Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
STRESUL
Agenti stresori
Mecanisme de coping
Cuvântul stres a fost introdus în arealul terminologiei științifice prin cercetările din
domeniul fizicii și al rezistenței materialelor, cu înțelesul de forță, solicitare, sarcină.
Stresul nu este un termen vag. El este un fenomen biologic și medical, ale cărui
mecanisme pot fi obiectivate. Stresul apare în momentul în care un agent stresor acționează
asupra organismului, aparând ca o formă de adaptare perpetuă la condițiile de viață. Putem
afirma că absența stresului este absolut imposibilă.
Trebuie făcută diferența între stres și agentul cauzal, denumit agent stresor. Stresul este o
consecință a acțiunii agentului stresor, deci nu trebui confundat cu agentul cauzal (stresul este
efectul, și nu cauza). De asemenea, organismul poate să nu răspundă întotdeauna prin stres la
același agent cauzal.
Termenul a fost utilizat pentru prima dată de WB Cannon, în sens strict fiziologic (agenți
stresori fizico-chimici) explicând situația de fugă sau luptă (fight or flight) în cazul apariției unei
situații de pericol.
Teoria a fost dezvoltată de către Hans Selye care a evidențiat un evantai larg de agenți
cauzali. El a fost suprins de sindromul general al maladiei, sindrom descris la pacienții cu boli
infecțioase, care manifestau aceeași simptomatologie, fără însă a avea un simptom specific. În
viziunea sa, stresul reprezintă o acțiune externă de suprasolicitare exercitată asupra
organismului de o varietate de agenți cauzali fizici (traumatisme, arsuri, zgomote etc), chimici,
biologici (infecții, viruși) sau psihici (anxietate), capabili să producă un ansamblu de modificări
morfo-funcționale, în special endocrine.
În 1936 el definește stresul drept sindromul general de adaptare (SGA) căruia îi descrie
trei faze:
EUSTRES/DISTRES
Există nu numai stresul negativ (distres) ci şi stresul pozitiv (eustres). Mai puţin pătrunse
în vocabularul curent, aceste două cuvinte (eustres şi distres) desemnează două tipuri
fundamentale de stres, reliefate de către Selye în 1973.
Distresul este termenul ce desemnează stresurile care au un potenţial nociv pentru
organism. Toate caracteristicile stresului general sau psihic amintite anterior s-au referit la această
accepţiune a stresului. Ceea ce merită sa fie subliniat este legat de principalii hormoni eliberaţi în
cursul distresului: catecolaminele (în special noradrenalina şi adrenalina) - care pot favoriza bolile
cardiovasculare - şi cortizolul, care scade rezistenţa organismului faţă de infecţii şi faţă de cancer.
În literatură, distresul acoperă în general sfera noţiunii de stres apărând într-o serie de situaţii
(agenţi stresori) cu semnificaţie extrem de nefavorabilă pentru majoritatea indivizilor şi din acest
motiv noi vom folosi uneori cuvântul stres tot pentru această semnificaţie negativă (de distres).
Eustresul reprezintă tot o stare de stres, validată printr-o reacţie însoţitoare moderată
catecolaminică şi cortizolică, alături şi de multe alte reacţii fiziologice de tipul celor ce vor fi
descrise la capitolul consacrat mecanismelor fiziologice ale SP. Diferenţa faţă de distres este însă
fundamentală atât din punct de vedere al agenţilor stresori (stimuli cu semnificaţie benefică
pentru individ, excitanţi plăcuţi ai ambianţei sau trăiri psihice pozitive ori „palpitante", de la
emoţii până la sentimente etc.) cât şi al consecinţelor sale pentru organism care sunt, în general,
favorabile (von Eiff). Totuşi, în cazul unei reacţii catecolaminice generate de eustres pot apărea
tulburări grave la un cardiac sau, în cazul unui acces de râs, se pot declanşa crize de astm la o
mare parte dintre cei suferinzi de această afecţiune. Din punct de vedere al hormonilor de stres,
în cursul eustresului are loc, de cele mai multe ori, numai o moderată creştere a secreţiei de
adrenalină şi, de asemenea, cresc „endorfinele cerebrale, ca neurohormoni modelatori ai plăcerii"
(Hăulică). Dansul este o formă de eustres, precum și alte activități care provoacă plăcere.
