Malpraxis medical

Ce este malpraxisul medical?

Malpraxisul medical este o eroare profesională generatoare de pagube pacientului, ce

implică răspunderea civilă a personalului medical sau a furnizorului de servicii și produse
medicale, sanitare sau farmaceutice.
Din punct de vedere etimologic, malpraxis este un termen alcătuit din latinescul „mal”, „malus”
– „rău” şi cuvântul de origine greacă „praxis” – „practică”, ceea ce îi dă sensul de „practică rea,
inadecvată, a practica profesia în mod greşit”.
În România termenul de malpraxis este reglementat prin Legea nr. 95/ 2006 privind
reforma în domeniu sănătății.

Cine este răspunzător pentru malpraxis?

Personalul medical
Articolul 642, alin. (1), lit. b), din Legea nr. 95/ 2006 defineşte personalul medical ca
fiind medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii
medicale.
În caz de malpraxis, aceștia vor răspunde civil pentru prejudiciile produse pacientului,
care includ atât neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea
profesiunii, cât și actele individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.
Totodată, personalul medical va răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul informal şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi
depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil
personal, medical ce are competenţa necesară.

Unitatea sanitară – independent sau împreună cu personalul medical

Unităţile sanitare, publice sau private, în calitate de furnizori de servicii de sănătate,
răspund civil pentru prejudiciile produse pacientului în activitatea de prevenţie, diagnostic sau
tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
 infecţiilor nosocomiale;
 defectelor cunoscute ale aparaturii medicale;
 folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și a altor substanţe
medicamentoase şi sanitare, după depășirea termenului de valabilitate sau a perioadei de
garanție;
 acceptării de aparatură medical, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și
sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege;
 subcontractării de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare
de răspundere civilă în domeniul medical.

1
 Unităţile sanitare răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de
personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Producătorii de echipamente medicale sau de medicamente

Producătorii de echipamente şi dispozitive medicale sau substanţe medicamentoase
răspund pentru prejudiciile produse pacienţilor generate în mod direct sau indirect de defectele
ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale
sanitare, în perioada de garanţie/ valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.
Subcontractorul de servicii medicale sau nemedicale care furnizează servicii sau
produse către o unitate sanitară
Furnizorii de servicii medicale sau nemedicale, subcontractați de către unităţile sanitare
publice sau private furnizoare de servicii medicale, răspund pentru prejudiciile cauzate
pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

Furnizorul de utilități (electricitate, apă, gaz, etc.)

Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare răspund civil pentru prejudiciile cauzate
pacienţilor generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

Când nu este considerat malpraxis?

 medicul își depășește limitele competenței în cazuri de urgență, în care nu este

disponibil personal medical ce are competența necesară;
 daunele sunt cauzate de condițiile de lucru, dotările insuficiente cu echipament de
diagnostic și tratament, efectele adverse, complicațiile acceptate ale metodelor de investigație și
tratament, defectele echipamentelor și dispozitivelor medicale;
 personalul medical acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu
respectarea competenței acordate.

Care este procedura pentru a reclama un caz de malpraxis?

Pentru a reclama un caz de malpraxis, pacientul poate sesiza:

 Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis
din cadrul Direcției de Sănătate Publică;
 Administraţia unității sanitare, pentru o răspundere în baza Codului Muncii;
 Colegiul Medicilor, pentru o răspundere disciplinară;
 Procuratura, pentru răspundere penală, în baza Codului Penal;
 Instanța de judecată, pentru răspundere civilă, în baza Codului Civil.
În cazul sesizării procuraturii sau instanței de judecată cu privire la eroarea profesională,
pacientul sau familia acestuia poate cere daune materiale sau morale.
În cazul în care pacientul alege să sesizeze Comisia din cadrul Direcției de Sănătate
Publică, aceasta va desemna un grup de experţi, în vederea analizării documentelor medicale şi
audierii persoanelor implicate. În final, Comisia va emite o decizie care va stabili existenţa sau

2
nu a cazului de malpraxis - această decizie va putea fi atacată în instanţă de pacient, asigurator
şi/sau medic.
În cazul în care pacientul optează să sesizeze direct instanţa de judecată, analizarea
cazului de malpraxis se va realiza exclusiv de către instanţă, care va administra probele pe care le
va considera necesare, inclusiv expertiza de specialitate, care se dispune în majoritatea cazurilor
de acest gen.

