Scoala cu clasele I –VIII ,,Ferdinand’’ nr.

43 Constanta

PORTOFOLIU
LIMBA SI
LITERATURA
ROMÂNĂ
 Elev: Lupascu Iulia
Clasa: a VIII-a B

Literatura
1.Lacul de Mihai Eminescu:
Mihai Eminescu,  supranumit Luceafarul poeziei romanesti,
face parte din generatia marilor clasici alaturi de Ion Creanga,
Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale grupati de Titu Maiorescu la
cenaclul literar Junimea care a functionat la Iasi si apoi la
Bucuresti. El a trait  intre anii 1850-1889 si a  debutat in anul
1866, cu poezia „La mormantul lui Aron Pumnul” scrisa la
moartea profesorului sau de limba romana.
Temele favorite ale poetului sunt: timpul, natura, istoria
nationala si dragostea.
Printre cele mai importante poezii enumeram: „Luceafarul”,
„Scrisorile” (V), „Mai am un singur dor”, „Seara pe deal”,
„Revedere”, „Glossa”, etc.
Poezia „Lacul” a fost publicata la 1 septembrie  1876 in revista
„Convorbiri literare”. Ea apartine genului liric in care
predomina exprimarea unor stari sau a unor sentimente ale
eului liric.
Tema poeziei este  dorinta arzatoare a indragostitului de
implinire a iubirii ce ramane doar un vis neimplinit.
Eminescu imagineaza in poezia „Lacul” o intalnire cu fiinta
iubita care este pentru el unica si ideala.
Prima strofa a poeziei prezinta o imagine feerica a lacului
incarcat cu flori de nufar.   Lacul apare apoi personificat si
vibreaza impreuna cu poetul.
Strofa a doua cuprinde motivul asteptarii, infatisat insa ca
posibilitate. Tot ca posibilitate este prezentat si gestul tandru
al imbratisarii. Apoi este marcata prezenta fiintei iubite.
Prezenta fiintei iubite este marcata prin pronumele personal
„ea”, care sugereaza o iubire ideala.
Strofele a III-a si a IV-a cuprind visul de iubire al poetului,
generat de starea de asteptare si de singuratate. Poetul isi
imagineaza un anumit scenariu al implinirii visului de iubire
avand senzatia de ireal, de vis.
In strofa a V-a  visul ia sfarsit, iar eul liric se trezeste la o
realitate trista si dureroasa, deoarece totul a fost in zadar.
Poetul  dezamagit, trist si singur ramane in acelasi decor, dar
mai putin dinamic si luxuriant.
Imaginea cadrului natural in care are loc intalnirea dintre cei
doi indragostiti este realizata prin epitetele cromatice „lacul
albastru”, „nuferi galbeni”, care realizeaza imagini vizuale ce
sugereaza armonie, limpezime, claritate, seninatate, lacul
fiind asemenea unei oglinzi in care urmeaza sa se reflecte atat
lumea exterioara, cat si cea interioara.
Folosirea personificarii:„Tresarind in cercuri albe/El cutremura
o barca” face ca lacul sa vibreze impreuna cu poetul prin
preluarea zbuciumului sau sufletesc.

2. Izvorul noptii de Lucian Blaga

   L. Blaga  a trait intre anii 185-161 si a fost unul dintre

cei mai mari poeti care inbina armoniaos in opera sa
filosifia si literatura. Geneza poeziei face parte din volumul
de versuri al poetului ‘Poemele luminii’ publicat in 1919.
L.Blaga considera ca iubirea repr. o cale de cunoastere, de
descifrare a tainelor universului. In poezia sa ‘lumina’ este
sinonim cu ‘cunoasterea’. Ca gen apartine genului liric,ca
specie este o idila. Tema o constituie iubirea vazuta ca o
cale de cunoastere.titlul se constituie intr-o metafora
revelatorie care sugereaza ‘ochii negrii ai iubitei’. Izvorul
de fapt un sent. de iubire pe care-l traieste poetul.
  Op.lirica este opera in care autorul isi exprima direct
ideile,sent.. Discursul liric este alcatuit dintr-o fraza ampla
si dintr-o propr.dezvoltata cu rol de concluzie. Fraza expr.
admiratia poetului pentru frumusetea iubitei. Discursul liric
I-a forma unei adresari directe,poetul expr.-usi admiratia
fata de frumusetea persoanei iubite. Acest sent. este
evidentiat si de vocativul care deschide discursul poetic
‘frumoaso’ si care in acelasi timp sublinieaza o trasatura
fizica a persoanei iubite. Cuv. ‘cheie’ al poeziei il constituie
subst. ‘achii’ care apare de 3 ori in poezie pe parcursul
poeziei. Asocierea subst. ‘ochii’ cu adj. ‘negrii’ la gradul
superlativ precum si cu adj. ‘adancii’ care capata in text
valoarea subst. are rolul de a amplifica starea de extaz pe
care o traieste poetul la vederea iubitei sale. Enumeratia
‘peste vai’,‘peste munti’ si ‘peste sesuri’ evidentiaza faptul
ca frumusetea iubitei se rasfrange asupra naturii,acesta
preluand cateva din atributiile fiintei iubite. Negrul ochilor
iubitei fac din aceasta un adevarat mister care nu poate fi
descifrat decat prin iubire. Ideea de mister este
amplificata de epitetul adverbial ‘tainic’, de subst. provenit
din adj. cu  functie de apozitie simpla ‘adancii’precum si de
metafora ‘o mare de intuneric’. Vb.dubitativ ‘a parea’ care
se constituie intr-un singur vers sug. faptul ca emotia
puternica pe care i-o trezeste frumusetea iubitei il
determina s-o confunde la un moment dat cu intregul
univers incarcat de mistere. Inversiunile prezente in
poezie ‘tainic curge’,‘asa-s de negrii’au menirea de a
scoate in evidenta impresia puternica pe care i-o produce
e-ul liric frumusetea iubitei dar si misterul iubirii.
   A doua secventa a discursului liric se constituie intr-o
concluzie a versurilor anterioare. Omagiul adus in prima
sec. iubitei atinge acum apogeul fapt subliniat de
oximoronul ‘asa-s de negrii/lumina mea’. Reluarea
adj.‘negri’ la superlativul absolut pentru a expr. consecinta
pe care o are asupra e-ului liric,vraja datorata frumusetii
ochilor iubitei are in acelasi timp rolul de a acc. trairea
poetului. Prozodia poeziei este in deplin acord cu ceea ce
vrea sa transmita poetul.Avem versuri albe,fara rima cu
masura variabila.Rima interioara realizata cu ajutorul
asonantei.Muzicalitatea este data de pauzele impuse de
discursul liric in desfasurarea lui intr-un accent al
versurilor.

