Istoria religiilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Istoria religiei se referă la înregistrările scrise ale ideilor și experiențelor religioase

umane. Această perioadă a istoriei religioase, tipic începe cu inventarea
scrisului acum 5000 de ani în urmă (3000 Î.Hr.) în Orientul Apropiat. Religia
preistorică se referă la un studiu de credințe religioase ce au existat înainte de
apariția înregistrărilor scrise. Cronologia religiei este o succesiune comparativă în
timp a evenimentelor religioase.
Termenul de "religie" așa cum este folosit astăzi nu are o traducere pre-colonială
evidentă în limbile non-europene. Daniel Dubuisson scrie că "Ceea ce Vestul și
Istoria religiilor au concretizat în urma lor în termenul de 'religie' este...ceva atât de
unic, ce poate fi adecvat numai pentru el și pentru propria sa istorie" [1]. Istoria
interacțiilor altor culturi cu ordinul religios este prin urmare interacțiunea lor cu o idee
ce a fost pentru prima oară dezvoltată în Europa sub influența creștinismului. [2]

Cuprins

 1Istoria studiului
 2Prezentare generală
 3Origine
 4Religia organizată
o 4.1Religiile neolitice
 5Evul Mediu
 6Perioada Modernă
 7Dezvoltarea de noi religii
 8Vezi și
 9Șamanismul și cultul străbunilor
 10Politeism
 11Monoteism
 12Monism
 13Dualism
 14Mișcarea Nouă Religioasă
 15Lectură suplimentară
o 15.1Istoriografie
 16Note
 17Legături externe

Istoria studiului[modificare | modificare sursă]

Școala de istorie religioasă numită Religionsgeschichtliche Schule a fost o școală de
gândire germană din secolul al 19-lea care a fost prima ce a studiat
sistematic religia ca pe un fenomen socio-cultural. Descria religia ca o evoluție
împreună cu dezvoltarea culturii umane, de la primitivul politeism la eticul
monoteism. Religionsgeschichtliche Schule a apărut într-un moment când studiile
avansate ale Bibliei și ale Istoriei Bisericii erau în plină dezvoltare în Germania cât și
în alte locuri. (vezi și "critica înaltă", numită și metoda critico-istorică).
Prezentare generală[modificare | modificare sursă]
Secolul al XIX-lea a văzut o creștere dramatică în cunoștințe despre alte culturi și
religii, cât și istoria progresului stabilizării economice și sociale. Școala "Istoria
religiilor" a căutat să țină seamă de această diversitate religioasă prin conectarea sa
la situația socială și economică a unui anumit grup.
De obicei religiile au fost împărțite în etape de progres, de la societăți simple la
complexe, în special de la politeiste la monoteiste și de la nepregătite la organizate.
Dar sunt acum afirmații că "ideea că religia a evoluat de la politeism către monoteism
a fost acum discreditată" (p. 1763, Man, Myth & Magic (Omul,Mit și Magie), 1995)

Origine[modificare | modificare sursă]
Cele mai vechi dovezi ale ideilor religioase datează de câteva sute de mii de ani
din paleoliticul mijlociu și inferior. Arheologii se referă la înmormântări aparent
intenționate de arhaicul Homo sapiens chiar și acum 300.000 de ani ca o dovadă a
unor idei religioase. Alte evidențe de idei religioase includ vestigii simbolice
din mijlocul Epocii de Piatră din siturile arheologice din Africa. Totuși, interpretarea
vestigiilor paleolitice timpurii, cu privire la modul în care acestea se relaționează la
ideiile religioase, rămâne controversată. Dovezi arheologice din perioade mai
recente, sunt mai puțin controversate. O serie de vestigii din Paleoliticul
superior (50,000-13,000) sunt în general interpretate de oamenii de știință ca
reprezentând idei religioase. Exemple de relicve din paleoliticul superior asociate cu
idei religioase includ omul leu, figurine ale lui Venus, picturi rupestre din peștera
Chauvet și ritualul sofisticat de înmormântare de la Sungir.
În secolul al 19-lea, mai multe teorii au fost propuse cu privire la originea religiei,
înlocuind afirmațiile timpurii ale Creștinismului ca fiind o ureligie. Teoreticienii timpurii
ca Edward Burnett Tylor și Herbert Spencer au propus conceptul de animism, în timp
ce arheologul John Lubbock a folosit termenul de "fetișism". Între timp, savantul în
religie Max Müller a teoretizat că religia a început în hedonism și folcloristul Wilhelm
Mannhardt a sugerat că religia în început în "naturalism", prin care afirma explicații
mitologice ale evenimentelor naturale [3]. Toate aceste teorii au fost îndelung criticate;
nu există nici un consens larg cu privire la originea religiei.

