ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” ONEȘTI

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

COORDONATOR,

FARM. LUPARU ALINA

ABSOLVENT,

MONDAN MIHAELA-ADELINA

2020
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” ONEȘTI

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE
COMPRIMATELE

COORDONATOR,

FARM. LUPARU ALINA

ABSOLVENT,

MONDAN MIHAELA-ADELINA

2020
 CUPRINS
Argument………………..

Capitolul I. Formularea comprimatelor……………..

1.1 Excipienți diluanți……………

1.1.1 Diluanți solubili…………..
1.1.2 Diluanți insolubili……………
1.2 Excipienți aglutinați…………
1.3 Excipienți dezagreganți………..
1.4 Excipienți lubrifianți…………
1.5 Alte componente ale comprimatelor…….
1.5.1 Excipienți absorbanți……
1.5.2 Excipienți coloranți………
1.5.3 Excipienți aromatizanți și edulcolanți……..

Capitolul II. Prepararea comprimatelor………

2.1 Obținerea comprimatelor prin granulare pe cale umedă………
2.2 Comprimarea directă…….
2.3 Comprimarea propriu-zisă………

Capitolul III. Comprimate speciale……..

3.1 Comprimate sublinguale și bucale……..
3.2 Comprimate vaginale………
3.3 Comprimate rectale………
3.4 Comprimate efervescente……..
3.5 Comprimate de mestecat…..

Capitolul IV. Preparate farmaceutice orale cu acțiune prelungită…..

4.1 Procedee de obținere……….
4.2 Tipuri de preparate cu acțiune prelungită…..
4.3 Preparate obținute prin formare de complecși……..
4.4 Sisteme terapeutice orale………

Bibliografie
 Argument
Motivul alegerii temei este faptul că comprimatele nu sunt cea mai veche formă ci și
preparatul cel mai utilizat de bolnavi, administrabil pe toate căile posibile. Fiind cel mai
utilizat preparat m-a făcut să îmi aleg această temă pentru lucrarea de licență, deoarece cu cât e
mai utilizat și se poate utiliza pe toate căile cu atât sunt mai multe lucruri interesante de aflat
care țin de avantajele sau dezavantajele folosirii lor.
Cu toții știm că e important să cunoaștem și să ne informăm bine ce medicamente consumăm,
dar mai important este să știm ce efecte au substanțele auxiliare, solvenții, adjuvanții,
conservanții, cât și metodele de prelucrare care mi-au dat un impuls să mă interesez și să învăț
atât pentru mine cât și pentru viitorii pacienți.

1
 Capitolul I. Formularea comprimatelor

Istoric
Dezvoltarea acestei forme are loc după introducerea tehnicilor de presare a pulberilor. W.
Brochedon în anul 1843, concepe pentru prima dată o presă de comprimare; ulterior J. A.
Ferran în anul 1847, J. P. Remington în anul 1875, Rpsenthal în anul 1873 și J. Dunton în anul
1876 obțin patente pentru prese de tabletare.
Comprimatele sunt oficializate pentru prima dată în Farmacopeea Britanică în anul 1885.
Apar în Farmacopeea Americană în anul 1916, în Farmacopeea Franceză în anul 1937.
Farmacopeea Română oficializează comprimatele în ediția V din anul 1943, în care
figurează pentru prima dată patru monografii, și o monografie de generalități, în ediția VII 21
monografii, iar însumând și monografiile apărute în suplimentele I, II, și III numărul lor
ajunge la 50. În Farmacopeea Română, ediția X figurează o monografie de generalități și 46
monografii de comprimate.
Definiție
Comprimatele reprezintă cea mai importantă formă farmaceutică dozată, cu utilizarea cea
mai frecventă.
Comprimatele sunt definite de F.R. X ca ”preparate farmaceutice, solide care conțin doze
unitare din una sau mai multe substanțe active; se obțin prin comprimarea unui volum constant
de substanțe active asociate sau nu cu substanțe auxiliare și sunt destinate administrării pe cale
orală”.
Comprimatele pentru administrarea pe cale orală se înghit, cele efervescente se dizolvă în
prealabil în apă, iar cele pentru administrare bucală se mențin în gură.
Comprimatele pot fi: neacoperite ( Compressi ) și acoperite ( Compressi onducti ).
Din punct de vedere etimologic, denumirea provine de la verbul latin, Comprimo-
comprimare = a comprima, a presa și subliniază modul de preparare al acestei forme
farmaceutice. Denumirea de „ tabuletta” derivă de la verbul latin tabula-tabuletta = tablă,
tăbliță, sugerând forma preparatului. 1
Formele principale ale comprimatelor sunt cilindri aplatizați sau cu fețele mai mult sau mai
puțin biconvexe, uneori cu forma sferică cu un diametru de 5-7 mm și greutatea între 0,101 g.
Avantaje
Utilizarea frecventă a comprimatelor în terapie se bazează pe următoarele avantaje pe care
le oferă:
- posibilitatea unei dozări exacte și rapide;
- prepararea lor se poate ușor rezolva pe scară industrială, unde procesul de producție este
aproape total mecanizat, ceea ce duce la un randament ridicat și un preț de cost scăzut;
- prin suprafața lor mică, în raport cu pulberile din care sunt preparate, sunt mai puțin
expuse la acțiunea agenților atmosferici ( aer, umezeală, lumină, praf etc. );
2

