Drept administrativ și știința administrației

Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public care cuprinde normele juridice ce
reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea și activitatea administrației publice,
precum și raporturile administrației publice cu particularii, atunci când aceste raporturi privesc
prerogativele subiectelor de drept public.
Sub incidența normelor de drept administrativ intră două categorii de raporturi sociale:
cele care privesc aplicarea legii și prestarea de servicii publice în limitele legii, respectiv cele
care privesc soluționarea litigiilor dintre autoritățile administrației publice și cei vătămați în
drepturile și interesele lor legitime.
Obiectul dreptului administrativ cuprinde studiul următoarelor elemente: organizarea
administrației publice, activitatea administrației publice, răspunderea administrativă și
contenctiosul administrativ.
Dreptul administrativ și știința administrației sunt două discipline autonome, dar
interdependente, deoarece ambele au ca obiect de cercetare administrația publică. Știința
dreptului administrativ are în vedere analiza normelor juridice aplicabile în activitatea
administrației publice. Știința administrației cercetează aspectele tehnice, economice și
sociologice ale activității administrației publice. Intră în sferele de cercetare a științei
administrației următoarele probleme: principiile de funcționare a administrației publice,
personalul administrativ, formele concrete de activitate a administrației, analiza și combaterea
unor fenomene negative care afectează activitatea administrației (birocrația, corupția,
formalismul excesiv etc.)

Noțiuni fundamentale în materia dreptului administrativ

∙Administrația publică
Administrația publică este un concept integrator care acoperă activitatea administrației de
stat și activitatea administrației publice locale. Având în vedere funcțiile sale specifice,
administrația publică poate să fie activă (execută legea sau ia o măsură de utilitate publică),
consultativă (avize organelor administrative în care funcționează), deliberativă (când un organ

1
colegial ia decizii care obligă administrația activă) și jurisdicțională (soluționează litigii generate
de administrație după o procedură cvasijudecătorească).
Se pot identifica două sensuri ale noțiunii de administrație publică:
În sens material, administrația publică reprezintă totalitatea acțiunilor în baza cărora se
realizează activitatea de organizare a legii, urmârindu-se satisfacerea interesului public prin
asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații către
particulari. Conceptul de executare a legii este unul complex care cuprinde atât pregătirea
executării și executarea propriu-zisă, cât și emiterea de acte normative cu forță juridică inferioară
sau similară legii. Administrația publică se realizează în regim de putere publică prin intermediul
prerogativelor acordate de Constituție și legi, prerogative care fac să prevaleze interesul public
general atunci când acesta este în conflict cu interesul particular.
În sens organic, administrația publică reprezintă ansamblul de autorități publice care, în
regim de putere publică, aduc la îndeplinire legile sau prestează servicii publice. Sfera
autorităților care înfăptuiesc administrația publică cuprinde următoarele:
1)Autorități de natură statală: șefii executivului, ministerele și alte organe de specialitate
subordonate Guvernului. organele centrale de specialitate care nu sunt subordonate Guvernului
(autorități ale administrației centrale autonome), instituțiile bugetare, regiile autonome și
societățile comerciale subordonate ministerelor și autorităților centrale autonome, prefectul,
serviciile publice deconcentrate conduse de prefect.
2)Autorități autonome locale: autorități deliberative (consiliul local, consiliul județean,
Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale sectoarelor municipiului
București), autorități executive (primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului București, municipiului București, președintele consiliului județean), organisme
prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean (societăți
comerciale și regii autonome, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, asociații, fundații și
federații recunoscute ca fiind de utilitate publică).
∙Autoritățile administrației publice
Autoritățile administrației publice sunt acele autorități ce rezolvă în mod concret
problemele ce apar în viața socială la nivel național și local și adoptă măsurile operative pentru
satisfacerea unor nevoi sociale. Constituția prevede în Titlul al III-lea, Capitolul al V-lea:
Administrația publică. Sfera autorităților administrației publice nu se limitează doar la organele

