Sinteza 1

1. Senzaţia - Legile sensibilităţii

2. Proprietăți ale reprezentărilor
3. Definirea şi caracterizarea gândirii
4. Definirea şi caracterizarea atenţiei
5. Particularităţile afectivităţii
6. Personalitatea ca sistem –def. și caracterizări
7. Memorie şi uitare
8. Niveluri şi stadii ale creativităţii
9. Definirea şi caracterizarea motivaţiei
10. Calităţile voinţei

Sinteza 2

1. Calităţile senzaţiilor
2. Definirea şi caracterizarea reprezentării
3. Definirea şi caracterizarea imaginaţiei
4. Raporturile dintre limbaj şi alte procese psihice
5. Definirea şi caracterizarea activităţii
6. Inteligenţa ca aptitudine generală
7. Rolul caracterului în structura personalităţii
8. Formele activităţii
9. Definirea şi caracterizarea percepţiei
10. Formele limbajului

Sinteza 3

1. Observaţia şi spiritul de observaţie

2. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor
3. Definirea şi caracterizarea memoriei
4. Funcţiile limbajului
5. Optimumul motivaţional
6. Definirea şi caracterizarea voinţei
7. Diferenţe în manifestarea personalităţii
8. Caracterul-latura dinamico-energetică a personalităţii
9. Conceptul de creativitate
10. Etapele actului voluntar
 Sinteza 4

1 Definirea şi caracterizarea senzaţiilor

2 Tipologia gândirii
3 Calităţile/indicatorii memoriei
4 Procedeele imaginaţiei
5. Verigile funcţionale ale limbajului
6. Formele atenţiei
7. Formele motivaţiei
8. Individ. Persoană. Personalitate
9 Tipologii temperamentale
10.Latura relaţional-valorică a personalităţii

Sinteza 5

1. Principalele modalităţi senzoriale

2. Legile generale ale percepţiei
3. Clasificarea reprezentărilor
4. Structura psihologică internă a gândirii
5. Procesele şi formele memoriei
6. Formele imaginaţiei
7. Funcţiile motivaţiei
8. Definirea şi caracterizarea afectivităţii
9. Modele de personalitate
10. Clasificarea aptitudinilor

Sinteza 6

1.Formele complexe ale percepţiei

2.Proprietăţile reprezentărilor
3.Factorii care optimizează funcţionarea memoriei
4.Definirea şi caracterizarea limbajului
5.Însuşirile atenţiei şi educarea lor
6.Sistemul motivaţional: niveluri structurale
7.Clasificarea proceselor afective
8.Structura activităţii
9.Conştiinţa ca nucleu al personalităţii
10.Latura instrumental-operaţională a personalităţii
 Sinteza 7

1. Percepţii denaturate
2. Rolul proceselor afective
3. Structura caracterului
 Sinteza 1

1. Senzaţia - Legile sensibilităţii

2. Proprietăți ale reprezentărilor
3. Definirea şi caracterizarea gândirii
4. Definirea şi caracterizarea atenţiei
5. Particularităţile afectivităţii
6. Personalitatea ca sistem –def. și caracterizări
7. Memorie şi uitare
8. Niveluri şi stadii ale creativităţii
9. Definirea şi caracterizarea motivaţiei
10. Calităţile voinţei
1. Senzaţia - Legile sensibilităţii
2. Proprietăți ale reprezentărilor
3. Definirea şi caracterizarea gândirii

Def.Gândirea se defineşte ca procesul psihic cognitiv care reflectă în mod abstract şi

general esenţa lucrurilor şi a relaţiilor dintre ele, utilizând limba sau alt sistem de semne ca
instrument, şi are drept produse noţiuni, judecăţi, raţionamente.

Caracterizarea gandirii

Richard E.Mayer se referă la trei ipostaze ale gândirii:

a) gândirea este cognitivă,
b) gândirea este un proces –manipulează sistemul cognitiv
c) gândirea este direcţionată rezolvă o problemă sau este orientat către soluţie

Gândirea este un mecanism psihic complex având următoarele caracteristici psihologice:

