Sunteți pe pagina 1din 1

Gutuiul (Cydonia oblonga), unicul membru din genul Cydonia, este un arbore de

mărime medie, originar din regiunea Caucazului, în sud-vestul cald al Asiei. Este
un arbore fructifer înrudit cu mărul și părul. Este cunoscut din antichitate,
fructele sale fiind folosite în gastronomie sau în medicina populară, alături de
semințe și frunze.

Cuprins
1
Descriere
2
Utilizare culinară și medicinală
3
Istoric
4
Specii înrudite
5
Cultura gutuiului
6
Vezi și
7
Galerie de imagini
8
Bibliografie
9
Referințe și note
10
Legături externe
Descriere[modificare | modificare sursă]
În stare naturală, gutuiul atinge înălțimi medii de 3-4,5 m (cu extreme între 1,5–6
m) și are un aspect robust și rustic de tufă cu mai multe tulpini, ce pornesc de la
baza coletului. Coaja tulpinilor este sensibilă și poate fi afectată chiar și de
lovituri superficiale. Rădăcinile nu se dezvoltă mult în adâncime, fiind dispuse în
stratul superficial al solului.
Coroana este deasă și are formă neregulată. Frunzele sunt simple, cu marginea
netedă, lat-ovalate, cu o lungime de 6–11 cm și suprafață tomentoasă (acoperită de
peri moi, catifelați, de culoare albă). Mugurii sunt de asemenea tomentoși.
Înflorirea se produce târziu, după apariția frunzelor, în perioada aprilie-mai,
florile nefiind astfel expuse înghețurilor timpurii de primăvară. Sunt flori mari,
solitare, albe sau roz, cu cinci petale.
Fructul său, numit gutuie, este o bacă falsă, acoperită de un puf cafeniu. Gutuile
coapte au culoare galbenă. Ating dimensiuni de 7–12 cm lungime și 6–9 cm lățime.
Sunt tari și aromatice, cu pulpa astringentă. Își mențin consistența fermă, aroma
și aciditatea, chiar și după fierbere. Au un conținut ridicat de pectine, care le
conferă un grad mare de gelificare. Se păstrează bine timp îndelungat.

S-ar putea să vă placă și