1
Farmacopeea Română ediția X, editura Medicală București, 1993
 - posedă volum mic în raport cu componentele, deci ocupă spațiu redus. Sunt ușor
transportabile și pot fi distribuite satisfăcător publicului;
- permit imprimarea denumirii și fracționarea dozei prin diferite crestături pe suprafață;
- administrarea este comodă, ușoară iar mirosul și gustul neplăcut al medicamentelor este
perceput mai puțin ca la alte forme farmaceutice;
Dezavantaje
Se pot menționa următoarele dezavantaje:
- în comparație cu prafurile resorbția medicamentelor este mai lentă și este dependentă de
viteza de dizolvare sau de dezagregare a comprimatelor;
- unele comprimate, conțin substanțe ușor solubile la locul de dezagregare în tractul
gastrointestinal și creează o soluție concentrată de substanță medicamentoasă, care poate irita
mucoasa;
- înghițirea comprimatelor mai mari îndeosebi la copii este dificilă;
- prepararea comprimatelor necesită o aparatură adecvată și în majoritatea cazurilor o
prelucrare prealabilă;
- prepararea defectuoasă sau o păstrare necorespunzătoare sau îndelungată prelungește
timpul de dezagregare încât comprimatele se pot elimina ca atare;
- uneori există posibilitatea existenței unei interacțiuni între substanțele active și substanțele
auxiliare care micșorează efectul terapeutic.
Formularea comprimatelor
Comprimatele sunt constituite din substanțe medicamentoase asociate în cele mai multe
cazuri cu substanțe auxiliare necesare procesului tehnologic.
1) Substanțele medicamentoase
Comprimatele se pot prepara din cele mai diferite substanțe medicamentoase. Pe lângă
substanțele solide în amestec pot să figureze și cantități mici de substanțe active lichide sau de
consistență moale. Având în vedere faptul că numai un număr restrâns de substanțe se pot
comprima ca atare, este necesară întrebuințarea mai multor excipienți, iar substanțele active
trebuie suspuse unor operații preliminare ca: granularea, uscarea etc. înainte de a fi
comprimate.
Factorii principali care determină dacă o substanță activă se poate comprima direct sau nu
sunt:
− putere de aderare a particulelor substanței;
− coeziunea particulelor.
Acești factori sunt influențați în mare măsură de forma particulelor substanței de
comprimat, de mărimea particulelor, de conținutul în apă al materialului de comprimat.
2) Substanțe auxiliare
În funcție de rolul lor în asigurarea comprimării substanțele auxiliare pot fi: diluanți,
aglutinanți ( lianți ), dezagreganți, lubrefianți, coloranți, aromatizanți, edulcolanți, umectanți.
3
 1.1 Excipienți diluanți
Substanțele puternic active ale căror doze uzuale sunt mici ( exemplu comprimate cu
clorhidrat de cocaină, apomorfina etc. ), se prelucrează sub formă de comprimate prin diluare
cu substanțe inerte pentru a le da greutatea și mărimea necesară (0,1-0,8 g). Diluarea se face
de obicei cu substanțe care în același timp ușurează și aglutinarea, respectiv prelucrarea
ulterioară în granule și comprimate, eventual înlesnește și dezagregarea comprimatelor în
tractul gastro–intestinal.
Se pot utiliza diluanți insolubili și diluanți solubili , în cazul când comprimatul trebuie să se
dizolve complet în apă ( exemplu la comprimatele destinate pentru prepararea unor soluții
injectabile ). excipienții diluanți mai des întrebuințați sunt: amidonurile, lactoza, celuloza
microcristalină, fosfatul de calciu, maltodextrina, glucoza, zaharoza, manitolul, sorbitolul,
acidulboric, clorura de sodiu.
Amestecul de lactoză și amidonul, în proporții de 20-70% lactoză și 30-80% amidon este
des întrebuințată la comprimate din care se realizează soluții limpezi.
1.1.1 Excipienți solubili
Aceștia au un rol important în modularea cedării substanței medicamentoase din
comprimatele de tip matriță. În funcție de caracteristicile de solubilitate și de îmbibare a
acestora, se va modifica viteza de cedare a substanței active încorporate. Excipienții diluanți
solubili în apă (lactoză, manitol, etc.) se vor dizolva mai ușor în lichidele gastrointestinale,
favorizând astfel cedarea.2
1.1.2 Diluanți insolubili
Cei insolubili (celuloză microcristalină, amidon, fosfat de calciu, etc.) vor determina
scăderea vitezei de eliberare a substanței active.3
1.2 Excipienți aglutinați
Acești sunt folosiți cu scopul de a transforma amestecul de substanțe solide pulverizate în
granulate care permit realizarea unor comprimate cu o rezistență mecanică corespunzătoare. În
general, substanțele care în lipsa coeziunii suficiente nu se pot comprima, ca atare, cu ajutorul
excipienților lianți se prelucrează în granulate, care vor avea coeziunea necesară.
Principalele substanțe întrebuințate în acest scop, în ordinea descrescătoare a puterii
adezive, sunt următoarele:
• glucoza;
• guma arabică;
• gelatina;
• zaharoza;
4

