Ce trebuie să știi despre miopia la copii?

Zilele trecute am auzit o remarcă care, pe mine ca părinte, m-a pus pe gânduri. Cineva spunea că dacă
în clasa întâi vezi unu-doi copii cu ochelari, atunci într-a 12-a, cifra e de unul sau doi, fără ochelari.
Oare aşa să fie? Ce este miopia? De ce apare? Poate fi ea prevenită? Am ţinut să aflăm opinia unui
specialist în domeniu - Corina Magdei, medic oftalmolog pentru copii, doctor universitar.  
 
Ce este miopia?
Miopia se caracterizează prin imposibilitatea de a vedea clar obiectele aflate la distanţă.
Miopii au globul ocular puţin mai lung, decât de obicei, sau corneea - prea curbată.
Razele de lumină care formează imaginile, se concentrează în faţa globului ocular, în loc
să se focuseze pe retină, adică pe cea mai sensibilă la lumină parte a ochiului. Când
acest lucru se întâmplă, obiectele de la distanţă par înceţoşate sau neclare. 
Conform statisticii medicale, în jur de 300 mii de copii sunt diagnosticaţi anual cu
miopie în ţara noastră. Totuşi, această cifră este una estimativă, pentru că mulţi copii
(de ruşine), aşa şi nu se adresează la medic. Din păcate, miopia a întinerit. Dacă acum
zece ani, la oftalmolog se adresau în mare parte copiii primelor clase gimnaziale (11 –
12 ani), astăzi, mulţi dintre posesorii ochelarilor cu minus dioptrii abia dacă au împlinit
vârsta de nouă ani.
Există trei tipuri de miopie: miopie de grad slab - până la 3 dioptrii; miopie de grad
mediu - de la 3 la 6 dioptrii; miopie de grad înalt - mai mult de 6 dioptrii. Numărul
dioptriilor poate avansa gradual sau rapid, adeseori înrăutăţindu-se în copilărie şi
adolescenţă, din cauza creşterii rapide a organismului. Globul ocular se întinde şi devine
prea lung, ceea ce poate provoca găuri sau rupturi în retină, sau chiar dezlipirea
acesteia.
 
De ce apare miopia la copii?
Există mai multe cauze, care duc la apariţia miopiei. Totuşi, cele mai concludente,
conform medicului oftalmolog Corina Magdei, sunt următoarele: efortul vizual exagerat
al copilului aflat la o distanţă mică de obiect, fără odihnă pentru ochi. Dacă muşchiul
ochiului nu se relaxează suficient la un anumit interval de timp, ochiul rămâne într-o
stare contractată, ceea ce înseamnă că copilul va avea dificultăţi în a desluşi lucrurile la
distanţă. Este vorba în special de împătimiţii de gadgeturi – telefoane, tablete,
computere etc., care le obosesc ochii. În cazul şcolarilor, mai putem adăuga şi unele
cărţi sau manuale ce nu corespund standartelor – cele care au un caracter mărunt al
textului şi pagini de calitate inferioară. Ca efecte secundare, putem adăuga iluminarea
insuficientă a încăperii, dar şi tendinţa copiilor de a petrece puţin timp afară. 
Există şi o predispunere ereditară. Copiii moştenesc predispoziţia de a dezvolta miopie,
de la părinţii sau chiar buneii lor. „De vină” sunt particularităţile construcţiei globului
ocular, care se transmit ereditar. În cifre, genetica arată aşa: dacă tatăl are miopie,
riscul ca şi copilul să facă miopie este de 15%, dacă mama are miopie – 30 %, iar în
cazul în care ambii părinţi sunt purtători de ochelari, cifra se ridică la 50 la sută.
Apropo, miopia progresivă este predominant genetică.
 
Când un părinte trebuie să bată alarma
De obicei, miopia apare în copilărie, dar începe să „deranjeze” în anii de şcoală. Copiii
văd mai rău obiectele aflate la depărtare, disting cu greu cele scrise pe tablă, mijind în
permanenţă ochii. Acasă, se aşează mai aproape de televizor, ţin tableta sau cartea la o
distanţă mică de ochi etc.
Părinţii şi învăţătorii sunt cei care ar trebui să fie atenţi la toate aceste „simptome”,
pentru că de frică să nu fie privaţi de gadgeturile preferate, copiii ascund faptul că au
probleme cu vederea. Adresarea la medic este obligatorie. În caz contrar, miopia poate
progresa foarte mult, mai ales în cazul unui organism aflat în creştere.
