CURSUL 11 ONCOLOGIE

Feocromocitomul malign: etiopatogenie, simptomatologie, investigatii, evolutie tra tament.

Limfoamele maligne: etiopatogenie, simptomatologie, investigatii, evolutie, forme clinice, tratament.

Feocromocitomul, este o boala maligna (canceroasa) rara, in care celulele maligne sunt celule anormale
transformate din celulele cromafine din organism. 
Majoritatea feocromocitoamelor debuteaza la nivelul glandelor adrenergice (medulara suprarenala),
unde sunt localizate majoritatea celulelor cromafine. 
Exista doua glande adrenergice, cate una deasupra fiecarui rinichi, situate in abdomenul superior.
Celulele adrenergice sintetizeaza hormoni ce sunt vitali pentru functionarea organismului. 
De obicei feocromocitomul afecteaza o singura glanda. Feocromocitomul poate avea sediul si in alta
parte a organismului, de exemplu in zonele din jurul inimii sau a vezicii urinare.
Majoritatea tumorilor cu punct de plecare la nivelul celulelor cromafine, nu sunt cancere, nu se
raspandesc in alte parti ale organismului. Acestea sunt tumori benigne. In cazul in care este diagnosticata o
tumora, este necesar ca medicul sa determine daca aceasta este benigna sau maligna.
Feocromocitomul determina secretia crescuta de hormoni numiti catecolamine. Catecolaminele in exces
produc hipertensiune arteriala, care la randul ei determina cefalee (dureri de cap), transpiratii, palpitatii
(perceptii ale batailor ale inimii), durere retrosternala si senzatia de anxietate. Hipertensiunea arteriala
netratata poate determina afectiuni cardiace, infarct miocardic sau alte probleme de sanatate.
In cazul in care simptomatologia indica aceasta boala, se vor efectua analize de sange si de urina, pentru
a doza cantitatile de hormoni din organism. De asemenea pot fi necesare investigatii ca tomografia
computerizata (o investigatie ce foloseste razele X pentru a crea o imagine a organelor interne)
sau rezonanta magnetica nucleara, ce foloseste unde magnetice pentru a crea o imagine a organelor interne.
Feocromocitomul poate fi o manifestare a unui sindrom numit sindrom de neoplazie endocrina multipla
(MEN). Persoanele cu neoplazie endocrina multipla au pe langa feocromocitom, cancer tiroidian si alte
tulburari hormonale. Prognosticul si sansa de recuperare depind de gradul de raspandire al cancerului si de
varsta si starea generala de sanatate a pacientului.
Feocromocitomul determina secretia crescuta de hormoni numiti catecolamine. Catecolaminele in exces
produc hipertensiune arteriala, care la randul ei determina cefalee (dureri de cap), transpiratii, palpitatii
(perceptii ale batailor ale inimii), durere retrosternala si senzatia de anxietate. Hipertensiunea arteriala
netratata poate determina afectiuni cardiace, infarct miocardic sau alte probleme de sanatate. 
In cazul in care simptomatologia indica aceasta boala, se vor efectua analize de sange si de urina, pentru a
doza cantitatile de hormoni din organism. De asemenea pot fi necesare investigatii ca tomografia
computerizata (o investigatie ce foloseste razele X pentru a crea o imagine a organelor interne) sau
rezonanta magnetica nucleara, ce foloseste unde magnetice pentru a crea o imagine a organelor interne.
Feocromocitomul poate fi o manifestare a unui sindrom numit sindrom de neoplazie endocrina multipla
(MEN). Persoanele cu neoplazie endocrina multipla au pe langa feocromocitom, cancer tiroidian si alte
tulburari hormonale. Prognosticul si sansa de recuperare depind de gradul de raspandire al cancerului si de
varsta si starea generala de sanatate a pacientului.
Dupa diagnosticarea feocromocitomului, vor fi efectuate investigatii pentru a stabili raspandirea
acestuia in organism. Acest lucru poarta numele de stadializare. Pentru stabilirea tratamentului este
important sa se cunoasca stadiul bolii.
Pentru feocromocitom sunt definite urmatoarele stadii:
Feocromocitom localizat benign - Tumora este restransa la o singura zona si nu afecteaza alte tesuturi.
Majoritatea feocromocitoamelor sunt localizate, nu sunt canceroase.
