Sunteți pe pagina 1din 6

Ninge linistit O tigaie cenusie

Tine loc de palarie


Ninge, ninge linistit E hazliu bata-l norocul
Si acuma strada mea Parca-ar fi de jucarie.
Parca s-a acoperit
Cu o plapuma de nea. Haide, hai, veniti cu toti
Si mai mari si mititei
Pomii cred c-au inflorit Si cu totii impreuna
Si privesc mirati in sus, Sa intindem hora buna
Casele s-au zgribulit Omul nostru de zapada
Si caciuli de nea si-au pus. Veseli vrea ca sa ne vada.

Iarna veselă
1. Iarna ne-a sosit în zori, Omul de zăpadă ( ROGVAIV)
La fereastră ne-a pus flori, Refren:
Cât de veseli suntem noi, Uite omul de zăpadă,
Că ne-aduce bulgări moi. Cum aleargă prin ogradă,
Toată lumea ca să-l vadă
2. Ne-a sosit cu gerul ei, A ieşit în stradă.
Cu zăpadă şi polei. Uite omul de zăpadă,
Cu zăpadă ne jucăm Cum aleargă prin ogradă,
Şi cu bulgpri aruncăm. Toată lumea ca să-l vadă
A ieşit în stradă.
3. Săniuţa va pleca
Şi pe pârtii va zbura. 1.Are trupul de zăpadă,
Clopoţeii vor suna În cap o găleată,
Şi pe noi ne-or bucura. Ţine-o mătură de coadă
Nasturii-s de piatră.
Ninge, ninge! Toţi copii-l înconjoară,
Ninge, ninge, ninge-ncetişor, Vai, ce bucurie!
Cade, cade, câte-un fulguşor. Vrea şi omul de zăpadă
Hai copii la săniuş, Copilaş să fie.
Să ne dăm pe derdeluş! Refren:
Hai copii la săniuş,
Să ne dăm pe derdeluş! 2.Omul drag acum doreşte
Cu ei să se joace,
Ninge, ninge, ninge-ncetişor, Copilaşii râd şi cântă
Cade, cade, câte-un fulguşor. Şi lui mult îi place.
Câmpul şi întregul sat Simte cum, de bucurie,
Haină albă -au îmbrăcat. Inima îi saltă.
Câmpul şi întregul sat Ce să vezi, două picioare
Haină albă -au îmbrăcat. I-au crescut deodată.
Refren:
Omul de Zapada
Fulgi de nea ( ROGVAIV)
Ce-i atata galagie 1.Coborâm din norişori,
Colo'n margine de sat? Îmbrăcaţi în pluş
Chiuind de bucurie Şi ne plac grozav copiii
Multi copii s-au adunat Strânşi pe derdeluş.
Ia te uita, toti gramada Suntem albi de tot,
'nalta omul de zapada Pe obraji aterizăm.
Ne amestecăm cu ei
Din carbuni i-au pus doi ochi Şi ne bucurăm.
Si o toala e cojocul Refren:
Suntem fulgi de nea,
Ne-a născut o stea, Valsul fulgilor de nea
Peste case şi alei
Curgem veseli.Hei! Cad si iar cad
Suntem fulgi de nea, Dinspre noapte spre zi
Ne-a născut o stea, Nu-i pot opri, as risipi
Peste case şi alei Vraja povestilor Fratilor Grimm
Curgem veseli.Hei! Si as spulbera tot ce iubim

2.Noaptea atârnăm de crengi, Refren (2X):


Pe lângă fereşti
Şi-ascultăm tare cuminţi E valsul fulgilor de nea
Basme şi poveşti. Dantela si voal
Nu dormim de fel Sclipiri de cristal
Când e Noaptea de Crăciun. E valsul fulgilor de nea,
Fiindcă Moşul, şi cu noi, La marele iernii bal
E prieten bun.
Refren: Se rasucesc, se invartesc
Din amurg inspre zori, ametitori
Tine Baba Iarna sfat Vraja povestilor lui Andersen
Ţine Baba Iarna sfat O scriu in al noptii,
Cu Zăpadă Împărat Al noptii desen
Şi cu Moşul Promoroacă
Fiecare ce să facă. Refren (2X):

