Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2019
Continuare
De exemplu, „e” precedat de o consoană labială trece la „ă” (lat. fetus > făt, lat. peccatum >
păcat, lat. imperator > împăratu).
Uneori schimbarea e determinată de sunetul următor și de accent (lat. lanam > lână, lat. venit
> vine)
Tot în această situație se găsește și metafonia, adică: „é”, „ò” + .... a, e > ea, oa (lat. sera >
seară, lat. cera > ceară, lat. florem > floare, lat. molam > moară, lat. crescat > să crească).
Observație: Diftongul „ea” s-a monoftongat în dacoromână când era precedat de o consoană
labială (mai sunt și unele excepții precum: feta > feată > fată, legis > leage > lege, penna > pena >
peană > pană).
Vocala „e” închis se păstrează în general în limba română (lat. credo > cred, lat. mergo >
merg) sau „e” scurt accentuat deschis se diftonghează (lat. ferrum > fier, lat. texo > tiesu > țesu > țes,
lat. sessum > siesu > șes).
E. În evoluția fonetică a unui cuvânt ne interesează și originea acestuia. Un cuvânt care are o
origine și altul cu altă origine nu evoluează la fel.
Acestea apar spontan, fiind independente de accent și de alți factori. Cu siguranță că și aceste
schimbări au avut o anumită cauză, deoarece orice schimbare este condiționată. Ceea ce pare astăzi a
fi spontan trebuie să fi fost odinioară condiționat, însă cauzele sunt sub semnul obscurului.
Accidente fonetice:
1. Afereza = dispariția unui sunet la început de cuvânt (ex: dvornic > vornic, agnellus >
mn'el > niel, agnella > mia, aprilis> prier, aranea > râie)
2. Proteza = apariția sau adăugarea unui sunet la inițiala cuvântului, cum e cazul lui „î”
protetic la pronumele personale și reflexive (îmi, îl, îți etc) sau la verbul „a fi” (eu îs,
el îi) – ex: romanus > român > aromân > armân; rîu > arîu
Notă: Popular, aspirația vocalei inițială se exprimă printr-un „h” protetic în cuvinte precum:
hasta, hăla, haibă, hodină etc.
3. Epenteza (sau anoptixa) = apariția unui sunet, de obicei a unei consoane, în interiorul
cuvântului (ex: hrean > hirean, hrană > hărană, tc. Damla > dambla, lat. camera > fr.
chambre, lat. slavus > sclavus > schiau, sl. Gunoi – aici s-a petrecut epenteza lui „u” –
gunoi, slab > sclab, sclănină etc.)
4. Sincopa = dispariția unei vocale, de regulă neaccentuată. Identificăm asemenea
situații în Appendix Probi (calidus non caldus, oculus non oclus, viridis non viridis,
musculus > mușchi, ambulo > îmbla)
5. Apocopa = dispariția unui sunet sau a unei silabe de la sfârșitul cuvântului. Aceasta
caracterizează în special limba vorbită (jumătate > jumate, se vor face > se vor fa',
Vasile > Vasi, Ioana > Ioa)
6. Metateza = schimbarea locului sunetelor și al silabelor într-un cuvânt. Cel mai adesea
se metatezează „l” și „r” (integrum > întreg, populus > plop, paludem > pădure,
platonus > paltin, formosus > frumos, per > pre > pe, inter > între, super > spre)
Exemple de metateze pot fi identificate și în cuvinte de origine nonlatină precum: sl. Poclon >
plocon, sl. Crastavete > castravete etc.
7. Propagarea = repetarea unui sunet într-un cuvânt (ex: canutus > cănut > cănunt >
cărunt; minutus > mănut > mănunt > mărunt; genuculum > genuchi > genunchi)
8. Anticiparea = rostirea cu anticipație a unui sunet, o propagarea anticipată (cani > câni
> câini, pâne > pâni > pâini)
Dialectal putem să avem și alte tipuri de anticipare: ochi – oichi, vechi – veichi.