1· informaţional-operaţional; gândirea este un proces de prelucrare şi interpretare a

informaţiilor;
2· mijlocit; gândirea nu operează direct asuprea realului, asupra obiectelor şi fenomenelor,
ci asupra informaţiilor furnizate de senzaţii şi percepţii, asupra celor evocate din memorie
sau obţinute prin combinările imaginative; este mijlocită de limbaj;
3· mijlocitor; gândirea mijloceşte celelalte procese psihice; atribuie un înţeles imaginilor
perceptive, utilizează denumiri verbale;
4· generalizat şi abstractizat; gândirea operează cu însuşirile generale, abstracte, cu modele
ideale care nu pot fi traduse prin reprezentări intuitive şi care nu au un corespondent obiectual
concret, dar au un mare rol în înţelegerea teoretică a realităţii;
5· acţional; limbajul operează în gândire; se trece de la acţiunea materială la cea mintală,
gândită, astfel gândirea capătă funcţie de comandă şi control asupra desfăşurării acţiunii;
6· finalist; gândirea se finalizează într-un anume produse, dar înainte de a fi executată,
activitatea de gândire este planificată în minte, fundamentată din punct de vedere al scopului,
oportunităţii, eficienţei, consecinţelor;
7· multidirecţional; gândirea se întinde pe trei dimensiuni temporale; ,,foloseşte informaţia
despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui; integrează informaţia despre
trecutul şi prezentul obiectului pentru a determina starea lui în viitor”
8· sistemic; gândirea conţine elemente structurate, ierarhizate cu rol de autoreglabilitate şi
poate fi redusă la un sistem cibernetic; din această perspectivă gândirea este cea mai înaltă
formă de prelucrare a informaţiei.
4. Definirea şi caracterizarea atenţiei
5. Particularităţile afectivităţii
6. Personalitatea ca sistem –def. și caracterizări
7. Memorie şi uitare

Def. Uitarea este un fenomen psihic natural şi necesar, deoarece are menirea de a evita
supraîncărcarea „depozitului" memoriei şi de a asigura echilibrarea sistemului cognitiv
al individului.

Teorii ale uitarii:

1.Teoria uitării motivate : îşi are originea în concepţia lui Sigmund Freud referitoare la faptul
că oamenii uită informaţiile asociate cu evenimentele neplăcute, supărătoare, dureroase,
penibile. Psihanaliştii susţin că la baza uitării stau mecanismele refulării.
2.Teoria ştergerii urmelor :susţine că anumite cunoştinţe se deteriorează şi dispar din
memorie ca urmare a trecerii timpului şi a neutilizării informaţiilor. Astfel, asociaţioniştii
explică uitarea prin ștergereaurmelor asoclative, iar behavioriștii sustin ca uitarea este
urmarea inactivarii mecanismelor neurofiziologice puse în joc de învatare datorită lipsei de
exercițu (Ed. L.Thorndike).
3.Teoria interferenței:explică uitarea prin efectele negative pe care le au cunoştinţele învăţate
unele asupra altora:
a.interferenţă retroactivă (când informaţia nou achiziţionată are influenţă negativă asupra
celei învăţate anterior)
b.interferenţă proactivă -(când informaţia anterior învăţată o influenţează negativ pe cea
nouă). G. A. McGeoch explică uitarea prin concurenţa reacţiilor asemănătoare, fapt care
împiedică procesul reproducerii. Pentru adepţii reflexelor condiţionate, baza fiziologică a
uitării constă în diferitele forme ale inhibiţiei.

G.Forme ale uitării:

1. uitarea totală- când cele memorate anterior sunt trecute complet sub pragul de activare;
2. uitarea parţială -în care se trec sub pragul de activare anumite date, denumiri etc;
3. uitarea situaţională (lapsusuri, blocaje temporare).

Cauzele uitării:
- nesolicitarea îndelungată a informaţiilor
- insuficienta consolidare în etapa memorării,
-stările emoţionale negative,
-experienţele penibile, impresiile negative
-lipsa de interes, de efort voluntar adecvat,
-starea de oboseală.
-consumul de droguri şi de alcool, particularităţile de vârstă etc.
Uitarea se produce: instantaneu (se înregistrează în şocurile traumatice şi psihice)
: treptat (se desfăşoară pe fondul funcţionării normale a creierului şi are o
anumită dinamică).
Uitarea poate fi combătută prin repetiţii care trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a. numărul de repetiţii trebuie să fie optim (un număr prea mare duce la supraînvăţare şi la
apariţia fenomenului de saturaţie, iar un număr prea mic de repetiţii duce la subînvăţare şi la
iluzia învăţării);
b. eşalonarea repetiţiei este mai eficientă decât repetiţia comasată (intervalul optim este de
câteva zeci de minute - între 5-20 minute, fie de 1-2 zile, deoarece intervine oboseala);
c. repetiţia este mai eficientă atunci când lectura se combină cu încercări de reproducere;
d. repetiţia poate fi organizată diferit prin reluarea materialului în întregime (metoda
repetării globale sau prin fragmentarea materialului în funcţie de volumul de memorat).
8. Niveluri şi stadii ale creativităţii