Feocromocitom cu raspandire regionala - Tumora maligna cuprinde si nodulii limfatici regionali sau
tesuturile invecinate cancerului (nodulii limfatici sunt formatiuni cu forma asemanatoare bobului de fasole,
prezenti in mai multe zone ale organismului; ei produc si depoziteaza celule implicate in apararea
organismului). 1
Feocromocitom metastatic - In acest stadiu, celulele canceroase sunt raspandite in mai multe zone ale
organismului.
Feocromocitomul recurent - O boala recurenta este o boala ce reapare dupa ce initial a fost indepartata
terapeutic. Recurenta se poate produce in acceasi zona cu tumora initiala sau in alta parte a organismului.
Exista mai multe terapii pentru feocromocitom, in functie de felul tumorii si de raspandire. Sunt folosite
trei metode terapeutice:
 -interventia chirurgicala (excizia si indepartarea cancerului)
-radioterapia (foloseste raxe X in concentratie mare sau alte forme de energie puternica pentru a omori
celulele canceroase)
-chimioterapia (se bazeaza pe folosirea substantelor chimice pentru a omori celulele canceroase)
Tratamentul chirurgical este cel mai des folosit in tratamentul feocromocitomului. Chirurgul va
indeparta una sau ambele glande suprarenale, intr-o interventie numita suprarenalectomie (adrenectomie).
Dupa indepartarea glandelor se va face controlul cavitatii abdominale, pentru a se stabili daca tot tesutul
tumoral a fost indepartat. In cazul in care tumora s-a extins, vor fi indepartati si nodulii limfatici sau
tesuturile afectate din jur.
Chimioterapia utilizeaza substante chimice pentru a omori celulele canceroase. Chimioterapicele
(medicamentele folosite in chimioterapie) pot fi administrare oral (se iau pe gura) sau prin injectare
intravenoasa sau intramusculara. Chimioterapia este o metoda terapeutica sistemica, deoarece agentul
medicamentos intra in fluxul sanguin si circula prin tot organismul, omorand celulele canceroase.
Radioterapia utilizeaza raze X cu energie crescuta pentru a omori celulele canceroase si pentru a
scadea dimensiunile tumorii. Radiatiile sunt emise de un aparat in afara organismului (radioterapie externa).

Limfom non-hodgkin
Orice proliferare canceroasa, in afara bolii lui Hodgkin, care ia nastere in tesutul limfoid si, in
particular, in ganglionii limfatici. 
Cauze - Cauza limfoamelor este inca necunoscuta, dar unii factori au un rol manifest in dezvoltarea
tumorii. Virusul lui Epstein-Barr joaca un rol in aparitia limfomului lui Burkitt, care se intalneste la copii in
Africa ecuatoriala. Dezordinile imunitare sunt toate capabile sa antreneze o hiperplazie (hiperdezvoltare) a
maduvei osoase si, intr-un anumit numar de cazuri, sa dea nastere unei adevarate proliferari tumorale
limfoide. Deficitele imunitare congenitale, bolile autoimune, tratamentele imunosupresoare, sindroamele de
imunodeficienta dobandita (SIDA) pot, de asemenea, sa faciliteze aparitia unui limfom nehodgkinian.
Simptome si semne -Boala se manifesta de cele mai multe ori printr-o umflatura dureroasa la nivelul
unuia sau mai multor ganglioni limfatici superficiali. Spre deosebire de boala lui Hodgkin, un limfom
nehodgkinian se mai poate manifesta printr-o localizare predominanta in afara ganglionilor, de exemplu in
tiroida,stomac, mezenter, colon, rinichi, os, ochi sau sistemul nervos central. Atunci se formeaza
o tumora pe sau in partea atinsa. boala poate, de asemenea, sa se manifeste printr-o febra cu alterarea starii
generale, ganglionii atinsi fiind, in acest caz, in interiorul abdomenului. Unele limfoame de malignitate
redusa se dezvaluie sau se complica prin trecerea in sange a celulelor canceroase; altele antreneaza secretia
in sange a imunogtobulinelor anormale si/sau in exces.
Diagnostic - Acesta se pune pe baza biopsiei unui ganglion atins sau a organului afectat. 
Tratament -Tratamentul se bazeaza pe chimioterapie depinde de tipul de limfom si de extinderea bolii.
Formele localizate, chiar agresive, au o mare sansa de vindecare. Pentru formele intinse putin agresive,
speranta de viata este de mai multi ani si tratamentul este indispensabil doar daca boala progreseaza; se
utilizeaza atunci polichimioterapiile. Prognosticul formelor intinse si agresive a fost modificat prin
chimioterapiile moderne, care permit sa se spere intr-o vindecare durabila in numeroase cazuri.