 
Miopia nu poate fi tratată
Deşi, mulţi încearcă să ne convingă că miopia poate fi tratată, din păcate nu este aşa,
susţine medicul. Odată apărută, miopia e pe toată viaţa. La fel, ea nu poate fi prevenită
în cazul copiilor cu „antecedente” genetice. În schimb, pentru ameliorarea vederii, copiii
miopi sunt nevoiţi să poarte lentile de contact sau ochelari cu dioptrii negative. Acestea
nu opresc dezvoltarea miopiei, ci îndreaptă refracţia luminii. De multe ori, apare
necesitatea de a schimba frecvent sticlele şi lentilele în legătură cu înrăutăţirea văzului,
ceea ce înseamnă că miopia progresează. Aceasta are loc din cauza întinderii
permanent crescânde a globului ocular.
Este posibilă şi corectarea miopiei prin intervenţie chirurgicală, care schimbă definitiv
forma corneei, putând scădea sau chiar elimina definitiv dependenţa de ochelari/lentile
de contact. Dar această operaţie se face doar atunci când organismul a ajuns la
maturitate.
 
Sfaturi pentru părinţi
Până în prezent nu s-a descoperit vreo modalitate de prevenire sută la sută a miopiei.
De aceea, este foarte important ca părinţii să îşi ducă copii la consultaţii odată la doi
ani, iar în cazul familiilor unde există persoane ce suferă de miopie, chiar mai frecvent.
De asemenea, să monitorizeze starea de sănătate per ansamblu (diabetul poate afecta
vederea). Să le ofere o alimentaţie sănătoasă, cu vitamina A, beta-caroten şi legume cu
frunze verzi. Să îi încurajeze să petreacă cât mai mult timp în aer liber, sau chiar să
practice un sport. Să le protejeze ochii de soare, procurându-le ochelarilor de soare cu
filtru UVA şi UVB. Şi desigur, să nu întârzie să îşi ducă copilul la medic de îndată ce a
văzut vreun simptom.
Cele mai evidente semne la un copil de 18 luni că ar putea
avea autism

Nu trebuie să pierzi din vedere niciun detaliu, deoarece acestea te vor ajuta să identifici dacă copilul are
autism și dacă este necesar să soliciți asistența profesională cât mai curând posibil.
Comunicarea verbală
La 18 luni, copilul ar trebui să aibă capacitatea de a spune cuvinte și fraze simple. Dacă
nu poate repeta sunete sau cuvinte, sau nu poate comunica cuvinte simple precum
„mama”, „dat” sau „la revedere”, ai motive să-ți faci griji. O întârziere a comunicării
verbale este unul dintre cele mai frecvente simptome în rândul micuților cu autism.
Un alt indicator e că cel mic își pierde capacitatea de a vorbi. Dacă a încercat odată să
vorbească și apoi se oprește brusc, va trebui să discuți cu medicul. Oricum, la 18 luni
mulți copii nu vorbesc deoarece nu vor să facă acest lucru, iar dacă vezi că are o
dezvoltare normală în alte domenii, nu-ți face griji prea mult.
Comunicarea nonverbală
Copiii la 18 luni folosesc cât mai multe metode de comunicare nonverbală pentru a-și
exprima nevoile, ața cum fac cuvintele rostite. Dacă descoperi că el nu poate indica ce
dorește sau că are nevoie de ceva, sau nu răpunde când e întrebat ce vrea, autismul
poate fi cauza.
Unul dintre principalele simptome ale autismului este lipsa răspunsului. La 18 luni,
copilul ar trebui să-și recunoască numele când este strigat. De asemenea, trebuie să
facă contact vizual cu tine atunci când vorbești cu el și să participe la jocuri simple.
Rutinele
Copiilor cu autism la place rutina fixă: mese la aceeași oră în fiecare zi, baia și ora de
mers la culcare să fie aceeași în fiecare seară. Când această rutină nu este urmată
strict, este posibil să observi că cel mic este extrem de agitat și scapă de sub control.
Socializare
Micuțul care suferă de autism va avea dificultăți în a-și face prieteni. Și nu pentru că nu
vrea. El nu înțelege emoția și comunicarea. S-ar putea să-ți dai seama că el se joacă cu
aceeași jucărie, pentru care face o obsesie. La 18 luni, copiii încep să exploreze și să se
joace cu mai multe obiecte. Dacă vezi că cel mic nu face aceste lucruri, este un semnal
de avertizare care nu trebuie ignorat.
