UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Master: Management educațional

DISCIPLINA: Etică și integritate academică

CURSANT: Fechet Andreea - Ioana

 Rolul valorilor personale în activitatea profesională

Ca ştiinţă normativă, etica cuprinde nu numai un cod moral, o analiză a problemelor

conduitei de viaţă în baza idealurilor umane, ci şi răspunde la problemele de formare a
nobleţei şi a voinţei umane. Normele şi principiile etice sunt variate şi percepute diferit în
culturi diferite; ele apar sau dispar în contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate
acestea, exista norme morale care trebuie conformate să supună principiului universalităţii, să
fie aplicabile oricui, oriunde şi oricând. Ele au caracter absolut şi obiectiv, nu depind de
credinţe, sentimente şi obiceiuri particulare. Astfel, norma se poate impune în societate ca o
anumită conduită care poate să influenţeze atitudinea oamenilor, exercitând o adevărată
presiune, normativă prin măsurile luate de o colectivitate faţă de membrii care nu se
conformează acesteia.
În cadrul fiecărei profesii există probleme specifice de morală, dar etica profesională
are importanţă, în primul rând, pentru profesiile al căror, obiect este omul. Astfel distingem
etica pedagogului, etica medicului, etica judecătorului etc.
Trecerea de la paradigma tradițională la cea modernă aduce noi schimbări în mediul
educațional.
În prezent, funcționalitatea școlii presupune conlucrarea cu numeroși factori, în prim-
plan situându-se cuplul profesor-elev ce reprezintă însăși schema simplificată a ceea ce, în
esență, constituie caracteristica fundamentală a procesului instructiv-educativ. Aceasta indică
atât poziția pe care o ocupă profesorul în învăţământ, cât şi perspectiva rolului şi a sarcinilor
ce-i revin, în plus relevând însemnătatea profesiei sale sociale. 

Pregătirea temeinică de specialitate constituie o cerință, a cărei satisfacere asigură

afirmarea pozitivă a personalitații profesorului în realizarea sarcinii de a înarma pe elevi cu un
sistem de cunoștiințe trainice din domeniul specialității lui, de a forma priceperi și deprinderi
de muncă, de a folosi inteligent conținutul lecțiilor în scopul modelării personalității elevilor,
nu numai pe latura intelectuală, ci și morală, estetică, fizică și tehnico-pedagogică, conform cu
situația dată.
Pregătirea de specialitate a profesorului contribuie cel mai mult la instituirea prestigiului său
real în faţa clasei, la consolidarea poziţiei lui de lider, situaţie ce sporeşte uimitor posibilitatea
sa de a influenţa, cu urmări pozitive în realizarea sarcinilor de instruire şi educare, de afirmare
a potenţialului colectivului de elevi. 

Pregatirea psihopedagogică, formarea unor priceperi, deprinderi şi obişnuinţe de muncă

pedagogică, tactul şi măiestria pedagogică, reprezintă un ansamblu de cerinţe fără de care nu
se poate concepe niciun fel de muncă educativă de calitate. Lipsa pregătirii de specialitate,
acest ansamblu de cerinţe, devine, practic, inutil. 

Un bun pedagog trebuie să dea dovadă de mult tact și să fie înzestrat cu o serie de
calități:

a) Calități intelectuale: 
• inteligentă, care să-l țină pe profesor într-o comuniune continuă cu clasa; 
• gândire vioaie, inventivă și în același timp ordonată și pătrunzătoare, analitică și sintetică,
clară și sistematică, ce ar trebui să permită o anumită facilitare în ordonarea logică a ideilor și
să servească în toate ocaziile claritatea formulărilor; 

• memorie mobilă, având serioase posibilităti de corelare între datele obiectului de specialitate
și cele oferite de alte discipline; 
• spirit de observație și atenție distributivă care asigură educatorului posibilitatea de a
supraveghea clasa, de a o îndruma și, în același timp, de a se autocontrola în toate etapele
desfășurării activității indiferent de împrejurările sau locul în care se petrec; 
• imaginaţie bogată, capabilă să antreneze eficient potențialul esenţial al elevilor; 
• un limbaj bogat, format printr-o lectură susținută a unui material variat și reprezentativ din
diverse domenii.

