, în al doilea
rând, dacă este vorba de o întărire prin perfecţionare a unei funcţii încă imperfecte, nu avem de-a

face cu un exerciţiu posterior, ci cu unul de perfecţionare.

K. Lange propune teoria întregirii, potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al realităţii care

ar procura animalului, copilului, ocaziile pe care nu le găseşte în realitate. Prezentarea facută de

Claparede acestei teorii vizează sensul cuvântului întregire, care, potrivit autorului, trebuie
dinamizat. Astfel, funcţia jocului nu ar fi atat complementară, cât mai degraba compensatoare,
de a satisface trebuinţe presante.

În sfarşit, ultima teorie la care se refera Claparede îşi are originile tot în consideraţiile lui H.

Carr. Este vorba de teoria cathartică, după care funcţia jocului ar a copilului. La vârsta preşcolară,

copilul nu poate face încă distincţia dintre bine şi rău şi nu este capabil să-şi aleagă valorile de

referinţă. Se impune, ca atare, formarea sa în virtutea valorilor pozitive, şi îndepărtarea ori

corectarea celor negative. Aceasta este, de fapt, esenţa educaţiei morale. Pană la intrarea în

grădiniţă, dar şi ulterior, pană la şcolarizare, familia reprezintă mediul primordial pentru

educaţia morala a copilului. Dat fiind ca în familia modernă parinţii nu mai dispun de suficient

timp pentru a petrece cu copilul, rolul lor este preluat, parţial, de cadrul didactic din instituţia

grădiniţei. Acesta poate realiza prin joc dezideratele educaţiei morale a preşcolarului,

raportându-se la o serie de obiective generale aferente zonei social-atitudinalului, zonei

afectivului si inclusiv zonei cognitivului.

Jocurile-exerciţii, jocurile de rol, cele de imitaţie şi jocurile cu reguli oferă un context larg

in care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând norme şi reguli. Deşi iniţial nu

le cunoaste semnificaţia socială, el este pus în situaţia de a le respecta, de a se conforma acestora.

Achiziţiile preşcolarului trebuie evaluate de către adult la nivel de comportamente. Se urmăreşte

ca deprinderile comportamentale să fie interiorizate şi generalizate, să devină automatisme şi nu

să rămână manifestări limitate la contexte particulare, familiare, cunoscute. Jocul este o bună

şcoalp a relaţiilor între copii întrucât în acest context sunt acceptaţi, valorizaţi şi dezirabili ca

parteneri aceia care se manifestă corect, cooperând, care îşi frânează emoţiile negative. Aceasta

oferă o motivaţie extrinsecă copiilor pentru a-şi forma unele deprinderi de comportament, unele

norme de discipline, pentru a-şi exersa hotararea, perseverenţa, stăpânirea de sine, onestitatea,

competitivitatea, conduita fair-play. „Simularea prin joc este modalitatea de folosire a ficţiunii

ludice drept cadru si mijloc educativ"; ea permite exersarea atitudinilor umanitare - compasiunea

pentru neajutoraţi, sprijinul reciproc, permite corectarea unor regresii şi/sau defecte

comportamentale (E. Macavei, 2001).

CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

Dupa conţinut:

 Jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător.

 Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprinde aspecte fonetice. lexical-semantice

şi gramaticale ale limbii materne sau ale unei limb: străine).

 Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor: mulţimi,

consolidarea si verificarea numeraţiei, formarea abilităţilor: pentru elaborarea judecţilor

de valoare prin jocurile logico-matematice).

 Jocuri didactice pentru însuşirea normelor de comportare civilizată.

 Jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră.

După prezenţa sau absenţa materialului didactic:

 Jocuri didactice orale.