Stereotipuri
Copiii cu autism au tendința de a efectua mișcări repetitive sau de a repeta anumite
sunete în mod repetat. Legănatul dintr-o parte în alta pentru perioade lungi de timp și
baterea din palme sunt semne definitive ale autismului la 18 luni.
 
Sursa:  copilul.ro; gazeta.ru
În urma articolului din 2019-05-27 „Semnele tulburării de mers la copii” citit pe
pagina revistei „Odoraș”putem însuși care sunt simptomele tulburărilor de mers la
copii, diagnosticul și tratamentul acestora, întrucât foarte mulți părinți au întrebări
la acest subiect, dacă se dezvoltă sau nu corect piciul lor.
  Mersul devine asemănător cu cel al maturilor abia la vârsta de 3 ani, dar e foarte
important să cunoaștem despre tulburările de mers.
   În cazul în care copilul șchiopătează aceasta poate fi din cauza unei dureri
localizată la nivelul membrului inferior, care la rândul ei este determinată de cauze
minore. Iar dacă șchiopătatul este o problemă mai veche și nedureroasă se poate
constata deja o problmă. 
  Se recomandă să fim atenți la mersul pe vârfuri pentru că la unii copii acesta
dispare aproape de vârsta de 2 ani, iar la alții se menține o periodă mai îndelungată,
pentru a scăpa de griji se recomandă o vizită la specialist. 
   Tulburările de mers pot fi diagnosticate printr-un examen clinic complet  ce
include evaluare neurologică, evaluarea sistemului osteoarticular și observarea
copilului în timp ce merge/aleargă. 
   Tratamentul poate fi stabilit în funcție de tipul tulburării.
Semnele tulburării de mers la copii
De cum copilul începe a face primii pași, părinții își pun întrebări dacă micuțul se dezvoltă corect la
acest capitol. Se știe că micuții își dezvoltă mersul ca la maturi abia spre vârsta de 3 ani. Dar există
diverse tulburări de mers despre care e mai bine să cunoașteți.
Mersul șchiopătat 
Cea mai frecventă cauza a mersului șchiopătat o reprezintă durerea, localizată oriunde
la nivelul membrului inferior. Durerea poate fi determinată de cauze minore. Însă atunci
când mersul șchiopătat este o problemă veche, nedureroasă, se va lua în considerare o
problemă de dezvoltare neuromotorie.
Mersul pe vârfuri
Atunci când începe să facă primii pași, copilul poate să meargă pe vârfuri. Această
atitudine dispare spre vârsta de 2 ani. Totuși, există copii la care mersul pe vârfuri se
păstrează și după această vârstă, situație în care probabil ne confruntăm cu o afecțiune
neurologică ce determină spasticitatea membrelor inferioare (paralizie cerebrala de
diverse cauze).
Diagnosticul tulburărilor de mers la copii
Diagnosticul se stabilește în urma unui examen clinic complet ce include evaluare
neurologică, evaluarea sistemului osteoarticular și observarea copilului în timp ce
merge/aleargă.
La examenul clinic se adaugă informații despre evoluția sarcinii, a evenimentelor
peri/postnatale precum și investigații radioimagistice și de laborator.
Tratamentul pentru tulburările de mers la copii
Conduita terapeutică depinde de afecțiunea care determină tulburarea de mers
(kinetoterapie, tratament ortopedic, antibioterapie, tratament oncologic etc.).
Atunci când observați o tulburare de mers cereți inițial părerea medicului pediatru care
urmărește copilul. Acesta, în urma anamnezei și a examenului clinic vă va îndruma,
dacă este  necesar, către alte specialități medicale (respectiv medic ortoped, neurolog
și pe cel al unui kinetoterapeut).
 
Sursa: csid.ro; vk.com
Articolul „Cele mai evidente semne la un copil de 18 luni că ar putea avea autism”
publicat pe pagina revistei „Odoraș”  în compartimentul Copii_Sănătate, cu
sursele:   copilul.ro; gazeta.ru, 2019-06-10 prezintă cum putem depista autismul la
un micuț de 18 luni, de asemenea și stereotipuri pe care ar trebui să le neglijăm.
   Este sugerat de a fi atenți la orice simptom, deoarece astfel vom apela la un
specialist și depista dacă copilul suferă de autism sau nu.
    Unul dintre cele mai importante semne este comunicarea verbală, dacă copilul
nu poate spune cuvinte simple precum „mama” sau „la revedere” este un motiv de
îngrijorare, fiindcă întârzirea comunicării verbale este una dintre simptome. 