b) Calități moral – afective 

Cald și binevoitor, profesorul trebuie să lucreze de așa manieră încât să asigure în
relațiile sale cu elevii, o atmosferă sinceră și deschisă, generatoare de încredere reciprocă,
adevărată sursă de optimism și generozitate. Copilul va fi nerăbdător să participe la cursurile
de a doua zi și se va grăbi să nu întârzie la orele de curs. 
Dragostea pentru profesiunea de educator pe care și-a ales-o, apropierea de elevi dau
posibilitatea profesorului să pătrundă în lumea lor lăuntrică și să descifreze simptomele
stărilor sufletești ale acestora, pe de o parte, iar pe de alta, să se organizeze astfel activitatea
pentru ei, încât să poată să-și afirme întreg potențialul de care dispun, scoţând la iveală
înclinații, aptitudini și talente, servind prin aceasta optimizarea întregului curs al procesului
instructiv-educativ din școala în care lucrează.
c) Calități moral-volitive 
• fermitatea și energia cu care acționează, pe multiple planuri, pentru realizarea sarcinilor
utilizând întreaga sa capacitate de muncă și toate mijloacele pe care le are la îndemână; 
• răbdarea, perseverența, dârzenia și intransigența în îndeplinirea sarcinilor și în toate relațiilor
ce decurg din poziția pe care o ocupă în procesul instructiv-educativ, din rolul său; 
• tactul si stăpânirea de sine, care îi ajută profesorului să depășească tensiunile care ar putea să
ducă la situații conflictuale, însoțite de explozii verbale de tipul apostrofărilor, amenințărilor
și expresiilor jignitoare ce nu numai ca nu-i aduc niciun ascendent asupra clasei, ci,
dimpotrivă, o diminuare a prestigiului, dar în mod obișnuit se soldează și cu grave
repercusiuni asupra învățăturii și a disciplinei; 
• curajul de a introduce cu îndrăzneală noul în activitatea sa, în domeniul metodologiei, chiar
și în cel al conținutului; 
• voința însoțită de consecvență și de simțul măsurii, exprimat printr-o conduită echilibrată.
Aceste calități de voință și trăsături morale se dezvoltă în activitatea desfășurată în
fiecare zi, în lupta cu inerția și cu alte obstacole, fie ele subiective sau obiective.
Ceea ce se urmărește prin educație este tocmai un transfer al personalității
educatorului asupra copilului. Un dascăl ce își respectă principiile de viată, care respectă
valorile morale în tot ceea ce face, va transmite același lucru elevilor săi. Iar acesta este
suportul pentru un transfer de cunoştinţe şi pentru formarea de competenţe.

Părinții elevilor ce urmează a fi înscriși la școală se interesează, înainte de a face acest

demers, de cadrul didactic ce urmează a preda la clasă. Fiecare părinte caută cel mai bun
cadru didactic. Unii consideră că acesta trebuie sa fie blând, grijuliu, îngăduitor, să acorde
calificative bune, pe când alții consideră că trebuie sa fie exigent, sever, strict. Niciunul dintre
acești părinți nu cred că și-au pus întrebări legate de valorile morale ale cadrului didactic,
dacă acesta are principii și care sunt acestea, dacă respectă și ce valori morale respectă.

Valorile morale sunt valori personale deoarece suportul lor este persoana umană și nu
faptele ei. Acestea au rol în formarea caracterului individului. Ca valori morale distingem:
binele și răul, dreptatea și echitatea, datoria și obligația morală, sinceritatea și minciuna.
Perioada de democratizare a României în toate domeniile de activitate a dus responsabilizarea
cadrelor didactice în legătură cu construirea modelului de formare a omului ce va acționa în
societatea actuală. Acum „omul” suferă modificări în privința orientărilor sociale cât și în ce
priveşte trăsăturile sale morale.

Consider că principalele valori morale ale cadrului didactic ar trebui să fie dreptatea,
echitatea, datoria, distingerea binelui de rău și sinceritatea. Dacă profesorul care le are ca
valori morale le și respectă, atunci cu siguranță le va transmite și elevilor săi. Astfel, cadrul
didactic va face din educația morală transmisă elevilor un proces de socializare a
comportamentelor umane bazate pe valori autentice și va dezvolta virtuțile elevilor săi. Scopul
educării în spiritul valorilor morale este acela de a cunoaște valorile morale și de a le
valorifica.

Acestor valori morale li se suprapun dragostea pentru copii, inteligența și iscusința  

didactică. Înconjuraţi permanent (oriunde și oricând) într-o ambianța de dragoste, de căldură,
de întelegere și de bunătate, de încredere și de respect, elevii vor da măsură întregii lor
personalități, dobândind cunoștințe, priceperi, deprinderi și atitudini pe un evantai larg.
Secretul educării este dat de darul convingerii, de a se adresa nu numai minții, ci și inimii.
Cadrul didactic ce se apropie de elevi cu iubire și cu simțul dreptății, dobandește cu siguranță
aceste valori morale: este un om drept, iubește binele și este în slujba lui. Tot el este acela
care îi ascultă pe elevi cu bunăvoință, glumește cu ei, îi ajută, le insuflă sentimente morale.
Acest dascăl este cel care va avea autoritate iar aceasta cu siguranță, va rezista timpului și
schimbărilor. Asemenea dascăli își fac simțită influenţa în întreaga viață ulterioară a copilului.