• coca de amidon;
2
Tehnologie Farmaceutică Industrială, dezvoltarea farmaceutică a medicamentelor generice; Editura RisoPrint,
Ioan Tomuță, Cluj-Napoca, 2020, pag.122
3
Ibidem, pag.122
 • apa;
• alcoolul.
Mai recent se extinde utilizarea metilcelulozei, carboximetilceluloza, acidul alginic,
polivbinilpirolidonei, alcoolul polivinilic, etc. sub formă de mucilagii. La substanțele active
ușoare, pulverulente este necesară întrebuințarea unui liant mai puternic. Din cauza că
excipenții mai aglutinanți în general au un efect negativ asupra dezagregării, aceste substanțe
trebuie folosite numai în cantitatea strict necesară. Dacă agentul adeziv nu s-a întrebuințat în
cantitate suficientă sau nu are proprietăți liante destul de tari, granulatele se vor sfărâma ușor
și nici comprimatele nu vor avea rezistență mecanică dorită.
Concentrații mai des folosite ale acestor soluții sunt următoarele:
- soluția de glucoză 25-50%. Este bun aglutinant, însă are dezavantajul că granulatele
preparate cu ajutorul acestei soluții se usucă greu. Din această cauză se întrebuințează și o
soluție hidroalcalină ( glucoză 25%, alcool 50%, apă 25% ) care accelerează procesul de
uscare. Se folosește mai ales la granularea substanțelor care se oxidează ușor.
- mucilag de gumă arabică 10%. Are proprietăți adezive bune, dar trebuie utilizat cu
precauție, deoarece poate da granule tari, care influențează nefavorabil dezintegrarea
comprimatelor. Mucilagul trebuie în paralel dezenzimat.
- soluție de gelatină 5, 10, 20%. Este des întrebuințată deoarece cu această soluție se poate
lucra comod. Are însă dezavantajul că în timpul conservării, timpul de dezagregare al
comprimatelor se mărește.
- mucilag de metilceluloză 2-4%. Metilceluloza precum și carboximetilceluloza ( 2% ),
alginatul de sodiu ( 1% ), polvinilpirolidina ( 10-25% ) și alcoolul polivinilic ( 10-30%) se
utilizează sub formă de mucilagii. Tot sub formă de mucilag se întrebuințează mai rar
dextrina, pectinele, tragacanha.
- sirop de zaharoză 50-67%. Are proprietăi aglutinate bune însă granulatele se usucă greu, de
aceea este folosită mai greu. Soluțiile care fermentează ușor se pot conserva cu benzoat de
sodiu 0,10% nipagin, nipasol, etc.
- alcool și apă. Se pot considera ca excipienți aglutinanți la unele amestecuri de pulberi, care
umectate devin maleabile și au o putere de coeziune suficientă. Alcoolul se întrebuințează ca
și agent de umectant ( sărurile de chinină, la tanalbină ), dar mai ales ca solvent pentru unii
excipienți lubrifianți grași.
1.3 Excipienți dezagreganți
Comprimatele datorită compresiunii puternice sau a cantității prea mari de aglutinant
întrebuințată la granulare pot fi prea compacte, din care cauză dezagregarea lor în tractul
gastro-intestinal se realizează foarte încet. Dacă comprimatele nu se dezagregă într-un anumit
timp, traversează tubul digestiv și sunt eliminate fără ca substanța medicamentoasă să-și fi
putut exercita acțiunile. Pentru a înlesni dezagregarea comprimatelor în lichidul gastro-
intestinal se întrebuințează excipienți dezagreganți. Ca substanță dezagregantă se
întrebuințează cel mai frecvent amidonul.
5
 Cantitatea amidonului întrebuințată are o mare însemnare în privința timpului de
dezagregare. În general se recomandă o cantitate de 10-15% pentru comprimatele care se
dezagregă mai greu. Amidonul trebuie în prealabil uscat la o temperatură de 40-50. La o
încălzire de peste 60 amidonul pierde proprietățile de dezagregant.
Ca și dezagregant se mai întrebuințează următoarele substanțe:
• pulbere de gelatină ( până la 10% );
• pectină;
• bentonită;
• carboximetilceluloză sodică ( 4% );
• alginatul de calciu;
• pulbere de agar-agar ( 3% ).
Amidonul și substanțele enumerate acționează în primul rând prin mărimea volumului la
îmbibare cu apa. O altă grupă de excipienți dezagreganți o formează substanțele care în
contact cu sucul gastric degajă bioxid de carbon sau oxigen și sfărâmarea comprimatului este
provocată de această degajare de gaz.
Reprezentanți mai importanți ai acestei grupe sunt: bicarbonatul de sodiu și carbonatul de
calciu singure sau asociate cu acid citric sau tartric. Mai rar se întrebuințează peroxidul de
magneziu.
1.4 Excipienți lubrifianți
Asigură o scurgere ușoară și uniformă a amestecului granulat din pâlnia de alimentare a
mașinii de comprimat în matriță, împiedicând aderența pulberii de mașină și asigurând
evacuarea ușoară a comprimatului ( fig