3. Emotie e toamna de Nichita Stanescu

Nichita Stanescu este unul dintre marii poeti romani

contemporani.A scris  volume de versuri(Sensul
Iubirii).Poezia face parte din vol.(O viziune a sent.).Ca gen
apartine genului liric,iar ca specie este o elegie.Poezia are
ca tema o iubire neimplinita.Op.lirica este opera literara in
care autorul isi exprima direct sent,ideile,convingerile .E-ul
liric repr. vocea care expr. anumite sent. Poezia se
deschide cu o propr. constatativa “A venit toamna’care nu
evidentieaza doar instaurarea unui anotimp in nat. ci si un
sent. si anume tristetea datorata destramarii unei iubiri.
   Poezia i-a forma unei adresari directe,poetul se
adreseaza iubitei cerandu-i sa incerce sa-i aline suferinta
fapt sugerat de versul ‘acopera-mi inima cu ceva’. Vb. l-a
imperativ subliniaza caracterul de adresare directa
‘acopera’. Subst. ‘umbra’care se repeta de 2 ori in versul al
doilea semnifica absenta iubitei. Poezia se constituie intr-o
confensiune lirica in care isi marturiseste o gama variata
de sent.incepand cu tristetea continuand cu teama si cu
speranta intr-o reintoarcere a fiintei iubite.Versul al IV-lea
‘or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori’ poate
semnifica dorinta poetului de a se elibera prin zbor,prin
inaltare sufleteasca ,de suferinta provocata de pierderea
iubitei.‘Zborul pana la nori’ poate sa mai semnifice si
incercarea de transfigurare a suferintei,din plan fizic in
plan artistic,prin creatie.‘Ochiul strain’ este o metafora
care sugereaza o alta relatie de dragoste in care poate fi
prinsa iubita,relatie care ii provoaca e-ului liric spaima si
suferinta in acelasi timp.‘Sa se-nchida cu o frunza de pelin’
este o metafora care semnifica amaraciunea pe care 
poate sa I-o provoace iubitei,implicarea intr-o relatie
nesincera menita esecului.

   Strofa a 2 a aduce in discutie un alt plan,o alta lume

ideala,imaginara al carei obiectil constituie tot iubirea,dar
o iubire ideala pura.Poetul transforma trairile expr.in prima
secv.lirica,teama,tristetea, deziluzia in creatia artistica de
cea mai pura esenta.Versul ‘si-atunci ma apropii de pietre
si tac’ subliniaza lipsa comunicarii.Cel de-al doilea vers a
strofei a 2 a ‘iau cuv.si le-nec in mare’ poate sugera
pornind de la ideea conform careia cuv. este unitatea de
baza a comunicarii,aceeasi lipsa de comunicare dar si
incercarea poetului  de a inlatura sensurile lor proprii
cunoscute si de a le imbraca intr-o noua haina,de a le da
noi intelesuri mai profunde.Acest proces nu este altceva
decat procesul creatiei.Dragostea mare din finalul strofei
nu repr. decat opera poetica,expresie a gandirii,a trairii,a
sent. poetului.Poetul devine un demiurg capabil sa nasca
noi lumi.
   Sunt 2 strofe cu nr. inegal de versuri.Fig.de stil ce
predomina este metafora: ‘ochi strain’,‘aripi ascutite pana
la nori’.Ritm variat,rima imperecheata in prima strofa,rima
incrucisata in strofa a doua,masura 7/15s.
Nuvelă

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur

fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat;
personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate
succint, în funcție de contribuția lor la desfășurarea
acțiunii. Nuvela prezintă fapte într-un singur conflict, cu o
intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe
definirea personajului decât pe acțiune. Este o narațiune
în proză, mai scurtă decât un roman și mai lungă decât o
povestire. Conține de obicei puține personaje care sunt
însă construite pe câteva linii principale. Ea are o
narațiune ceva mai concentrată, personaje mai puține,
drama mai puțin complicată decât la un roman.