2
prevăzute în acest articol, ci cuprinde și alte autorități care se regăsesc în capitolele Titlului al
III-lea. În actuala arhitectură constituțională, categoria autorităților administrației publice intră în
sfera mai largă a autorităților publice, alături de autoritatea legiuitoare și autoritatea
judecătorească.
∙Instituții publice
Instituțiile publice reprezintă structurile subordonate aflate sub autoritatea sau în
coordonarea unor autorități ale administrației publice. Instituțiile publice pot fi de interes
național sau local după cum serviciul public pe care-l prestează servește colectivitatea locală sau
cea națională.
∙Puterea publică
Puterea publică reprezintă drepturile speciale de care dispune orice autoritate a
administrației publice în vederea exercitării atribuțiilor sale și pentru satisfacerea interesului
public. În caz de conflict, interesul public se impune întotdeauna față de interesul privat.
Regimul de putere publică nu exclude posibilitatea celor administrați de a acționa în justiție
împotriva vătămărilor aduse prin actele administrației publice, prin intermediul contenciosului
administrativ.
∙Serviciul public
Serviciul public reprezintă activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a
administrației publice pentru satisfacerea unor necesități de interes public.
Caracteristici ale serviciului public:
- nevoile acestor servicii sunt satisfăcute din bugetul administrației centrale sau locale;
- actele juridice îndeplinite de agenții serviciului sunt acte administrative, iar agenții sunt
supuși ierarhiei administrative;
- serviciul public are o funcționare regulată și continuă;
- desfășoară o activitate specializată;
- poate fi organizată atât la nivel național, cât și local;
- serviciul public este oferit publicului în mod egal și, uneori, gratuit.
∙Putere discreționară
Conceptul de putere discreționară face referire la marja de acțiune lăsată la libera
apreciere a unei autorități, astfel ca, în vederea atingerii scopului prevăzut de legiuitor, să poată
recurge la orice mijloc de acțiune, în limita competenței sale. Dincolo de aceste limite,

3
autoritatea respectivă va acționa cu exces de putere, acest exces putând fi cenzurat de instanța de
judecată prin intermediul instituției contenciosului administrativ. Potrivit legii 554/2004, prin
exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin
încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților
cetățenilor.

Izvoarele dreptului administrativ

Izvoarele dreptului administrativ reprezintă forma specifică de exprimare a normelor de

drept administrativ care nasc, modifică sau sting raportul de drept administrativ. Principiul
legalității administrației publice impune ca normele privitoare la organizarea și activitatea
administrației publice să provină de la autoritatea puterii legiuitoare. În activitatea de executare a
legii, administrațiile publice au posibilitatea să emită propriile acte legislative (trebuie să fie
supuse Constituției și legii, fiind emise în baza și în executarea legii). Sunt izvoare scrise de
drept administrativ: Constituția, legile, decretele-lege ale fostului Consiliu de Stat, ordonanțele și
hotărârile Guvernului, actele administrației centrale de specialitate (instrucțiuni, ordine,
precizări, rapoarte), ordinul prefectului, hotărârile consiliului județean, hotărârile consiliului
local, dispozițiile președintelui consiliului județean sau dispozițiile primarului.

Raportul de drept administrativ

Raportul juridic administrativ este acel raport social reglementat de normele dreptului
administrativ care intervine în cadrul și pentru realizarea funcției executive a statului. El se
caracterizează prin două trăsături:
- unul din subiecte este întotdeauna purtător al autorității publice;
- este un raport de putere care apare în sfera relațiilor sociale.
În funcție de formarea lor:
I.În cadrul administrației publice:
a) de subordonare: unul din subiecte apare ca o autoritate ierarhic superioară ce
are dreptul de a conduce, de a controla și de a anula actele emise de autoritatea inferioară;
b) de colaborare: pentru realizarea unui scop comun;

4
 c) de participare: subiectele participă la exercitarea unor atribuții pe care legea le
dă în competența unui organ colegial.
II. Între un subiect ce aparține administrației publice și unul din afara acestui sistem
Această categorie se manifestă, în special, prin intermediul raporturilor de subordonare
(cele prin care subiectul învestit cu prerogativa puterii publice dispune de o poziție
supraordonată față de celălalt subiect care trebuie să execute măsurile prevăzute în actul
administrativ).

Organele administrației publice

§1.Aspecte teoretice privind organizarea administrației publice

Organele administrației publice reprezintă ansamblul de organisme care constituie formal
sistemul administrației publice, raporturile dintre aceste organisme, particularitățile fiecărei
componente, precum și principiile aplicabile. Întregul sistem al administrației publice este așezat
sub forma unei structuri mixte, ierarhic-funcționale. În regimul constituțional actual, sistemul
autorităților administrației publice se compune din:
1)administrația centrală de stat: Președinte, Guvern, organe centrale de specialitate
(ministere, organele subordonate Guvernului sau ministerelor și autoritățile administrative
autonome) și instituții publice centrale subordonate ministerelor și autorităților administrative
autonome.
2)administrația de stat în teritoriu: prefectul, servicii deconcentrate subordonate
ministerelor și organe centrale de specialitate în subordinea prefectului.
3)administrația locală de bază (consiliul local și primarul) și administrația locală
intermediară (consiliul județean și președintele consiliului județean).
Sub aspect organic, administrația publică se caracterizează prin lipsa subordonării
administrației locale față de administrația centrală, Constituția și legile stabilind doar o formă de
control indirect asupra administrației locale. În acest sens, actele autorităților administrației
locale trebuie să respecte normele conținute în toate actele ce emană de la autoritățile
administrației centrale ca acte cu forță juridică superioară.