Ca proprietate general umană, creativitatea se manifestă în forme diferite, pe niveluri

ierarhice distincte. Potrivit lui C. W. Taylor pot fi diferenţiate următoareleniveluri de
creativitate :

- creativitatea expresivă : exprimare liberă, spontană a persoanei care nu este preocupată de

obţinerea unor produse utile sau valoroase;

- creativitatea productivă: satisfacţia înregistrată pe nivelul anterior permite însuşirea unor

operaţii, tehnici ce au ca rezultat obţinerea de produse mai mult sau mai puţin originale;

— creativitatea inovativă: se accentuează gradul de originalitate, elementele obţinute fiind,

de asemenea, noi, dar noutatea este obţinută prin combinarea şi recombinarea unor elemente
deja cunoscute;

— creativitatea inventivă: se caracterizează printr-un nivel de originalitate, astfel încât

produsele obţinute transformă fundamental domeniul pe care se manifestă;

— creativitatea emergentă: nivelul de originalitate este atât de ridicat încât determină

modificări revoluţionare ale unui domeniu, presupunând o restructurare a unui domeniu,
presupunând o restructurare a experienţelor ce depăşesc toate posibilităţile anterioare
de înţelegere.

Caracter fazic, procesual al creativităţii, potrivit lui G. Wallas putându-se

delimita următoarele faze:
- faza pregătitoare, care constă în informare, documentare şi experimentare, fiind o fază
obligatorie a actului creator, conştientă şi de lungă durată;
- faza incubaţiei (gestaţia, germinaţia), care se desfăşoară la nivel subconştient sau chiar
inconştient, fiind etapa în care ideile se structurează într-o manieră nouă;
- faza „iluminării", unde este vorba de apariţia în conştiinţă a soluţiei, ceea ce se poate
produce după o activitate intensă, dar şi după pauze îndelungate sau chiar în somn;
- faza verificării, respectiv faza în care se realizează elaborarea finală a soluţiei în scopul
comunicării sale.
9. Definirea şi caracterizarea motivaţiei
Def. Motivatia = proces psihic reglatoriu ce arată necesitatea, trebuințele, interesele,
dorințele, idealurile, înăscute si dobândite, ale individului pentru dezvoltarea
personalității acestuia.Satisfacerea trebuințelor unui individ este determinată de condiții
interne, între  stimulii   mediului și reacțiile organismului.

11.2 Funcţiile motivaţiei ( sunt 3)

a. funcţia de selectare, activare şi de semnalizare a unor dezechilibre fiziologice sau

psihologice;
b. funcţia de orientare/direcţionare satisfacerea necesităților și rezolvarea problemelor.
c. funcţia de susţinere/energizare pentru satisfacerea trebuinţei.

11.3 Clasificarea motivațiilor: (sunt 8)

1. Motivații simple, slab organizate care cuprind pulsiunile, tendinţele, impulsurile etc.
2. Trebuinţele =motivații complexe, bine organizate:
-primare-înnăscute ( foame, sete, trebuinţe sexuale)
-secundare-dobândite (materiale, spirituale şi de comunicare).
3. Interesele sunt forme bine structurate, asigură legătura cu un obiect sau cu un domeniu de
activitate.
Interesele pot fi:
-personale şi generale,
-pozitive şi negative,
4. Aspiraţiile= tendinţe care îl propulsează pe om către un ideal (N. Sillamy).
5. Idealurile=desăvârșirea la care aspiră un individ sau un grup.
6. Convingerile= sunt idei cu caracter subiectiv, ce ne împing spre acţiune.
7. Concepţia despre lume şi viaţă =idei, teorii, individuale despre realitatea înconjurătoare.
8. Motivele= factori dinamici care determină conduita unui individ.
Motivele pot fi: individuale şi generale,
10. Calităţile voinţei
1. Perseverenţa constă în menţinerea timp îndelungat a efortului în direcţia realizării scopului
la nivelul de perfecţiune impus de subiectul însuşi şi aşteptat de cei din jur. Ea presupune
realizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de timp, chiar şi în condiţiile în
care, aparent, n-ar fi posibilă continuarea acţiunii.
Opusul ei este încăpăţânarea (însuşire negativă) care presupune urmărirea unui scop chiar şi
atunci când este clar că împrejurările nu oferă nici o şansă de reuşită (este rezultatul lipsei de
flexibilitate în gândire şi acţiune, al prejudecăţilor sau al unor carenţe educaţionale).

