Psihologia generală[modificare | modificare sursă]

Acțiunea coordonată a funcțiilor psihice în procesul învățării precum și în

controlul activităților face obiectul psihologiei generale. Sub acest aspect o
deosebită semnificație are analiza structurală a cunoașterii, în special structura
matematică a proceselor de cunoaștere, așa cum o găsim în formulările fizicii
teoretice. Avem astfel de a face cu structura statistică a categoriilor de
evenimente similare.
Procese psihice și mentale[modificare | modificare sursă]
Procesele necesare punerii în joc a percepției, gândirii, planificării, dorințelor
și luării de decizii sunt evenimente conștiente. Acest proces de auto-observație
este denumit introspecție. Evenimentele trăite se fixează în memorie, de unde pot
fi din nou aduse în conștiință. Această activitate este denumită retrospecție. În
felul acesta omul are posibilitatea cunoașterii propriilor sale acte și poate, nu
numai să-și controleze comportamentul personal, dar să înțeleagă și comportamentul
altora în interacțiunea socială.
Procese psihice. Tipuri.[modificare | modificare sursă]
Teoria delimitează trei tipuri de procese psihice:
procese psihice senzoriale: senzația, percepția și reprezentarea,
procese psihice cognitive: memoria, atenția, limbajul, gândirea, imaginația
procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
Legea asociațiilor[modificare | modificare sursă]
Filozoful englez David Hume considera că organizarea experienței cunoștințelor
omenești ar putea fi explicată prin legăturile dintre evenimentele conștiente,
între care se stabilesc relații permanente spațio-temporale. El a denumit acest
fenomen "legea asociațiilor", fiind de părere că extragerea cunoștințelor din
memorie s-ar baza pe asemănări sau legături stabilite în timp și/sau spațiu.
Teoria structurii cunoașterii[modificare | modificare sursă]
Concepția lui David Hume a fost criticată, în special de Immanuel Kant. El a
demonstrat că atât structura topografică spațială cât și cea dinamică cauzală a
experienței pot fi explicate numai pe baza configurațiilor matematice și nu prin
asociații. Prin aplicarea sistemelor operaționale în cercetarea realității rezultă
ipoteze de lucru asupra relațiilor generale între evenimente, a căror valoare
predictivă se verifică prin observație.