În bârlogu-i de sub stănci E valsul fulgilor de nea


Intră Moş Martin pe brânci, Dantela si voal
Căci ce viscol, ce ninsoare Sclipiri de cristal
Se porneşte frăţioare ! E valsul fulgilor de nea,
La marele iernii bal
Hai, copii la săniuş!
Că-i zăpadă şi gheţuş Curg dinspre cer,
Şi în sat e larmă mare, Cad alene din rai, in albul lor strai
Bine-mi pare,bine-mi pare! Si-n drum  de le stai,
(- se repeta strofele-pt varianta a doua-neg) Flori de gheata iti cresc imprejur
Te prind intr-un dans fara cusur
Saniuta fuge
Saniuta fuge Refren (2X):
Nimeni n-o ajunge
Are dor de duca E valsul fulgilor de nea
Parca-ar fi naluca. Dantela si voal
refren Sclipiri de cristal
Toata ziua prin zapada E valsul fulgilor de nea,
Vine lumea sa o vada La marele iernii bal
Saniuta e usoara
Fuge parca zboara. Fulg de nea

Are talpi lucioase Ninge-ncet şi liniştit,


Varfurile-ntoarse Iarna dragă a venit,
Pod de scandurele Fulgi de vată se opresc la geam.
Sa te tragi pe ele. Un fulg mic şi frumuşel
vrea ca să mă joc cu el,
Dar… afară este ger.
Peste hopuri sare
Ca un zmeu calare Refren:
Hatul de-o sa-ti scape Fulg de nea, hai în căsuţa mea,
Tranta e aproape. Că afară-i frig şi tu ai îngheţat,
Lapte cald îţi dau şi-apoi te bag în pat  Sanii cu copii,
Şi-o poveste am să-ţi spun pe înserat. Hai alearga, alearga,
  Bine sa te tii.
Cu fular şi cu mănuşi,
voi ieşi afar-acuşi
Dacă mă duci bine
Şi-mpreună noi doi ne-om  juca.
Şi-atunci când se va-nnopta
Îţi pun clopoţei.
vei veni în casa mea, Vezi că e ruşine
Dar fulgul mi-a spus atunci aşa: Să te-ntreacă ei.
Dar abia sfârşeşte
(pe melodia refrenului) Acestea de spus
Draga mea, nu vin în casa ta, Şi când se trezeşte
Cerul de argint şi geru-i casa mea. De-adura s-a dus.
Aici pot zbura, afară eu trăiesc Auu!
Dacă vin la tine-n casă, mă topesc.
Ninge iar pe strada noastra
 Refren:
Fulg de nea, hai în căsuţa mea,
Că afară-i frig şi tu ai îngheţat,
Refren:
Lapte cald îţi dau şi-apoi te bag în pat Ninge iar
Şi-o poveste am să-ţi spun pe înserat. Cad fulgi din cer
Ninge iar pe strada noastra
Ghetutele lui Mos Nicolae Ninge iar si este ger
E mai frig ca-n frigider
Cand vine Mosul Nicolae, Ninge iar cad fulgi de nea
Cel mai darnic dintre sfinti, Ninge iar vad la fereastra
Cadouri lasa in ghetute, Ninge iar pe strada mea
Celor care-au fost cuminti. Ninge ca-n Antarctica
Ghetutele, toate ghetutele, Toti copii se aduna-n strada
Nerabdatoare stralucesc. Şi aduna bulgari de zapada
Ghetutele, toate ghetutele, O vecina are chef de sfada
Asteapta daruri si zambesc. Ca-s galagiosi
As fi dorit o bicicleta, Zice maica hai plecati acasa
Sau un mic automobil. Ca mai doarme lumea dupa-masa
Dar e mare si nu-ncape, Dar copiilor nici ca le pasa
In ghetute de copil. Ei sunt bucurosi
Ghetutele, toate ghetutele, Refren:
Nerabdatoare stralucesc.
Ghetutele, toate ghetutele, Pe ghetus e mare veselie
Asteapta daruri si zambesc. Ninge si e mare bucurie
Ar fi putut sa-ncapa darul, Toti copii de acum se stie
Ghete mari de-as fi avut. Sunt la derdelus
Bunicul poarta 44, O batrana trece si ofteaza
I le iau cu imprumut. Ca bocancii tare-i patineaza
Ghetutele, toate ghetutele, Iar masinile cam derapeaza
Nerabdatoare stralucesc. Ca-i alunecus
Ghetutele, toate ghetutele, Ref :
Pentru cadouri multumesc.
Fulgi de nea
Saniuta mea Ref. Fulgi de nea mii si mii ,
Strada si pomii au haine-argintii ,
Hai la joaca afara, Fulgi de nea cad din cer
Saniuta mea,  Nasul si-obrajii sunt rosii de ger .
Hai la joaca afara, 1.Mii de stele de zăpadă
Ca nu vom cadea. Vin din nori pufoşi şi gri
Neaua s-a depus pe stradă
Uite-ncep sa mearga, Hai cu sania, copii!
Ref. . Omul de zăpadă parca se gândeşte
Când o să mă vadă soarele păleşte.
2.Voie bună, veselie, Soarele molcomul îi zâmbi oleacă
Râzi cu foc de nebunii, Şi pe dată omul se făcu băltoacă.
Iarna este-o bucurie, La,la,la…………………
Când vin fulgii argintii.
Refren: Fluturi albi