Cuprins  [ascunde] 
1 Etimologie
2 Tipuri de nuvele
3 Nuvela istorică
4 Nuvela psihologică
5 Nuveliști celebri
5.1 Străini
5.2 Români

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul de nuvelă provine din franceză (nouvelle) și
înseamnă „noutate”. În limba franceză a pătruns din limba
italiană, din novella, care însemna exact același lucru. Di
Francia, un teoretician literar italian, scria că meritul
nuvelistului constă tocmai în capacitatea de a ști „să
aleagă subiecte interesante, să le adapteze cu abilitate
scopurilor sale și, mai ales, să imprime semnătura de
neșters a stilului, culturii și artei lui asupra unei materii
care, înainte să încapă pe mîinile sale, fie nu avea o
fizionomie proprie, fie avea una foarte diferită”.
Tipuri de nuvele[modificare | modificare sursă]
-După criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui
de realizare:
• istorice
• psihologice
• fantastice
• filozofice
• anecdotice
-După curentele literare în care se înscriu ca formulă
compozițională:
• renascentiste
• romantice
• realiste
• naturaliste

Basmul
Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și
poveste[1], este alături de povestire, snoavă și legendă,
una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale,
semnalată încă din antichitate, răspîndită într-un număr
enorm de variante la toate popoarele.
Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor
fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă
evenimente și personaje ce posedă caracteristici
supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau
seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând,
astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un
fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu
fantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și
fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se
manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Cuprins  [ascunde] 
1 Origini
2 Clasificare
2.1 Basmul fantastic (popular)
2.2 Basmul nuvelistic
2.3 Basmul cult
3 Teoria basmelor
4 Basmele și psihanaliza
5 Basmele românești
6 Povești și povestitori
7 Vezi și
8 Note
9 Bibliografie
10 Legături externe

Origini[modificare | modificare sursă]

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai
importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică,
teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul, istoria sacră,
înscrisă în timpul "circular, reversibil și recuperabil",
vorbește despre zei, despre ființe fantastice cu abilități
pentru călătorii cosmice și terestre. Basmul induce și
ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice,
atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele
gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în
urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta că
fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un
dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a
culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om
sau o miros de departe când se întorc acasă și aruncă
buzduganul de la distanță. Unele pedepse, cum ar fi
aceea de a decapita persoana și a o arde, aruncând
cenușa în patru direcții, sunt de certă inspirație arhaică,
din comunitățile primitive. [2]
Relația dintre basm și mit a fost stabilită de frații Grimm,
de Wesselski și de Propp: basmul are ca sursă certă de
inspirație mitul, iar cele două specii au existat de la
început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu
timpul, însă, mitul a pierdut importanța pe care o avea prin
"degradarea sacrului" și transformarea lui în profan[3], zeii
și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri
însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje
comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a
desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă-
Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în
care trăiețte; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul
ubicuu, uriașul care pășește de pe un munte pe altul,
devine Munte Vânăt, avînd capacitatea de a fi peste tot,
de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar,
calități pe care le întalnim la Păsări-Lăți-Lungilă. Teoriile
moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea
multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea
unei tipologii coerente a acestei specii literare.
Clasificare[modificare | modificare sursă]
După caracteristicile personajelor, specificul și tematica
acțiunii, predominanța elementelor miraculoase sau a
aspectelor concrete de viață, basmele se clasifică în:
• fantastice,cele mai semnificative și mai răspândite,
desprinse de regulă din mit, cu o pregnanță a
fenomenelor miraculoase,
• animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a
legendelor totemice despre animale, chiar despre
plante sau unele obiecte simbolice,
• nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în
narațiune semnalându-se o puternică inserție a
aspectelor reale, concrete de viață.
După autor, basmele pot fi
• populare, creație a colectivității anonime,
• culte, creație a unui autor cunoscut.
Basmul fantastic (popular)[modificare | modificare sursă]
Prin basm fantastic înțelegem o narațiune continuă, în
general de o anumită lungime, practic întotdeauna în
proză, serioasă în întregul ei, deși umorul nu este exclus
în nici un fel, centrată pe un erou sau o eroină, de regulă
sărac(ă) sau nevoiaș(ă) la început, care, după o serie de
aventuri în care elementul supranatural joacă un rol
important, își atinge scopul și trăiește fericit(ă) de atunci
încolo.[4]
Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme
îndepărtată, in illo tempore, când a umblat Dumnezeu cu
Sfântu Pătru pă Pământ, când erau viteji cu urieși, adică
într-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute
într-un timp atât de îndepărtat și insondabil chiar cu
percepția omului modern, există accepțiunea: "nu credea
nimenea, toată lumea vede că sunt basme de pierdut
vremea, poate copiii ăștia mai mici cred că așa a fost. Nu,
ce să crezi în minciuni? Niciodată n-o existat oameni care
să creadă, chiar dacă n-o știut carte." Inserția în „timpul
mitic” este dată de formule inițiale și finale, care fixează
timpul narativ în care se proiectează acțiunea, iar la
sfârșit închide această buclă temporală, prin revenirea în
timpul real.
Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive și
dezvoltate, precizând și atitudinea naratorului față de
faptele povestite și caracterul lor miraculos, aproape
paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin
temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu s-ar
mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita
micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se
luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrățindu-se; de
când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă
de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea
povești: De când scria musca pe perete,/ Mai mincinos
cine nu crede."[5]. Sau o formulă de final: "Iar eu,
isprăvind povestea, încălecai p-o șea și vă spusei
dumneavoastră așa; încălecai p-un fus, să fie de minciună
cui a spus; încălecai p-o lingură scurtă, să nu mai aștepte
nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după
șea, aștept un bacșiș de la cine mi-o da: Basm
băsmuit,/Gura i-a trosnit,/Și cu lucruri bune i s-a umplut".
[6] Formulele mediane mențin discursul narativ în același
timp al fabulei, făcând conexiunea între secvențele
narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără
sfârșit: "Și se luptară,/ Și se luptară,/ Zi de vară până
seară" sau "Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i
ajungă."