Limfomul Hodgkin (cunoscut si ca boala Hodgkin) este de fapt un cancer al sistemului limfatic, un limfom
cu potential curabil, ce prezinta caracteristici histologice, biologice si clinice particulare. Afectiunea fost
descrisa pentru prima oara de Thomas Hodgkin, in anul 1832. Elemente definitorii ale bolii sunt aspectul
microscopic (histologia) si expresia markerilor de suprafata (imunofenotipul). Limfomul se extinde
organizat, de la o grupa ganglionara la urmatoarea, cuprinzandu-le pe fiecare pe rand. In acelasi timp, apar si
simptome sistemice, cu atat mai grave cu cat boala este mai avansata. 
Aceasta afectiune maligna are doua varfuri de incidenta: primul, in perioada 15-35 de ani, si al doilea
dupa 55 de ani. Cancerul pare a fi mai frecvent la barbati comparativ cu femeile. Aceasta predominanta este
mult mai pregnanta la varstele mici, cand 2 peste 85% din pacienti sunt baieti. Detectarea si tratarea bolii intr-
un stadiu incipient va imbunatati semnificativ supravietuirea pacientului, aceasta ajungand chiar la 90% daca
tratamentul aplicat este corect, iar diagnosticarea s-a facut inca din stadiul I de boala. 
Rata supravietuirii la 5 ani scade la 65% pentru limfomul Hodgkin stadiul IV. In prezent se
recomanda radioterapie, chimioterapie sau un regim combinat, rezultatele fiind satisfacatoare. Limfomul
Hodgkin a fost unul din primele cancere care au raspuns la radioterapie si ulterior la chimioterapie
combinata. Se apreciaza ca in anul 2002 existau 62000 de cazuri raportate international. Afectiunea este cel
mai putin intalnita in Asia, in special in Japonia si China.
Limfomul Hodgkin este localizat la nivelul sistemului limfatic. Sistemul limfatic reprezinta o retea de vase
si ganglionii interconectati. El dreneaza limfa si o parte din produsii toxici de metabolism, eliminandu-i, pe
ultimii, din organism.Ganglionii limfatici sunt organizati in statii ganglionare ce functioneaza precum niste
filtre si pot opri microorganismele cu potential patogen. Foarte multe din particulele exogene care pot dauna
organismului sunt captate de celulele sistemului imun, si indepartate, astfel incat echilibrul mediului intern
sa nu fie perturbat. 
Celulele sistemului limfatic pot sa recunoasca si alte celule din corp care au suferit insa modificari
patologice, cum este cazul celulelor neoplazice, si in unele cazuri le distrug, stopand proliferarea lor. Tesutul
limfatic, cel prin care circula limfa, este continut in anumite organe specializate, cum ar
fi splina, timus (glanda prezenta numai la copii, avand localizare retrosternala), amigdale sau maduva
osoasa. De asemenea, exista zone de tesut limfatic si la nivel intestinal, acestea fiind numite foliculii sau
placile Peyer. 
Sistemul limfatic are trei functii principale in economia organismului, anume inlaturarea fluidului
interstitial din tesuturi, absorbtia si transportul acizilor grasi si lipidelor catre sistemul circulator si
vehicularea celulelor imunitatii prin organism. Limfa transporta celule specializate in
preluarea antigenelor din periferie (acestea se numesc celule reprezentatoare de antigen) pana la ganglionii
(nodulii) limfatici, unde este declansat raspunsul imun. Limfa transporta de asemenea si limfocite.
Limfocitele sunt si ele importante in lupta impotriva diversilor agenti infectiosi cu care organismul poate
veni in contact: bacterii, virusuri sau fungi. 
Ori de cate ori organismul incearca sa faca fata unei infectii, observam ca ni se maresc ganglionii din
regiunea afectata (daca acestia au localizare superficiala, desigur). Acest lucru este foarte normal si este
considerat chiar un indicator ca imunitatea functioneaza si ca nu exista stari de imunodepresie, cand
organismul este usor de invins de catre patogenii din mediul extern, sau chiar de unele bacterii saprofite care
devin agresive. Limfoamele sunt cancere cu originea in celulele sistemului imun, care devin
insa tumori solide. Ele apar cand celulele acestea incep sa se multiplice haotic si scapa de sub control. 
