PEDAGOGIE II

Lector univ. dr. Nicoleta DUȚĂ

Departamentul de Formare a Profesorilor
Sunt enunţuri cu caracter finalist
prin
care

se intenţionează provocarea unei schimbări în

personalitatea elevului,
ca
urmare

a implicării sale în activitatea de predare şi învăţare.

 Obiectivele educaţionale
CLASIFICAREA OBIECTIVELOR:
 După :
valabile pe toată perioada
şcolarizării;

(specifice/
intermediare), valabile pentru unele forme,
discipline de învăţământ;

(propuse de profesor la
nivelul activităţii de instruire), valabile pentru o
activitate didactică.
 Obiectivele educaţionale

 Din se pot distinge:

– capacităţi şi atitudini specifice
unei , realizabile

Exemplu: „dezvoltarea capacităţii de explorare/

investigare şi rezolvare de probleme”
– specifică rezultatele
aşteptate ale învăţării şi
urmăresc progresul în achiziţia de capacităţi şi
cunoştinţe
 Obiectivele educaţionale

Exemplu: „la sfârsitul clasei a-III-a elevul va fi capabil să

efectueze operaţii de adunare şi scădere cu numere mai mici
decât 10 000.”
 După distingem:
- se referă la asimilarea de
cunoştinţe, la formarea de capacităţi intelectuale;
- vizează formarea convingerilor,
sentimentelor, atitudinilor;
- se referă la operaţii
manuale, la formarea de conduite motrice, practice.
 6.EVALUARE

5.SINTEZĂ
4.ANALIZĂ
3.APLICARE
2.ÎNȚELEGERE
1.CUNOAȘTERE
 – însuşirea, asimilarea,
memorarea pe de rost, cuvânt cu cuvânt, a unor
informaţii
Reproducerea definiţiei unui termen/a unei
clasificări/ a unei teorii.
→Reamintirea unei liste de cuvinte, a unui an istoric, a
denumirii unei lucrări, a unui număr, a unui simbol
etc.
→Recitarea unei poezii.
 -reformularea unei idei
cu propriile cuvinte; extrapolarea unei
informaţii. Reformularea unei definiţii în
cuvinte proprii. Parafrazarea unei reguli
de calcul/a unui grafic.
– Folosirea informaţiei
într-o nouă situaţie
 Aplicarea unor formule matematice în rezolvarea unei
probleme
 Aplicarea teoriilor psihologice ale învăţării în practica
educativă
 –divizarea unei informaţii în părţile ei
componente.
Stabilirea ideilor principale dintr-un text. Descoperirea cauzelor
unui fenomen/ a premiselor care stau la baza unui eseu filozofic.
Identificarea erorilor din interiorul unei argumentări.

–conceperea a ceva nou prin integrarea mai

multor informaţii
Redactarea unui comentariu literar. Conceperea unei pledoarii
în apărarea unui punct particular de vedere exprimat într-o
dezbatere. Formularea unei teorii. Conceperea unui plan
personal de acţiune
 -formularea unei judecăţi de valoare
 Critica unei teorii/ a unui text literar/ a unei creaţii
tehnice etc.
 Examinarea validităţii interne și externe a unui
experiment.
Verbe de actiune

a defini

a sublinia a recunoaşte

1. CUNOAȘTERE

a reproduce a
identifica

a numi a enumera
Verbe de actiune
a tranforma
a reformula a ilustra

a rescrie a interpreta

2. COMPREHENSIUNE

a parafraza a explica

a generaliza a extinde

a determina a extrapola
Verbe de actiune

a utiliza
a folosi a alege

a prezenta a restructura

3. APLICARE

a modifica a schimba

a manipula a demonstra
a descoperi
Verbe de actiune

a analiza

a distinge a compara

a separa 4. ANALIZĂ a deduce

a alege a detecta

a diferentia
Verbe de actiune
A relata
A organiza A produce

A imagina A proiecta

5. SINTEZĂ

A compune A planifica

A combina A propune
A sintetiza
Verbe de actiune
A judeca
A motiva A argumenta

A justifica A valida

6. EVALUARE

A aprecia A decide

A standardiza A evalua
A contrasta

A se vedea fisierul Criteriile operationalizarii

 pentru domeniul psihomotor
utilizează ca principiu ierarhic de ordonare

(nemijlocit practică).