 Jocuri didactice cu material ajutător:

-cu material didactic - jucării, jetoane, jocuri de masa, cuburi etc.;

-cu material ajutator - diferite obiecte si jucării cu rol auxiliar;

-cu material suport - imagini, diafilme, diapozitive etc.

c) După scopul urmărit:

 Jocuri senzoriale - pentru dezvoltarea sensibilitaţii vizuale

-pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive;

-pentru dezvoltarea sensibilitaţii tactile si kinestezice;

-pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ-olfactive;

 Jocuri intelectuale - de stimulare a comunicării orale:

-de exersare a pronunţiei corecte;

-de atenţie si orientare spaţială;

-de analiză şi sinteză mentală;

-de realizare a comparaţiei mentale;

-de realizare a abstractizării şi generalizării;

 -pentru dezvoltarea perspicacităţii;

-pentru dezvoltarea imaginaţiei;

-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului;

Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viaţa socială, activitaţi, natura, mediul social

(reguli, norme) etc. În funcţie de conţinutul jocurilor şi de vârsta copiilor, pot fi abordate

următoarele jocuri didactice:

GRUPA MICĂ

Educarea limbajului: Unde s-a oprit roata (denumirea unor obiecte) Când facem aşa?

(momentele zilei)

Cine a primit mingea? (învăţarea numelor copiilor şi a pronumelor personale)

Cu ce ne jucam?(denumirea corectă a jucăriilor şi a acţiunilor cu acestea)

Ghici cine este?(recunoaşterea personajului din poveşti cunoscute)

Spune ce fac?(denumirea unor acţiuni cunoscute de copii)

Ne jucăm cu baloane colorate (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o denumeşte)

Cunoasterea mediului: Spune cum se numeşte ce-ţi arăt eu (denumirea parţilor corpului)

Ce culoare are?(denumirea culorilor de bază)

Cu ce se îmbracă fetiţa si băiatul? (denumirea obiectelor de îmbrăcăminte)

Ce este şi ce face cu el?(recunoaşterea obiectelor de veselă şi utilizării lor)

Ce a ascuns Ursuleţul?(recunoaşterea unor obiecte si a utilizarii lor) Ce se vede? Ce se aude? Ce

gust are? Cum este? (dezvoltarea sensibilităţii)

Educaţie pentru societate: Este bine - nu este bine (precizarea unoi exemple de conduită)

Te rog să-mi dai (folosirea dialogului si a formulelor de politeţe)

La magazin (folosirea formulelor de politeţe)

Activitati matematice; Spune ce sunt?(constituirea de mulţimi)

Ce a ascuns Ursuleţul?

Înarcăm trenul.
Ce ai găsit?

Ghici, ghici! (relaţii spaţiale), Unde s-a ascuns Ursuleţul?

Steguleţe şi baloane, Săculeţul cu surprize, Magazinul cu jucării, Să facem ordine pe etajeră

(numeraţia 1- 5).

GRUPA MIJLOCIE:

Educatia limbajului: Sa vorbim corect (exersarea pronunţiei)

Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei (activizarea vocabularului Eu spun una, tu spui mai

multe (folosirea singularului şi pluralului) Completează ce lipseşte (acordul substantiv - adjectiv)

Spune ce face?(utilizarea corectă a verbelor)

Cine (i-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? (folosirea corespunzătoare a

cazurilor) Ştii când...? (momentele zilei) Jocul ghicitorilor, proverbelor.

Cunoaşterea mediului: Cu ce mă joc?(denumirea jucăriilor şi a modului de utilizare)

Spune ce face copilul?(denumirea acţiunilor)

Ce ne mai trebuie?(denumirea şi clasificarea obiectelor de uz personal

Ce lipseşte de la masă?(verificarea cunoştintelor despre alimente, veselă, tacâmuri)Spune ce ai

gustat?(joc senzorial gustativ)

Ce ştim despre? Ce lucrează părinţii? (verificarea cunoştinţelor despre meserii şi unelte)

Aşează la locul potrivit (clasificarea obiectelor după utilitatea lor) Completează ce lipseşte

(mijloace de locomoţie şi transport, reguli de circulaţie)

Ce se potriveşte (verificarea cunoştinţelor despre anotimpuri, aspecte din natură, fenomene, etc.)