Noile celule nu sunt doar mult mai numeroase, ci au si caracteristici mult mai agresive, pot invada
tesuturi, pot metastaza, pot pacali restul celulelor imune, astfel incat sa nu fie distruse. In prezent exista doua
tipuri principale de limfoame, anume limfomul Hodgkin silimfomul non-Hodgkin, fiecare dintre ele fiind
caracterizate in functie de particularitatile morfologice pe care le prezinta.
Conform specialistilor, exista 5 tipuri de limfom Hodgkin. Patru dintre acestea sunt incluse in boala
Hodgkin clasica, in timp ce al cincilea tip (boala Hodgkin cu predominanta limfocitara), constituie o entitate
patologica separata, avand un tablou clinic si un tratament diferit. 
In boala Hodgkin clasica (limfomul Hodgkin) celula neoplazica este considerata celula Reed-Sternberg,
chiar daca aceasta reprezinta doar 2% din masa tumorala. Restul tumorii contine plasmocite, limfocite,
neutrofile, eozinofile si histiocite. Majoritatea celulelor Reed-Sternberg provin din limfocite B dar isi pierd
capacitatea de a exprima anticorpi, devenind deci nefunctionale. 
Variantele incluse in cadrul bolii clasice sunt: 
1. Boala Hodgkin sclero-nodulara: reprezinta 60-80% din totalitatea limfoamelor Hodgkin clasice
diagnosticate. Nodulii limfatici cuprind numeroase benzi fibroase care le modifica foarte mult arhitectura
interna. Capsula ganglionara este mult mai ingrosata (sclerozata). O astfel de varianta apare mai frecvent la
adolescenti si la adultii tineri si se localizeaza in special la nivelul ganglionilor mediastinali dar si in alte
regiuni supradiafragmatice. 
2. Boala Hodgkin cu celularitate mixta: apare in 15-30% din cazuri. Se caracterizeaza printr-un infiltrat
difuz, celulele Reed - Sternberg au aspect clasic. Acest tip este localizat in principal la nivelul ganglionilor
abdominali si splinei. Boala este diagnosticata in acest caz dupa o lunga evolutie, pacientii avand si afectare
sistemica importanta. Specialistii au observat ca acest tip particular apare mai frecvent in cazul pacientilor
cu infectie HIV.  3
3. Boala Hodgkin cu depletie limfocitara: este diagnosticata in mai putin de 1% din cazuri. Exista foarte
multe variante ale acestei boli, infiltratul prezent in ganglioni variind de la limfocitar la sarcomatos. Apare
mai ales la pacientii varstnici sau la cei infectati cu HIV. Pacientii se prezinta foarte tardiv la medic si din
acest motiv si diagnosticarea acestui tip de limfom se face in stadii avansate. 
4. Boala Hodgkin limfocitara clasica: reprezinta 5% din totalitatea cazurilor. Din punct de vedere clinic,
simptomatic si al supravietuirii, se aseamana foarte mult cu tipul mixt. Spre deosebire de tipurile clasice,
forma cu predominanta limfocitara nu prezinta celulele tipice Reed - Sternberg. In schimb, ea are numeroase
celule in popcorn (denumirea este sugerata de faptul ca nucleul seamana foarte mult cu
popcornul), limfocite si histiocite, totul pe un fond format din celule inflamatoare.
Deocamdata, cauzele exacte de aparitie a limfomului Hodgkin nu sunt cunoscute. Totusi, specialistii au
observat anumite asociatii si chiar factori de risc pentru aparitia bolii. De exemplu, mononucleoza
infectioasa, boala aparuta prin infectie cu virus Epstein Barr, manifestata dupa copilarie, poate fi un
important factor de risc pentru aparitia ulterioara a limfomului. La peste 50% din pacienti tumora are
celule Epstein Barr pozitive. Se pare ca perioada medie de incubatie (de evolutie de la mononucleoza
infectioasa la limfom Hodgkin) este de aproximativ 3 ani. 
Limfomul Hodgkin pare a fi mai frecvent si in cazul pacientilor cu infectie HIV, cu sindroame
congenitale caracterizate prin imunodepresie, in cazul celor aflati sub tratament imunosupresor (post
transplant, glucocorticoizi). In ciuda faptului ca limfomul Hodgkin apare mai frecvent la pacientii cu infectie
HIV, aceasta neoplazie nu este incadrata in grupul bolilor ce caracterizeaza stadiul de SIDA (sindrom al
imunodeficientei umane dobandite). Predispozitia genetica poate avea si ea un rol important in dezvoltarea
cancerului. Aproximativ 1% dintre pacienti au un istoric familial de boala Hodgkin. La randul lor, rudele
unui pacient cu limfom au un risc de 3-7 ori mai mare de a dezvolta, la randul lor, aceasta afectiune. Cel mai
mare risc il au gemenii monozigoti.