  În al doilea rând se recomandă a fi atent la capiacitatea de răspuns a copilului la
întrebările primite. Este foarte important ca copilul să-și recunoască numele când
este strigat și să mențină contactul vizual când vorbești cu el. Lipsa de răspuns de
asemenea este un motiv al autismului.
   În cazul în care copilul devine agitat din motiv că nu a mâncat sau nu a făcut baie
la aceeași oră,e cazul să bați alarma, pentru că rutina este și ea un simptom.
    Dacă micuțul întâmpină dificultătăți în a-și face prieteni, se joacă cu o singură
jucărie și are o obsesie pentru aceasta este binevenită vizita la medic.
   Faptul că copilul se leagănă într-o parte în alta perioade lungi și bate des din
palme nu indică că copilul are autism.
  Așadar este foarte important ca părintele să fie atent la aceste semne și să apeleze
la un specialist de câte ori este necesar.
Articolul publicat în revista Odoraș 2016-03-09 de către Corina Magdei-medic
oftalmolog pentru copii „Ce trebuie să știi despre miopia la copii?”  scoate în
evidență caracteristici generale ale miopiei, cauzele apariției la copii, momentul
cînd părinții ar trebui să apeleze la un specialist, de asemenea se oferă și sfaturi
pentru părinți. 
   Se menționeză că miopia este imposibilitatea de a vedea clar obiectele de la
distanță. Statistica arată că în țara noastră peste 3 mii de copiisuferă de miopie. 
    Există trei tipuri de miopie: miopie de grad slab - până la 3 dioptrii; miopie de
grad mediu - de la 3 la 6 dioptrii; miopie de grad înalt - mai mult de 6 dioptrii. 
    Cele mai importante cauze sunt: efortul vizual exagerat al copilului aflat la o
distanţă mică de obiect, fără odihnă pentru ochi. De asemenea există și o
predispunere ereditară. Copiii moştenesc predispoziţia de a dezvolta miopie, de la
părinţii sau chiar buneii lor. „De vină” sunt particularităţile construcţiei globului
ocular, care se transmit ereditar.
   Specialistul atenționează că miopia nu poate fi tratată. Există posibilitatea
corectării prin cale chirugicală,însă e posibil doar la maturitate. 
  Doamna Magdei atenționează părinții că nu există nici o modalitate sigură de
prevenire a miopiei, de aceea este binevenită vizita la un specialist o dată la doi
ani, iar dacă în familie cineva suferă de miopie se recomandă mai des. Îndeamnă
părinții să aibă grijă de sănătate în ansamblu și să ofere un mediu potrivit să care
protejează copilul.
După analiza articolului „Surditatea la copii” publicat de A. Chiaburu, D.
Chirtoaca, S. Diacova, S. Parii și V. Căpătici în cadrul Conferinței Naționale
Științifico-Practică în domeniul Otorinolaringologiei Pediatrice am constatat că
surditatea este o problemă actuală și are consecințe grave asupra dezvoltării
copilului. Acești copii au rețineri în dezvoltarea intelectuală și în formarea gândirii
conceptuale. De asemenea surditatea este un factor esențial la fragilizarea psihică a
copilului. El se simte izolat, iar evenimentele la care asistă i se par străine.
        Scopul acestei lucrări este stabilirea celor aspecte importante care ar permite
diagnostigarea timpurie și posibila reabilitare.
Surditatea poate fi clasificată în dependență de nivelul leziunii și se împarte în:
1) surditate de tip transmisie;
2) surditate de tip percepție;
3)surditatea de tip mixt;
     Cauzele acestei deficiențe sunt diverse,genetice, patologie prenatală, patologie
intranatală, postnatală, însă 25% din motive rămân încă a fi necunoscute.
    Este foarte important de menționat că orice afecțiune care apare la mamă în
timpul sarcinii poate fi cauza unei surdități. De asemenea și problemele care apar
în perioada intranatală și posnatală pot fi motive ale surdității.
     În funcție de pierderea auzului surditatea poate fi clasificată în:
1)audiție normală;
2)surditate ușoară;
3)surditate moderată;
4)surditate profundă;
5)cofoză;
În funcție de nivelul surdității se folosesc și metode de tratament precum: proteză
auditivă, consultarea unui specialist, tratament medicamentos sau chirurgical.