Genul liric
Genul liric cuprinde operele literare în care sunt
exprimate direct (spre deosebire de genul epic) gândurile,
ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric.
În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică,
autorul apelând la tehnici aludive si asociative, creând un
univers de mare forță de sugestie ce se adresează
sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al
discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin
intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana întâi, dar este
folosită și persoana a II-a.
Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical
numit lira. Aceasta era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al
muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică s-a folosit
pentru scrierea textelor poetice cu criteriu formal, și
anume acompaniamentul de liră. De abia în epoca
modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară
ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a
identificat cu poezia, supusă unor mijloace formale cum
sunt versul, stofa, ritmul sau rima.
In literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o
asociere între genul liric si poezie, existând și opere lirice
în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un
amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de
distrugere a regulilor rigide de versificație.
Specii ale genului liric[modificare | modificare sursă]
? Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru,
trist și melancolic. În secolul al XV-lea, elegia tindea
să dobândească un caracter filozofic. Exemple de
autori de elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr
Pușkin etc.
? Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni,
poem liric de înaltă inspirație, compus din strofe
simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o
compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
? Pastelul este un termen provenit din limba germana
semnificând pictura cu creioane moi. De la pictura în
pastel termenul s-a extins în literatură, definind
delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile
Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul
"Pasteluri")-exista ca specie doar in literatura română
? Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în
versuri în care e descris un fenomen din natură ale
cărui concluzii devin valabile și pentru oameni.
(exemple Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai
Eminescu)
? Satira este o operă în general în versuri,(exemple
Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului meu")
? Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt
criticate defectele unei persoane, societății cu intenția
îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple
Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
? Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece
versuri cu aceeași măsură dispusă în două catrene
cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea
mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo
da Vinci, Michelangelo etc.)
? Rondelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din trei
catrene și un vers izolat. Versurile unu și doi sunt
identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru
Macedonski prin "Poema rondelurilor")
? Gazelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din strofe
cu două versuri; originară din literaturile orientale,
ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea.
(exemple George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
? Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o
specie a genului liric cu formă fixă. Prima strofă este
alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin
tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă
specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o
reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor.
(exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
? Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios,
melancolic . Este dedicat celibrării faptelor istorice
vetejești , sau conțin exclamații ori chemări.
? Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține
cuvinte de importanță națională și are un caracter
solemn.
? Doina este o creație lirică specifică poporului român, în
care se exprimă în mod direct sentimentele de dor,
de jale, de înstrăinare, de revoltă, tristețe, iubire,
regret etc.
Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera
poeziei bucolice, care prezintă în chip optimist și idealizat
iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul de dragoste efiind
ilustrat prin imagini artistice și figuri de stil, cu tablouri din
natură și puternice trăiri interioare.

Genul epic
Genul epic cuprinde acele opere literare în care ideile și
sentimentele autorului sunt transmise indirect, prin
intermediul acțiunii și al personajelor. Genului epic îi
corespunde, ca mod de expunere, narațiunea.
Structura operelor epice
În general, operele epice sunt structurate după momentele
subiectului:
• Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și
împrejurările conflictului)
• Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între
personajele narațiunii)
• Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic)
• Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al
conflictului)
• Deznodământul (momentul rezolvării conflictului)
În unele cazuri, intriga poate fi plasată înaintea
expozițiunii.
Există și termeni noi pentru structura genului epic:
• Situația inițială (momentul actual)
• Evenimentul care schimbă situația inițială
• Desfășurarea acțiunii (la fel ca și termenul vechi)
• Depășirea situației dificile sau punctul de maximă
tensiune
• Situația finală (momentul final)
Specii ale genului epic[modificare | modificare sursă]
Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:
În versuri[modificare | modificare sursă]
• Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de
specii al literaturii culte)
• Legendă (vezi precizarea de mai sus)
• Epopee (sau Cântec epic)
• Fabulă
În proză
• Autobiografie
• Basm
• Biografie
• Jurnal intim
• Memorii
• Mit
• Nuvelă
• Povestire
• Reportaj
• Roman
• Schiță
Parabola

Metaforă
Metafora (din greacă: metapherin) este o figură de stil prin
care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt
sens, prin intermediul unei comparații subînțelese.
Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea
semnului identității între două obiecte diferite (lucruri,
ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".
Figură de stil/trop prin care se trece de la semnificația
obișnuită a unui cuvânt (expresie), la o altă semnificație,
pe care cuvântul (expresia) nu o poate avea, decât în
virtutea unei analogii, fără unificarea totală de sens.
Transferul conduce la imagini artistice, inedite și implică,
adesea, termeni distincți ca înțeles ori chiar aflați în
opoziție: concret - abstract.
Exemple[modificare | modificare sursă]
Metafora din poezia eminesciană Melancolie:
Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopții moartă.
Această metaforă presupune o comparația inițială: luna ca
o regină moartă a nopții, comparație bazată pe două
similitudini: paloarea astrului și a unei ființe moarte,
unicitatea lunii pe cerul nopții și prezența ei dominantă față
de celelalte corpuri cerești, însuși care apare și în alte
poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:
Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.(...)
În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie,
comparația apare prescurtată, în lipsa adverbului de
comparație (cu valoare de prepoziție) ca și a termenului
lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin
metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului
poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al
presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce
demonstrează că, în înțelegerea metaforei, ne putem face
abstracție de suportul contextului.
Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la
baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria,
metonimia, sinecdoca, epitetul.