Cadrul didactic este (sau ar trebui sa fie) animat de altruism, de devotament, de

optimism pedagogic, toate aceste valori vin din pasiunea pentru profesia sa. El va combina
optim diferitele principii, metode, procedeee, forme de organizare, va crea un climat de
cooperare în colectivul pe care îl îndruma și conduce. Din toate acestea, putem scoate în
evidență o alta calitate a cadrelor didactice și anume răbdarea, calitate ce își are natura în
valoarea morală dreptatea.

Nimic nu e mai greu decât să-ți păstrezi răbdarea atunci când toate strategiile,
metodele par a da greș și trebuie să o iei de la capăt, când bunele intenții par a se nărui în fața
unor copii neînțelegători, agresivi și negativiști. Răbdarea, alături de încredere, fac parte din
trăsăturile educatorului dintotdeauna. Încrederea în educație este hotărâtoare și este subliniată
și de teoreticianul empirismului John Locke, în secoulul al XVII-lea, care conchidea că „noua
zecimi dintre oamenii pe care îi cunoaștem sunt ceea ce sunt, buni sau răi, utili sau inutili,
datorita educaţiei pe care au primit-o. Educația este aceea care determină marile deosebiri
între oameni„. Se aduce în discuție aici nu doar încrederea în educație, ci și încrederea în forța
omului de a fi educat. Marii gânditori umaniști și pedagogi ai lumii și-au expimat frecvent
încrederea în oameni, în capacitățile lui morale, cognitive, estetice, în capacitatea omului de a
surmonta greutățile, de a se mobiliza în încercarea de a face să triumfe binele, credința,
dreptatea și frumosul. Toate acestea sunt valori morale transmise prin educație iar educația
este transmisă și facută de cadrele didactice.
Ceea ce se urmărește prin educație este tocmai un transfer al personalității
educatorului asupra copilului. Un dascal ce își respectă principiile de viată, care respectă
valorile morale amintite mai sus, va transmite același lucru elevilor săi.

Cunoașterea copilului, înțelegerea, respectul, încrederea, prietenia, exigenţa

rezonabilă, terapia diferențială și diversificată, altruismul și optimismul pedagogic au drept
piatră de căpătâi dragostea pentru copii. Fiecare om cinstit dorește să-și salveze copilul de la o
posibilă ratare pe plan uman, cu atât mai mult noi, dascălii lor.

Nu diploma ne dă calitatea de educatori, ci viaţa noastră, așa cum este ea din

punct de vedere moral. Există educatori „cu normă” şi educatori „cu vocație”. Rezultatele
activităţii educative sunt complet diferite. Experiența a dovedit că școlarii nu intră în dialog
afectiv cu educatorii „cu normă”, pe care îi recunosc și se ascund sufleteşte de ei, de aici
urmând unele efecte negative ale educației.
În contrast cu asemenea educatori se află cei cu vocaţie. Are vocaţie de educator cel ce
are iubire şi respect pentru copii. Acestea alungă oboseala, atenuează stesul, alungă
nerăbdarea de a se termina ora, șterge amintirea ofenselor și a greșelilor, îndeamnă la
bunătate.
O bună educație cere ca educatorul să transmită elevului un set de valori morale care
se poate realiza prin stimă şi respect acordate elevului, contribuind la construirea unei imagini
de sine bune şi a încrederii în capacităţile proprii – de a învăţa, de a face bine, de a deveni.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Callo T. Pedagogia practică a atitudinilor. Chişinău, Litera, 2014;

2. Codul de etică al cadrului didactic. Disponibil la: http://www.

edu.gov.md/sites/default/files/document/attachments/ codul_de_etica_ro_4.pdf;

3. Cozma C. Elemente de etică şi deontologie. Iaşi, Lumen, 1997;

4. Frunză S. Publicitatea şi administraţia publică sub presiunea eticii. Iaşi, Lumen, 2015;

5. Lungu V. Etica profesională. Suport de curs. Chişinău, CEP USM, 2011;

6. Mândâcanu V.M. Etica comportamentului moral. Timişoara, Presa Universitară Română,

2003;

7. Mândâcanu V.M. Etica pedagogică. Chişinău, UPS „Ion Creangă”,1998, p. 190;

8. Moscovici S. Influenţă socială şi schimbare socială. Iaşi, Polirom, 201