Religia organizată[modificare | modificare sursă]

În cea mai mare parte a evoluției umane, oamenii trăiau în mici grupuri nomade
practicând stilul de viață de vânător și culegător. Apariția religiilor organizate și
complexe poate fi urmărită în perioada când oamenii și-au abandonat stilul lor de
viață nomad de vânător-culegător pentru a începe în perioada neolitică, agricultura.
Oamenii au început domesticirea culturilor și animalelor în jurul anului 10.000 Î.Hr. în
principal în Orientul Apropiat, dar independent în mai multe locuri din jurul lumii.
Inventarea agriculturii în timpul revoluției neolitice, a fost un eveniment major din
istoria umană. Productivitatea crescută oferită de agricultură și securitatea relativă
oferită de surplusurile de hrană au permis acestor comunități să se extindă.
Producția de recolte a dus la apariția primelor sate, căpetenii, state, națiunii și
imperii. Societățile născute din revoluția neolitică erau caracterizate prin densitate
mare a populației, diversificare complexă a forței de muncă, economii de schimb,
administrații centralizate și structuri politice, ideologii ierarhice și sisteme de
cunoaștere depersonalizate.
Tranziția de la grupurile de oameni în căutare de hrană la state și imperii a condus la
forme mai dezvoltate și specializate de religie care erau reflecții ale noilor medii
sociale și politice. În timp ce grupuri și mici triburi aveau credințe supranaturale,
aceste credințe sunt adaptate la populații mai mici. Religia organizată a apărut ca un
mijloc de asigurare a stabilității sociale și economice pentru populații mai mari prin
următoarele moduri:

 Religia organizată servea să justifice autoritatea centrală, care la rândul ei avea