5
 Organul administrației publice reprezintă structura organizațională care, potrivit legii
organice și Constituției, are personalitate de drept public și acționează din oficiu pentru
executarea legii sau prestarea serviciilor publice, sub controlul direct și indirect al Parlamentului.
§2.Clasificarea organelor administrației publice
1.După criteriul formării:
1.1.organe ale administrației publice alese;
1.2.organe ale administrației publice numite.
2.După criteriul naturii:
2.1.organe ale administrației publice colegiale;
2.2.organe ale administrației publice individuale.
3.După criteriul competenței teritoriale:
3.1.organe ale administrației publice centrale;
3.2.organe ale administrației publice locale.
4.După criteriul competenței materiale:
4.1.organe ale administrației publice cu competență generală;
4.2.organe ale administrației publice cu competență specială.
§3.Componența organului administrației publice
a)personalul administrației publice;
b)mijloacele materiale și financiare;
c)competența;
d)capacitatea administrativă.
a)Personalul administrației publice reprezintă totalitatea persoanelor care, în baza unei pregătiri
de specialitate, desfășoară activitatea în cadrul unui organ al administrației publice.
b)Mijloacele materiale și financiare ale organelor administrației publice sunt puse la dispoziția
organelor administrației publice din fondul proprietății publice sau din bugetul de stat sau local.
Conducătorii organelor administrației publice care pot dispune de creditele bugetare se numesc
ordonatori de credite. Ordonatorii de credite pot fi ordonatori principali de credite ai
administrației publice centrale (miniștrii și conducătorii organelor centrale), ordonatori secundari
sau terțiari de credite ai bugetului administrației publice centrale (conducătorii instituțiilor cu
personalitate juridică din subordinea ministerelor și a celorlalte organe centrale finanțate din
bugetul administrației centrale), ordonatori principali de credite ai bugetelor locale (președintele

6
consiliului județean și primarii) și ordonatori secundari de credite ai bugetului local (conducătorii
instituțiilor cu personalitate juridică din subordinea consiliului județean sau local).
c)Competența organelor administrației publice desemnează ansamblul atribuțiilor care conferă
drepturi sau obligații pentru a desfășura în nume propriu și în realizarea puterii publice o anumită
activitate administrativă. Competența prezintă o serie de caractere: legală (fiecare autoritate a
administrației publice are o competență determinată de lege), obligatorie (exercitarea acestor
atribuții nu sunt lăsate la libera apreciere a autorităților) și autonomă (dreptul autorității
administrative de a-și realiza atribuțiile).
Competența se clasifică în următoarele categorii:
1)competență materială (după sfera și natura atribuțiilor unei autorități a administrației
publice):
1.1.generală (autoritatea se exercită în toate domeniile);
1.2.specială (autoritatea se exercită într-un anumit domeniu sau sector).
2)competență teritorială (după limitele teritoriale în care poate acționa o autoritate a
administrației publice):
2.1.națională;
2.2.locală.
3)competență temporală (după limitele de timp în care o autoritate a administrației
publice își poate exercita atribuțiile): ca regulă, autoritățile administrației publice sunt înființate
și funcționează pe durată nedeterminată. Persoanele care intră în compunerea acestor organe
exercită atribuțiile pe o perioadă limitată de timp, până la încetarea mandatului sau până la
finalizarea raporturilor de serviciu în cadrul celorlalte funcții.
d)Capacitatea administrativă reprezintă aptitudinea organelor administrației publice de a fi
subiecte în raporturile juridice administrative în funcție de nivelul lor de competență.

Președintele României

Președintele face parte din puterea executivă și dispune de prerogative specifice unui șef
de stat. În regimul constituțional actual, puterea executivă este bicefală. Președintele și Guvernul,
între cele autorități neexistând raporturi de subordonare. Opinia majoritară este că regimul politic
din România este semiprezidențial atenuat.