Cum spui? (formule de politeţe şi de adresare corectă) Activităţi matematice: Spune ce obiecte ai

găsit? Gaseşte-mi fraţii? Cine ştie mai bine? (constituire de mulţimi după diferite criterii) Alege ce

îţi spun eu, Cine are o grupă la fel ca a mea?

Să alegem 1 , 2 ... jucării, Numără şi spune câte sunt, Spune şi arată, Te rog să-mi dai (numeraţia)
GRUPA MARE

Educaţia limbajului: ,,Ce ştii despre mine? ‘’(denumirea obiectelor şi exprimarea corectând în

propoziţie) ,,Cine face, ce face? ’’(acordul subiect — predicat),, Spune mai departe,,(alcătuirea de

propoziţii dezvoltate şi fraze) Să facem o poveste (exprimarea corectă, fluentă),,Răspunde repede

şi bine ’’(utilizarea corectă a acordurilor în propoziţie) ,,Eu spun una, tu spui multe ‘’’(utilizarea

corectă a singularului şi pluralului) Cine este, cine sunt? (utilizarea corectă a pronumelor

personale) Găseşte cuvinte potrivite (sinonime, antonime, omonime) Găseşte cuvântul care

lipseşte (completarea propoziţiei)

Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe? Cuvinte, silabe,

sunete (propoziţii — cuvinte — silabe, sunete) Cine sunt personajele ? Ce ştii despre ?

(recunoaşterea personajelor din poveşti şi caracterizarea lor) Telefonul, Cum discutăm între

prieteni (vorbirea dialogată).

Cunoaşterea mediului: La cumpărături, La magazin, Spune ce este, este şi ce faci cu el?

(denumirea unor alimente, fructe, legume,diverse şi explicarea utilizării lor) Ghiceşte din ce este

făcut? (clasificarea obiectelor după materialele care sunt făcute) Spune unde eşti? (poziţii spaţiale)

Când se întâmplă (momentele zilei, săptămânii, anului) Roata timpului, Cum ne pregătim de

şcoală? Rechizitele şcolarului (verificarea cunoştinţelor despre obiectele şi rechizitele şcolare)

Alegeţi şi grupaţi, Cum ştie mai multe despre (clasificarea obiectelor în funcţie de diferite

criterii)Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă(realizarea comparaţiei între obiecte) La

ce foloseste? (obiecte de mobilier) Cu ce călătorim ? (mijloace de transport şi locomotorii) Jocul

anotimpurilor, Cănd se întâmplă (caracterizări ale anotimpului, fenomene ale naturii), Căsuţa

toamnei - Căsuta iernii

Educaţia pentru societate: Fapte bune, fapte rele (reguli de comportare) în vizita. La prieteni, La

petrecere (reguli de comportare, formule de salut şi politeţe)Cum circulăm? Pe stradă, Mici

pietoni (reguli de circulaţie) Când se intâmplă? (sărbători religioase) Noi suntem români

(drapelul, portul naţional) Cum ocrotim natura, Viaţa si plantele, Mici ecologişti (reguli de

comportare ecologică)
 Activităţi matematice: Cine aşează mai bine ? Să adunăm fructe, legume (etc.) Grădina

zoologică, De câte ori te-am strigat? Grădina cu flori, şi facem perechi, Asează cum îţi spun

(construcţie de mulţimi, ordonare de obiecte, corespondenţa între elementele unei mulţimi

Spune unde se află? Ghiceşte unde este jucăriă, Să facem un tablou (poziţii spaţiale)Magazinul cu

jucării, Cine ştie câştigă, Să facem ordine pe etajeră Cine are acelaşi număr, Numară şi spune,

Cine ştie să numere mai bine, să adăugăm, să scădem, Caută vecinii.

IV.4.STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE

Jocul didactic are o componentă informativă şi una formativă.

Structura jocului constă din: conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului şi acţiunile de

joc.

Co nţinutul jo cului reprezintă cunoştinţele, în majoritate asimilate anterior, în grade diferite,

în funcţie de acestea jocul având menirea de a le solita şi a le verifica.

