Malpraxis

Malpraxisul este un subiect sensibil pentru profesioniştii din lumea medicală. Deşi majoritatea
cadrelor medicale nu au fost niciodată acuzate de malpraxis, tot atâţia medici se tem de o posibilă
acuzaţie de malpraxis.
Malpraxisul este o temă pentru care este nevoie să se facă mai întâi distincţia între greşeală şi
eroare. Greşeala constă în nerespectarea regulilor privind comportarea profesională a unui medic, în
situaţia în care un alt medic cu aceeaşi pregătire profesională le respectă. Eroarea este considerată
că intervine atunci când evoluţia complicată a bolii sau simtomele atipice îl fac pe medic să
reacţioneze în acelaşi mod indiferent de situaţia în care se află.
1. Etimologic, cuvantul malpraxis este un cuvant alcatuit din latinescul “mal”, “malus” – “rau” si
cuvantul de origine greaca “praxis” – “practica”.
Sensul cuvantului malpraxis este acela de practica rea, practica inadecvata, a practica profesia in
mod gresit.
2. Malpraxisul medical este definit de catre art. 642 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma in domeniul sanatatii ca fiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical
sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila
a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile, contribuie la respectarea drepturilor
fundamentale ale pacientului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei - dreptul la viata si
dreptul la integritate fizica si psihica. Exercitarea profesiunii medicale implica respectarea unor
norme deontologice si juridice.
Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar
in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept, acestea
din urma sunt reglementate ca si norme juridice.
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din
anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia
medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a
respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie,
religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace,
precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma
actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la
Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala
Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage
raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are
drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala
pentru malpraxis.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea
civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice.
CARE VA FI TRASEUL PARCURS DE O RECLAMATIE INAINTATA DE PACIENT
PENTRU O POSIBILA EROARE MEDICALA?
1. Pacientul va adresa o cerere de acoperire a prejudiciului catre spitalul unde a fost tratat.
2. Spitalul sau societatea de asigurari ii poate solicita informatii si documente suplimentare.
3. „In termen de 60 de zile de la primirea de la pacient a tuturor informatiilor si documentelor si
respectiv de la primirea de la unitatea medicala a punctului de vedere al acesteia si a documentelor
de sustinere”, societatea de asigurare aproba sau respinge cererea pacientului.
4. Daca in 60 de zile societatea de asigurari nu incheie procedura de evaluare a cererii si nu decide
in privinta ei se considera ca cererea a fost aprobata.
Daca pacientul este multumit de evaluarea cererii sale, se incheie un acord pe cale amiabila intre
pacient, personalul medical si spital.
5. Parcurgerea procedurii amiabile este OBLIGATORIE si pentru pacientii nemultumiti de
rezultatul sesizarii. Procedura consta intr-o negociere intre pacient si societatea de asigurare care
acopera asigurarea de malpraxis a medicului.
6. Daca negocierea esueaza si pacientul este nemultumit de decizia societatii de asigurare poate
solicita despagubiri sesizand Comisia de Monitorizare a Cazurilor de Malpraxis.
Comisia de Monitorizare a Cazurilor de Malpraxis este condusa de un director adjunct al DSP
judeteana d sau a municipiului Bucuresti (aflate in subordinea Ministerului Sanatatii) si va fi
alcatuita din reprezentanti ai:
• Ministerului Sanatatii,
• Asiguratorului din sistemul de asigurari de sanatate,
• Colegiului Judetean al Medicilor
• Un expert medico-legal,
• Colegiului Judetean al Farmacistilor,
• Colegiului Judetean al Medicilor Dentisti,
• Ordinului Judetean al Asistentelor si Moaselor.
7. Comisia va consulta expertii medicali (pentru fiecare specialitate) dintr-o lista nationala propusa
de Colegiul Medicilor din Romania. Expertii care se vor ocupa de un caz particular vor fi desemnati
prin tragere la sorti. Raportul expertilor trebuie intocmit in 30 de zile.
8. Comisia decide asupra cazului in maximum 3 luni de la data sesizarii.
9. Decizia se comunica tuturor partilor implicate in termen de 5 zile calendaristice.
10. Pacientul, daca nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecata.
Durata estimata a rezolvarii unei reclamatii de eroare medicala:
• minim 3 luni
• maxim 6 luni jumatate pana la aducerea cazului in fata instantei, daca pacientul considera
necesar.
Actele de malpraxis se prescriu intr-un an de la producerea prejudiciului.
Intreaga procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis, pana in momentul sesizarii instantei, este
confidentiala. Incalcarea confidentialitatii de catre pacientul care a facut sesizarea duce la pierderea
dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.
Pot solicita despagubiri si pacientii care nu sunt asigurati in sistemul asigurarilor obligatorii.
Despagubirile se pot solicita si pentru neacordarea asistentei medicale, desi starea pacientului
impune o interventie.