7
§1.Atribuțiile Președintelui României
Potrivit Constituției, funcția prezidențială are un caracter mixt, Președintele având
atribuții în următoarele domenii: politico-reprezentativ, constituțional-legislativ și administrativ-
executiv.
a)politico-reprezentativ: Președintele reprezintă România în relațiile interne și internaționale,
veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercită funcția
de mediere între puterile statului și între stat și societate și este garantul independenței și unității
teritoriale. Caracterul reprezentativ reiese și din următoarele atribuții: comandantul suprem al
forțelor armate, președintele CSAT, acordă grațierea individuală, transmite mesaje
Parlamentului, încheie tratate internaționale, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici
români, acreditează reprezentanții diplomatici străini.
b)constituțional-legislativ: dizolvă Parlamentul după consultarea președinților celor două
Camere și după consultarea grupurilor parlamentare, convoacă Parlamentul nou-ales și sesiunile
extraordinare, promulgă legile, solicită reexaminarea unei legi de către Parlament, sesizează
CCR-ul cu proiectele de lege, declară, cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a Parlamentului,
mobilizarea parțială sau generală a forțelor armate, instituie starea de asediu sau de urgență în
întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale, solicitând încuviințarea Parlamentului
pentru măsurile adoptate, are inițiativa revizuirii Constituției.
c)administrativ-executiv: aceste atribuții se subclasifică în atribuții de natură decizională sau de
natură consultativă și de reprezentare
1)de natură decizională: desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru,
numirea Guvernului învestit prin votul de încredere al Parlamentului, numirea și revocarea
miniștrilor la propunerea Prim-ministrului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță
ministerială, numirea în funcții publice în condițiile legii speciale.
2)de natură consultativă și de reprezentare: consultă Guvernul cu privire la problemele
urgente și de importanță deosebită, propune Parlamentului numirea în unele funcții publice,
poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat problemele de interes național privind
politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice, prezidând ședințele la care participă.
§2.Limitele atribuțiilor prezidențiale
Președintele nu are inițiativă legislativă, nu poate determina răspunderea politică a
Guvernului, nu poate refuza promulgarea legii dacă reexaminarea cerută de el nu a fost admisă

8
de Parlament sau dacă decizia CCR a confirmat constituționalitatea unui proiect de lege, nu-l
poate demite sau revoca pe Prim-ministru.
§3.Aparatul administrativ al Președintelui
În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, Președintele dispune de un aparat administrativ
numit Administrație prezidențială. Acest aparat funcționează pe baza legii 47/1994 privind
serviciile publice din subordinea Președintelui României. Personalul Administrației
prezidențiale:
- detașat la cererea Președintelui din ministere și alte autorități publice;
- încadrat direct pe funcții și posturi.
Funcțiile de conducere specifice din cadrul Administrației prezidențiale sunt: consilierii
prezidențiali cu rang de ministru și consilierii de stat cu rang de secretar de stat.
§4.Actele de natură administrativă ale Președintelui României
Atribuțiile Președintelui se pot realiza prin 3 forme:
a)acte politice (mesaje, declarații, sesizări);
b)acte juridice (decrete);
c)operațiuni administrative (acreditarea reprezentanților diplomatici).
Decretele sunt acte juridice cu caracter individual, cu o forță juridică inferioară
Constituției și legii. Există și opinia că decretele pot avea și caracter normativ, atunci când
reglementează o situație și stabilesc drepturi și obligații cu caracter general și impersonal
(decretele de mobilizare, cele de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență). Decretele
Președintelui emise în exercitarea celor mai importante atribuții se contrasemnează de Prim-
ministru. Această contrasemnătură este o condiție formală, esențială, de valabilitate a decretului,
fără de care actul este lovit de nulitate absolută. Prin această contrasemnătură, Parlamentul, prin
intermediul Prim-ministrului care răspunde exclusiv în fața Parlamentului, exercită un control
indirect asupra Președintelui. Se contrasemnează următoarele decrete: acreditarea sau
rechemarea reprezentanților diplomatici ai României, declararea mobilizării parțiale sau
generale, decretarea stării de asediu și de urgență. Nu se contrasemnează decretele de promulgare
a legii, numirea în funcții publice, consultarea poporului prin referendum. Decretele se publică în
Monitorul Oficial, iar nepublicarea atrage inexistența acestora. Din punct de vedere al naturii
juridice, decretele sunt acte administrative care pot fi supuse controlului de legalitate pe calea
contenciosului administrativ. Nu intră în această categorie actele exceptate în mod expres de

