CURS 6 1.04.

2019

Consoana „f” (fricativă surdă labio-dentală) se păstrează indiferent de poziția ei:

- La inițială de cuvânt: lat. fumus > fum, lat. focus > foc, lat. frigere > frigere > a frige, lat.
frigus > frig, lat. frater > frate, lat. familia > fămeaie > femeie, gr. Frike > frică, tc. fistik >
fistic, ger. Freier > fraier, magh. Feherkes > a ferchezui
- În poziție medială: lat. trifolium > trifoi, lat. scrofa > scroafă, alb. Cafe > ceafă, neogr. Ifos >
ifos, gr. Elefteros > lefter
- „F” geminat se reduce la „f”: lat. sufferire > suferi(re)

Consoana dentală „t” se menține intactă cu excepția cazurilor când e urmată de un „e” deschis și un
„i” închis, adesea semivocalice.

- În poziție inițială: lat. tenerus > tânăr, lat. templa > tâmplă, lat. tondere > tunde(re)
- În poziție medială se păstrează: lat. rota > roată, lat. fetus > făt, lat. mentem > minte. O
situație similară întâlnim și la cuvintele împrumutate în urma contactelor lingvistice: sl. topiti
> a topi, sl. toporu > topor, tc. tebdil > tiptil, tc. takim > tacâm, magh. Talcser > tolcer, magh.
Hatar > hotar, neogr. Tagma > tagmă, neogr. Taktikos > tacticos.
- „T” geminat se menține ca „t” simplu: lat. trasmittere > trimitere.

Urmat de semivocală (iot), „t” trece de obicei la „ț” în elemente de origine latină, dar se
păstrează nealterat în cuvintele împrumutate (lat. testa > țeastă, lat. tenere > ținere, tc. tepsi > tipsie,
magh. Timar > timar (= tăbăcar).

Consoana „d” (oclusivă dentală sonoră) se menține în aproape toate situațiile, cu excepția cazurilor
când e urmată de „e” sau „i” semivocalic.

- În poziție inițială: lat. dulcis > dulce, lat. digitus > deget, lat. directus > derept > drept. La fel
se petrece și în cuvintele de alte origini: sl. dlato > daltă, sl. dira > dâră, ger. Draht > drot,
neogr. Diakos > deac, magh. Domb > dâmb, tc. doyum > duium, tc. derbeder > derbedeu
 - În poziție medială: lat. coda > coadă, lat. undem > unde, lat. videre > vedeare > vedere; lat.
calidus > cald. În cuvintele din alte limbi: sl. gradina > grădină, sl. gradiste > grădiște, tc. deli
> deliu > diliu, neogr. Fides > fidea, magh. Badulni > a budului.
- „d” geminat se menține ca „d” simplu: lat. adducere > aducere, lat. addormire > adormire

Consoana dentală „n” e caracterizată prin nazalitate și s-a menținut în principiu

- La inițială: lat. nitidus > neted, lat. niger > negru, lat. negotium > negoț, lat. nasus > nas, lat.
nivem > nea. În cuvintele din alte limbi se menține: alb. Neperke > năpârcă, magh. Nem >
neam, sl. naroku > noroc, sl. novaku > novac, tc. nufer > nufăr, tc. nohut > năut, neogr.
Nostimos > nostim.
- În poziție medială: lat. bene > bine, lat. anima > inemă > inimă, lat. linum > in. Aceeași e
situația și în cazul cuvintelor provenite din alte limbi: sl. blana > blană, neogr. Orfanos >
orfan, sl. okno > ocnă, magh. Mentem > minteni, tc. tantana > dandana.

Există și unele excepții aparente de la regula păstrării acestei consoane. E vorba despre
cuvinte precum: frâu, grâu și brâu (pl. Grâne, frâne). Faptul că pierderea lui „n” intervocalic s-a
produs într-o perioadă mai apropiată de epoca noastră e dovedit de „ă” provenit din „a” + „n” în
cuvântul „grâu” (lat. granum). În aromână avem următoarele forme: grân, frân și brân.

În limba română veche a existat și opoziția „n” vs „nn” (geminat), în multe dintre situații „n”
intervocalic s-a rotacizat, iar „nn” s-a păstrat ca un „n” simplu. (ex: lat. luna > lunră/lură > lună, lat.
annus > an). În limba română, „n” geminat apare într-o serie de cuvinte derivate: înnopta, înnegri,
înnebuni etc.

Consoana „l” (lichidă laterală) s-a păstrat în cuvinte de origine latină înaintea tuturor vocalelor cu
excepția situației în care se afla în vecinătatea lui „e” deschis sau „i” (sau „i” sau „e” în hiat).

- În poziție inițială: lat. locus > loc, lat. lignum > lemn, lat. lana > lână, lat. lavare > lare > a la,
lat. laquens > laț, lat. lacrima > lacrimă. Aceeași situație se petrece și la cuvintele de alte
origini: sl. lavica > laviță, sl. leku > lece, neogr. Logofetis > logofăt, magh. Lakat > lacăt, tc.
lauta > lăut, ger. Leibel > laibăr
 - În general, „l” intervocalic se conservă în română în cuvintele de origine slavă, maghiară,
turcă, neogreacă: sl. mila > milă, sl. sila > silă, tc. kula > culă (turn mai înalt), neogr.
Hartilarios > cărturar.

În cuvintele de origine latină, „l” în poziție intervocalică a trecut la „r” (proces numit
rotacizare) – ex: lat. molam > moară, lat. angelus > înger, lat. qualem > care, lat. gelum > ger.

- „l” geminat s-a menținut ca „l” simplu când era urmat de „e”, „o”, „u” sau „i” – lat. callis >
cale, lat. caballus > cal, dar dacă „l” geminat era urmat de o palatală, atunci trece la „i” – ex:
lat. gallina > găină, lat. caballi > cai). Totodată, „l” geminat + „a” accentuat s-a păstrat ca un
„l” simplu (ex: lat. macellarius > măcelar, lat. cellarius > celar), în timp ce „l” geminat + „a”
neaccentuat trece la 0 (ex: lat. stella > stea, lat. margella > mărgea, lat. maxilla > măsea).

Notă: Unii lingviști susțin că reflexul imediat al lui „l” geminat în limba română trebuie să fi
fost „u”, deci cuvântul „stella” trebuie să fi dat „steauă”. După alți lingviști, „u” ar fi apărut ulterior
spre a se evita un hiat (un „u” evitator de hiat), adică am avea: stella > stea > steaa (ultimul „a” =
art.hot) > steaua.

Forma de plural în cazul latinescului „stella” a evoluat în română la „stele”, creându-se o

opoziție care nu era prezentă în latină (0 / e). După acest model, prin analogie s-au creat și alte
opoziții de același fel: curea – curele, saltea – saltele, cafea – cafele. Același model e urmat în limba
română și în cazul adjectivelor grea – grele sau rea – rele, opoziție la care se aliniază și unele forme
ale posesivelor (mea – mele) și a personalelor (ea – ele).