Există totuşi unele jocuri care permit achiziţionarea unor cunoştinţe noi, cunoştinţe referitoare

la culori, relaţii dimensionale, la orientarea în spaţiu şi timp.

Conţinutul jocului didactic are tematica variată:

1. Omul şi viaţa socială

 -înfăţişare (corpul omenesc);

 -activitate în familie şi în societate;

 -comportamente;

 -obiecte de îmbrăcăminte;

 -obiecte de toaletă;

 -jucării;

 -alimente;

 -profesii;

 mijloace de transport s.a.

 natura

 anotimpuri;

 fenomene ale naturii;

 animale;
  plante.

3. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)

 aspect fonetic;

 lexic;

 structura gramaticală.

4. Exersarea capacităţilor şi a proceselor psihice

 atenţie;

 memorie;

 gandire s.a.

S a r c i n a d i d a c t i c ă este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve.

Sarcina didactică declanşează operaţii intelectuale precum: recunoaştere, descriere, reconstituire,

comparaţie ş.a.

R e g u l i l e j o c u l u i concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema

intelectuală; arată căile de organizare a acţiunii ludice. Regulile jocului sunt cerinţele care

dirijează acţiunile copiilor; indică acţiunile de joc şi succesiunea lor, reglementează distribuirea

rolurilor si relaţiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale

participanţilor la joc.

A c ţ i u n i l e d e j o c (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o

acţiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei

efort nu este conştientizat, ele dinamizează participarea şi favorizează obţinerea performanţelor.

Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în:

 exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi a percepţiilor

 antrenarea memoriei;

 exersarea imaginaţiei şi a atenţiei;

 dezvoltarea gândirii;

 exersarea limbajului.

Jocul didactic are şi valoare educativă:

 influenţează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor, aceştia învaţă

conduita civilizată;

 se realizează o formă de socializare a relaţiilor. Jocul didactic impune:

  rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;

 putere de stăpânire;

 spirit disciplinat;

 respectarea partenerului;

 spirit critic şi cooperant.

În grădiniţa de copii se pot desfăşura:

 jocuri didactice cu material;

 jocuri didactice fară material.

Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metoda în structura altei

activitaţi.

Ca activitate de învaţare dirijată, jocul didactic necesită:

 proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activităţi care asigură însuşirea cunoştinţelor

ce vizează conţinutul jocului;

 cunoaşterea jocului sub toate aspectele;

 procurarea şi confecţionarea materialului didactic adecvat.

Selectarea jocului se realizează în funcţie de obiectivele propuse şi de cracteristicile grupei de

copii.

În concordanţa cu acestea, trebuie ales materilul didactic. Orice material didactic trebuie sa

îndeplinească următoarele cerinţe:

 accesibilitate;

 adecvare la conţinutul jocului;

 simplitate;

 claritate;

 atractivitate;

 vizibilitate din orice poziţie;

 valoare artistică.
STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE CUPRINDE MAI MULTE ETAPE:

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţii, pregătirea

şi antrenarea copiilor.

Desfăşurarea jocului conţine o succesiune de secvenţe în care este prezentat jocul, se realizează

familializarea copiilor cu jocul şi antrenarea la o participare activă, efectivă. Jocul se însuşeşte pe

măsura desfăşurării lui.

Introducerea în activitate constă în captarea atenţiei copiilor printr-un element de surpriză, o

noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ş.a.

Enunţarea titlului jocului şi a unor obiective orientează copiii în specificul acestei activităţi

didactice.

Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:

 trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivaţiei);

 crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziţie, favorabilă performanţelor;

 prezentarea şi intuirea materialului didactic;

 prezentarea şi întelegerea sarcinilor didactice şi a regulilor jocului, condiţie de bază

pentru buna desfăşurare a jocului şi pentru realizarea obiectivelor operaţionale trebuie

asigurată înţelegerea şi realizarea acţiunilor de joc în succesiunea lor firească.

Introducerea unor sarcini didactice noi şi a unor acţiuni de joc menţine interesul copiilor şi îi face

participanţi activi.

