De masă, bucate în gând îi venise, Dar cu ce să fiarbă de loc nu-ngrijise. Socrul, ca şi dânsul, văzând că nu-s lemne, Aleargă la horă pe tineri să-ndemne, Strigând: - Cine este mai voinic de ducă, Se meargă îndată, lemne să aducă? Ginerele sare, ia car şi secure: - Mă duc eu, răspunde şi pleacă-n pădure. Ajungând să uită la un copaci mare. - Să-l duc întreg, - zise – ce de mai haz are! I-aş face îndată pe toţi ca să-mi zică: “Hop o dată, măre! ce mai ginerică!” Dar numai el singur în car cum să-l suie? Ş-îi veni în gând carul alături să-l puie, Ca tăind să-l culce, drept în car să cază Şi aşa să-l ducă, nuntaşii să vază. Făcând dar el astfel şi tăind stejarul. Cum căzu, îndată îi turti jos carul. Acum ce sa facă? Fluieră, priveşte, Ş-ntr-o parte ş-alta stă şi se suceşte! Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă, Cu securea-n umăr şi cu hârca seacă, Şi nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede; Iacă ş-ntr-o baltă niste raţe vede. Nu-i venea prin minte că o să mai paţă, Azvârli securea să dea într-o raţă. Nu înnemereşte, raţele zbor, scapă, Şi securea cade bâldâbâc în apă. Pe loc se dezbracă, se aruncă-n baltă, Negândind nerodu c-o să paţă ş-altă. Pe când el cu totul se da-n afundare, Să scoaţă securea din apa cea mare, Vine oarecine în ascuns, în taină, Ş-îl fură de-l lasă fără nici o haină. După ce rămase gol numai în piele, Privind împrejuru-şi văzu floricele, S-a pus să culeagă zicându-şi: «Nu-mi pasă, Cu mâinile goale tot nu merg acasă » Ş-aşa numa-n piele se duse cu ele, În loc de surcele ducând floricele.