2. Tăria voinţei este capacitatea de a suporta dificultăţile, opiniile contrare,

severitatea criticii etc., pentru a-ţi menţine hotărârea luată. Opusul ei este slăbiciunea voinței

3. Independenţa şi iniţiativa exprimă gradul de autodeterminare şi originalitatea liniei proprii

de conduită. Opusul ei este sugestibilitatea (însuşire negativă) care constă în adoptarea
necritică a influenţelor exterioare.

4. Autocontrolul presupune conştientizarea, aprecierea şi adecvarea permanentă a tendinţelor,

motivelor şi proceselor intelectuale, precum şi a acţiunilor concrete anumitor exigenţe,
principii, idealuri morale, politice, sociale etc.

5. Promptitudinea deciziei constă în rapiditatea cu care omul deliberează. Opusul ei este

nehotărârea sau dezvoltarea personalităţii, deoarece pe măsură ce obstacolele tergiversarea
(însuşire negativă) care se manifestă ca oscilaţii îndelungate şi nejustificate între motive,
scopuri, mijloace etc. cu amânarea deciziei.

Calităţile voinţei, integrate în structuri mai complexe, devin trăsături de caracter ..

 Sinteza 2

1. Calităţile senzaţiilor
2. Definirea şi caracterizarea reprezentării
3. Definirea şi caracterizarea imaginaţiei
4. Raporturile dintre limbaj şi alte procese psihice
5. Definirea şi caracterizarea activităţii
6. Inteligenţa ca aptitudine generală
7. Rolul caracterului în structura personalităţii
8. Formele activităţii
9. Definirea şi caracterizarea percepţiei
10. Formele limbajului
1. Calităţile senzaţiilor
2. Definirea şi caracterizarea reprezentării
3. Definirea şi caracterizarea imaginaţiei

8.1. Definirea şi caracterizarea imaginaţiei:

Def.Imaginaţia este procesul cognitiv superior de elaborare a unor idei sau proiecte noi pe
baza selectării, combinării şi recombinării experienţei anterioare.

Caracteristicile/ însușirile imaginației:

Omul, însă, poate să-şi reprezinte lucruri pe care nu le-a văzut niciodată, numai pe baza
descrierii făcute de alte persoane. Dacă memoria are caracter reproductiv şi este cu atât mai
valoroasă cu cât redă mai fidel informaţiile memorate, imaginaţia este cu atât mai valoroasă
cu cât rezultatele sale depăşesc experienţa subiectului sau a societăţii, însă imaginaţia nu
poate exista în absenţa memoriei.
In procesul imaginativ, gândirea are un rol important. Activitatea imaginativă se realizează
prin intermediul analizei şi sintezei, a abstractizărilor şi a generalizărilor etc, acestea fiind
operaţii fundamentale ale gândirii, imaginaţia devenind creatoare mai ales atunci când
utilizează euristica.
Gândirea şi inteligenţa coordonează producţia imaginativă, iar imaginaţia, la rândul ei,
participă activ, la identificarea modalităţilor de rezolvare a problemelor. Dacă nu ar exista
imaginaţie, activitatea de cunoaştere sau de rezolvare a problemelor ar înainta pas cu pas,
neexistând o orientare precisă.
Imaginaţia nu ar fi posibilă în absenţa limbajului, deoarece el permite evocarea selectivă a
ideilor şi a reprezentărilor. Prin intermediul limbajului, gândirea poate stimula evocarea
ideilor şi a reprezentărilor, precum şi punerea lor în relaţii complexe. Emoţiile şi atitudinile
afective,
precum şi motivele sunt condiţii activatoare (sau inhibatoare) ale imaginaţiei.
Imaginaţia joacă un rol important în activitatea umană, fiind inclusă ca o verigă a creativităţii.

Psihologul Andrei Cosmovici consideră că imaginaţia şi creativitatea presupun trei însuşiri:

a. fluiditatea (posibilitatea de a ne imagina în timp scurt un număr mare de imagini, de situaţii
etc);
b. plasticitatea (uşurinţa de a schimba modul de abordare a unei probleme, atunci când un
procedeu nu poate fi aplicat);
c. originalitatea (raritatea statistică a unui răspuns) este expresia noutăţii.

Obs.Imaginaţia nu este un proces psihic înnăscut, ci ea apare şi se dezvoltă la copil în

procesul activităţii de joc şi de învăţare şi sub influenţa sistematică a adultului, odată cu
dezvoltarea reprezentărilor, a limbajului, a gândirii etc.
4. Raporturile dintre limbaj şi alte procese psihice
5. Definirea şi caracterizarea activităţii
6. Inteligenţa ca aptitudine generală
7. Rolul caracterului în structura personalităţii
8. Formele activităţii
9. Definirea şi caracterizarea percepţiei
10. Formele limbajului