Această taxonomie comportă 7 niveluri:

– este mai mult un act preparator pentru o
deprindere motorie; se bazează pe stimularea şi
descifrarea senzorială şi stimularea însuşirii ei;

b) – oferă starea de pregătire pentru a putea

efectua un act motor;
c) – are în vedere comportamentele
din care se constituie o deprindere;
d) –exprimă deprinderea psihomotrică
finalizată;
e) – indică o structură psihomotorie
complexă manifestată cu uşurinţă şi eficacitate;
f) – modificarea voluntară a mişcărilor;
g) – crearea unor noi sisteme de mişcări.

susţin dezvoltarea abilităţilor

intelectuale (investigaţie, calcul, aplicare, studiu
independent), a competenţelor de comunicare, a
capacităţii de decizie şi responsabilitate.
-se realizează cu ajutorul unor algoritmi
cunoscuţi sub denumirea de .

-un obiectiv didactic trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:
-

(asimilarea de noi cunoştinţe, formarea unor

deprinderi intelectuale sau motorii, formarea
unei aptitudini).
-

-
(nivelul de performanţă acceptabil) pentru a putea
considera că învăţarea a fost eficace, a reuşit.

Acest nivel minim de acceptare a rezultatului se

stabileşte în funcţie de importanţa, complexitatea,
dificultatea şi gradul de noutate al obiectivului, dar
nu poate fi mai mic de 40% din performanţa
maximă .
Cea mai simplă dintre procedurile de
operaţionalizare a obiectivelor didactice este
, care cuprinde 3 paşi :

care se
aşteaptă de la elevi (prin verbe de acţiune ).

în care elevii
demonstrează că au dobândit performanţa
aşteptată.
 sunt acele obiective care
, cât mai corect cu putinţă, şi
de
instruire. E vorba de a şti ceva ce nu ştia înainte de
instruire şi de a putea să facă, de asemenea ceva ce nu
putea să facă înainte de instruire.

Obiectivele operaţionale
observabilă şi măsurabilă şi

(de regulă, o ).
Obiectivele operaţionale stabilesc, în termeni
observabili şi măsurabili, modificările cognitive,
afective şi acţionale pe care trebuie să le înregistreze
elevii în urma situaţiilor de învăţare create de
profesori, modificări ce trebuie probate de elevi.

La formularea lor se folosesc verbe de acţiune, cum

sunt:
În practică se fac, adesea, următoarele confuzii:

1. (scopul meu
este tema...); în realitate,
trebuie să precizeze nu ce va trata o anumită
temă, ci care este acesteia
(ce va şti şi ce va fi în măsura să
facă cu cunoştinţele dobândite).
 (rezultate
concrete)
instituţiei sau
(dezvoltarea gândirii, a personalităţii, a
creativităţii, formarea de specialişti
competenţi, care nu se pot forma într-o
singură activitate)

(ce trebuie să
ştie şi ce să facă elevul)
(ce face profesorul în timpul
activităţii; de exemplu obiectivele mele sunt
“să vorbesc despre..., sa verific, sa-i mobilizez pe
elevi pentru…”).
 Operaționalizarea obiectivelor

REȚINEȚI !!
 este necesară cunoaşterea modului în care se poate
ajunge la obiective ce exprimă comportamente
observabile şi măsurabile.

 trebuie să descrie ceea ce ne aşteptăm să apară (să se

formeze) la elevi ca rezultat al procesului instructiv-
educativ, definirea lor operaţională trebuie să cuprindă:

 a) denumirea comportamentului observabil,

 b) descrierea condiţiilor în care trebuie să se manifeste
comportamentul respectiv,
 c) specificarea criteriilor performanţei acceptabile.
Operaționalizarea obiectivelor
1) Cucoş, Constantin, , Iaşi, Polirom, 2002;
2) Dragu, Anca & Cristea, Sorin,
, Ovidius University Press, Constanţa, 2003;
3) Ilie, Marian,
, Mirton,
2005;
4) Jinga, Ioan & Elena Istrate, ,
Bucureşti, All, 2006.