Viața politică în Republica Moldova.

Războiul de pe Nistru
A elaborat Balan Mihaela, CON 1707G
Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria denumit și Războiul moldo-rus,a fost
un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și
autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului
asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe
malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.
Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei
„Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.
Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”. La 25
august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici.
Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a
Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul
moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc
transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice
de pe teritoriul moldovenesc”.
În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea,
pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni
paramilitare de gardiști, cazaci și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.În
zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci murind
și primii polițiști și localnici din Dubăsari. Astfel, începând cu 1 noiembrie 1990, pe drumurile
din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au
fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii din sediile
administrative. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului
Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de
acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat
victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști
(Ghenadii Iablocikin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială.În esență,
anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția moldovenească și
formațiunile separatiste înarmate. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU,
președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor
separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de
pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au
consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În cele 4 luni de ostilități, cele
mai grele lupte s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița și la Tighina. La 21
iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la principiile
reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.
Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba română folosind
alfabetul chirilic.În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli
din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a
afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au
opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un
blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost
inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma.
Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația
economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință,
această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în părți ale Moldovei.
Școlile au fost în cele din urmă redeschise, dar au primit statutul de „instituții educaționale non-
guvernamentale”.
La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție propus
de Republica Moldova privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine
de pe teritoriul Republicii Moldova”. Astfel, pentru acest proiect au votat 64 membri ai ONU, 15
au votat împotrivă, iar 83 s-au abținut.
În mai 2005, partea ucraineană a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea
conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan,
Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și
RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase
noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe
moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii
săi.