dreptul de a colecta taxe în schimbul furnizării de servicii sociale și de securitate a
statului. Imperiile Egiptului Antic și Mesopotamiei, erau teocrații cu șefi, regi și împărați,
jucând roluri duble de lideri politici și conducători spirituali.[4] Aproape toate societățile
statale din jurul lumii au structuri politice similare, în care autoritatea politică este
justificată de aprobarea divină.
 Religia organizată a apărut ca un mijloc de menținere a păcii între indivizii fără
legături de rudenie. Grupurile de oameni și triburile constau într-un număr mic de indivizi
relaționați. Totuși statele și națiunile sunt compuse din mii sau milioane de indivizi
nerelaționați. Jared Diamond susține că religia organizată servea pentru a oferi o
legătură între indivizii neînrudiți care altfel ar fi fost mai predispuși la dușmănie. El
susține că principala cauză de deces printre societățile de vânători și culegători este
crima.[5]
Religiile neolitice[modificare | modificare sursă]
Religiile oamenilor neolitici oferă dovezi ale unor vechi forme de religie organizată.
Așezarea neolitică Çatalhöyük, din actuala Turcie, era casă a peste 8000 de oameni
și rămâne cea mai mare așezare din perioada neolitică cunoscută vreodată. James
Mellaart, care a excavat situl, credea că Çatalhöyük a fost centrul spiritual
din Anatolia centrală.[6] O trăsătură izbitoare a Çatalhöyük sunt figurinele feminine.
Mellaart susținea că aceste figurine bine formate și create cu grijă, sculptate și
modelate din marmură, calcar albastru și maro, sist, calcit, bazalt, alabastru și argilă,
reprezentând a zeitate feminină din rândul Marilor Zeițe. Deși o zeitate masculină
exista deasemeni, "... statui ale unei zeițe feminine depășeau cu mult cele ale unui
zeu masculin, care mai mult, nu parea a fi reprezentat deloc după nivelul VI". [7] Până
în prezent, optsprezece niveluri au fost identificate. Figurinele atent făurite, au fost
găsite în principal în zone ce Mellaart le consideră altare. Una, totuși - o impunătoare
zeiță întronată de o parte și de alta de două leoaice - a fost găsită într-o ladă de
grâne, ce Mellaart sugerează că ar putea să fi fost un mijloc de asigurare a recoltelor
sau protejare a sursei de hrană.[8] Textele Piramidelor din Egiptul antic sunt unele din
cele mai vechi texte religioase din lume datând din perioada 2400-2300 Î.Hr. [9]
[10]
 Scrisul a jucat un rol major în susținerea religiei organizate prin standardizarea
ideiilor religioase indiferent de timp și loc.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Noile religii ale lumii din timpul prezent s-au stabilizat pe cuprinsul Eurasiei în
timpul Evului Mediu prin: Creștinarea lumii occidentale; delegațiile Budiste în Asia de
Est; declinul Budismului pe subcontinentul Indian; și răspândirea Islamului pe
cuprinsul Orientului Mijlociu, Asia Centrală, Africa de Nord și părți din Europa și India.
În timpul Evului Mediu, musulmanii erau în conflict cu zoroastrienii în timpul cuceririi
Islamice a Persiei; Creștinii erau în conflict cu musulmanii în timpul războaielor
bizantino-arabe, cruciadelor, Reconquista și războaielor Otomane din Europa;
Creștinii erau în conflict cu evreii în timpul Cruciadelor, Reconquista
și Inchiziției; Șamanii erau în conflict cu Budiștii, Taoiștii, musulmanii și Creștinii în
timpul invaziilor mongole; Musulmanii erau în conflict cu Hindușii și sikhii în
timpul cuceririi musulmane a subcontinentului Indian. Multe religii medievale au pus
accentul pe misticism, cum au fost Catarii și alte mișcări similare din Vest, evreii din
Spania (vezi Zohar), mișcarea Bhakti din India și sufismul din Islam. Monoteismul a
ajuns la forme definitive în Hristologia Creștină și în islamicul Tawhid. Noțiunile
monoteiste hindu de Brahman deasemeni au atins forma clasică prin învățăturile
lui Adi Shankara.

Perioada Modernă[modificare | modificare sursă]

Colonizarea Europeană în timpul secolelor XV și al XIX-lea au condus la răspândirea
Creștinismului până în Africa Subsahariană, Americi, Australia, și în Filipine.
Inventarea presei de tipărit în secolul al XV-lea a jucat un rol major în răspândirea
rapidă a reformei protestante sub conducători ca Martin Luther și Jean Calvin. Au
urmat războaie religioase, culminând în războiul de treizeci de ani ce a devastat
Europa centrală, 1618-1648. Atât Biserica protestantă cât și cea catolică au concurat
într-un efort global de a Creștiniza lumea.
Secolul al XVIII-lea a văzut începutul secularizării în Europa, câștigând inerție
după Revoluția franceză. Până la sfârșitul secolului XX, religia a coborât până la a fi
o forță slabă în cea mai mare parte a Europei.
În secolul al XX-lea, regimurile comunist est-european și comunist chinez erau
explicit anti-religioase. O mare varietate de noi mișcări religioase au luat naștere în
secolul XX, multe propunând un sincretism de elemente ale religiilor deja existente.
Aderența la astfel de noi mișcări este limitată, totuși, rămânând sub 2% pe glob în
anul 2000. Aderenții la religiile lumii clasice se numără la peste 75% din populația
globului, în timp ce aderenții la religiile tribale indigene a cazut la 4%. Din anul 2005,
un procent estimat de 14% din populația lumii se identifică ca non-religioși.

Dezvoltarea de noi religii[modificare | modificare sursă]

Mișcarea Nouă religioasă (NRM) este un termen folosit pentru a referi la o credință
religioasă sau o mișcare etică, spirituală sau filozofică de origine recentă ce nu este
parte dintr-o confesiune existentă, biserică, sau grup religios