Visez la zei nespus de tristi si de târzii, Taceri înfiorate, la dragostele noastre; Visez zapezi albastre si magice paduri, Visez fluide zari încremenite-alene, Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri, La palidul Orpheu, la mistica Selene.
Mie-dor de nesfârsita lumina din senin,
De înaltimi pe care le-am strabatut în vise, Batute de-alizee ce-adie-n cerul-crin, Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise; Mi-e dor de orice floare strivita în nestire, Mi-e dor de cântul noptii ce unduie-n ether, De chipul tau nostalgic, de-a stelei rasarire, Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.
Ma-mbata armonia din sferele de-argint,
Ma-mbata floarea trista si tristul margarint Al noptii de azur etern care-nfioara Pateticul profum al florii de vioara, În care umbra celor ce n-au fost niciodata Adie-n vai adânci de haos ce ma-mbata; Ma-mbat de ochii tai, de unduirea marii, De cântecul Sirenii, de soaptele pierzarii.