Figura 1 din subcapitolul 1.4

6
 Au efect antagonist față de aglutinanți, fiindcă micșorează puterea de adeziune a granulelor
și acționează negativ asupra dezagregării. Excipienții lubrefianți se grupează în doua categorii:
▫ agenți de curgere sunt substanțe care îmbunătățesc curgerea sau alunecarea materialului de
comprimat;
▫ agenți de curgere care împiedică aderarea materialului de pereții matriței și de ponsoane,
ușurând expluzarea comprimatului din matriță.
FR.X admite TALC cel mult 3%
AEROSIL cel mult 10%
FR.X admite STEARAT DE MAGNEZIU
STEARAT DE ALUMINIU
ACID STEARIC cel mult 1%
Din grupa agenților de curgere fac parte: talcul, amidonul, licopoidul, pulberea de lapte
gresat, acidul boric, clorura de sodiu, benzoatul de sodiu. Substanța cea mai frecventă folosită
este talcul, care are proprietăți de lubrefiante excelente, însă are și unele inconveniențe. Fiind
o pulbere insolubilă, foarte fină, aderă pe mucoase și se elimină greu. Datorită acestui fapt,
ingerat în cantități mai mari sau mai mici, dar timp îndelungat, irită mucoasa gastrică și poate
produce granuloame. Aceste granuloame mai pot provoca și alte combinații de siliciu, ca și
bentonită. În ultimii ani, în locul talcului s-a preconizat stearatul de magneziu și de calciu
( 0,50-1% ), care nu provoacă iritații gastrice. În cazul când comprimatul este destinat
preparării unei soluții clare, se întrebuințează substanțe solide ca: acidul boric, clorura de
sodiu.
Din grupa agenților lubrefianți face parte stearina, stearatul de magneziu, stearatul de
aluminiu, stearatul de calciu, untul de cacao, grăsimile hidrogenate, uleiul de parafină, ceara
lanette, grăsimi semisintetice, etc. Majoritatea acestor substanțe se întrebuințează sub formă de
soluții eteice sau etero-alcoolice. Stearații se utilizează sub formă de pulberi fine. Acești
excipienți grași pe lângă faptul că ușurează operația de comprimare, dau comprimatelor o
suprafață netedă, lucioasă, însă micșorează solubilitatea lor și măresc timpul de dezagregare.
1.5 Alte componente ale comprimatelor
La prepararea comprimatelor se adaugă și alte substanțe care îndeplinesc diferite roluri:
coloranți, aromatizanți, stabilizanți, edulcoranți, umectanți.
1.5.1 Excipienți absorbanți
Când în formula produsului de comprimate intră substanțe lichide, uleiuri eterice, extracte
vegetale moi, soluții uleioase sau substanțe volatile, este nevoie de substanțe ajutătoare,
absorbante. În cazul comprimării extractelor vegetale moi acestea se dizolvă în cel mai mic
volum posibil de apă sau de alcool și se adsorb într-un excipient potrivit ca: amidon, lactoză,
dextrină.

7
 Extractele fluide și tincturile se evaporă pe baia de apă în prezența amidonului sau a lactozei.
Uleiurile volatile sau alte uleiuri sunt absorbite de oxid sau carbonat de magneziu. În același
scop se utilizează caolinul, bentonina, aerosilul, fosfat tricalcic, celuloza microcristalină.4
1.5.2 Excipienți coloranți
Pentru evitarea confuziei la expediere, unele comprimate se colorează. În special,
comprimatele pentru uz extern care conțin substanțe toxice trebuie colorate. Coloranții de
obicei, se adaugă dizolvanți într-un solvent volatil la amestecul de pulbere înainte de
granulare. Se utilizează numai coloranți admiși de Ministerul Sănătății. În industrie se
folosesc: roșu amarant, indigotina, galben de tartrazin, albastru de metilen, violet gențiană
(fig.2)

Figura 2 din subcapitolul 1.5.2

1.5.3 Excipienți aromatizanți și edulcolanți

În special pentru comprimatele de supt, sublinguale și efervescente se indică utilizarea de
agenți de îndulcire ca: zaharoza, lactoza și mai ales substanțele cu mare capacitate de îndulcire
ca zaharina și ciclamatul de sodiu. Pentru aromatizarea în scopul creșterii acceptabilității
acestor tipuri de comprimate, se folosesc esențe sau concentrate de sucuri din comerț în
cantități minime sub formă de soluții alcoolice.5

