76. Uzucapiunea in reglementarea Codului civil de la 1864; Domenii de aplicare.

Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire
la un lucru, prin posedarea neintrerupta a acestui lucru in tot timpul fixat de lege.( 30, 20,
10 ani).
Referitor la bunuri, domeniul de aplicare al uzucapiunii cuprinde numai bunurile
imobile care se află în circuitul civil. Astfel, bunurile proprietate publică nu pot forma
obiect al
uzucapiunii, deoarece aceste bunuri sunt imprescriptibile achizitiv.
Efect al posesiei, uzucapiunea se întemeiază pe existenţa unei posesii utile, adică
neafectată de nici unul dintre viciile acesteia.
Codul civil roman de la 1864 reglementeaza doua forme ale uzucapiunii:
1. una generala, de drept comun pentru implinirea careia nu este necesara decat o posesie
obisnuita exercitata pe durata a 30 de ani;
2. una speciala, pentru care termenul este redus la 10 pana la 20 de ani, avand in vedere
calitatile cerute posesiei, respectiv de a fi fost exercitata cu buna - credinta, in temeiul
unui just titlu.

77. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 30 de

Ani
Denumită şi uzucapiunea lungă, uzucapiunea de 30 de ani prevede ca durată toate
acţiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să
fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua – credinţă.
Efectul uzucapiunii se va produce dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiţii:
– posesia să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani;
– posesia să fie utilă, adică neviciată.
Cele două condiţii sunt necesare şi suficiente pentru a uzucapa, nefiind nevoie de
existenţa vreunui titlu, indiferent dacă posesorul este de bună sau rea credinţă.

78. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 10

până la 20 de ani (notiunea, conditiile)
Cel ce câştigă cu bună – credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va
prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în raza
teritorială a tribunalului judeţean, unde se află nemişcătorul şi prin douăzeci de ani, dacă
locuieşte afară din acea rază teritorială.
Constituind o excepţie de la regula generală care este prescripţia de 30 de ani, justificarea
acestei forme de uzucapiune scurtă se regăseşte în intenţia de a privilegia, prin
reducerea termenului necesar prescripţiei achizitive, pe acei posesori care pot invoca în
favoarea lor, pe lângă condiţiile generale ale posesiei, şi un just titlu pe baza căruia au
intrat cu bună – credinţă în stăpânirea imobilului.
În ceea ce priveşte domeniul de aplicare, sub aspectul bunurilor care pot forma obiectul
său, uzucapiunea de 10 până la 20 de ani se aplică, în exclusivitate, la bunuri imobile
determinate.
Condiţii speciale de indeplinit:
1. posesia să se întemeieze pe just titlu;
2. posesia să fie de bună – credinţă;
3. posesia să se execute neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincţiile cuprinse în
lege.

79. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 10

până la 20 de ani (conditia justului titlu al posesiei)
Condiţia justului titlu se referă la posesorul care invocă uzucapiunea, nu şi la persoana
de la care acesta a dobândit bunul, fiind lipsit de relevanţă dacă acesta avea un titlu legal
sau a dispus fără nici un temei de un drept al altuia, cu excepţia cazului când uzucapantul
a cunoscut viciile titlului celui de la care a dobândit, situaţie în care este exclusă buna –
credinţă.
Justul titlu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. să nu emane de la adevăratul proprietar; în acest caz n-ar mai fi nevoie de uzucapiune,
deoarece actul juridic provenit de la proprietar este suficient prin el însuşi să transfere
dreptul de proprietate;
2. să aibă o existenţă reală: un titlu putativ, care există numai în imaginaţia posesorului
nu poate fi apt pentru uzucapiunea scurtă;
3. să cuprindă cu exactitate, în toată întinderea sa, bunul posedat şi care urmează să fie
uzucapat;
4. să aibă dată certă, deoarece altfel el este inopozabil terţilor, iar termenul de 10-20 de
ani începe să curgă de la data certă a justului titlu;
5. să existe şi să fie dovedit separat de buna credinţă; referitor la dovada justului titlu
precizăm că sunt aplicabile regulile generale de probă a actelor juridice, iar sarcina probei
incumbă uzucapantului, deoarece el este cel care invocă justul titlu în favoarea sa.

80. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Jonctiunea

posesiilor. Efectele uzucapiunii
Prin joncţiunea posesiilor se înţelege unirea posesiei uzucapantului cu intervalul de timp cât
posesia a fost exercitată de către autorul său, cu scopul de a dobândi dreptul de proprietate prin
prescripţie achizitivă.
Joncţiunea posesiilor este obligatorie, iar posesorul care înţelege s ă invoce în favoarea sa acest
beneficiu al legii are obligaţia să continue posesia autorului său, cu toate calit ăţile sau viciile
acesteia.
Pentru a opera joncţiunea posesiilor, se cer întrunite două condiţii cumulative:
1. se pot uni doar două sau mai multe posesii utile; ceea ce înseamn ă c ă nu se pot uni o deten ţie
precară cu o posesie utilă;
2. persoana care invocă joncţiunea posesiilor, posesorul actual, trebuie s ă fie un succesor în
drepturi al posesorului precedent.
Prin exercitarea unei posesii utile în termenul şi cu respectarea condi ţiilor enun ţate anterior,
posesorul devine titularul dreptului de proprietate asupra bunului posedat, cu efect retroactiv, în
sensul că uzucapantul este considerat proprietarul bunului nu din momentul când s-a împlinit
termenul de prescripţie achizitivă ori de la data pronunţării hot ărârii judec ătore şti prin care se
constată dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci din momentul când a intrat în
posesia bunului.
Uzucapiunea se poate invoca pe cale de acţiune, printr-o acţiune promovat ă de posesor prin care
acesta solicită instanţei de judecată să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de
proprietate asupra bunului posedat, sau pe cale de excep ţie, prin invocarea uzucapiunii de
către pârâtul posesor în acţiunea în revendicare formulat ă de adev ăratul proprietar.
81. Uzucapiunea in reglementarea Noului Cod civil. Uzucapiunea extratabulara
Dreptul de proprietate asupra unui imobil si dezmembramintele sale pot fi inscrise in
cartea funciara, in temeiul uzucapiunii, in folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani,
daca:
a) proprietarul inscris in cartea funciara a decedat ori, dupa caz, si-a incetat existenta;
b) a fost inscrisa in cartea funciara declaratia de renuntare la proprietate;
c) imobilul nu era inscris in nicio carte funciara.

82. Uzucapiunea in regementarea Noului Cod civil. Uzucapiunea tabulara

Drepturile celui care a fost inscris, fara cauza legitima, in cartea funciara, ca proprietar al
unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate cand cel inscris cu
buna-credinta a posedat imobilul timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de
inscriere, daca posesia sa a fost neviciata. Este suficient ca buna-credinta sa existe in
momentul inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie.

83. Uzucapiunea mobiliara

- uzucapiunea mobiliara, in conditiile art. 939 C.civ. din 2009, poate fi invocata numai in
cazul in care posesia a inceput dupa intrarea in vigoare a Codului civil din 2009.

84. Actiunea in revendicare. Noţiunea si caracterele juridice.

Acţiunea în revendicare este acţiunea reală petitorie prin care reclamantul solicită
instanţei de judecată să-i recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi
să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, petitorie şi imprescriptibilă.
1. acţiunea în revendicare este o acţiune reală. Acest caracter rezultă din faptul că ea
pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate, care este un drept real, prin însăşi
natura sa, opozabil erga omnes;
2. acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie prin care se apără dreptul de
proprietate, deosebindu-se de acţiunile posesorii prin care se apără posesia;
3. acţiunea în revendicare este imprescriptibilă sub aspect extinctiv, ceea ce înseamnă că
oricât timp nu ar fi exercitată, nu se stinge decât odată cu stingerea dreptului de
proprietate pe care îl însoţeşte şi îl apără. Acest caracter juridic al acţiunii în revendicare
decurge din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate.