Simptomele limfomului Hodgkin sunt relativ nespecifice, si pot include: 
-Transpiratii nocturne; 
- Astenie; 
- Dureri osoase; 
- Cresterea susceptibilitatii la infectii; 
- Prurit generalizat; 
- Scadere involuntara in greutate (mai mult de 10% in 6 luni);
- Modificari ale nodulilor limfatici: apare marirea in dimensiuni a ganglionilor, adesea
nedureroasa.
 cel mai frecvent se pot palpa ca modificati ganglionii cervicali si supraclaviculari
(in peste 80-90% din cazuri).
 in unele situatii poate sa apara si sindromul de vena cava superioara, cand
ganglionii sunt atat de mariti in dimensiuni incat determina compresie pe vasele
mari ale regiunii cervicale;
- Splenomegalie: marirea in volum a splinei se intalneste la 30% dintre pacientii cu
limfom Hodgkin.
 splenomegalia nu este insa foarte importanta si nu determina sindroame
compresive asupra organelor din jur.
 dimensiunile ei pot varia in cursul bolii;
- Hepatomegalie: caracterizeaza 5% din pacienti si se datoreaza extensiei hepatice a
limfomului;
- Hepatosplenomegalie: marirea concomitenta a splinei dar si a ficatului;
- Dureri de spate: sunt nespecifice, nu au o localizare exacta ci mai degraba sunt difuze.
 majoritatea pacientilor le raporteaza la nivelul regiunii lombare;
- Petesii, hematoame ce apar spontan sau in urma unor traumatisme minore sunt
rezultatul infiltrarii maduvei osoase, cresterii distructiei plachetelor in splina (cu alte
cuvinte, limfomul favorizeaza diminuarea producerii de plachete si cresterea distrugerii
lor);
- Durere la nivelul ganglionilor limfatici dupa ingestia de alcool (este inalt susceptibila
pentru diagnosticul de limfom Hodgkin). Apare doar la 10% dintre pacienti;
4
- Febra, persistenta sau care alterneaza cu perioade de temperatura corporala normala;
- Simptome sugestive pentru o afectare de sistem nervos central: neuropatii, sindrom
Guillain - Barre. 
Limfomul Hodgkin trebuie diferentiat de alte limfoame sau alte cauze de adenopatie (marire in
volum a ganglonilor). Diagnosticul de certitudine se stabileste doar prin realizarea de biopsii
ganglionare si identificarea particularitatilor tesutului analizat. Pacientului i se vor recolta si probe de
sange, in principal pentru a se stabili statusul hematologic anterior inceperii chimioterapiei.
Investigarea pacientului suspectat de limfom Hodgkin este inceputa insa cu anamneza, care va stabili
debutul simptomelor si evolutia acestora. 
Investigatiile paraclinice care vor fi efectuate sunt: 
- Hemograma: isi propune sa stabileasca daca pacientul are anemie, limfopenie, neutropenie sau
eozinofilie. Limfomul Hodgkin asociaza relativ frecvent anemia, datorita caracterului cronic al bolii.
Citopeniile sunt mai frecvente in stadiile avansate ale limfomului;
- Masurarea nivelului lactat dehidrogenazei: LDH poate sa apara crescut, insa aceasta analiza nu ofera
informatii specifice;
- Masurarea fosfatazei alcaline: ea apare crescuta cand exista si afectarea ficatului sau a osului. Pacientii
pot prezenta de asemenea si hipercalcemie, hipernatremie, hipoglicemie;
- Determinarea VSH-ului (vitezei de sedimentare a hematiilor): VSH este considerat un marker general
al inflamatiei, iar nivelurile sale pot fi crescute in limfomul Hodgkin. Cresterea VSH indica un prognostic
mai prost. 