4
Dumitru Lupuleasa, Cornelia fiica, sipos ermese „Tehnologie farmaceutică”
5
Bogner R., Wilkosz M. – Fast-Dissolving Tablets, www.uspharmacist.com
 8
Capitolul II. Prepararea comprimatelor

Prepararea comprimatelor din substanțele cristaline care se pot comprima direct sau destul
de simplă. Substanțele active trebuie amestecate cel mult cu un excipient dezagregant și după
uscare, eventual cernere, se pot comprima. Majoritatea substanțelor medicamentoase însă
trebuie mai întâi granulate.
Înainte de granulare se stabilesc excipienții necesari, fiecare substanță se pulverizează, apoi
se amestecă pulberile. Deci, până la comprimarea propriu-zisă substanțele active sunt supuse
la mai multe operații.
Fazele preparării comprimatelor în general sunt următoarele:
• uscarea substanțelor active și a substanțelor ajutătoare;
• pulverizarea componentelor;
• granularea;
• uscarea granulatului;
• comprimarea;
• controlul;
• ambalarea.
Uscarea, pulverizarea și amestecarea pulberilor se realizează similar cu prepararea
pulberilor compuse.
Granularea este o operație foarte însemnată din punctul de vedere al calității
comprimatelor. Denumirea de granulare derivă de la cuvântul latin „granula”. Granulația este
operația prin care pulberile fine se transformă în particule mari, în scopul de a mări
mobilitatea, alunecarea particulelor și în același timp pentru a mări puterea de coeziune a
substanțelor de comprimat.
Granulatele se pot considera ca disperse mecanice, în care faza dispersată este formată din
agregate sub formă de grăunțe, cu dimensiunea de câțiva milimetrii.
În procesul de granulare se pot distinge două faze importante și anume:
• faza de agregare;
• faza de dispersare.
Din amestecul de pulberi destinate comprimării se realizează mai întâi un agregant, o masă
mai mult sau mai puțin compactă, care apoi se dispersează în particule. Această dispersare
însă, nu ajunge niciodată până la gradul inițial de dispersare, deci particulele după granulare
sunt întotdeauna mai mari ca particulele pulberilor supuse granulării.
Față de granulate, cerințele sunt următoarele:
− să fie destul de mobile, alunecoase;
− să aibă o mărime egală; forma sferică a granulelor este mai avantajoasă decât forma
cilindrică;
− să nu conțină o cantitate însemnată de pulbere rezultată din sfărâmarea granulelor. Dacă
granulatele conțin multă substanță pulverizată ( peste 10-20% ),
9
atunci mobilitatea granulatelor este mai mică, deci matrița nu se va umple uniform.
Pulberile reduc puterea de coeziune a granulatelor și rezultă comprimate ușor friabile, deci
necorespunzătoare. În masa care conține pulbere multă este inclusă și o cantitate însemnată de
aer, care influențează dezavantajos rezistența mecanică a comprimatelor;
− prezența unei cantități mici de pulbere este însă indispensabilă;
− să aibă rezistența mecanică corespunzătoare;
− să nu fie umede, dar nici prea uscate. Granulatele umede aderă de matriță și ponsoane, iar
cele prea uscate au putere de coeziune scăzută;
În tehnologia preparării comprimatelor se folosesc două feluri de granulări:
1. Granularea uscată
2. Granularea umedă
2.1 Obținerea comprimatelor prin granulare pe cale umedă
Se realizează prin umectarea amestecului de substanțe medicamentoase cu soluțiile
excipienților aglutinanți sau cu apa, respectiv alcool, și dispersarea masei astfel obținute prin
site sau cu ajutorul mașinilor de granulat. Ochiurile sitelor sau ale plăcilor perforate
întrebuințate de granulare trebuie să fie de dimensiuni între 0,5 și 1,5 mm, dependent de
mărimea comprimatului. Această metodă de granulare este în prezent cel mai des
întrebuințată.
Cantitatea excipienților aglutinanți se stabilește empiric. Această cantitate are o mare
importanță din punct de vedere al cantității comprimatelor.
Este foarte important ca lichidul cu ajutorul căruia se granulează să fie adăugat treptat la
masa de comprimat și să fie bine amestecat, astfel încât umectarea pulberilor să fie cât mai
uniformă.
Dacă se întrebuințează o cantitate prea mică de aglutinant, granulatele for fi sfărâmicioase,
greu de comprimat și comprimatele rezultate vor avea rezistență mecanică necorespunzătoare.
În cazul folosirii unei cantități prea mari de excipienți aglutinanți în soluție, masa va fi prea
vârtoasă, ochiurile sitei sau ale mașinii de granulat se vor înfunda prea repede, iar granulele
formate vor fi prea tari, comprimatele nu se vor dezagrega în timpul prescris de farmacopee.
În comparație cu zaharurile granulate, masa de granulat trebuie să fie mai puțin compactă,
deci este nevoie de o cantitate mai mică de excipient aglutinant.
Amestecarea substanței de comprimat cu agentul de aglutinant se realizează într-o proporție
mică în mojare, iar în industrie, în malaxoare de diferite tipuri. Malaxoarele cu palete în formă
de Z dau rezultate bune și în acest caz.
Masa formată se poate dispersa prin următoarele procedee:
• presarea prin sită, placa perforată sau prin orificiile mașinii de granulat ( granulate prin
presare );
• trecerea prin sită, respectiv placa perforată, prin agitarea masei umede pe sită, deci în loc de
presare masa trece prin orificii datorită greutății sale proprii. Cu această metodă se obțin
granulate sferice sau elipsoidale mai uniforme ( granulate prin agitare );
10
 • masa trece printr-un disc perforat și este tăiat de cuțite în particule uniforme ( granulate prin
tăiere );