Popa Tanda
De Ioan Slavici

Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariuEste o lume

activă, cu oameni gospodari, având un mod de viaţă
specific, în care norma morală acţionează cu putere de
lege.Popa Tanda de Ioan Slavici - comentariuNaraţiunea
„Popa Tanda” prezintă munca dusă de preotul Tradafir,
mutat la Sărăceni, sat situat într-un loc neprielnic şi locuit
de oameni leneşi şi săraci, pentru a-i determina pe oameni
să muncească şi să-şi schimbe felul de viaţă.Popa Tanda
de Ioan Slavici - comentariu„Popa Tanda” este o nuvelă,
pentru că este o lucrare epică în proză, având o acţiune
bine structurată, de-a lungul unui singur fir narativ. Acesta
urmăreşte drumul în viaţă al unui om, preotul Trandafir, de
la începuturile sale preoţeşti şi până la bătrâneţe.Popa
Tanda de Ioan Slavici - comentariuPrin întinderea
temporală a întâmplărilor povestite şi prin plasarea lor în
mai multe locuri: la şcoală, la Butucani, la Sărăceni, „Popa
Tanda” depăşeşte dimensiunile unei schiţe, având o
întindere mijlocie. Tonul relatării este obiectiv.Popa Tanda
de Ioan Slavici - comentariuMaterialul epic este structurat
în trei capitole:Primul capitol cuprinde o scurtă
retrospectivă asupra tinereţii părintelui Trandafir, a muncii
depuse în anii de şcoală, şi a privaţiunilor materiale prin
care trecuse. Trandafir, fiul dascălului Pintilie din Butucani,
ajunge după ani de învăţătură şi de muncă, preot în satul
său. Datorită asprimii cu care îşi judeca enoriaşii, şi chiar
pe superiorii săi, capătă antipatia sătenilor şi chiar a
protopopului. În curând este mutat la Sărăceni, un sat
sărac şi cu oameni leneşi. Preotul încearcă să-i scoată din
starea de sărăcie, mai întâi prin predici, apoi prin sfaturi şi
în sfârşit prin zeflemisire. Toate acestea sunt însă
zadarnice, pentru că sătenii încep să-l ocolească şi să
rămână aşa cum fuseseră.Al doilea capitol este dedicat
anilor lungi de muncă, în care preotul reuşise să scape de
propria sărăcie şi să devină un exemplu pentru săteni.
După doi ani petrecuţi astfel, mânat de dorinţa de a izbuti,
părintele Trandafir, poreclit acum „Popa Tanda” s-a
hotărât să le ofere sătenilor propriul său exemplu şi-a
reparat şi văruit casa şi şi-a înconjurat curtea cu un gard,
apoi sfătuit de soţia sa şi ajutat de clopotarul Cezenac,
preotul începe să-şi cultive pământul. Pentru că terenul
din preajma satului era mlăştinos şi-a făcut rost de nuiele
şi papură din care făcea lese şi rogojini pe care le vindea
la târg.Capitolul al treilea, reprezintă finalul care vine să
compenseze munca preotului. După vreme îndelungată,
când părintele Trandafir ajunsese cărunt şi avea nepoţi,
Sărăcenii se transformă într-un sat bogat cu oameni
harnici şi mulţumiţi.Chiar dacă autorul urmăreşte să
demonstreze un principiu moral, acţiunea este verosimilă,
cuprinzând numeroase aspecte inspirate din realitate.

BALTAGUL
de Mihail Sadoveanu
- argumentare roman interbelic/realist
 
 
Opera literara Baltagul de Mihail Sadoveanu a fost
publicată în perioada interbelică (1930) si este o
capodoperă a prozei românesti, îndeosebi pentru
concizia, dinamismul si armonia compozitiei.
 
Ca specie literara, Baltagul este un roman, adica o
specie a genului epic în proza, cu actiune mai
complicata si de mai mare întindere decat a
celorlalte specii epice, desfasurată, de regula, pe
mai multe planuri, cu personaje numeroase, cu
caractere complexe, evidentiate treptat, pe masura
ce se desfasoara actiunea. Romanul ofera o
imagine ampla si profunda asupra vietii, cu o
varietate de tipuri umane si cu puternice conflicte
sociale, morale si psihologice.
 
Fiind o opera epica, Baltagul are narator, actiune
si personaje, prin intermediul carora autorul isi
exprima in mod indirect propriile sale sentimente.
Modul de expunere predominant este naratiunea
îmbinată cu descrierea, cu dialogul si cu monologul
interior. Constructia epica este bazată pe
naratiunea obiectiva in care comportamentul,
sentimentele si gandurile eroinei sunt prezentate
din perspectiva unui povestitor omniscient.
Omniscienta este un tip de perspectiva narativa in
care naratorul are o perceptie ilimitata. El cunoaste
totul despre lumea pe care o prezinta, dar si
despre framantarile interioare ale personajelor
acestei lumi.
 
Compozitie. Romanul preia nucleul epic al baladei
populare Miorita pe care il dezvolta intr-o naratiune
densa, structurata in 16 capitole, avand in centrul
ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.
 
Actiunea romanului este plasata la confluenta
dintre lumea patriarhala a satului moldovenesc de
munte si universul orasului invadat de elementele
noii civilizatii a inceputului de secol al XX-lea. Fiind
o opera epica, romanul plaseaza intamplarile intr-
un anumit timp si spatiu. Actiunea se deruleaza de
toamna, cand Nechifor Lipan pleaca la Dorna dupa
oi, pana primavara, cand Vitoria ii descopera trupul
neinsufletit. Perimetrul actiunii este destul de vast
si cuprinde tinuturi de munte, de la Magura
Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana in cele
de campie, la Cristesti, in Baltile Jijiei.
 