Investigatiile imagistice includ: 
- Tomografie computerizata de torace, abdomen si pelvis: se pot observa ganglionii mariti,
splenomegalie si/sau hepatomegalie cu anomalii parenchimatoase focale, infiltrate pulmonare difuze si chiar
pleurezii. Frecvent, mai ales in cazul bolii Hodgkin, se pot vizualiza si mase mediastinale, ce reprezinta de
fapt limfadenopatii mediastinale;
- Tomografie cu emisie de pozitroni (PET): este o procedura de scanare a organismului, utilizata in
special in stadializarea limfomului. Ea poate vizualiza leziuni mai mici, care scapa CT-ului;
- Radiografii toracice: pot identifica modificari aparute in hilul pulmonar precum si revarsatele; 
- Rezonanta magnetica nucleara are o indicatie similara CT;
- Scintigrafiile osoase sunt recomandate in cazul pacientilor care acuza dureri osoase intense. 
Schemele terapeutice actuale includ regimuri combinate, de radioterapie si chimioterapie. Limfomul
Hodgkin este considerat un cancer curabil, insa tratamentul poate avea complicatii pe termen lung, inclusiv
inducerea altor cancere. In ciuda ratei foarte crescute de vindecare, multe cazuri de limfom Hodgkin reapar
in timp, adesea in primii ani. Tratamentul pentru varianta de limfom cu predominata limfocitara este diferit,
acesta fiind un cancer care se poate deveni foarte agresiv.
Radioterapia este de obicei administrata combinat cu chimioterapia. Zonele iradiate si dozele folosite
sunt alese astfel incat reactiile adverse ale terapiei sa fie cat mai reduse. 
Chimioterapia implica administrarea unor medicamente care pot distruge celulele canceroase.
Deoarece aceste medicamente nu sunt specifice si nu actioneaza doar asupra celulelor neoplazice, vor aparea
reactii secundare sistemice generalizate. Chimioterapicele vor afecta toate celulele cu rata de multiplicare
rapida. Cele mai afectate sunt celulele care tapeteaza lumenul organelor digestive, celulele maduvei
hematopoietice si foliculii pilosi. Nu exista un singur chimioterapic recomandat, ci sunt administrate
combinatii polimedicamentoase. Acestea pot fi administrate intravenos sau oral, in functie de
particularitatile medicamentului (absorbtie), dar si de preferinta pacientului. 
Pacientii cu limfom refractar la aceste combinatii terapeutice, sau cu neoplazie recurenta vor fi tratati
prin transplant autolog de celule stem. In cadrul acestui tratament, pacientului ii vor fi administrate doze
foarte crescute de radiatii dar si de chimioterapice, in vederea distrugerii definitive a celulelor canceroase.
Aceste doze sunt insa foarte toxice pentru maduva osoasa hematoformatoare. Astfel pot sa apara complicatii
hematologii grave. De aceea, inainte de administrarea acestor regimuri foarte agresive, pacientului ii vor fi
recoltate celule stem medulare, care sunt inghetate si transplantate apoi dupa incheierea tratamentului. 
Celulele sunt recoltate si vor fi reintroduse in circulatie dupa ce tratamentul se incheie, pentru a stimula
recuperarea maduvei hematoformatoare.
Tratamentul pacientilor cu limfom Hodgkin si infectie HIV este mai complicat. In aceste situatii,
terapia antineoplazica trebuie combinata cu terapie antiretrovirala. Rezultatele tratamentului sunt
monitorizate prin realizarea de tomografii 5 computerizate, PET si chiar biopsii ganglionare la anumite
intervale de timp.
Tratamentul aplicat in cazul limfomului Hodgkin este destul de agresiv. Deci, chiar daca neoplazia in
sine se vindeca, pot sa ramana sechele si pot sa apara complicatii asociate tratamentului. Un procent relativ
redus din pacienti pot face leucemii, cancer de san si afectiuni cardiace cronice. De aceea, este esential ca si
dupa ce boala este vindecata, pacientul sa se prezinte la vizitele periodice la medic. 
 Complicatiile cardiace includ: pericardita cronica, boala coronariana, valvulopatii, aritmii. Pacientii
iradiati toracic (mediastinal) au un risc de 3 ori mai crescut de moarte cardiaca subita. 
Complicatiile pulmonare pot fi datorate chimioterapiei sau radioterapie. Pacientii pot dezvolta fibroza
pulmonara, pneumonita, dispnee, reducerea parametrilor functionali respiratori. 
Infertilitatea este o problema foarte importanta asociata terapiei limfomului Hodgkin. 80% dintre
barbati si 50% dintre femei ajung sa se confrunte cu ea. Infertilitatea este permanenta si ireversibila.
Complicatiile infectioase se manifesta in principal prin aparitia infectiilor cu Streptococcus
pneumoniae. Pot sa apara infectii cu virusurile Influenza, sau sa apara herpes zoster.