Săniuţa 1.Fluturi albi incetisor,


Neaua peste tot s-a pus, Fulgii se rotesc in zbor
spre pamant coboara alene
A venit iarna, drăguţa.
si ti se agata-n gene.
Hai copii pe deal în sus, daca ii privesti nitel,
Să ne dăm cu saniuţa. vezi stelute fel de fel.
Câte unul, câte doi, Cand norii pufosi se-aduna,
Ne suim în sănioară. Iarna, o craiasa buna
Fără cai şi fără boi cerne fulgii de matase
Săniuţa fuge, zboară. peste campuri,peste case.
Ca-ntr-o vraja ,ca-ntr-un vis,
( strofa a doua-pt negativ) fulgii de zapada mi-s,
Toţi sunt rumeni la obraji, spun ei fulgii cei ghidusi,
Mulţi coboară şi mulţi suie. v-asteptam pe derdelus.
Na,na………………
Unii râd, fac mare haz,
Alţii capătă cucuie.
2.se repeta strofa1
Toţi sunt rumeni la obraji,
Mulţi coboară şi mulţi suie.
Moş Nicolae
Unii râd, fac mare haz,
Ştii la noapte cine vine
Alţii capătă cucuie.
Pe acasă, pe la tine, Cine?
Este Moşul Nicolae
Dintr-un bulgăre de nea
Pe furiş intră-n odaie, Vine?
Moşule, dragule,
Dintr-un bulgăre de nea
Ce ne-aduci tu, bunule?
Am facut un om sadea.
I-am pus şi o gură mică
El le pune-n ciuboţele
Şi l-am botezat Năica.
Ciocolată, bombonele, Da?
Toţi s-au strâns la geam să vadă
Multe daruri, jucării
Omul nostru de zăpadă ,
Pentru cei mai mulţi copii, Da!
L-am făcut dintr-un troian
Moşule, dragule,
Gras, fălos şi năzdrăvan.
Ce ne-aduci tu, bunule?
Nasu-i de ardei ,ochii-s de cărbune,
Mătura sub braţ îi stă de minune.
Fii cuminte, măi, copile,
I-am pus oala-n cap în loc de pălărie ,
Altfel Moşul nu mai vine, Nu?
Cât va sta în ger frig să nu-i fie.
Sau cu o vărguţă vine
Şi atunci nu e prea bine, Nu!
Dintr-un bulgăre de nea
Moşule, dragule,
Am facut un om sadea.
Nu vărguţă, bunule!
I-am pus şi o gură mică
Şi l-am botezat Năica.
Omul de zăpadă2
Toţi s-au strâns la geam să vadă
1.Hai, fetiţe şi băieţi
Omul nostru de zăpadă ,
S-alergăm printre nămeţi.
L-am făcut dintr-un troian
Bulgări să rostogolim
Gras, fălos şi năzdrăvan.
Om de nea să construim.
Nasu-i de ardei ,ochii-s de cărbune,
Refren:Uite-l creşte, uite-l creşte,
Mătura sub braţ îi stă de minune.
Bulgărele se măreşte,
I-am pus oala-n cap în loc de pălărie ,
Seamă-nă cu-o jucărie
Cât va sta în ger frig să nu-i fie.
Şi ne-aduce bucurie. ciocolata ,biscuiti
2.Ochii negri de cărbune, celor buni si linistiti
Nasul iute o să-i punem Celor rai o varga lunga
Şi pe cap o pălărie, Pan la anu' sa le-ajunga,
Ce hazliu o să mai fie! Daca se vor cuminti
Refren: La anu' ei vor primi
O rasplata meritata:
3.Are nasul de ardei bomboane si ciocolata.
Sau de morcov, daca vrei. La,la……………………
Mâna este-o măturică
Şi de ger nu-i este frică. Iarna e vecina noastra
Refren:
Ce sa fie, ce sa fie?!
Bulgăraşul de zăpadă S-a-ntamplat de curand
Picii toti au iesit
Bulgăraşul de zăpadă Pe alee razand
Stă cu mâinuile la sfadă Nu le pasa de frig,
Vreau să mă rostogoliţi, Cu fular si cu fes,
Nu să mă trântiţi. Tropaie bucurosi
Să nu mă sfărâmaţi aş vrea Fiindc-au inteles
Fiindcă mă transform în nea Iarna e vecina noastra,
Şi prefer ca să arăt S-a mutat in cartier
A minge de omăt. Sta c-un ren, c-un urs polar
Si cu nazdravanul ger
Refren: Si cand iese la plimbare,
Prin omătul alb de-a dura In paltonul alb de plus,
Tind să nu întrec măsura. Stim prea bine fiecare
Aș putea să fiu de-ați vrea Ca e rost de sanius
Omuleț de nea. Ies parinti pe la geamuri
Nu mă zvârliți dinadins, Si bunici curiosi,
Că sunt pacifist convins Se intreaba de ce-s picii
Și bătaia n-o să-mi placă, Toti bucurosi
Nici măcar în joacă. Pana-n seara e ales
Cartieru-ntr-atat
Bulgărașul de zăpadă Incat de la mic la mare
N-are chef să zacă în stradă Au cam priceput
Sfărâmat și să nu-l strice Iarna e vecina noastra
Mâinilor le zice: S-a mutat in cartier
Să fiți blânde eu vă cer Sta c-un ren, c-un urs polar
Doar vedeți că-s mititel Si cu nazdravanul ger
Vă încap în palme Si cand iese la plimbare,
Și îi bucur pe copii. In paltonul alb de plus,
Refren: Stim prea bine fiecare
Ca e rost de sanius.
Nicolae-Mos cel sfant
Saniuta(Tra,la,la)
Nicolae-Mos cel Sfant
Vine noaptea pe pamant Fericita a iesit, azi din magazie,
si din sacul lui cel mare Sa le spuna bun gasit, fulgilor o mie,
Pune bun la fiecare Si copiilor sprintari gramaditi pe ea,
Fie gheata cat de mica Sa le zica iarna iar, sa le cante asa:
Mosul pune-o particica Vale, vale, deal, deal,
fie gheata cat de rea Hai pe sanioara,
Sigur pune el ceva Partie! Cu toti strigam,
Saniuta zboara…
N-are roti are talpici, scaun de bradut, A venit iarna,da!
Sa-l incalece pitici ca pe un calut,
Chiuie alunecand, bucuria-i mare, A,a,a,a venit iarna,da!
Si la deal de ea tragand, canta si mai tare. Toamna rodnică-a trecut,
Vale, vale, deal, deal, Haine groase ne-am facut.
Hai pe sanioara, A,a,a,a venit iarna,da!
Partie! Cu toti strigam,
Saniuta zboara… E,e,e,pe fereastră uită-te!
Saniuta prin nameti se mai si rastoarna, Fulgușorii de zăpadă,
Cu fetite si baieti bucurosi de iarna, Iată-ncep de zor să cadă.
Scuturandu-se de nea salta sanioara, E,e,e,pe fereastră uită-te!
Si incalecand pe ea canta pana seara.
Vale, vale, deal, deal, I,i,i,veniți copii la schi!
Hai pe sanioara, Bulgări noi am adunat,
Partie! Cu toti strigam, Cu zăpadă ne-am jucat.
Saniuta zboara. I,i,i,veniți copii la schi!