Afară de aceste metode, în ultimul timp în industrie se mai utilizează noi procedee, cum
sunt:
• granularea în turbină ( procedeul Walters );
• granularea prin „fluidizare” ( procedeul Wurster );
Operația manuală de granulare este destul de înceată și grea. Granularea cu mașini nu
numai că are randament superior, dar și granulatele obținute sunt mai uniforme.
Dintre granulatoarele folosite în industria farmaceutică menționăm următoarele tipuri:
Granulatorul oscilant ( fig.3 ) care constă dintr-un corp metalic, semicilindric, cu suprafața
perforată, în interiorul căruia oscilează o piesă metalică formată din 4-6 bare paralele. Prin
oscilare, aceste bare presează masa de granulat prin suprafața perforată a granulatorului.

Figura 3 din subcapitolul 2.1

1. Barele oscilante; 2. Suprafața perforată prin care se presează materialul de granulat

Granulatorul rotativ. Este constituit dintr-un rotor cu palete, care se rotește cu viteză
mică în interiorul unui cilindru perforat, presând masa prin orificiile acestui cilindru.
Un alt tip de granulator ( fig.4 ) rotativ funcționează cu doi sau trei cilindrii perforați.
Cilindrii orizontali, paraleli și apropiați se rotesc în sens invers, iar materialul umed este
adus între acești cilindri. Datoria mișcării rotative, masa este forțată să traverseze pereții
cilindrilor de la exterior la interior.

11
 Figura 4 din subcapitolul 2.1

Granularea în turbină ( procedeul Walters )

Se realizează într-un recipient rotativ, în care se introduce amestecul de granulat sub formă
de pulbere. În timpul rotirii, pulberea este umectată de lichidul de granulare pulverizat cu un
dispozitiv special. După umectarea materialului, viteza de rotație este scăzută și amestecul este
transformat în granulate mici, de formă sferică. În continuare se introduce un curent de aer
cald până la uscarea granulatelor, care apoi se trec prin sită.
Granularea prin „fluidizare” ( suspendare în aer )
Este o metodă modernă, care se bazează pe formarea granulatelor prin pulverizarea
lichidului de granulare pe pulberea de granulat, menținută în suspensie de un curent de aer.
Din cauza că sistemul solid – gaz, format de suspensia de pulbere, se comportă ca un lichid
(fluid) vâscos, metoda este numită „fluidizare”. Acest procedeu de granulare se poate realiza
într-un aparat ( fig.5 ) constituit dintr-o cuvă de amestecare, care are la partea inferioară o sită
prin care poate trece curentul de aer destinat să producă agitare și să mențină în suspensie
particulele pulberii de granulat. Această cuvă este montată pe roți, pentru a putea fi deplasată,
încărcată și descărcată ușor. În interiorul aparatului se găsește montat un filtru de nylon, fixat
pe un suport care poate fi ridicat sau coborât. Recipientul conține soluția de granulare iar
supapele reglează presiunea de pulverizare a acestei soluții.
Prin supapă se reglează sistemul de încălzire a aerului necesar să mențină în suspensie
pulberea. La partea superioară se găsește un motor care acționează dispozitivul de aspirare a
aerului. Curentul de aer circulă de jos în sus, traversând cuva în care se găsește pulberea.
Aparatul a fost construit inițial pentru uscarea pulberilor sau granulatelor, iar prin introducerea
sistemului de pulverizare a lichidului se poate folosi pentru granulare sau pentru acoperirea
granulelor cu diferite pelicule.

12
 Figura 5 din subcapitolul 2.1
Wurster folosește un aparat asemănător pentru granulare, însă în acest aparat pulberea de
granulat este introdusă lateral în aparat, iar granulatul format, nemaifiind menținut în
suspensie datorită mărimii mai mari a particulelor, sedimentează în partea inferioară a
aparatului, de unde este evacuat automat. Deci, acest aparat funcționează continuu.
În aceste aparate se realizează concomitent cu granularea și uscarea granulatelor.