9
dispozițiile articolului 5 din legea 554/2004 (nu pot fi atacate actele care privesc raporturile
dintre Parlament și Președinte sau Guvern).
§5.Răspunderea Președintelui României
Conform articolului 84, alineatul 2 din Constituția României, Președintele se bucură de
imunitate și neresponsabilitate juridică pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului
său și în legătură cu exercitarea acestuia. În anumite condiții, Președintele poate răspunde politic
sau penal.
Răspunderea politică (suspendarea din funcție) intervine potrivit articolului 95 din
Constituție, în cazul săvârșirii de către Președinte a unor fapte grave prin care se încalcă
prevederile legii fundamentale. Autoritatea publică competentă să aprecieze și să hotărască
suspendarea din funcție este Parlamentul. Legea fundamentală nu definește noțiunea de fapte
grave prin care se încalcă Constituția. Doctrina a arătat că faptele pentru care se declanșează
procedura de suspendare sunt abateri administrative ca natură juridică (abateri de la disciplina de
stat efectuate de Președinte în exercitarea unui mandat politic). În interpretarea CCR (avizul
consultativ nr.1 din 5 iulie 1994, avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007 și avizul consultativ
nr.1 din 6 iulie 2012), pot fi considerate fapte grave de încălcare a Constituției actele de decizie
sau de sustragere de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii prin care Președintele
României ar împiedica funcționarea autorităților publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile și
libertățile cetățenilor, ar tulbura ordinea constituțională ori ar urmări schimbarea ordinii
constituționale sau alte fapte de aceeași natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.
Procedura de suspendare este demarată de propunerea de suspendare formulată de cel puțin o
treime din numărul deputaților sau senatorilor. A doua etapă este sesizarea CCR în vederea
emiterii avizului consultativ. După primirea avizului, se dezbate propunerea de suspendare în
ședință comună a Parlamentului. Propunerea trebuie aprobată cu votul majorității deputaților și
senatorilor. În cazul aprobării propunerii, se instaurează interimatul funcției și, în cel mult 30 de
zile, se organizează referendum pentru demiterea Președintelui. Dacă electoratul respinge
demiterea Președintelui, acesta își va relua funcția de la data la care s-a publicat în Monitorul
Oficial hotărârea CCR de confirmare a rezultatului referendumului. Dacă electoratul decide
demiterea, intervine vacanța funcției și, în cel mult 3 luni, Guvernul trebuie să organizeze alegeri
prezidențiale.

10
 Răspunderea penală intervine doar pentru înaltă trădare. Constituția prezintă procedura
punerii sub acuzare a Președintelui, iar Codul Penal reglementează infracțiunea de înaltă trădare.
Potrivit Codului Penal (articolul 398), faptele de trădare, trădarea prin transmiterea de informații
secrete de stat, trădarea prin ajutorarea inamicului, acțiuni împotriva ordinii constituționale,
săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru CSAT constituie
infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiunea pe viață sau închisoare de la 15 la 25
de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Punerea sub acuzare a Președintelui se desfășoară
în două etape: etapa politică și etapa judiciară. Etapa politică începe în Parlament la propunerea
majorității deputaților și senatorilor (majoritate absolută). Punerea sub acuzare se adoptă în
ședință comună, cu majoritate calificată. Dacă propunerea este admisă, se va sesiza Parchetul
General de pe lângă ICCJ și intervine interimatul funcției. Dacă propunerea este respinsă,
Președintele își continuă mandatul. Etapa judiciară cuprinde două subetape: urmărirea penală și
judecata. În primă fază, Parchetul de pe lângă ICCJ va analiza cererea Parlamentului și va stabili
dacă fapta de care este acuzat Președintele întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
trădare. În funcție de rezultatul acestei analize, se va dispune scoaterea de sub urmărire penală
sau trimiterea în judecată. Competența de judecată îi revine Secției penale a ICCJ. Prin hotărârea
instanței se poate dispune condamnarea Președintelui, caz în care intervine demiterea de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, sau achitarea, caz în care Președintele își reia
mandatul.

Guvernul

§1.Rolul și funcțiile Guvernului

Guvernul României face parte din puterea executivă și este o autoritate publică prevăzută
în Constituție. Legea fundamentală conține dispoziții referitoare la Guvern în două capitole ale
Titlului III: Capitolul III, intitulat „Guvernul”, și Capitolul IV, intitulat „Raporturile
Parlamentului cu Guvernul”. Legea specială privind Guvernul este legea 90/2001 privind
organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Din analiza acestui cadru
normativ, reiese că Guvernul are un dublu rol: politic și administrativ.
Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de
încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării.

11
Guvernul exercită conducerea generală a administrației publice. În exercitarea rolului
administrativ, Guvernul intră în următoarele raporturi cu celelalte autorități ale administrației
publice:
a)raporturi de subordonare: în calitate de organ ierarhic superior față de ministere,
organe centrale subordonate și prefect;
b)raporturi de colaborare și coordonare: față de autoritățile publice centrale autonome;
c)raporturi de tutelă administrativă: față de organele locale autonome care funcționează
la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Pentru realizarea programului de guvernare, Guvernul exercită 5 funcții:
1)funcția de strategie: prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a
programului de guvernare;
2)funcția de reglementare: prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și
instituțional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;
3)funcția de administrare a proprietății statului: prin care se asigură administrarea
proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor pentru care statul este
responsabil;
4)funcția de reprezentare: prin care se asigură reprezentarea statului pe plan intern și
extern;
5)funcția de autoritate de stat: prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării și
respectării reglementărilor în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și
în domeniile economic și social și cel al funcționării instituțiilor și organismelor care își
desfășoară activitatea în subordinea și sub autoritatea sa.
§2.Componența Guvernului
Potrivit prevederilor articolului 102, alineatul 3 din Constituție, Guvernul este alcătuit din
Prim-ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică. Cu referire la această ultimă
categorie de membri, legea 90/2001 menționează viceprim-miniștri, miniștri de stat și miniștri
delegați cu însărcinări speciale pe lângă Prim-ministru, prevăzuți în lista Guvernului prezentată
Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.
§3.Regimul învestiturii Guvernului
Învestitura Guvernului reprezintă procedura de desemnare a Premierului, urmată de
votarea întregului Guvern și aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului

12
democratic de alegere a legislativului și de susținere parlamentară a executivului. Potrivit
articolului 85 și articolului 103 din Constituție, procedura învestiturii Guvernului se realizează în
următoarele etape:
a)desemnarea candidatului: în cazul în care, în urma alegerilor parlamentare, un partid
sau o coaliție de partide a obținut majoritate absolută, Președintele se va consulta cu
reprezentanții acestora în vederea desemnării candidatului la funcția de Prim-ministru. Dacă
niciun partid nu a obținut majoritate absolută, Președintele are obligația de a se consulta cu
reprezentanții tuturor partidelor politice pentru desemnarea candidatului la funcția de Prim-
ministru.
b)solicitarea de către candidatul la funcția de Prim-ministru a votului de încredere:
candidatul desemnat are la dispoziție un interval de 10 zile în interiorul căruia să realizeze cele
două elemente care vor fi prezentate în fața Parlamentului pentru votul de încredere: echipa
Guvernului și programul de guvernare. Termenul de 10 zile nu este unul de decădere, ci
reprezintă limita peste care Președintele poate retrage mandatul acordat spre a începe noi
negocieri. În această etapă, persoana desemnată să formeze Guvernul poate renunța la mandatul
primit de la Președinte, situație în care se reiau consultările.
c)acordarea votului de încredere de către Parlament: după întocmirea liste Guvernului
și a programului de guvernare, acestea sunt înaintate legislativului spre dezbatere care trebuie să
aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor. Candidații la funcțiile de miniștri vor fi
audiați în comisiile parlamentare de specialitate ale celor două Camere, în vederea obținerii unui
aviz consultativ. Lista cu viitorii miniștri ai Guvernului se votează în bloc de către Parlament și
nu nominal. Parlamentul acordă încrederea cu majoritate absolută. Hotărârea Parlamentului se
comunică Președintelui României. Dacă Parlamentul nu se pronunță în intervalul de 60 de zile
sau dacă în acest interval s-a respins de cel puțin două ori solicitarea de învestitură, Președintele
poate să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri generale.
d)numirea Guvernului de către Președinte și depunerea jurământului de credință:
Președintele va emite decretul de numire a Guvernului care se publică în Monitorul Oficial
împreună cu programul de guvernare. Membrii Guvernului vor depune individual jurământul
prevăzut în Constituție în fața Președintelui țării. Data depunerii jurământului este data de la care
Guvernul, în întregul său, și fiecare membru în parte încep executarea mandatului.
§4.Durata mandatului

13
 Mandatul Guvernului începe de la depunerea jurământului și durează până la validarea
alegerilor parlamentare generale. Mandatul Guvernului poate înceta înainte de termen în
următoarele situații:
1)când Guvernul este demis ca urmare a unei moțiuni de cenzură;
2)când Prim-ministrul a demisionat, și-a pierdut drepturile electorale, se află în
imposibilitate de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile, se află în stare de
incompatibilitate sau a decedat.
Atunci când mandatul Guvernului încetează înainte de termen, până la învestitura noului
Guvern se pot îndeplini doar actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Sunt
considerate astfel de acte hotărârile curente în activitatea executivă, precum: acte de asigurare a
aplicării unitare a legii, aprobări de transfer și repartizări de bunuri între sau către autorități și
instituții din subordine, numiri și revocări în funcții administrative etc. În această perioadă,
Guvernul nu are dreptul de a emite ordonanțe și nici de a iniția proiecte de legi. Cu titlu
excepțional, Guvernul aflat în situația încetării mandatului înainte de termen poate iniția proiecte
de lege pentru ratificarea unor tratate internaționale, proiecte de lege privind bugetul de stat și
bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală.
Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinat de două situații:
1)prelungirea mandatului Parlamentului: în caz de stare de mobilizare, de război, de
urgență, de asediu, până la încetarea acestora.
2)în cazul în care Parlamentul nou-ales nu reușește să desemneze un nou executiv.
În caz de prelungire, Guvernul rămas în funcție va acționa cu puteri depline, nefiind
limitat doar la administrarea treburilor publice curente.
§5.Organizarea Guvernului
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Secretariatul general al Guvernului,
Cancelaria Prim-ministrului, Departamente și alte structuri organizatorice. Atribuțiile acestui
aparat se stabilesc prin H.G, cu excepția atribuțiilor Cancelariei Prim-ministrului care se stabilesc
prin decizie a Prim-ministrului. Secretariatul general al Guvernului este condus de un secretar
general care poate avea rang de ministru, ajutat de unul sau mai mulți secretari generali adjuncți
ce pot avea rangul de secretar de stat. Secretariatul general al Guvernului asigură derularea
operațiunilor tehnice aferente actului de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice,
juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului și asigură reprezentarea Guvernului în