85. Acţiunea în revendicare. Condiţiile de exercitare

Condiţiile de exercitare a acţiunii în revendicare privesc titularul acţiunii şi bunurile ce
pot forma obiectul acesteia.
Titularul acţiunii în revendicare nu poate fi decât proprietarul exclusiv al bunului. Ca
element de noutate, spre deosebire de principiul unanimităţii consacrat de vechea
reglementare, în cazul coproprietăţii (proprietăţii pe cote-părţi), în orice acţiune privitoare
la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, fiecare coproprietar poate sta
singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală.
Referitor la obiectul material al acţiunii în revendicare, acesta este constituit numai din
bunuri imobile sau mobile individual determinate, aflate în posesie nelegitimă a pârâtului.
Aceasta înseamnă că titularul acţiunii trebuie să dovedească nu numai dreptul de
proprietate, ci şi identitatea bunului revendicat.
Totodată, acţiunea în revendicare nu poate avea ca obiect bunuri incorporale, cu excepţia
titlurilor de purtător.

86. Acţiunea în revendicare imobiliară. Proba dreptului de proprietate

Reclamantul este acela care trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de
proprietate asupra bunului revendicat.
Pârâtul posesor are o situaţie pasivă, deoarece în favoarea lui operează o prezumţie
relativă de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
Prin titlu în materia revendicării imobiliare se înţelege actul juridic, jurisdicţional sau
administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate care dă naştere
unei prezumţii relative de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Această prezumţie este relativă, în sensul că ea conferă deţinătorului titlului
recunoaşterea dreptului său până la proba contrarie făcută de partea adversă, respectiv
pârâtul din proces.
Reclamantul trebuie să facă dovada că titlul pe care-l deţine emană de la adevăratul
proprietar, care la rândul său a dobândit de la un adevărat proprietar, şi aşa mai departe,
pe scara tuturor autorilor anteriori.

87. Acţiunea în revendicare mobiliară. Prezumţia de proprietate

Această regulă a fost definită în literatura de specialitate în sensul că posesia de bună
credinţă în materia bunurilor mobile valorează titlu de proprietate.
Astfel, spre deosebire de revendicarea imobiliară în care posesia instituie doar o
prezumţie relativă de proprietate, care poate fi răsturnată prin proba contrarie,
revendicarea bunurilor mobile, în majoritatea cazurilor devine imposibilă datorită
prezumţiei absolute de proprietate pe care o conferă posesia bunurilor mobile.

88. Efectele acţiunii în revendicare

Dacă acţiunea în revendicare a fost admisă, atunci instanţa de judecată recunoaşte dreptul
de proprietate reclamantului şi pe cale de consecinţă se produc următoarele efecte:
1. restituirea lucrului revendicat. Lucrul reintră în patrimoniul proprietarului liber de
orice sarcini/ În principiu, restituirea bunului se face în natură, iar atunci când acest lucru
nu mai este posibil ( bunul a pierit în mod fortuit sau din culpa posesorului) restituirea se
face prin echivalent, urmând a fi avută în vedere valoarea bunului.
2. restituirea fructelor. Posesorul de bună credinţă, adică cel care nu a cunoscut viciul
titlului său, va putea să reţină fructele percepute până la data introducerii acţiunii în
revendicare de către adevăratul proprietar. Posesorul de rea credinţă va fi obligat să
restituie toate fructele lucrului percepute sau nepercepute, ori valoarea acestora dacă le-a
consumat sau a neglijat să le perceapă.
3.restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de posesorul pârât cu lucrul pe
care trebuie să-l restituie.
Cheltuielile necesare sunt acea categorie de cheltuieli care constau în sumele de bani ori
munca depusă pentru conservarea bunului.
Cheltuielile utile sau ameliorările reprezintă suma de bani sau munca depusă pentru
sporirea valorii lucrului.
Cheltuielile voluptuarii sau de simplă plăcere, au caracter de lux sau de înfrumuseţare a
bunului, pe care posesorul le-a făcut pentru plăcerea lui personală şi care nu sporesc
valoarea lucrului. Aceste cheltuieli nu sunt datorate de proprietar.