Atât în dinamica distresului cât și cea a eustresului, organismul trece prin aproximativ
aceleași răspunsuri nespecifice de adaptare la diverși stresori (pozitivi sau negativi) ce acționează
asupra sa. Diferența este dată de efectele negative sau pozitive asupra sănătății (de exemplu,
terapia prin râs sau vizionarea unui spectacol). O diferență între distres și eustres o putem face
luând ca exemplu jocul de cărți (cu miză pecuniară sau jocul de plăcere ca mijloc de socializare
sau petrecere a timpului liber).
TIPURILE DE STRESORI
Tipurile de stresori pot fi clasificate în trei categorii (După Chandra Patel):
1. stresuri domestice:
a. familiile cu un singur părinte, divorț, lipsă de comunicare între soți, dificultăți
sexuale între parteneri, infidelitate, gelozie irațională, soț alcoolic sau
dependent de narcotice, seoparare prelungită, boală gravă sau cronică a unuia
dintre parteneri, diferențe de valori și de priorități;
b. copil/copii bolnavi, copil/copii cu tulburări de comportament, copil/copii
delincvenți sau care se droghează, copil cu handicap, copil/copii vitregi, copil
cu performanțe școlare foarte slabe, timp insuficient pentru educarea copiilor,
graviditate neplanificată;
c. conflicte intergeneraționale;
d. probleme financiare repetate;
e. rude cu pretenții nerezonabile/coabitarea cu alte rude;
f. vecini dificili, etc.
2. stresuri ocupaționale:
a. recompense inadecvate (salarii scăzute, perspective slabe), frecvente
schimburi de noapte, muncă fără sens, schimbare tehnologică, prea multă
muncă în unitatea de timp, schimbări ce pretind noi abilități, prea puțin timp
pentru efectuarea unui lucru de calitate, prea puțin eocazii de a învăța lucruri
noi, prea multe ședințe, colegi de muncă incompetenți;
b. conducere autocratică, șef cu stil dur de comunicare, deficiență în conducere
pe timp de criză, subordonări multiple, descriere imprecisă a
responsabilităților și a procesului de muncă, responsabilitate fără autoritate
adecvată, situații conflictuale cu șeful, situații conflictuale cu colegii;
c. lipsa de intimitate;
d. clienți ostili;
e. factori de mediu (toxicitate, frig, temperatură ridicată);
f. factori psihologici (atmosferă ostilă, mediu izolat, hărțuire) etc;
3. stresuri economice, politice, sociale:
a. recesiune, inflație, șomaj, discrepanță om bogat-om sărac, greve;
b. dictatură, revoluție, mișcări de stradă;
c. violarea drepturilor omului;
d. discriminare rasială, discriminarea minorităților;
e. suprapopulare, izolare;
f. poluare;
g. război sau amenințarea unui război.
STRESUL PSIHIC
Un caz particular de stres, înscris în sfera noţională a „stresului general", fiind declanşat
de anumiţi agenţi stresori: cei psihologici. Stresul psihic generat de situații care generează frică
sau anxietate este capabil să conducă la apariția multor boli psihice și psihosomatice.
Hinkle afirmă că orice boală este psihosomatică, deoarece factorul psihic se însumează
inerent, atunci când este nociv, la acțiunea factorilor fizici, chimic, biologici. În cazul reculului
somatopsihic al bolii, factorul psihic agravează, prin mecanismul unui cerc vicios, evoluția
oricărei boli. O boală cronică poate să genereze un sters psihogen uneori mai nociv decât ea
însăși, atunci când bolnavul îi conferă o semnificație disproporționată)
Agenții stresori sunt dotaţi cu semnificaţie negativă (inductori de distres) sau pozitivă
(eustres) pentru indivizi şi operează în planul conştiinţei numai după decodificarea lor şi
evaluarea „sarcinii" pe care ei o pun în faţa individului (Iamandescu, 1998). Agenții stresori care
induc stresul psihic sunt, în majoritate, stimuli verbali (incluzând și limbajul interior) și prezintă
o semnificație importantă pentru subiect, atribuită de către subiect.
Stresul reprezintă o parte necesară a vieții, însă el are asupra oamenilor un impact diferit.
Diferența este dată de trăsăturile de personalitate, de tipurile de reacții la stres, de stilurile de
apreciere cognitivă și de stilul de soluționare a problemelor. Vulnerabilitatea la stres și rezonanța
emoțională la stres sunt alte două cauze ale efectelor diferite ale stresului asupra persoanei.