  În funcție de momentul instalării surdității se disting 3 tipuri de categorii:
1)surditate postlinguală;
2)surditate perlinguale;
3)postlinguală;
     S-a demonstrat că surditatea unilaterală are consecințe grave asupra dezvoltării
copilului prin deficiențe în comunicare, școlarizare șitulburări psihologice.
      La momentul actual cea mai importantă metodă de apreciere calitativă și
cantitativă rămîne a fi audiometria tonală luminară, la ce de vârstă preșcolară se
folosește audiometria comportamentală.
     O importanță deosebită o are descoperirea de către Kemp D.  a otoemisiunilor
acustice care sunt utilizate tot mai intens pentru diagnostcul surdității la copiii de
vârstă precoce. De asemenea impedansmetria are un rol importan în examenul
audiologic.
     În concluzie s-a constat că este necar un diagnostic precoce al surdității cu
protezarea auditivă ulterioară și este menționat că doar printr-colaborare strânsă a
specialiștilor din diferite domenii se pot rezolva complexitățile surdității la copii.
Articolul  „Reținerea în dezvoltarea competențelor comunicative la copii cu
intelect de limită: factori și premise” publicat de Ciobanu Adriana, dr.conf. univ.,
UPS „Ion Creangă” și Joci- Bini Olesea, drd. UPS „Ion Creangă” în revista
Facultății de Psihologie și Psihopedagogie specială a Universității Pedagogice de
Stat „Ion Creangă” - ”PSIHOLOGIE, PEDAGOGIE SPECIALĂ, ASISTENȚĂ
SOCIALĂ”, Nr.4(49)/2017 ISSN 1857-0224, prezintă abordări teoretico-științifică
centrate pe formarea de competențe comunicative în sistemul educativ și a
rezultatelor finite, dictate de nevoile personalității instruite și a societății în
ansamblu, care a devenit o direcție prioritară a documentelor normative din
domeniul educației din Republica Moldova. De asemenea se prezintă o analiză a
condițiilor și a factorilor implicați ăn dezvoltarea competențelor comunicative la
copii cu intelect de limită.
Articolul începe cu definirea conceptelor de competență.
Se menționează că competențele comunicative reprezintă un punct important în
cunoașterea realității. Acest aspect a fost studiat de mai multe personalități atât din
Republica Moldova și de peste hotare. Se spune că cea mai importantă condiție a
includerii cu succes a copiilor cu intelect de limită în spațiul educativ constă în
evidența maximă a posibilităților și nevoilor educaționale specifice ale acestor
copii, iar eficiența demersurilor recuperative în raport cu acești copii depinde de
nivelul de dezvoltare a mijloacelor verbale de comunicare, pentru că acestea
determină posibilitățile copilului de a se implica plenar în diverse activități. 
Vocabularul utilizat de acești copii este dominat de substantivele,numărul de verbe
fiind mai mic. De asemenea acești copii se ciocnesc cu neînțelegerea și utilizarea
figurilor de stil. 
În cazul în care copilul nu va avea ajutorul unui logoped acesta va întâmpina
dificultăți la vârsta preșcolară. 
Problemele competențelor comunicative sunt cauzate de mai mulți factori. 
Capacitatea de imitare a acestor copii este scăzută sau nedefinită. Toate acestea se
pot depăși prin exersare.
Din aceste motive problema competențelor comunicative este foarte actuală și
poate fi rezolvată prin crearea unor programe spefice.
După ce am analizat articolul „Deficiență mintală (oligofrenie)” scris de Mirela
Gruia pentru site-ul csi.ro am concluzionat că oligofrenia este o insuficiență a
dezvoltării intelectuale și grupează ansamblul de afecțiuni care împiedică accesul
copiilor la autonomie și adaptare socială.  Cauzele acestei afecțiuni pot fi diverse:
deficienţa mintală poate fi congenitală: aberaţii cromozomiale (trisomia 21),
tulburare ereditară de metabolism, boală endocrină a tiroidei sau paratiroidei, mal-
formaţie craniocerebrală, facomatoză, epilepsie.  Mai poate să fie dobândită în
urma unei boli infecţioase (rubeolă, toxoplasmoză) contractată de mamă în timpul
sarcinii, unei encefalite, unei meningite sau unei suferinţe cerebrale (provocată de
o anoxie, o hemoragie, un icter nuclear),  în 50% dintre cazuri însă motivul rămâne
necunoscut. 
