Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Adverbul
Este o parte de vorbire invariabilă, care se alătură unui cuvânt și îndeosebi unui verb,
spre a-i modifica nuanța ori înțelesul.
Aproape toate adverbele provin din substantive, adjective, pronume și verbe, rezultând
prin derivare, compunere și prin schimbarea categoriei gramaticale.
În funcție de ideile pe care le exprimă, adverbele sunt de opt feluri: de timp, de loc, de
mod, de cantitate, de afirmare, de negare, de întrebare și de îndoială. Felul fiecărui adverb se
stabilește după întrebarea la care răspunde.
A. Adverbele de timp
a) La întrebarea quando? (= când), răspund adverbele: nunc (= acum), hodie (= azi),
cras (= mâine), olim (= odinioară), nuper (= de curând), pridie (= alaltăieri),
postridie (= a doua zi), deinde, dein (= apoi, după), mane (= dimineața), noctu (=
noaptea), interdiu (= ziua), vespere (= seara), statim (= pe dată), extem (= imediat),
nunquam (= niciodată), nonnunquam (= uneori);
b) La întrebarea quamdiu? (= cât timp?), răspund următoarele adverbe: tamdiu (= așa
de mult timp), paulisper (=de puțină vreme) etc.;
c) La întrebarea quamdiu? (= de cât timp?), răspund următoarele adverbe: pridem (=
de mult timp), iamdudum (= încă de demult), iampridem (= încă, deja de mult
timp) etc.
B. Adverbele de loc
a) La întrebarea ubi? (= unde?), răspund următoarele adverbe: hic (= aici), ibi (=
acolo), ibidem (= tot acolo), istic (= aici), alibi (= în altă parte), intus (= înăuntru)
etc.;
b) Adverbe care răspund la întrebarea unde? (= de unde?): hinc (= de aici), mine (=
de acolo), inde (= de acolo), aliunde (= de aiurea), undique (= de pretutindeni) etc.;
C. Adverbele de mod
Adverbele de mod se pot forma în următoarele feluri:
a) De la participii sau adjective de categoria I, prin adăugarea la tema obținută din
genitiv, înlocuind terminația -i cu terminațiile -e sau -o.
1
De exemplu, de la adjectivul avarus, -a, -um (= zgârcit), obținem avare (= cu
zgârcenie); meritus, a, um (= meritat) devine merito (= pe merit).
b) De la adjective de categoria a II-a cu tema în ...nt, adăugând terminația -er, ori de
la cele cu tema în ...r, adăugând terminația -ter. De exemplu, de la sapiens,
sapientis (= înțelept), se obține sapienter (= cu înțelepciune); de la sollers,
sollertis (= dibaci), obținem sollerter (= cu dibăcie).
c) De la adjectivele de categoria a II-a, de tipul ...-is, ...-e, prin adăugarea terminației
-iter la temă. De exemplu, utilis, utile (= folositor) devine utiliter (= cu folos); la
fel se formează adverbe și din adjectivele terminate în -x; de exemplu, simplex,
simplicis (= simplu) devine simpliciter (= cu simplitate).