MONARHIA ŞI PARTIDELE POLITICE

În anul 1918 a avut loc reforma electorală, fiind adoptat votul universal. Deşi purta
această titulatură, dreptul de vot era garantat doar bărbaţilor, începând cu vârsta de 21 ani.
Femeile erau exceptate de la acest drept, existând şi categorii profesionale care nu se bucurau
de acest drept (militarii şi magistraţii). La alegerile din 1919 conservatorii au obţinut puţine
voturi, iar Partidul Conservator s-a dizolvat. Opoziţia faţă de o nouă reformă agrară, precum şi
susţinerea alianţei Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, au condus la o scădere în
popularitate a conservatorilor.
Monarhia din România s-a bucurat de încrederea cetăţenilor, la începutul perioadei
interbelice, din următoarele motive:
1) Regele Ferdinand I şi Regina Maria au susţinut alianţa cu Antanta în timpul Primului
Război Mondial;
2) Regina Maria a vizitat spitalele militare din Iaşi în perioada războiului, arătându-şi
compasiunea şi susţinerea pentru cei răniţi în lupte;
3) În timpul domniei Regelui Ferdinand I a avut loc „Marea Unire”, acceptată de Marile
Puteri, pentru că armata română a reintrat în luptă, alături de Antanta, în noiembrie 1918.
Meritul îi aparţinea regelui, deoarece nu promulgase Pacea de la Buftea cu Puterile
Centrale din primăvara aceluiaşi an. Ferdinand a fost numit „Întregitorul”, pentru
realizarea „Marii Uniri”.
4) Regele Ferdinand a contribuit la realizarea reformei agrare din 1921, prin modificarea
constituţiei în 1917 şi prin susţinerea guvernului condus de Alexandru Averescu.
5) În 1923 a fost adoptată o nouă Constituţie, de factură liberală, care a mulţumit majoritatea
Populaţiei.
Monarhia a pierdut din popularitate, începând cu anul 1926, când, prinţul moştenitor
Carol al II-lea, a renunţat la tron, plecând în străinătate. În 1927 Regele Ferdinand I a murit, iar
ţara a fost condusă de o regenţă, în locul următorului prinţ moştenitor Mihai, care era minor
(avea doar 6 ani). În 1930, Carol al II-lea s-a întors în ţară, preluând tronul României. Fiului
său, Mihai, i-a oferit titlul „Mare voievod de Alba-Iulia”.

Partidele politice importante, în România interbelică, au fost următoarele: Partidul

Naţional Liberal (a rămas principalul partid); Partidul Naţional Ţărănesc (primul partid care
dorea să reprezinte interesele ţăranilor).
În 1919 a luat fiinţă Partidul Ţărănesc, condus de Ion Mihalache. Acesta a fuzionat (s-a
unit) cu Partidul Naţional Român (înfiinţat în Transilvania în 1881) în anul 1926. Astfel a luat
fiinţă PNŢ (Partidul Naţional Ţărănesc). Conducerea partidului i-a revenit lui Iuliu Maniu, care
condusese Partidul Naţional Român înainte de fuziune.
În perioada interbelică, au apărut şi alte partide politice noi, precum:
1) Partidul Comunist Român, în anul 1921 (era inspirat de Partidul Comunist din Rusia,
condus de Lenin). Acest nou partid a fost condus iniţial de Gheorghe Cristescu. Liberalii au
scos în afara legii acest partid în 1924, mulţi dintre membrii săi fiind întemniţaţi, devenind
deţinuţi politici.
2) Partidul Social Democrat, în anul 1927 (era un partid de stânga, moderat ca doctrină, care
se adresa atât muncitorilor cât şi ţăranilor, dorind a fi o altă opţiune politică, diferită de liberali
şi ţărănişti). Primul preşedinte al acestui partid a fost Constantin Titel Petrescu.
3) Legiunea Arhanghelului Mihail, în 1927 (numit şi „Garda de Fier”, era un partid inspirat
din modele de extremă dreapta occidentale: Partidul Fascist, din Italia şi Partidul Nazist, din
Germania). Primul preşedinte al acestui partid a fost Corneliu Zelea Codreanu.
În anul 1938, Carol al II-lea a dat o lovitură de stat, prin care a interzis partidele politice
şi a preluat întreagă putere în ţară, fără să mai existe opoziţie. A fost adoptată o nouă
Constituţie, în acelaşi an, care-i oferea puteri depline regelui. A fost instalat un nou guvern,
condus de Patriarhul Miron Cristea. Regele Carol al II-lea a înfiinţat o nouă formaţiune
politică, numită Frontul Renaşterii Naţionale, la care au fost încurajaţi să adere toţi cetăţenii.
Acesta fost primul partid de masă din istoria românilor, având peste 3 milioane de membri. A
început astfel „dictatura regală”, care a durat până în anul 1940.

Carol al II-lea semnând Constituţia din 1938 Mihai I şi tatăl său Carol al II-lea (1938)

Ion Mihalache Iuliu Maniu Gheorghe Cristescu

Constantin Titel Petrescu Corneliu Zelea Codreanu