2.2 Comprimarea directă

Materialul de comprimat este reprezentat de substanța activă eventual cu adaos minim de
excipienți. Un număr foarte mic de substanțe medicamentoase se pot comprima ca atare:
clorura de potasiu, urotropina, citratul de sodiu, boraxul, acidul acetilsalicilic.
Avantajul acestei metode este că are un număr redus de operații iar dezavantajul este că
excipienții de comprimare directă sunt scumpi.
2.3 Comprimarea propriu-zisă
Granularea propriu-zisă constă în transformarea masei umede în granulate cu ajutorul
sitelor. Granulatele se pot obține în mic prin presare, apăsând masa deasupra unei site.

13
În industrie operația se face mecanizat cu ajutorul granulatoarelor de diferite tipuri când masa
supusă unei presiuni mecanice este forțată să traverseze ochiurile unei site sau orificii unei
plăci perforate de grosimi diferite. Granulatele prin presare au formă vermiculară.6
Granularea pe cale uscată
Numită și „precompresiune” sau „brichetare”, constă în comprimarea amestecului de
substanțe active și a excipienților în comprimate de volum mai mare ( brichete ) cu ajutorul
mașinilor de comprimat speciale. Aceste brichete apoi se mărunțesc în mori potrivite, în așa
fel încât particulele rezultate să aibă mărimea granulatelor dorite.
După mărunțire, cu ajutorul sitelor corespunzătoare se separă granulatele de mărime
potrivită de praf și de mărime mai mare. De obicei dacă depășește o anumită proporție, praful
se supune la o nouă brichetare.
Acest procedeu însă poate să ducă la neomogenitatea componentei granulatelor, deci – pe
cât posibil – trebuie evitată formarea unei cantități mai însemnată de praf. Granularea uscată
se întrebuințează în primul rând la substanțele care umectate se descompun ușor, precum și la
acele medicamente care nu suportă o operație termică (uscarea granulatelor preparate pe cale
umedă ).
În cazul granulării uscate, excipienții aglutinanți se adaugă în stare uscată. În general,
excipienții aglutinanți au o putere liantă mai mică în stare solidă față de soluțiile respective, de
aceea până în prezent granularea uscată este folosită pe scară mai redusă. În ultimii ani, cu
ajutorul polietilenglicolilor se granulează din ce în ce mai multe substanțe pe cale uscată. Cu
PEG 4000 și 6000 sau obținut rezultate încurajatoare. Cu ajutorul acestor substanțe se extind
din ce în ce mai mult posibilitățile granulării uscate. Comprimatele preparate din granulatele
obținute pe cale uscată în general au o dezagregare bună.

14

Capitolul III. Comprimate speciale

6
Stănescu V. „Tehnica farmaceutică”; editura Medicală București, 1993
 Alături de marea majoritate a comprimatelor care sunt destinate să se desfacă în stomac, se
prepară în mod deosebit următoarele tipuri:
- comprimatele care servesc la prepararea soluțiilor de uz intern;
- comprimatele care acționează asupra mucoasei bucale;
- comprimate vaginale;
- comprimate care se administrează parenteral prin implantare sau ca soluții;
- comprimate efervescente;
- comprimate oftalmice.
3.1 Comprimate sublinguale și bucale
Comprimatele sublinguale cedează capilarelor sanguine substanța activă și trebuie să se
dizolve încet pentru a asigura o resorbție gradată a medicamentului (20-60 minute).
Au formă lenticulară sau plată, iar ca excipienți diluanți se utilizează zahărul în amestec cu
lactoză, manitol.
Ca lubrifiant este indicat stearatul de magneziu care datorită higroscopicității, întârzie
dezagregarea (3-4%). Se impune adaosul de edulcoranți sau substanțe aromatizante.

15
Comprimatele bucale, plate și subțiri, au ca diluant zahărul, manitolul, sorbitolul sau lactoză.

Se utilizează aglutinanți care dizolvă lent comprimatul.

3.2 Comprimatele vaginale

Se încadrează comprimatele care se introduc în vagin sau care se dizolvă pentru a fi
utilizate ca spălături vaginale. Se numesc „vaginal tablet” și „vaginal inserts”.
Au formă de cilindri plați sau ușor bombați, de grosime variabilă, alungite, rotunjite la
extremități, efilate la una din extremități sau la ambele sau uneori cu o extremitate concavă, cu
greutatea între 0,5-2,8 g, culoare albă sau galbenă. Au o dezagregare normală, cu efervescență
sau spumogene, sau cu acțiune întârziată.
Dintre diluanți se utilizează lactoza care este transformată de bacilii Doderlein în acid lactic
care menține pH-ul 4,5 nefavorabil micozelor vaginale, amidonul de grâu. Aglutinanții sunt
aceeași: gelatină, carboximetilceluloză, etilceluloză, alginați. Ca lubrifiant: stearatul de
magneziu, talcul, stearatul de calciu, benzoatul de sodiu.
Ca suport pentru substanțele active se utilizează: uree, acid boric, aminoacizi.
Pentru micșorarea pH-ului se utilizează: acid adipic, acid succinic, acid piruvic, acid citric,
acid ascorbic, acid boric, acid tartric. Se adaugă ca și conservanți: parabeni.
Comprimatele efervescente pentru uz vaginal care conțin peroxid de magneziu, degajă oxigen
în mediu acid. Dacă li se adaugă agenți tensioactivi, capătă proprietăți spumogene (laurilsulfat
de sodiu).
 16