Craiasa Zapezii O,o,o,se-aude:Ho!Ho!Ho!


Moș Crăciun acum apare,
Departe intr-o tara de gheata, Haideți să privim în zare.
Bunica mi-a spus ca ar fi, O,o,o,se-aude:Ho!Ho!Ho!
O zana ce iarna-i rasfata
Si bucura mult pe copii U,u,u,ce bine e acu!
Alearga cu ei prin ninsoare, Noi cadouri vom primi
Aluneca pe derdelus, Și lui îi vom mulțumi.
La geamuri le lasa o floare U,u,u,ce bine e acu!
De nea si un inger de plus
Craiasa Zapezii a fost si la mine
Si fulgii pluteau imprejur
Mi-a spus noapte buna,
M-a invelit mai bine,
Era chiar mamica, va jur!
Mi-a spus noapte buna,
M-a invelit mai bine,
Era chiar mamica, va jur!

Eu stiu ca povestea-i poveste


Si somnul aduce un vis,
Dar vizita de-aseara este
Reala, exact cum v-am zis.
Craiasa Zapezii e-o doamna
Frumoasa, de veghe mereu
Si, si primavara, si toamna,
Si vara-i langa patul meu
Craiasa Zapezii a fost si la mine
Si fulgii pluteau imprejur
Mi-a spus noapte buna,
M-a invelit mai bine,
Era chiar mamica, va jur!
Mi-a spus noapte buna,
M-a invelit mai bine,
Era chiar mamica, va jur.

S-ar putea să vă placă și