89. Acţiunea în grăniţuire

Grăniţuirea este acţiunea reală prin care reclamantul solicită instanţei să determine, în
contradictoriu cu pârâtul, prin semen exterioare, întinderea proprietăţilor părţilor.
Acţiunea în grăniţuire poate fi exercitată atât în situaţia în care nu există semne vizibile
ale liniei de hotar, care trebuie să separe proprietăţile limitrofe, cât şi în situaţia în care,
deşi există între proprietăţile învecinate semne exterioare de delimitare, totuşi acestea
sunt controversate sau există îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre
proprietăţi, stabilit prin voinţa părţilor sau pe cale judiciară.
Acţiunea în grăniţuire prezintă următoarele caractere juridice:
1. acţiune reală, deoarece se întemeiază pe dreptul de proprietate sau un alt drept real;
2. acţiune petitorie, deoarece are ca scop delimitarea proprietăţii limitrofe;
3. acţiune imobiliară, pentru că prin acţiunea în grăniţuire se apără drepturi reale
imobiliare;
4. imprescriptibilă, caracter care decurge din faptul că este o acţiune reală imobiliară;
5. declarativă de drepturi, întrucât tinde la reconstituirea limitelor reale între
proprietăţile învecinate.

90. Acţiunea negatorie

Acţiunea negatorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de
judecată să stabilească că pârâtul nu are un anumit drept real, dezmembrământ al
dreptului de proprietate (uz, uzufruct, abitaţie, servitute sau superficie) asupra bunului
aflat în proprietatea sa şi, ca atare, să fie obligat să înceteze exercitarea sa nelegitimă.
Din definiţia prezentată rezultă că acţiunea negatorie prezintă următoarele caractere
juridice:
1. este o acţiune reală;
2. este o acţiune petitorie;
3. este o acţiune imprescriptibilă extinctiv, dar pârâtul poate invoca în apărarea sa
dobândirea dezmembrământului (dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz,
dreptul de abitaţie sau dreptul de servitute) prin uzucapiune.

91. Acţiunea confesorie

Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de
judecată să stabilească, prin hotărârea ce va pronunţa, că el este titularul unui drept real,
dezmembrământ al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie),
asupra bunului altuia, şi să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană,
să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată.
Obiectul acţiunii confesorii îl constituie obligarea pârâtului la recunoaşterea existenţei
unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilului proprietatea
altei persoane, precum şi obligarea pârâtului la respectarea acestui drept.
Acţiunea confesorie este o acţiune reală, petitorie, deoarece în cadrul litigiului se
analizează existenţa sau inexistenţa dreptului real al reclamantului şi ea poate fi exercitată
în termen de 30 de ani.

92. Fiducia: Noţiunea, izvoarele si părţile contractului de fiducie.

Instituţie nou introdusă prin Codul Civil (articolele 773-791);
Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă
drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu
de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le
exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
Fiducia este stabilită expres prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică.
- la încetarea contractului, masa patrimonială se transferă la beneficiar sau, în lipsa
acestuia, la constituitor.
Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate
indirectă în folosul beneficiarului.
Părţile contractului de fiducie:
1. constituitor – poate fi orice persoană fizică sau juridică;
2. fiduciar – numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a
investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de
reasigurare, notarii publici, avocaţii.
3. beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terţă persoană.

93. Obligaţiile fiduciarului

Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei
patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în
patrimoniul său.