Metodele de însuşire a jocului diferă în funcţie de grupa de vârsta, de complexitatea

jocului, de experienţă de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai simplă modalitate de însuşire

a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa mică, este acţiunea; explicarea şi demonstrarea

jocului se realizează prin desfăşurarea efectivă a lui — calea inductivă. Calea deductivă

presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acţiunile de joc urmate de

aplicare. Explicaţia trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstraţia se poate face cu ajutorul

unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu ajutorul copiilor.

Etapa principală a jocului este desfăşurarea propriu-zisă a acestuia. Desfăşurarea jocului şi

performanţele copiilor relevă gradul de înţelegere a jocului, nivelul însuşirii cunoştinţelor

implicate în conţinutul jocului, capacitatea intelectuală şi abilităţile motrice ale copiilor.

Educatoarea trebuie să urmărească:

 gradul de îndeplinire a acţiunilor în succesiunea normală

 gradul de respectare a regulilor;

 rezolvarea rapidă şi corectă a sarcinilor didactice;

 activizarea tuturor copiilor dupa posibilităţile lor;

 îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;

 stimularea spiritului de independenţă al copiilor;

 asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;

 antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:

 introducerea unor elemente noi de joc;

 complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare de

dificultate;

 prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

 introducerea unor reguli noi;

 organizarea unei întreceri;

 utilizarea fişelor de muncă independentă

Structura unui astfel de joc conţine mai multe momente de explicare şi demonstrare a jocului.

Ca modalitate de asigurare a înţelegerii adecvate a jocului, se practică ; o desfăşurare dirijată a

jocului, însoţită de explicaţii şi indicaţi: Alteori, se adresează întrebări selective referitoare la

acţiunile şi regulile jocului.

3. Încheierea jocului didactic

În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un text literar

sau un cântec; se pot îndeplini acţiuni impuse de temă, de exemplu închiderea magazinului,

plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziţie, de la teatru etc.

Se fac aprecieri frontale şi individuale, se stabilesc caştigătorii, care vor fi recompensaţi

prin aplauze sau surprize, premii.

 Se poate desfăşura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută mişcări

imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării şi desfăşurării jocurilor conţinut şi cu

sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă şi educativă a jocului didactic,

sporesc atractivitatea şi facilitează antrenarea proceselor psihice.

Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din

domenii de cunoaştere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o structura unitară, axată pe

învăţare, în condiţii agreabile, relaxante, fară ca să se simtă conştientizarea de către copii a

efortului intelectual depus.

O astfel de activitate nu trebuie să depăşească timpul optim prevăzut pentru fiecare

grupă de va sta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinre şi se

transferă cunoştinţe şi deprinderi însuşite, de pildă, la cunoaşterea medilui, educarea limbajului

şi educaţie muzicală; obiective ale acestor domenii sub sumează unor obiective operaţionale

preponderente, de obicei obiective ale educării limbajului.

Este posibil să se valorifice achiziţii de la activităţi tematice şi activităţi artistico-plastice

în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se combină achiziţii din activităţile

matematice cu de la cunoaşterea mediului şi de la activităţti motrice etc.

O simplă utilizare a unor cunoştinţe din domenii diferite nu constituie activitate

interdisciplinară. Condiţia realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă

restructurarea cunoştinţelor, aplicarea informaţiilor iterdisciplinare în acţiuni utilitare, în

generalizări şi abstractizări.

Eficienta jocului didactic interdisciplinar constă în:

 corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaştere, descoperire şi

autocunoaştere;

 copilul realizează mai uşor sarcinile didactice datorită elementelor de joc care creează

motivaţia învăţării;

 în jocul didactic, prin elementele de joc şi prin variante, se preântâmpină monotonia,

plictiseala;

 prin corelaţiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înţelege adecvat fenomenele

ştiinţifice, aspectele de viaţă şi manifestarea lor firească;

 prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ, creşte

capacitatea de aplicare practică a cunoştinţelor;

 abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii logice, a

creativităţii si a originalităţii.