Bolnavii în moarte cerebrală

plâng când li se prelevează

organele, spun medicii. Poziţia
Bisericii
DE ADMIN · PUBLICAT 7 FEBRUARIE 2020 · ACTUALIZAT 7 FEBRUARIE 2020

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi

profesor de Bioetică creştină, a adus subiectul în discuţie la masa
rotundă „Psihoterapia traumei”.

Advertisement

El a anunţat că lucrează, împreună cu alţi colegi, la un studiu privind

moartea cerebrală şi s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent
la dezbatere, cu rugămintea de a prezenta acest studiu membrilor
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care să adopte o
poziţie oficială a Bisericii în acest caz.

Advertisement

„În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în

moarte cebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul
bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Deşi e declarat în moarte
cerebrală, are şase semne prin care e definită moartea cerebrală – e
adevărat că definiţia morţii cerebrale în vreo 15 ţări diferă de la ţară
la ţară, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice,
duhovniceşti – până în momentul în care e decupat organul şi se
face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor
să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i
se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă
instituţia transplantologică ca să mă exprim foarte elegant”, a spus
dr. Chirilă.
Potrivit dr. Chirilă, la toate acestea se adaugă faptul că un medic din
Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea ştiinţifică în
care prezenta că bolnavii aflaţi în moarte cerebrală au potenţiale
electrice minuscule în emisferele cerebrale. „Toţi cercetătorii oneşti
au fost de acord că acei oameni nu sunt în moarte cerebrală. Noi
vom face public acest studiu cu rugămintea către membrii Sfântului
Sinod de a reconsidera definiţiile. Cred că există în ţinutul Greciei o
practică de a nu se exprima încă nici pro, nici contra. De şapte-opt
ani, se întâlnesc teologii şi medicii, studiază conceptul de moarte
cerebrală şi spun dacă au mai făcut vreun pas, dacă au găsit o nouă
interpretare. Cred că e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof.
univ. dr. Pavel Chirilă.

În discuţie a intervenit şi profesorul de teologie pr. Stelian Tofană

care a susţinut că în creier există o secţiune care acumulează
amintiri, adună sentimente de iubire şi de ură, iar această secţiune
nu poate fi „dovedită medical”. „Atâta timp cât creierul nu poate fi
dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate însemna o
crimă. Atâta timp cât moartea cerebrală nu poate fi dovedită
medical, acea parte de creier, omul nu e mort şi s-ar putea să
ajungem să încuviinţăm crimele într-o industrie a transplantului în
ţara noastră care nu are nimic de-a face – şi îşi asum asta – pe
undeva cu salvarea de vieţi, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof.
Tofană.

La rândul lui, Mitropolitul Andrei Andreicuţ a spus că, „în principiu,

Sfântul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar
cel care hotărăşte când omul este mort este medicul”: „Nu e vorba
de moarte cerebrală, ci de moartea-moarte. Eu personal şi cred că
majoritatea membrilor Sfântului Sinod cred că moartea-moarte e
atunci când a murit şi creierul, şi inima, şi respiraţia. Mai e un
amănunt. Dacă e vorba de transplantul unui rinichi, trăieşte şi cu
celălalt, dar când e vorba de inimă şi o iei, aici e o problemă morală
foarte dificilă”.
Potrivit lui Adrian Opre de la catedra de Psihologie a UBB Cluj,
participant la masa rotundă, problema morţii cerebrale e discutată
intens şi în SUA.

„S-a dovedit că starea de moarte cerebrală nu este echivalentă cu

starea de moarte biologică. Argumentul că creierul este organul
integrativ al organismului nu este valabil, nu rezistă. Problema
morţii cerebrale e şi acceptată, şi neaccpetată. E o confuzie acolo şi
nu trebuie lăsată această confuzie într-un document oficial al BOR.
Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Dacă
noi considerăm o persoană în moarte cerebrală moartă pentru că nu
îi mai funcţionează creierul şi pentru că în felul acesta îşi pierde
conştiinţa, iar dacă o persoană care e vie credem că are conştiinţă,
ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici?
Biserica nu îi consideră nonpersoane. Cum putem accepta, în aceste
condiţii, moartea cerebrală?”, a spus el.