Intamplarile din roman se desfasoara pe momente
ale subiectului. Expozitiunea infatiseaza cadrul
general al actiunii si o parte dintre personaje. La
sfarsitul unei toamne, Vitoria Lipan, sotia unui oier
de pe Valea Tarcaului, este ingrijorata ca barbatul
ei, Nechifor Lipan, intarzie sa se intoarca acasa. Ea
cauta sfat la parintele Danila si la baba Maranda,
vrajitoarea satului. Unele vise si presimtiri o
conving ca Nechifor a murit si de aceea il cheama
acasa pe Gheorghita, feciorul ei. In cele din urma,
se hotaraste sa piece in cautarea sotului ei,
moment ce constituie intriga romanului. Calatoria
si cautarea sunt prezentate in desfasurarea
actiunii. Urmarind drumul obisnuit al oierilor,
Vitoria si Gheorghita pleaca din Magura Tarcaului
pe urmele lui Lipan. Ei trec pe la Bicaz, pe la
Calugareni, prin Farcasa si Borca, pe la Cruci, apoi
trec prin Tara Dornelor si ajung in cele din urma la
Vatra Dornei. Aici afla ca Nechifor a cumparat trei
sute de oi si si-a continuat drumul pe Neagra,
impreuna cu alti doi oieri carora le-a vandut o
parte din oi. Vitoria reconstituie drumul parcurs de
Nechifor si ale insotitorii lui. De la acestia, ea afla
ca Nechifor, dupa ce le-a vandut lor oile, s-ar fi
mtors din drum.
 
Continuand cautarea Vitoria descopera cainele
sotului ei, Lupu, si cu ajutorul acestuia gaseste
intr-o rapa cadavrul lui Nechifor. Ea se adreseaza
autoritatilor spre a cerceta victima. Apoi Vitoria
pregateste inmormantarea lui Lipan dupa datina,
dar isi continua investigatiile, fund convinsa ca
sotul ei nu a fost ucis de necunoscuti, ci de cei doi
insotitori.
 
Actiunea atinge punctul culminant in timpul
praznicului funerar, cand, intr-o atmosfera de
angoasă, Vitoria Lipan reface cu exactitate
scenariul crimei, obligandu-i pe ucigasi sa se
tradeze si sa-si recunoasca fapta in fata celor
prezenti. Deznodamantul romanului este foarte
lapidar si infatiseaza gandul Vitoriei de a indeplini
toate datinile funerare si apoi, spune ea, ,,ne-om
intoarce iar la Magura, ca sa luam de coada toate
cate am lasat."
 
Numarul mare de personaje este o alta trasatura
specifica romanului. In Baltagul exista personaje
principale (Vitoria, alaturi de care se afla Nechifor
Lipan si Gheorghita), personaje secundare, precum
si personaje episodice. Aceste personaje au o
importanta deosebita in desfasurarea
evenimentelor, contribuind la descoperirea
adevarului.
 
Vitoria Lipan este personajul principal al
romanului. Figura ei se impune puternic de-a
lungul intregului roman, eroina devenind un tip
reprezentativ al femeii voluntare si hotarâte.
 
Caracterizarea directa a personajului principal este
realizata de autor, de alte personaje sau de
personajul insusi (autocaracterizarea), iar
caracterizarea indirecta rezultata din faptele,
comportamentul, gandurile si framantarile
personajului, precum si din mediul in care traieste,
din limbaj si din numele pe care il poarta.
 
Portretul fizic cucereste prin frumusete si farmec.
De la inceputul naratiunii aflam ca Vitoria, nevasta
lui Nechifor Lipan, un oier de pe Valea Tarcaului,
este o femeie in plina maturitate care isi pastreaza
inca frumusetea. Autorul foloseste epitetul,
enumeratia si metafora pentru a-i infatisa
portretui: „ avea ochi caprii, in care se rasfrangea
lumina castanie a parului", iar ,,acei ochi aprigi si
inca tineri cautau zari necunoscute".
 
Vitoria este o femeie hotarata, priceputa si
harnica. Ea stie sa conduca o gospodarie, este
intreprinzatoare, se tocmeste cu iscusinta unui
negustor si are un deosebit simt practic. Mama a
doi copii, Vitoria e grijulie si vegheaza cu dragoste
asupra cresterii si educatiei lor. li invata sa
respecte datina §i sa fie priceputi in ale
gospodariei.
 
Relatiile ei cu celelalte personaje (cu domnul
David, cu subprefectul Anastasie Balmez, cu Hie
Cutui si cu Calistrat Bogza) dovedesc o inteligenta
vie, o darzenie si o vointa de neinfrant. Drumul pe
care il parcurge cu Gheorghita, de la Magura la
Vatra Dornei, la Sabasa si la Suha, are semnificatii
diverse si ilustreaza un vechi si frecvent motiv in
literatura romana — motivul calatoriei, al drumului.
 
Vitoria Lipan este un personaj complex, ea fiind
aparatoarea unei traditii stravechi - o femeie
sensibila si capabila de iubire, apropiata de natura,
careia ii cunoaste semnele. Ea este nu numai o
exponenta a unei clase sociale si a unui mediu, ci,
dupa afirmatia criticului literar George
Călinescu, ,,Vitoria e un Hamlet feminin care
banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie,
pune la cale reprezentatiuni tradatoare si, cand
dovada s-a facut, da drumul razbunarii".
 
Actiunea este liniara si se desfasoara pe mai
multe planuri narative. Unul, retrospectiv, in
care sunt aduse intamplari petrecute in trecut iar
un alt plan prezinta intamplarile in desfasurarea
lor.
 