Reacțiile fiziologice la stres nu sunt aceleași la toți oamenii : unii sunt foarte reactivi, alții mai
puțin reactivi. Aprecierea cognitivă asupra agentului stresor este diferită. Cu alte cuvinte, însăși
reacția biologică la stres reflectă mai multe dimensiuni ale diferențelor individuale și cel puțin
câteva dintre aceste aspecte sunt strâns legate de personalitate și de mecanismele de apreciere
cognitivă.
Stresul psihic are un caracter primar atunci când este rezultatul unei agresiuni
recepționate în sfera psihicului (conflicte, suprasolicitări psihice, induse de stimuli verbali dar și
realizate prin concentrarea atenției cu evocarea sau persistența unor imagini, sentimente etc) și
un caracter secundar, ca reacție de conștientizare a unui stres fizic, biologic etc căruia i se
atribuie o semnificație de amenințare sau de altă natură.
Manifestările stresului psihic:
VULNERABILITATEA LA STRES
Se constituie pe parcursul biografiei subiectului, în funcție de traumele spihoafective,
experiențele unor stresuri psihice cu rezonanță majoră, inclusiv e modul cum a reușit să le
domine. O importanță deosebită o are interacțiunile subiectului cu o serie de factori de mediu
social (familie, prieteni, colegi). Vulnerabilitatea de stres reprezintă o receptivitate psihică
crescută față de stresorii psihogeni (și nu numai aceștia) capabili să conducă la apariția unui stres
psihic – trăsătură proprie anumitor indivizi de a reacționa facil printr-un SP la o gamă largă de
agenți stresori.
Principalele trăsături de personalitate care conferă vulnerabilitatea la stres sunt
următoarele (Iamandescu):
Lazarus & Folkman (1984) subliniază faptul că eficiența unei strategii depinde și de
natura situației stresante și de capacitatea individului de a a aplica în respectiva situație strategia
aleasă. De exemplu, soluționarea concentrată pe probleme poate fi o strategie eficientă atunci
când este vorba de un examen dar în cazul confruntării/fobiei/experienței negative cu un șarpe
atunci soluția evitării este o strategie mai eficientă.
Trăsături suplimentare pentru vulnerabilitatea la stres:
a. extraversiunea – tendința extrovertiților de a folosi strategii de soluționare concentrate
pe probleme care îi ajută să ăși câștige respectul de sine și să înfrunte situațiile.
eysenck&eysenck propun ipoteza că introvertiții nevrotici sunt predispuși la tulburări
emoționale, în vreme e extrovertiții nevrotici tind să prezinte probleme complexe de
exteriorizare (de exemplu, abuzul de substanțe),
b. locul controlului – persoanele cu locul controlului intern consideră că evenimentele
din viața lor sunt controlate de propriile acțiuni, pe când cei cu locul controlului
extern atribuie rezultateke evenimentelor unor factori externi, cum ar fi, de exemplu,
norocul. aceștia din umră percep stresul sub o varietate de forme care includ suferința
emoțională, nemulțumirea față de muncă, nivel scăzut al respectului față de sine. dar,
pentru că unele studii reflectă faptul că locul controlului se schimbă în funcție de
situație, au rezultat interpretări contradictorii în ceea ce privește relația dintre stres și
locul controlului,
c. optimismul/pesimismul – unele studii consideră faptul că optimismul este un stil
explicativ: explicațiile oamenilor pentru evenimentele din viața lor sunt extrem de
diferite. optimismul se leagă de o stare mai bună a sănătății, de perceperea controlului
asupra situației, de speranță și de o modalitate proactivă de rezolvare a situației
stresante,
d. suportul social/rețeaua socială – deși, parțial, rezultatele corelațiilor dintre stres și
sprijinul social sunt determinate de nevrozism și extraversiune. kaplan descrie mai
multe tipuri de suport social: emoțional (atașamentul, încredere, protecție), cognitiv-
informațional (consiliere, recomandări), instrumental (ajutor financiar, administrativ,
îngrijire), de valorizare (recunoașterea valorii personale a individului, afirmarea,
păstrarea nealterată a relațiilor și prieteniilor),
e. soluționarea de tip religios sau spiritual – credințele religioase determină ca
persoanele să caute modalități de rezolvare care să nu determine vătămarea sau
suferința celorlalți.