Soluţionarea cazurilor de malpraxis

 În urma sesizării cazului de malpraxis la Direcția de Sănătate Publică, Comisia de
monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis desemnează un
expert/grup de experţi care întocmeşte un raport asupra cazului, pe baza căruia Comisia
va lua decizia.
 În cazul în care pacientul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia
Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată în raza căreia a avut loc actul de
malpraxis reclamat, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
 În cazul în care pacientul, medicul și asiguratorul își doresc să evite comisiile medicale,
Colegiul medicilor, procuratura și judecătoria, aceștia pot apela la un mediator pentru a
ajunge la un acord reciproc avantajos.

Ce trebuie să ştii despre asigurarea de malpraxis

o este obligatorie;
o asigurarea trebuie încheiată pentru categoria din care faci parte;
o citeşte cu atenţie condiţiile de asigurare;
o include în asigurare şi daune morale, pe lângă cele materiale;
o asigurarea trebuie încheiată pentru o sumă care să acopere cu adevărat riscurile;
o citeşte cu atenţie cauzele de excludere a asigurării.

Medicii pot comite erori de investigaţie, de tratament sau de etică. În calitate de medic
ai anumite obligaţii şi responsabilităţi impuse de etică medicală: de a nu face recomandări care
nu ţin de competenţă ta, de a nu profesa cu depăşirea specialităţii tale, de a nu abandona
pacientul pe parcursul unui tratament şi nu numai. 

Pe primul loc în aceste greşeli de etică medicală este lipsa consimtamântului

pacientului. Primordial în relaţia medic – pacient este modul în care se realizează informarea.
Pacientul trebuie informat temeinic şi clar cu privire la posibilităţile de tratament, repercusiuni,
tot ceea ce este necesar să ştie pentru a putea alege singur cum doreşte să procedeze pe mai
departe. Trebuie să cunoască avantajele şi dezavantajele fiecărui plan de tratament. Numai un
pacient informat poate să îşi exprime un consimţământ valabil de a constitui ulterior o relaţie
între medic şi pacient.

Omisiunea şi superficialitatea

Este foarte important ca ceea ce rezultă din actul medical să fie menţinut, conservat pe un
suport care permite reevaluare, permite analiză conduitei medicale dar nu numai din punct de
vedere medical, ci şi din punct de vedere al eticii medicale. Începând de la consimțământ, dacă

3
pacientul şi-a exprimat consimţământul, dacă a fost informat temeinic, dacă i s-a pus în vedere
când să vină la control, dacă s-a prezentat, dacă nu s-a prezentat, în ce fel neprezentarea lui ţi se
datorează ţie că medic sau i se datorează lui şi care este consecinţă faptului că această relaţie nu
merge mai departe, totul trebuie consemnat astfel încât să existe un istoric medica.

Este foarte importantă eliminarea superficialităţii, eliminarea variantei de a consemna

pe scurt fără că altcineva să poată să vină să interpreteze sau să reevalueze, trebuie conseemnat
complet corect exact ce s-a întâmplat în relaţia medic – pacient.De asemenea, confidenţialitatea
reprezintă esenţa relaţiei medic- pacient indiferent de ce specialitate vorbim. “Tot ceea ce ţine
de corpul şi de mintea noastră sunt protejate de un drept la viaţă privată, personală şi atunci
medicul are această obligaţie esenţială de a păstra ocnfodentiala relaţia cu pacientul, astfel încât,
indiferent de context, niciun detaliu nu trebuie făcut public.