Caracterul monografic al romanului este dat de
prezentarea diverselor aspecte monografice ale
satului românesc traditional: traditii legate de
marile momente din viata omului (nasterea, nunta,
înmormântarea), obiceiuri, relatii de familie. Prin
intermediul actiunii si al personajelor, Mihail
Sadoveanu ofera o imagine ampla si profunda a
vietii, trasatura specifica romanului. Astfel el
zugraveste modul de viata patriarhal al oamenilor
de la munte, unde obiceiurile si traditiile sunt
pastrate cu sfintenie. Pe de alta parte, romanul lui
Sadoveanu prezinta lumea orasului de la sfarsitui
secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
 
Complexitatea lumii descrise si a personajelor,
determina in roman conflicte sociale, morale si
psihologice, fapt ce a condus la receptarea
romanului Baltagul in diverse feluri. El este
considerat ca fiind in acelasi timp, un roman
monografic, roman mitic, roman initiatic,
roman politist dar, totodată si roman al unei
mari iubiri care impresioneaza prin discretia si
daruirea cu care aceasta este traita in imprejurari
dramatice.
 
Toate aceste trăsături – temă, construirea
personajelor în relatie cu mediul în care trăiesc,
tehnica detaliului, stilul sobru si impersonal,
obiectivitatea perspectivei narative, veridicitate —
conduc la concluzia că opera literară Baltagul de
Mihail Sadoveanu este un roman realist de tip
obiectiv, care se înscrie, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.

Propozitia subordonata predicativa (PR)

 
Elemente definitorii
PR se obtine prin extensia unui nume predicativ;

Ea indeplineste functia de nume predicativ pe langa un

verb copulativ din regenta;

Propozitia regenta are un predicat nominal incomplet;

 Prin contragere, se obtine un nume predicativ;

PR nu are element de relatie specializat.

 
ATENTIE!
e.g. Prietenul meu este politicos, asa cum il stii. Daca
verbul copulativ are nume predicativ, subordonata nu mai
poate fi PR.
Elemente regente
PR poate avea element regent un verb copulativ fara
nume predicativ.
e.g. Se pare ca e obosit.
Elemente de relatie
• Conjunctii subordonatoare: Calatoria parea ca nu se mai
termina.

• Prepozitii: Problema este daca va gasi drumul.

• Pronume relative: Intrebarea este cine se afla acolo.

• Adverbe relative: Dificultatea va fi unde stam la cabana.

• Adverbe nehotarate: Meritul este al oricui se pregateste.

ATENTIE!
Intre doua sau mai multe PR se poate stabili un raport:
• De juxtapunere: Datoria elevului este sa invete, sa ia
notite, sa fie atent.
• Adversativ: Scoala pare ca este mica, dar ca e
luminoasa.

• Conclusiv: Intrebarea este cine face referatul, asadar,

cine va fi autorul.

• Disjunctiv: Daniel a ajuns ce a vrut el sau ce au dorit

parintii.

• Copulativ: Problema este daca a ajuns la cabana si daca

s-a instalat.

Extensia numelui predicativ

Modificari:
• Apare un predicat;

• Apare un element de relatie (ce, cum, daca);

• Apare o propozitie subordonata;

• Propozitia este echivalentul numelui predicativ.

e.g. El a devenit blond.

El a devenit cum banuiam.
Contragerea PR
Modificari:
• Dispare un predicat;

• Dispare elementul de relatie;

• Dispare o propozitie subordonata;

• Propozitia regenta primeste un nume predicativ,

echivalent al PR.
e.g. Nu este pentru cine se pregateste. – Nu este pentru
prieteni.
Topica
PR este asezata aproape totdeauna dupa regenta.
e.g. Problema este pe cine vor pune comandant.
Punctuatia
PR nu se desparte prin nici un semn de punctuatie de
regenta ei.
e.g. Copilul se facea dupa cum sperau parintii.
Propozitia subordonata subiectiva (SB)

 
Echivalentul minor al SB este un subiect. SB se obtine prin
extensia unui subiect. Indeplineste functia de subiect al
unei propozitii regente.
Elemente regente
• Verbe personale: A venit cine era de asteptat.

• Verbe unipersonale prin forma si impersonale prin

continut: Trebuie sa plec.

• Verbe reflexive impersonale: Se zice ca va ninge.

• Verbe personale: E bine.

• Adverbe si locutiuni adverbiale predicative: Probabil ca

va sosi la timp.

• Forme impersonale ale unor verbe personale: Imi

convine ca pleaca.
• Verbe pasive imperosnale: Este stiut ca va castiga.

Extensia subiectului
• Un predicat potrivit;

• Pentru SB asezata inaintea regentei, cuvintele de relatie:

cine, cel, ce;

• Pentru SB dupa regenta: ca, sa.

e.g. Bolnavul va pleca maine din spital.

Cel ce este bolnav va pleca maine din spital.
Contragerea SB
• Dispare elementul de relatie;

• Dispare un predicat.

Anumite adverbe si locutiuni adverbiale, anumite verbe

impersonale nu permit contragerea: fireste, pesemne,
trebuie.
Topica
SB este asezata, de obicei, dupa regenta.
e.g. Ma deranjeaza ca nu are incredere.
Punctuatia
SB nu se desparte, in general, prin nici un semn de
punctuatie de regenta ei.
e.g. Urmeaza sa-l caut mai tarziu.
SB se desparte prin virgula de regenta ei cand sta inaintea
regentei.
e.g. Cine nu greseste, acela nu este om.
Tipare-model
Ce ... este ca ... .
Ceea ce ... este ca ... .
Daca ... inseamna ca ... .
Daca ... se cheama ca ... .
Daca ... este ca sa ... .
Cand ... este ca si cum ... .
Cand ... este ca si cand ... .
Cand ... este parca ... .
Cand ... este de parca ... .
e.g. Cand mariti o fata, este ca si cand ti-ai arde casa.
Propozitia subordonata atributiva (AT)

Propozitia subordonata atributiva (AT) corespunde

atributului, determinand aceleasi parti de vorbire, adica
substantive si substituitele lui.
Elemente regente
• Substantiv: Timpul care este pierdut nu se mai
recupereaza.