3.3 Comprimate rectale

În farmacologie și toxicologie, calea pe care este administrată în organism o substanță
medicamentoasă sau o substanță toxică7 sunt adesea clasificate în funcție de locul în care
substanța este aplicată.
Calea (intra)rectală (administrarea de supozitoare la nivelul rectului) produce efect sistemic
și se pretează la pacienții care nu pot utiliza calea orală (în caz de vomă, convulsii, etc.), însă
poate interesa și un efect strict local (antiinflamator, antiinfecțios). Absorbția la acest nivel se
face prin mucoasa rectală.8 Această cale este foarte eficientă, în special la pacienții în vârstă, și
prezintă avantajul unei absorbții foarte bune și rapide datorită vascularizației bogate9.
3.4 Comprimate efervescente
Conțin amestecuri de acizi organici (acid citric, tartric, fumaric, malic, succinic, adipic și
alginic) cu substanțe alcaline (carbonați, hidrogenocarbonat de sodiu, calciu). Conțin substanțe
active alături de un amestec efervescent care în contact cu apa degajă bioxid de carbon pentru
a realiza un lichid carbogazos cu gust plăcut. Cantitatea de amestec efervescent se alege astfel
încât sp rezulte o soluție saturată de acid carbonic, iar bioxidul de carbon degajat are rolul de
dezagregant și provoacă prin bulele de gaz, o agitare a lichidului.
Prepararea presupune un proces tehnologic pretențios, cu mașini speciale și condiții de lucru
deosebite. Spațiul va fi aclimatizat la o umiditate care să nu depășească 20-25%. Preparare se
face prin granulare umedă doar, prin două moduri:
- granularea separată a comprimatelor și amestecarea ulterioară (după granulare);
17

7
TheFreeDictionary.com-route of administartion. Citing:Jonas:Mosby Dictionary of Complementary and
Alternative Medicine. 2005, Elsevier.
8
Stan K. Bardal, Jason E. Waechter, Douglas S. Martin, 2011 pharmacokinetics: Routes of administration, pag
17-34, Applied Pharmacology
9
De Boer AG, Moolenaar F, de Leede LG, Breimer DD (1982) „Rectal drug administration: clinical
pharmacokinetic considerations
 - granularea amestecului în totalitate, prin metoda fuziunii la cald sau prin metoda de
granulare cu vapori de apă, sau apă prin injectare sau solvenți neapoși.
Aciditate masei provoacă deteriorarea ponsoanelor, încât se utilizează ponsoane acoperite
cu un start de masă plastică – teflon – care este o politetrafluoretilenă.
Ambalarea acestor comprimate se face în tuburi de sticlă, cu capace filetate, tuburi de
aluminiu, conținând rezervoare de silicagel.

18
 3.5 Comprimate de mestecat
Comprimate masticabile (comprimate de mestecat) sunt comprimate care se sfărâmă sau se
dizolvă în cavitatea bucală fiind înghițite ulterior. Acest tip de comprimate conțin îndulcitori și
aromatizanți necesari pentru acest mod de administrare deoarece dezagregarea are loc în
procent mare în cavitatea bucală.
 19
Capitolul IV. Preparate farmaceutice orale cu acțiune prelungită

Preparatele cu acțiune prelungită prezintă următoarele avantaje:

 acțiune farmacologică uniformă evitându-se atât supradozarea cât și subdozarea
substanței medicamentoase în mediul intern al organismului;
 fac posibilă scăderea dozei totale de substanță activă administrată;
 scad ritmul administrărilor (la o dată pe zi și se evită administrarea în timpul nopții);
Aceste preparate pot fi utilizate în diferite afecțiuni și anume: tulburări endocrine, boli
infecțioase, alergii, tulburări de circulație, hipertensiune arterială, dureri etc.

4.1 Procedee de obținere

Substanțele utilizate pentru obținerea acestui gen de preparate trebuie să îndeplinească
câteva condiții importante și anume:
- să nu aibă doza terapeutică aproape de doza toxică;
- dozarea să fie foarte exactă (glicozide cardiotonice);
- să nu aibă o eliminare foarte rapidă și un T ½ sub 2 ore deoarece ar crește foarte mult
mărimea comprimatelor;
- să nu aibă o eliminare foarte lentă deoarece însăși această cinetică asigură un efect retard.

Pentru obținerea comprimatelor cu acțiune prelungită sunt indicate substanțe

medicamentoase care prezintă următoarele proprietăți:
- T ½ între 2-10 ore;
- doza terapeutică să fie mai mică decât 0,2 g;
- substanțele medicamentoase să aibă o hidrosolubilitate suficientă pentru a fi realizată o
difuziune bună;
- să fie substanțe la care farmacocinetica este foarte bine studiată.