Nicolae Labiş

(1935-1956)

poet român remarcabil de talentat, "buzduganul" generaţiei anilor şaizeci

Născut la 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini, judetul Suceava

.
Fiu al învăţătorului Eugen Labiş şi al Profirei, care-i îndrumă, la şcoala
primară, primii paşi.
Din copilărie scrie poveşti şi poezii.
Urmează Liceul "Nicu Gane" la Fălticeni(1947 -1951) şi continuat la Iaşi.
Debut literar în ziarul Zori noi - Suceava (1950) şi Viaţa Românească (1951).
Urmeaza cursurileŞcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti.
Se înscrie şi abandonează imediat Filologia bucureşteana.
Debutul său editorial aduce un suflu nou poetic şi o speranta de mare bard prin
volumul” Primele iubiri “(1956).
Pregăteşte pentru tipar volumul Lupta cu inerţia (apare postum, 1958), dar moare
stupid,în preajma Crăciunului 1956, la doar 21 de ani ,în urma unui accident de tramvai,
în împrejurări încă neelucidate complet. Vizitase "Capşa", pentru o degustare, a vrut să
ia tramvaiul spre iubita, cineva l-a îmbrâncit, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a
căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era sectionată(practic era decapitat,
trupul paralizat). La spital mai era conştient, dar chirurgii nu l-au putut salva.
Poemul Moartea căprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în
rândul mai multor generaţii de adolescenţi
Criticul Eugen Simion l-a supranumit,folosind o metafora din basme, "buzduganul
unei generaţii" căci debutulsău avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută
sub numele generaţia şaizecista.
Nefericitul poet, stins din viaţă, la 22 decembrie 1956, înBucureşti după un accident
de tramvai, avusese o fascinantă ascensiune literară.

Inaugurată în 1975, Casa Memorială este amenajată în locuinţa din centrul

satului Mălini, care a aparţinut părinţilor poetului şi unde acesta a trăit un timp din
scurta şi fulgeratoarea sa viaţă, zămislind aici poate cea mai semnificativă parte a
inestimabilei sale moşteniri poetice.
Expoziţia de bază şi spaţiile memorialistice, desfăşurate în patru încăperi,
reconstituie tulburător, graţie exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de

1
conotaţii evocatoare (cărţi, caiete, rechizite şcolare, piese vestimentare, un clopoţel cu
“sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii,
documente, fotografii, afişe etc.), climatul de viată şi creaţie al poetului de la Mălini,
sugerându-se coordonatele esenţiale ale operei sale şi aportul extraordinar al acesteia
la evoluţia liricii româneşti contemporane.
Nicolae Labiş (1935-1956), poet “incandescent” dar, în acelaşi timp,
incredibil de matur pentru tinereţea sa, ne-a dăruit prin “Moartea căprioarei”
(paradoxal jocul de cuvinte, ca şi scurta sa existenţă), o operă fără de moarte.