Cel mai important în viață

este să ai inima curată

înaintea lui Dumnezeu!
DE ADMIN · 20 NOIEMBRIE 2016

Odată s-a apropiat de Părintele Ioan un tânăr absolvent al Academiei

Duhovnicești și, prezentându-se, printre altele, a spus: „Eu sunt teolog”.
Advertisement

Părintele Ioan s-a mirat foarte tare și l-a întrebat:

Advertisement

– Cum? Al patrulea?

– Ce „al patrulea”? s-a mirat academistul.

Iar părintele Ioan a explicat:

– Noi cunoaștem în Biserică trei teologi: primul este Ioan Teologul,

apostolul și ucenicul cel iubit al Mântuitorului; al doilea este Grigorie
Teologul și al treilea este Simeon Noul Teolog. Doar pe ei a hotărât
Sfânta Biserică în toată istoria ei de 2000 de ani să-i numească
„Teologi”. Dumneavoastră înseamnă că sunteți al patrulea?

Și totuși cui și cum trimite Domnul înțelepciunea duhovnicească? De

fapt, ca să fii teolog, nu este deloc obligatoriu să porți rasă și să
termini Academia Duhovnicească. „Duhul suflă unde voiește!”,
repetă uimit cuvintele lui Hristos apostolul Ioan.

Odată, am fost cu corul mănăstirii noastre, a Întâmpinării, în

Orientul Îndepărtat, la o bază militară strategică de aviație. După
slujbă și după un concert, ofițerii ne-au invitat la cină. Acea slujbă
ortodoxă din îndepărtata unitate militară era cea dintâi după mulți
ani. Se înțelege că oamenii se uitau la noi cu interes, ca la ceva
straniu, neobișnuit. Înainte de masă, după obiceiul creștinesc, am
rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. Odată cu noi s-a rugat și s-a
închinat și venerabilul general. După vreo două ore, aproape de
sfârșitul mesei, ofițerii i-au spus generalului:

– Tovarășe general, am văzut că v-ați închinat. Noi vă respectăm,

dar nu înțelegem. Probabil dumneavoastră ați reușit să meditați
asupra unor lucruri la care noi încă nu ne-am gândit. Spuneți-ne,
de-a lungul anilor trăiți, ați înțeles care este cel mai important lucru
în viață și care este sensul ei?

Firește că asemenea întrebări se pun doar după ce oamenii au

mâncat bine, așa cum se mănâncă la ruși, și, stând la masă, sunt
pătrunși de încredere și bunăvoință reciprocă.

Iar generalul, un adevărat conducător militar, s-a gândit puțin și a

spus:

– Cel mai important în viață este să ai inima curată înaintea lui

Dumnezeu!

Iar eu am rămas uimit: judecând după profunzimea și acuratețea

teologică, așa ceva putea spune numai un teolog cu adevărat
remarcabil, gânditor și trăitor. Dar generalul de aviație, cred eu, nici
nu bănuia lucrul acesta.

În general, pe fratele nostru preot îl pot învăța multe și chiar îl pot

face de rușine oameni care se pare că sunt străini de științele
teologice.

În timpul tratativelor legate de reunirea cu Biserica Rusă de peste

hotare, arhiepiscopul Germaniei și al Marii Britanii, Marcu, mi-a
mărturisit că în Rusia i s-a întâmplat un lucru care l-a determinat să
creadă că schimbările duhovnicești în țara noastră nu sunt o
propagandă, ci sunt o realitate.
Odată, mergea cu un preot cu automobilul prin împrejurimile
Moscovei. Preasfințitul Marcu, fiind neamț, pentru el era ceva
neobișnuit ca atunci când semnele de circulație de pe traseu indică
reducerea vitezei la nouăzeci de kilometri pe oră mașina să meargă
cu viteza de o sută patruzeci. Preasfințitul a răbdat destul de mult
și, în cele din urmă, într-un mod delicat, i-a atras atenția preotului
șofer asupra acestei discordanțe. Însă acela doar a zâmbit ironic în
fața naivității străinului și l-a asigurat că totul era în ordine.

– Dar dacă ne oprește miliția? a întrebat nedumerit Preasfințitul.

– Și cu ea totul este în ordine! I-a răspuns cu încredere oaspetelui

uimit preotul.

După un timp oarecare i-a oprit într-adevăr un milițian. Preotul a

lăsat geamul în jos și s-a adresat încrezător și binevoitor tânărului
milițian:

– Bună ziua, comandante! Iartă-ne, ne grăbim.

Dar milițianul nu a reacționat nicicum la salutul lui.

– Actele dumneavoastră! a zis el.

– Ei bine, lasă, comandante! a zis părintele ingrijorat. Nu vezi că ne

grăbim?

– Actele dumneavoastră! a repetat milițanul.

Preotului îi era și ciudă și rușine față de oaspetele neamț, totuși nu-i

rămăsese nimic de făcut. I-a întins milițianului permisul de
conducere și certificatul tehnnic, însă nu s-a abținut și a adăugat pe
un ton usturător:

– Bine, luați-le! Datoria voastră e să pedepsiți, iar a noastră să

miluim!
La care milițianul, învăluindu-l cu o privire rece, a spus:

– Păi, în primul rând, nu noi pedepsim, ci legea. Iar în al doilea

rând, nu voi miluiți, ci Dumnezeu!

Și iată atunci a înțeles Preasfințitul Marcu, precum el însuși mi-a

spus, că dacă chiar și milițienii de pe drumurile rusești gândesc la
un asemenea nivel, înseamnă că în țara aceasta, într-un mod de
nepătruns cu mintea, s-a schimbat iarăși totul.

Arhimandrit Tihon Șevkunov

Extras din ”Nesfinții Sfinți și alte povestiri”, Ed. Egumenița, 2013, pag. 196-198