PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI MEDICALĂ

CURS 7

PERSONALITATE, STRUCTURĂ DE PERSONALITATE, TULBURARE DE

PERSONALITATE

Abordări contemporane ale condiției psihopatologice a personalității

Este important să distingem tulburările de personalitate de trăsăturile de
personalitate accentuate, care nu ating pragul pentru o "tulburare de personalitate".
Trăsăturile de personalitate pot fi diagnosticate ca tulburări de personalitate în
situația când "sunt inflexibile, dez-adaptative și persistente și cauzează o deteriorare
funcțională subiectivă semnificativă". Din perspectiva DSM 5, tulburările de
personalitate sunt considerate sindroame clinice calitativ distincte. Același normativ
fixează și criteriile de diagnostic pentru o tulburare de personalitate:
A. Un patern durabil de experiență internă și de comportament care deviază
considerabil de la expectațiile culturii individului. Acest patern se manifestă în
două (sau mai multe) din următoarele domenii:
 cunoaștere, adică modurile de a se percepe și interpreta pe sine, alte
persoane și evenimentele;
 afectivitate, adică gamă, intensitatea, labilitatea și adecvarea răspunsului
emoțional;
 funcționarea interpersonală;
 controlul impulsului.
B. Paternul durabil este inflexibil și pervaziv vizavi de o gamă largă de situații
personale și sociale.
C. Paternul durabil duce la o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
D. Paternul este stabil și de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat retrospectiv
cel puțin până în adolescență sau la începutul perioadei adulte.
E. Paternul durabil nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecință a unei
tulburări mentale.
F. Paternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe
(de exemplu abuz de droguri sau de medicamente), ori ale unei alte condiții
medicale generale (de ex., un traumatism cranian).

Tulburarea de personalitate este un pas mai departe în direcția anormalității psihice:

reprezintă o deviație semnificativă sau extremă de la modelul sau modelele de
comportament existente în grupul socio-cultural respectiv și, în plus, tulburarea
aduce câteva aspecte cheie care se regăsesc în structura psihică încă din copilărie;
absența răspunsurilor emoționale profunde în corelație cu poziția egocentrică,
neputința de a profita de experiență alături de lipsa de respect și considerare a
normelor sociale.
Etiologic, tulburările de personalitate de dezvoltare au condiții favorizante multiple
spre deosebire de modificările de personalitate care sunt întotdeauna secundare
unor situații sau condiții distructive precum: dezastre, tortură, captivitate, boală
psihică severă.

În psihopatologie se consideră că dizarmoniile de personalitate nu pot fi considerate

boli psihice propriu-zise mai ales datorită caracterului evaziv al debutului; de
asemenea, nu prezintă o perioadă de stare, de maximă manifestare clinică și nici nu
se poate spera într-o "vindecare" sau măcar o remisiune semnificativă.
Tulburările de personalitate au fost denumite "dezvoltări" fiind în sine structurări
particulare ale personalității și prezintă câteva caracteristici specifice precum:

● pot fi observate încă din copilărie, pentru că elementele principale apar

schițate în comportamentul copilului;
● devin evidente în preadolescență și se cristalizează în adolescență odată cu
structurarea definitivă a personalității;
● însoțesc persoana în tot cursul vieții persoanei.
Tocmai această caracteristică de structurare și evoluție relativ constantă face ca
tulburările de personalitate să fie menținute în categoria psihopatologiei, alături de
bolile psihice propriu-zise.

Spre deosebire de structurarea comună a personalității unde comportamentul

persoanei este previzibil, dizarmoniile sunt structurări inedite ale personalității, nu
întotdeauna în sens negativ. G. Ionescu îi caracterizează în primul rând prin
imprevizibilul conduitei, sunt "surprinzători în raportarea lor la norme, obiceiuri, reguli
de conviețuire socială, la ceilalți, și nu rareori la ei înșiși. Particulari în conduită, dar
nu și în disponibilități, vulnerabili la infracțiune, dar și la adevăruri pe care noi nu le
rostim, seducători sau respingători, sugestibili și naivi sau flexibili și persuasivi, ei
sunt sarea și piperul omenirii...ei tulbură valurile vieții sociale și, uneori le dau
culoare".

Desigur, fiind vorba despre structură de personalitate, dizarmoniile reprezintă un

ansamblu caracteristic și persistent de trăsături - cognitive, de dispoziție și
relaționale, conferind o largă gamă de culoare psihiatriei extra muros.
În practica psihiatrică și psihologică, au fost utilizați și alți termeni al căror conținut se
referă la tulburarea de personalitate precum: caracteropatii, sociopații, psihopatii. În
clasificarea lor, denumirea principalelor forme de tulburări de personalitate derivă în
general din denumirea principalelor boli psihice: tulburare paranormală a
personalității (paranoia), tulburare schizoidă a personalității (schizofrenie), tulburare
histeroidă a personalității (isterie).
În taxonomia I.C.D.-10, (Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament -
Simptomatologie și diagnostic clinic) în funcție de sorginte:
 sorginte psihotică: tulburare paranoidă a personalității; tulburare schizoidă a
personalității;
 sorginte psihosocială: tulburare dissocială a personalității, tulburare borderline
a personalității; tulburare histrionică a personalității;
 sorginte nevrotică a personalității: tulburare anxioasă a personalității,
tulburare dependentă a personalității; tulburare anancastă a personalității;
tulburare emoțional-instabilă.