În urma analizei articolului „Handicapul de auz-surditatea(hipoacuzia)” publicat de
speacilistul  Dr. Georgiana Ilie Medic specialist O.R.L. am constat că surditatea nu
este de fapt o boala ci un simptom ce poate avea cauze multiple. Pierderea de auz
suferită la o varsta fragedă influențează profund și grav formarea intelectuală și
psihologică a copilului. Copilul surd traiește cu un sentiment de frică si de izolare.
Surditatea se manifestă de obicei prin semne generale și este foarte important ca
acestea să fie cuoscute de persoanele ce se ocupă de îngrijirea copiilor. De obicei
aceste semne sunt: tulburări de limbaj, de dezvoltare psiho-intelectuală și afective.
Tulburările de limbaj sunt mai pronunțate cu cât mai devreme apare surditatea.
Hipoacuzia congenitală sau cea care apare până la vârsta de 2-3 ani cauzează
surdomutitate. Copiii surzi nu-și pot forma gândirea conceptuală.
Surditatea poate fi depistată cu ajutorul aparatelor din spitale, la școală prin
greșelile din dictări. Testareacu aparate speciale permite și determinarea gradului
de surditate. Stabilirea diagnosticii la sugari este foarte dificilă din cauza lipsei de
cooperare.
Cauzele acestei deficințe pot fi genetice și negenetice.
Specialiștii recomandă în primul rând tratamentul profilactic. În unele situații se
recurge la tratament medicamentos sau chirurgical. Cazurile mai severe necesită
utilizarea protezei auditive sau chiar a implantului cohlear care pot recompensa
funcția auditivă.
În urma analizei articolului ''Turburările de scris-citit'' am identificat  unele probleme cu care se
confruntă copiii cu deficiențe. Doua probleme  frecvent întâlnite la copii sunt dislexia și
disgrafia. Dislexia reprezintă o tulburare a limbajului care constă în dificultatea de a citi, de a
achiziţiona mecanismele actului lexic. Disgrafia constă în incapacitatea parţială în ce priveşte
învăţarea şi formarea deprinderilor de scris. Specialiștii relatează despre caracteristicile,
manifestările tipice dislexiei și disgrafiei care sunt: 
  • copilul face confuzii constante şi repetate între literele asemănătoare din punct de vedere
acustic (ex: f-v, s-z), şi între cele asemănătoare din punct de vedere grafic (ex: n-u, b-d);
• inversează, omite sau adaugă litere şi grafeme;
• inversează, omite sau adaugă cuvinte în propoziţie;
• copilul are dificultăţi mari în a înţelege ceea ce citeşte
• citeşte în sens invers unele silabe sau cuvinte;
• oboseşte foarte tare în timpul cititului şi are tendinţa să evite cititul
• scrisul este urât, ilizibil;
• grafemele au mărimi diferite, sunt inegale;
• nu copiază corect textul de pe tablă;
Dislexia și disgrafia sunt provocate de unele cauze și anume:
• modificări morfo-funcţionale la nivelul sistemului nervos central;
• deteriorarea unor funcţii din cadrul sistemului psihic uman;
• deficienţe spaţio-temporale şi ale psihomotricităţii (mai multe despre importanţa
psihomotricităţii găsiţi aici şi aici);
• condiţii genetice;
• întârziere în dezvoltarea vorbirii;
• factori psihopedagogici neadecvaţi sau necorespunzători structuii psihice a copilului.  
• desparte incorect cuvintele în silabe.
Metode de diminuare a problemelor:
Aceste probleme de scris și citit pot fi diminuate prin implicarea unui logoped și folosirea unor
metode eficiente.Terapia logopedică vizează metode cu caracter general şi specific, adaptate
nevoilor şi specificului copilului. Metodele logopedice generale implică:
• exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi mâinii;
• educarea şi dezvoltarea auzului fonematic;
• educarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială;
• înlăturarea atitudinii negative faţă de scris-citit şi educarea personalităţii copilului.
Acest articol prezintă unele strategii care asigură reducerea problemelor de dislexie și disgrafie
dacă sunt urmate cu strictețe strategiile: utilizarea calculatorului pentru dificultăţile de pronunţie
şi gramatică, folosirea imaginilor pentru învăţarea conceptelor noi, poziţionarea copilului în
primul rând de bănci, înregistrarea textelor şi cursurilor, susţinerea orală a examenelor şi testelor.
Aceste metode îl ajută pe copil să îşi exprime potenţialul şi să îşi atingă obiectivele şcolare
folosindu-se de propriile abilităţi, eliminând frustrarea şi reducând efectele negative ale dislexiei-
disgrafiei.