14
fața instanțelor judecătorești. Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de
credite pentru aparatul de lucru al Guvernului. El are drept de inițiativă legislativă pe domeniile
aflate sub incidența atribuțiilor sale și ale autorităților și instituțiilor publice aflate în subordinea
Guvernului. Departamentele sunt structuri organizatorice fără personalitate juridică în subordinea
Prim-ministrului. Au rol de coordonare și sinteză în domenii de interes general, în conformitate
cu atribuțiile Guvernului. Departamentul este condus de un demnitar care emite ordine cu
caracter individual. Pe lângă Guvern mai pot funcționa autorități, agenții, oficii, secretariate, ca
structuri specializate și auxiliare ale căror conducători (numiți secretari de stat, subsecretari de
stat, directori, președinți etc.) nu fac parte din Guvern. Atribuțiile acestor conducători, precum și
structura de personal a entităților sunt stabilite prin H.G sau decizii ale Prim-ministrului.
§6.Atribuțiile Guvernului
În realizarea funcțiilor sale, Guvernul îndeplinește o serie de atribuții principale. După
actele normative care le consacră, aceste atribuții sunt de natură constituțională și natură legală.
După importanța lor, atribuțiile se clasifică în principale (cele cuprinse în Constituție și legi
organice) și secundare (cele cuprinse în alte categorii de acte normative). După locul producerii
efectelor, atribuțiile interne și internaționale. După conținutul lor, atribuțiile sunt de natură
economico-financiară și socială sau de natură politico-administrativă.
1)Atribuțiile principale de natură economico-financiară ale Guvernului sunt:
a)elaborează proiectul de lege al bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de
stat pe care îl supune spre adoptare Parlamentului. Bugetul public național cuprinde bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul Trezoreriei și bugetele altor
instituții de stat. Proiectul bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează
anual și se supune separat adoptării Parlamentului. Dacă nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile
înainte de expirarea exercițiului bugetar, se vor aplica în continuare bugetele anului precedent
până la adoptarea noilor bugete. După expirarea exercițiului financiar anual, Ministerul
Finanțelor întocmește contul general de execuție al bugetelor de stat. Acesta este analizat de
Guvern care îl supune spre aprobare Parlamentului până la mijlocul execițiului următor celui
privind fiecare cont general. Conform Constituției, impozitele, taxele și orice alte venituri ale
bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale și județene în limitele și în condițiile
legii.

15
 b)Guvernul aprobă strategiile și programele de dezvoltare economică pe ramuri de
activitate. Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul de
guvernare prezentat Parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în
cazul angajării răspunderii printr-un nou program de guvernare în urma respingerii unei moțiuni
de cenzură.
c)Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social, potrivit programului de
guvernare.
d)Guvernul asigură administrarea proprietății publice și private a statului.
2)Atribuțiile principale de natură politico-administrativă sunt:
a)Guvernul asigură realizarea conducerii generale a administrației prin intermediul
politicii interne și externe a țării, în calitate de autoritate supremă a puterii executive. Actele
Guvernului sunt obligatorii pentru întreaga administrație publică. Atributul Guvernului de
coordonare și, după caz, de control a întregului sistem executiv îl exercită având în vedere
structura unitară a statului, cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale sau
județene, precum și a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparțin autorităților
centrale.
b)Guvernul inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului. Guvernul
este principalul titular al dreptului de inițiativă legislativă, putând cere dezbaterea proiectelor
sale în regim de urgență. Guvernul inițiază proiectele de legi pe ramurile sau domeniile activității
executive pe care le conduce sau le coordonează.
c)Guvernul emite hotărâri pentru organzarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei
legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției.
d)Guvernul asigură executarea de către autoritățile administrației publice a legilor și a
celorlalte dispoziții normative date în aplicarea acestora prin acte de aplicare normativă sau
individuală, indiferent că există sau nu o împuternicire din partea legislativului.
e)Guvernul conduce și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe de
specialitate din subordinea sa. În realizarea funcției sale de conducere generală a administrației
publice, Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din
subordine, precum și a prefecților. În exercitarea acestui control, Guvernul are dreptul să anuleze
actele administrative ilegale sau inoportune emise de ministere, autorități din subordine sau
prefecți.

