Gând de seară

Uitându-mă în jur la tot ce se întâmplă văd doar panică, frică de moarte, haos în spitale, lumea cu
cărucioare pline de mâncare, uitând cel mai esențial lucru privirea ațintita spre cer.

Când eram mică bunicul adeseori îmi povestea cum a fost în război ( el participând în al doilea război
mondial). Nu-mi amintesc vreodata sa se fii plâns deși a fost rănit, nu stiu ce a simțit în acele
momente dar îmi amintesc că întotdeauna poveștile aveau același final întoarcerea lui pe jos din
Praga, probabil distanța nu a mai contat ci destinația era una clară și precisă.

Asa a rămas pe tot parcursul vieții lui având ținta clară. Mi-l amintesc acel om gospodar care avea
grija de animale, pământ, dar si cel mai frumos obicei pe care il avea ,, timpul lui cu Dumnezeu”. Își
termină treburile din gospodărie apoi il vedeai cu biblia în mână citind si rugându-se. A fost cel mai
bogat om din sat având 16 comori. Viata lui a fost lungă de 95 de ani. Dar asta conteaza mai putin, ce
vreau să scot in evidență este ca atunci cand sfârșitul ia fost aproape a rămas același om al rugăciuni.
Văzându-l pentru ultima dată , am ramas profund impresionată de ultima sa dorința : sa ne rugăm
toți cei prezenți în camera. Nu știu care a fost rugăciunea lui pentru că vocea lui era una stinsă ,dar
stiu ca a lăsat acest model de viață.

În aceste zile mai putin favorabile încerc să fiu ca si bunicul, sa ingenunchez mai mult iar privirea sa
fie ațintită inspre Isus.

Dacă aș fi doborâta de această boală, moartea pentru mine ar fi un câștig deoarece alergarea mea pe
acest pamant e una clară iar destinația finală e cerul.

Tu iti cunoști destinația....?