• Locutiune substantivala: Luarea de mita, pe care legea o

pedepseste, este un act imoral.
• Pronume: Filmul este aceste pe care l-am vazut.

• Numeral: Primul care a vorbit, a sustinut a e adevarat.

• Adjectiv substantivizat: Atributiva pe care o studiem nu e

grea.

Elemente de relatie
• Pronume relative: Propunerea pe care mi-ai facut-o nu
ma intereseaza.

• Conjunctii subordonatoare: S-a emis presupunerea ca

teza se va amana.

• Adverbe relative: Modul cum ai rezolvat exercitiile m-a

uimit.

• Pronume nehotarate: Datoria oricui il vede este sa-l

cheme.

Extensia atributului
e.g. Copilul cuminte este indragit.
Copilul care este cuminte este indragit.
Contragerea AT
e.g. Stiloul pe care l-am cumparat este foarte frumos.
Stiloul cumparat este frumos.
Punctuatia
Cand AT se afla imediat dupa cuvantul regent, nu se
desparte prin virgula: Toti elevii cunosc situatiile cand se
foloseste virgula.
Daca AT este despartita de unul sau mai multe cuvinte,
atunci se separa prin virgula: Toti elevii cunosc situatiile
tipice, cand se foloseste virgula.
Topica
AT sta totdeauna dupa regenta.
Propozitia subordonata completiva directa (CD)

 
Propozitia subordonata completiva direct (CD) arata
obiectul asupra caruia se exercita actiunea din propozitia
regenta sau rezultatul acestuia si ii corespunde, in planul
frazei, complementului direct.
Termen regent
• Verb tranzitiv: El a plecat spunand ca va veni a doua zi.

• Locutiune verbala tranzitiva: Profesorul a bagat de

seama ca lipsesc doi elevi.

• Interjectie predicativa: Iata ce ne-a explicat.

Elemente de relatie
• Conjunctii subordonatoare: ca, sa, ca sa, ca ... sa, daca,
de;

• Pronume relative: care, cine, ce, ceea ce, cat, cati, cate;

• Pronume nehotarate: oricine, oricare, orice, oricat;

• Adverbe relative: unde, cum, cand.

Extensia complementului direct

e.g. Am pregatit ghiozdanul.
Am pregatit ce imi trebuia.
Contragerea CD
e.g. Tu ai salutat pe cine cunosti.
Tu ai salutat pe cunoscuti.
Topica
Propozitia CD poate sta inainte sau dupa regenta.
e.g. Ca ai sosit, acum am aflat.
Am rezolvat ce trebuia.
Punctuatia
CD, asezata dupa regenta, nu se desparte de aceasta prin
nici un semn de punctuatie. Daca este asezata inaintea
regentei, ea poate fi despartita prin virgula, pentru a
evidentia un anumit aspect al comunicarii.
ATENTIE!
Unele CD pot fi reluate sau anticipate in regenta, prin
formele neaccentuate ale pronumelui personal in acuzativ.
e.g. Il apreciez pe cine e serios.
Verbele “a intreba”, “a ruga”, “a invata”, “a anunta”, “a
asculta”, “a sfatui” se construiesc cu doua CD sau pot
avea un complement direct si o CD.
e.g. Te rog sa ma asculti.
Propozitia subordonata completiva indirecta (CI)

 
Propozitia subordonata completiva indirecta (CI)
corespunde, in planul frazei, complementului indirect din
propozitie.
Termen regent
• Verb tranzitiv sau intranzitiv: Ma bucur ca ai inteles.

• Locutiune verbala: El isi aducea aminte cum fusese

odinioara satul.

• Adjectiv: Fata era mirata ca mama stia tot.

• Adverb: Este bine de cine are curaj.

• Interjectie: Vai de cine n-asculta de parinti.

Elemente de relatie
• Conjunctii subordonatoare (ca, sa, ca ... sa, de, daca):
Era convins ca va reusi.

• Pronume sau adjective relative/nehotarate (care, cine,

ce, ceea ce, cat): Cui invata bine i se da un premiu.

• Adverbe relative (unde, cum, cand): Nu-si dadea seama

unde se afla.

Extensia complementului indirect

e.g. Am dat fratelui un telefon.
Am dat un telefon cui trebuia.
Contragerea CI
e.g. Am multumit cui m-am ajutat.
Am multumit prietenului.
Topica
CI poate sta inaintea regentei sau dupa aceasta.
CI poate aparea intercalata.
Punctuatia
Cand CI este asezata dupa regenta ea nu se desparte prin
virgula de regenta ei.
e.g. Ma tem ca am gresit.
Cand este asezata inaintea regentei, se foloseste virgula
pentru a evidentia un anumit element al constructiei.
e.g. Oricui doreste, ii acord sprijin.
Cand este intercalata, CI se desparte in mod obligatoriu
de restul regentei prin virgule.
e.g. Convins ca va reusi, s-a prezentat la examen.
ATENTIE!
CI poate fi reluata printr-un pronume, atunci cand se
intentioneaza sublinierea ideii exprimate.
e.g. Ca nu va reusi, de asta nu ma tem.