Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Lipsa locurilor de muncă din zona rurală, în agricultură

Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei româneşti, aproape 30% din
populaţie lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ şi eşecul în adoptarea
tehnicilor moderne în agricultură determină ca producţia din fiecare an să fie
dependenţă de capriciile vremii. Nu au fost comasate proprietăţile pentru realizarea
fermelor rentabile, ce ar putea crea locuri de muncă, proprietăţile sunt încă mult
fărâmiţate. Nu au fost lansate programe de sprijin a producătorilor agricoli, credite
pentru achiziţia de utilaje, pentru dezvoltarea spaţiilor de depozitare (silozuri, depozite
frigorifice pentru legume-fructe), pentru înfiinţarea-reînfiinţarea sistemului de irigaţii, etc.
La toate acestea se mai adaugă şi un sistem al asigurărilor producţiilor foarte greoi,
chiar nesatisfăcător. O ţară cu o suprafaţă agricolă de invidiat (14,8 milioane de
hectare), cu o dispersie hidrografică la fel, nu reuşeşte decât în anii cu precipitaţii bune
producţii comparabile cu ţările dezvoltate. Se pare că încă Bunul Dumnezeu este
singurul investitor în agricultură. În anul 2013, agricultura a adus 18,5 miliarde de euro
în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria postdecembristă, contribuţia să
la PIB fiind de 6-7%, media fiind de 5%.

Lipsa de industrializare din agricultură se vede în structura exporturilor şi a importurilor


de produse agroalimentare. Dacă circa jumătate din exporturi sunt acoperite de marfă
brută tranzacţionată bursier, precum grâul, porumbul sau seminţele de floarea soarelui,
în structura importurilor o greutate mai mare o au produsele finite.

În condiţiile în care mai întâlnim ceva forţă de muncă tânără în mediul rural, fie este
necalificată şi prin urmare şi foarte puţin motivată de oferta financiară făcută de
angajatori. Satele vor fi în continuare depopulate de tineri, fără şcoli în domeniu, fără
locuri de muncă cu salarii decente, fără sprijin în formarea antreprenorilor-fermieri, fără
infrastructură locală (străzi cu asfalt, apă potabilă, canalizare, mijloace de transport) nu
putem reda speranţa unui viitor. În Austria s-au găsit tot felul de soluţii pentru a atrage
diverşi investitori în mediul rural (mai puţin atractiv), tocmai pentru a păstra întregi
aceste comunităţi mici. Oraşele continuă să absoarbă în continuare populaţia din mediul
rural, modelul va continuă multă vreme, observăm în fiecare zi cum se dezvoltă zonele
metropolitane şi cum oraşele determina progresul .

2. Politizarea excesivă a structurilor de stat

Un alt factor ce determină încurajarea migraţiei îl constituie politizarea excesivă a


structurilor de stat. Pe fondul lipsei locurilor de muncă, lupta pentru un loc de muncă la
stat a condus la politizarea excesivă. Ocupare posturilor de la cel mai înalt nivel până la
portar şi îngrijitoare fără competenţe profesionale, dar şi fără calităţi morale au condus
instituţiile în colaps funcţional. Aşa ne explicăm incapacitatea de absorbţie a fondurilor
de dezvoltare de la UE, fie prin lipsa proiectelor, fie prin sistemul fraudulos de
gestionare a acestora. O administraţie fie ea locală sau centrală, cu asemenea personal
angajat nu va reuşi să elaboreze proiecte şi strategii de dezvoltare, nu va reuşi să
mărească transparenţă decizională şi să atragă comunitatea în demersul ei de creştere
a prosperităţii şi securităţii cetăţenilor săi, în prezent.

3. Sănătatea şi învăţământul

Doar 16% dintre cetăţeni sunt mulţumiţi de sistemul public de sănătate şi, în cazul
sistemului de învăţământ, 28% dintre concetăţeni sunt mulţumiţi de şcoală românească,
potrivit unui sondaj european. Cu un trend descendent al gradului de mulţumire al
cetăţenilor faţă de cele două sisteme este greu să stopezi migraţia internaţională.
Dezindustrializarea ţării a condus la creşterea şomajului, la scăderea colectării taxelor şi
impozitelor, în final la comprimarea economiei. Creşterea numărului de pensionari
anticipaţi a condus la un şomaj mascat pe fondul diminuării accentuate a resurselor de
la stat şi, în timp, accelerarea dezechilibrului între numărul de pensionari şi cei ce
contribuie la fondul de pensii. Pe acest fond economic, s-au suprapus şi politici
dezastroase în cele două sisteme vitale pentru funcţionarea normală a unei societăţi.
Prin politici salariale necorespunzătoare, o mare parte din cadrele medicale tinere,
medici şi asistenţi sanitari, au fost determinaţi să caute slujbe în ţările din spaţiul
comunitar, iar o parte din profesorii titularizaţi să părăsească sistemul educaţional către
alte domenii… Cea mai mare lovitură a primit-o sistemul de învăţământ tehnic, atât cel
preuniversitar cât şi cel universitar. Desfiinţarea industriei, investiţiile străine directe
relativ scăzute în zona industriei, transferul tehnologic redus, inevstiţiile în cercetare-
inovare-dezvoltare foarte reduse, toate au condus la o ruptură între realitatea
economică şi reţeaua de şcolarizare, planul de şcolarizare şi chiar curriculum.