Depăşirea prerogativelor

Se întâmplă atunci când medicul apreciază că poate face lucruri care depăşesc
competenţele sale reale. Această depăşire nu vizează neapărat specialităţi medicale diferite, ci
competenţe ale unui medic în specialitatea respectivă. Activitatea medicală este astfel
reglementată, încât nu se pot face anumite investigaţii, nu se pot aplică anumite tratamente, nu se
pot aborda anumite patologii dacă medicul nu are recunoscut de către colegiul medicilor dreptul
de a o face.
Neintervenția este, de asemenea, o vulnerabilitate mare a medicului. Cumva medicii au
această idee preconcepută chiar că ei îşi pot alege pacienţii. Este important de ştiut că mai
degrabă pacienţii îi aleg pe ei. Neinterventia este că şi cum ai vedea un accident de maşină şi ai
trece pe lângă el şi ai vedea oameni răniţi şi nu ai reacţiona. Neinterventia înseamnă când se cere
o programare la un medic şi medicul o amână constant. Neinterventia înseamnă când un medic a
acceptat un pacient, l-a operat şi ulterior pe parcursul tratamentului lipseşte, deoarece este la un
congres în afară ţării şi nu mai poate să îngrijească pacientul, deşi intervenţia o impune.Vorbim
de tratamente care impun o recurentă a vizitei medicale şi tu că medic prin absenţa ta practic îi
iei dreptul al vindecare, deoarece nu îi asiguri prezenţa ta acolo.

Cele mai mari riscuri

Există două riscuri majore, primul fiind extrem de grav: pierderea dreptului de a mai
profesa. Şi ce-l de-al doilea plata de daune materiale şi morale.
În cazul în care cazul de malpraxis este decis de un verdict în instanţa, medicul poate
plăti daune directe materiale care sunt proporţionale cu prejudiciul creat. Daunele morale
intervin pentru situaţia în care actul medical defectuos chiar şi din perspectiva eticii medicale a
generat un prejudiciu moral. Ceea ce poate să însemne şi extragerea unui om din mediul social.
Spre exemplu, un medic stomatolog a efectuat un tratament defectuos care l-a făcut pe pacient să
se ruşineze, să se retragă din societate, să îşi piardă locul de muncă etc. Daunele morale nu sunt
cuantificate de o lege. O instanţa poate decide daune morale de 5.000 de euro pentru pierderea

4
unui picior şi o altă instanţa poate de cide 1.000.000 de euro daune morale pentru lipsa
posibilităţii de a mai zâmbi. Important este că medicul să ştie că o poliţa de asigurare nu
reprezintă o umbrela suficient de sigură pe care să o poată deschidă în cazul în care se întâlneşte
cu un caz de malpraxis.
Sigur că asigurarea de malpraxis este obligatorie, precum şi exercitarea actului medical
într-un mod profesionist.
Dar, de fapt, ceea ce protejează medicul este o organizare cât mai corectă şi legală a
activităţii mai ales când vorbim despre greşeli de etică medicală. Pentru că aceste greşeli sunt
legate în mod esenţial de modalitatea, de cadrul în care medicul îşi desfăşoară activitatea.
De aceea, dacă acest cadru şi dacă legătură medic- pacient sunt construite corect, se pot crea
relaţii mai sănătoase între medici şi pacienţii, astfel încât numărul de cazuri de malpraxis să fie
nesemnificativ. Dacă medicul a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru pacientul sau, atunci nu
se poate vorbi despre malpraxis”.

Exemple de cazuri în care pacienții pot cere daune morale si materiale pentru malpraxis
medical.