94. Administrarea bunurilor altuia: Noţiunea si formele de administrare

Noul Cod Civil introduce, pentru prima dată în dreptul românesc, şi reglementări
referitoare la administrarea bunurilor altei persoane, prin transpunerea prevederilor
cuprinse în Codul Civil din Quebec. Astfel, în lipsa unor prevederi legale exprese sau a
voinţei părţilor, instanţele judecătoreşti vor avea dreptul să analizeze condiţiile în care are
loc administrarea şi să determine regimul juridic aplicabil acesteia. Instanţele
judecătoreşti vor fi şi cele care vor determina remuneraţia la care administratorul este
îndreptăţit, în lipsa unei manifestări de voinţă în acest sens din partea beneficiarului,
întinderea obligaţiei de despăgubire şi de reparare a daunelor produse de către
administrator, precum şi oportunitatea înlocuirii administratorului.
Codul Civil reglementează două modalităţi de administrare a bunurilor altuia:
1. administrarea simplă, când administratorul trebuie să acţioneze în vederea
conservării bunurilor şi astfel încât acestea să fie folosite pentru destinaţia lor obişnuită,
2. administrarea deplină, când administratorul, pe lângă conservarea bunurilor ce îi sunt
încredinţate, are şi obligaţia de a le exploata într-un mod profitabil beneficiarului, astfel
încât să asigure sporirea patrimoniului acestuia.

95. Sistemele de publicitate imobiliară

Sistemele de publicitate imobiliară care funcţionează la noi în ţară sunt:
1. Sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni si inscriptiuni, denumit şi
sistemul publicităţii personale, ce funcţionează în Vechiul Regat, întrucât evidenţa
transmisiunilor imobiliare se ţine pe numele proprietarilor, iar nu pe imobile;
2. Sistemul cărţilor funciare, denumit şi sistemul publicităţii reale, ce este aplicat în
Transilvania, Banat şi Bucovina;
3. Cărţile de publicitate imobiliară, conform Legii nr. 242/1947 pentru transformarea
cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate imobiliară, pentru unele localităţi din
fostul judeţ Ilfov unde s-au executat lucrări complete de cadastru funciar;
4. Cărţi de evidenţă funciară în unele localităţi din Transilvania în care cărţile funciare au
fost distruse, sustrase ori pierdute din cauza evenimentelor istorice;
5. Cărţile funciare centrale pentru căile ferate şi canaluri.

96. Publicitatea imobiliară: Sistemul Registrelor de transcripţiuni si inscripţiuni

Acest sistem este un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare întrucât
registrele se ţin pe numele proprietarilor şi nu pe imobile. Aşadar, dacă se doreşte aflarea
situaţiei juridice a unui imobil de către o persoană interesată, aceasta se va putea stabili
numai dacă se vor afla proprietarii succesivi ai imobilului respectiv. Prin verificarea
numelor persoanelor în succesiunea lor se va putea afla ce drepturi s-au constituit,
transmis, sau stins, cu privire la acel imobil.
În ceea ce priveste felurile înregistrarii în sistemul de publicitate prin transcriptiuni si
inscriptiuni, acestea sunt transcrierea si înscrierea.
Registrul de transcriptiuni este acel registru în care se transcriu, adica se copiaza actele
juridice prin care se constituie si se transmit drepturi reale imobiliare: vânzare –
cumparare, donatie etc.
Registrul de inscriptiuni este acel registru în care se trec mentiuni cu privire la privilegii
si ipoteci.

97. Sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Legea nr.7/1996

Prin Legea nr. 7/1996 s-au pus bazele unui sistem real si unic de publicitate imobiliară
pentru întreaga ţară, menit să înlocuiască cele trei sisteme de publicitate imobiliară
aplicabile în dreptul român actual.
Tinând seama de faptul că realizarea unui cadastru naţional este o problemă de viitor,
lucrările cadastrale neputând fi definitivate în acelasi timp în fiecare localitate sau judeţ,
Legea nr. 7/1996 prevede în mod corespunzător, o extindere treptată si progresivă a
noului sistem de publicitate bazat pe cărţile funciare; legea dispune întocmirea imediată a
cărţilor funciare pentru întreaga ţară, cu precizarea că este vorba de cărţi funciare care
cuprind înscrieri cu caracter nedefinitiv, până la punerea în aplicarea a cadastrului în
fiecare unitate administrativ - teritorială, comună, oras sau municipiu.Legea nr. 7/1996
este structurată în trei titluri:
Titlul I – Regimul general al cadastrului si publicităţii imobiliare;
Titlul II – Publicitatea imobiliară;
Titlul III – Dispoziţii tranzitorii, sancţiuni si dispoziţii finale.

98. Cartea funciară în reglementarea Noului Cod civil

Cele mai importante noutati aduse de noul Cod Civil sunt:
• Conferirea de efect constitutiv de drepturi inscrierii in Cartea Funciara.
Aceasta modificare nu este de aplicabilitate imediata, va fi aplicat numai dupa finalizarea
lucrarilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la
cerere sau din oficiu, a cartilor funciare pentru imobilele respective, in conformitate cu
dispozitiile Legii nr.7/1996.
Exista insa doua conditii ca efectul constitutiv al inscrierii de Carte Funciara sa opereze:
- Lucrarile de cadastru la nivel de unitate administrativ-teritoriala sa fie finalizate;
- Pentru imobilele respective sa fi fost deschise la cerere sau din oficiu Carti Funciare
conform Legii nr. 7/1996.
Codul civil nu prevede, insa, un termen de finalizare in privinta indeplinirii lucrarilor de
cadastru la nivelul unei unitati administrativ-teritoriale, fapt care amana cu mult in viitor
aplicabilitatea dispozitiilor si, respectiv, indeplinirea efectului constitutiv de drepturi prin
inscrierea de Carte Funciara.
• Efectul achizitiv al inscrierii de Carte Funciara.
Publicitatea nu valideaza dreptul, actual sau faptul supus ori admis la publicitate, insa
poate produce efecte achizitive in favoarea tertilor dobanditori de buna-credinta, in
cazurile expres prevazute de lege (art. 20, alin. 3 Cod Civil).Totodata, oricine a dobandit
cu buna-credinta vreun drept real inscris in Cartea Funciara in temeiul unui act juridic cu
titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului inscris in folosul sau, chiar daca la cererea
adevaratului titular, dreptul autorului sau este radiat din Cartea Funciara (art. 901, alin.1
Cod Civil). Buna-credinta a celui inscris in Cartea Funciara trebuie sa existe in momentul
inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie. Cand cel inscris in
Cartea Funciara cu buna-credinta ca titular al unui drept real asupra unui imobil exercita
o posesie neviciata asupra imobilului timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de
inscriere in Cartea Funciara, drepturile sale nu vor mai putea fi contestate, chiar si in
cazul in care drepturile sale au fost inscrise fara cauza legitima.

99. Înscrierile în cartea funciară

Potrivit art. 28 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005,
înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri:
a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale;
b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare;
c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice
referitoare la starea si capacitatea persoanelor, acţiunilor si căilor de atac în justiţie,
precum si a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

100. Acţiunile de carte funciară

Acţiunile de carte funciară sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect înscrierile în
cartea funciară. Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, reglementează, cu
privirela înscrierile de carte funciară, două acţiuni în justiţie:
1. acţiunea în prestaţie tabulară; subiect analizat anterior
2. acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară.
Acţiunea în rectificare este acea acţiune prin care orice persoană interesată poate solicita
în cazuri prevăzute de lege radierea sau îndreptarea înscrierilor de carte funciară în scopul
restabilirii concordanţei dintre starea tabulară şi situaţia juridică reală a imobilului
cuprins în cartea funciară.