Anestezia
Unui pacient supus unei intervenții chirurgicale i se face anestezie cu un medicament
anume, deși bolnavul a avut anterior probleme din cauza acestuia. În rezultat, pacientul suferă
leziuni, are probleme de sănătate sau chiar moare din cauza efectului pe care îl are acest tip de
anestezie asupra organismului său.
Angiografia
Angiografia sau studiul radiografic al vaselor sanguine este efectuat incorect, iar în
rezultatul acestuia, este afectat creierul pacientului.
Fracturi ale oaselor
Un pacient are oasele fracturate. Doctorul monitorizează periodic starea acestuia însă îi
permite să meargă. Ulterior, bolnavul este din nou supus investigațiilor cu raze X care arată că de
fapt, acesta nu ar fi trebuit să meargă, iar dacă face acest efort fizic, starea de sănătate are de
suferit.
 Terapia arsurilor
Un pacient cu arsuri grave pe corp nu este tratat adecvat și are în continuare dureri, iar în
locul arsurilor, rămân semne inestetice.
Tratamentul întârziat
  Medicul nu depistează la timp boala pacientului său, iar din acest motiv, bolnavul nu este
internat la spital, chiar dacă ar avea nevoie. Boala evoluează însă medicii nu intervin. Pacientului
i se prescrie un tratament corespunzător prea târziu.
 Nașterile
O femeie însărcinată suferă complicații în timpul nașterii și are nevoie de cezariană, dar
medicul nu se grăbește să îi ofere această alternativă. În consecință, copilul se naște cu paralizie
cerebrală.
Dependența de medicamente
Un pacient urmează un tratament care într-un final, se dovedește a fi inutil. În urma
acestuia, persoana devine dependentă de analgezice și alte medicamente.
 Efectul medicamentelor

5
 Unui pacient i se administrează medicamentul greșit, iar acesta manifestă reacții adverse
care îi afectează sănătatea.  

Studiu de caz
Doamna R și-a dat consimțământul pentru anestezie înaintea unei intervenții chirurgicale
minore. În cadrul discuțiilor din acest proces nu s-a menționat însă nimic referitor la anestezia
caudală realizată ulterior, după ce pacienta fusese deja anesteziată. La finalul operației, pacienta
a menținut o tulburare vezicala minoră, dar nesemnificativă precum și tulburări senzoriale la
nivelul piciorului stâng care au dispărut în 3 zile. Ca urmare, a făcut o plângere susținând că nu a
fost informată despre acest efect secundar pentru care, avertizată fiind, nu și-ar fi dat 
consimțământul.
 
Părți implicate în rezolvarea cazului: medic, pacientă
Informații relevante pentru rezolvarea cazului: pacienta nu a fost informată cu privire la toate
etapele intervenției medicale
Aspecte etice: Trebuie să prezentăm pacientului toții pașii unei proceduri medicale? Care este
limita care trebuie stabilită astfel încât medicul să fie întotdeauna cel care coordonează toate
etapele necesare unui diagnostic și nu pacientul?

Discuție:
Atunci când un pacient își da un consimțământ, acesta din urmă este pentru un pachet
larg de proceduri ulterioare și nu s-ar justifică câte un acord pentru fiecare etapă din pachetul
mare. Pacientul își da acordul pentru anestezie, de aici ține de medic să aleagă varianta optimă,
în acord cu orientarea către pacient. Totuși, plângerea realizată de pacient este binevenită pentru
un sistem ce vrea să se perfecționeze. Cu ocazia acestei plângeri, se evaluează diferite acțiuni și
atitudini, se îmbunătățește sistemul. În cazul de mai sus, greșeala medicilor este una discretă,
nepalpabilă, nu poate fi subiectul unui proces de malpraxis. Eu nu percep o greșeală sau eroare
medicală, ci doar o neînțelegere între cele două părți implicate, atât timp cât procedura a fost
sigură pentru pacientă.

Bibliografie
1. Negotei Elena - https://www.academia.edu/31240189/MALPRAXISUL

6
2. https://revistacariere.ro/antreprenor/legal/cele-mai-des-intalnite-situatii-de-malpraxis-pentru-
medicii-din-romania/
3. https://diviziapentrumedici.ro/intrebare-ghid/ce-inseamna-malpraxis/