16
 f)Guvernul înființează, cu avizul Curții de Conturi, organe de specialitate în subordinea
sa.
g)Guvernul asigură apărarea ordinii de drept, a liniștii publice și a siguranței cetățeanului,
precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, în condițiile stabilite de lege.
h)Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate pentru apărarea țării, scop în care
organizează și înzestrează forțele armate.
i)Guvernul asigură realizarea politicii externe a țării.
j)Guvernul negociază tratatele, acordurile și convențiile internaționale care angajează
statul român.
ș.a.
§7.Funcționarea Guvernului
Guvernul funcționează ca autoritate colegială condusă de Prim-ministru în prezența
majorității membrilor care îl compun. El se întrunește în ședințe săptămânale sau ori de câte ori
este nevoie. Ședințele se convoacă și sunt conduse de Prim-ministru, cu excepția situațiilor când
la ședință participă Președintele României. Președintele poate lua parte la ședințele în care se
dezbat problemele de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii
publice, dar și în alte situații, la cererea Prim-ministrului. Fiecare ședință este precedată de o
reuniune de lucru pregătitoare condusă de secretarul general al Guvernului sau de secretarul
general adjunct. La această reuniune participă, cu titlu de membri permanenți, reprezentanții la
nivel de secretar de stat sau de secretar general ai Secretariatului general al Guvernului, ai
membrilor Guvernului, precum și consilierii de stat ai Prim-ministrului, conform prevederilor
articolului 37 din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea,
avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte
normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G nr.561
din 10 mai 2009. Conform acestui Regulament, agenda ședinței de lucru pregătitoare cuprinde, în
primul rând, lista proiectelor de acte normative, a proiectelor de documente de politici publice
avizate și a altor documente. Ședințele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal
consacrată și recunoscută întregului executiv, în cadrul căruia se dezbat și se soluționează
probleme ce intră în sfera sa de atribuții. În cadrul ședințelor sunt adoptate acte juridice și
politice ca acțiuni decizionale. Totodată, se realizează coordonarea, îndrumarea și controlul
autorităților din subordine. La ședințele Guvernului, pot participa ca invitați următorii:

17
conducători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor,
conducători ai unor organe administrative autonome, alte persoane a căror prezență este utilă, la
solicitarea Prim-ministrului. Stenograma ședinței Guvernului se întocmește prin grija
Secretariatului general al Guvernului și se certifică de către secretarul general al Guvernului.
Aceasta reflectă hotărârile luate, punctele de vedere, persoanele care au luat cuvântul, sarcinile și
termenele de implementare a acestor sarcini.
§8.Statutul membrilor Guvernului
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi membru al
Guvernului sunt:
1.este cetățean român;
2.are domiciliu în țară;
3.are exercițiul drepturilor electorale;
4.nu a suferit condamnări penale;
5.nu se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Potrivit articolului 84 din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea și sancționarea corupției (această lege prevede conflictul de interese), funcția de
membru al Guvernului este incompatibilă cu:
a)orice altă funcție de autoritate publică, cu excepția celei de deputat sau senator;
b)o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul unei organizații cu scop
comercial;
c)funcția de președinte, director general, administrator la societăți comerciale, inclusiv
bănci sau instituții de credite;
d)funcția de președinte sau secretar al adunării generale a asociaților sau acționarilor;
e)funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome și
companiilor naționale;
f)calitatea de comerciant persoană fizica;
ș.a.
Membrii Guvernului pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării
științifice și al creației literar-artistice. Funcția de membru al Guvernului încetează în urma
demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului,

18
în cazul condamnării penale printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul declarării
prin hotărâre judecătorească a caracterului ilicit al averii. Demisia din funcția de membru al
Guvernului se anunță public, se prezintă în scris Prim-ministrului și devine irevocabilă din
momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la depunere.
Revocarea din funcția de membru al Guvernului se face prin decret de Președintele României, la
propunerea Prim-ministrului. Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală. În cazul
unei hotărâri judecătorești definitive, membrul Guvernului este demis de Președintele României,
la propunerea Prim-ministrului. Constatarea stării de incompatibilitate se face de Prim-ministru
care va dispune măsurile necesare. În această situație, precum și în cazul decesului, a demisiei și
a pierderii drepturilor electorale, Președintele, la propunerea Prim-ministrului, ia act de aceasta și
declară vacantă funcția de membru al Guvernului.
§9.Prim-ministrul
Prim-ministrul este o autoritate executivă, de sine stătătoare, cu prerogative în materie
politică și administrativă. Are următoarele atribuții:
- conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia;
- prezintă Parlamentului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului;
- reprezintă Guvernul în relațiile acestuia cu autoritățile și instituțiile publice, precum și
în relațiile internaționale;
- propune Președintelui revocarea și numirea unor membri ai Guvernului, în vaz de
vacanță a postului sau de remaniere guvernamentală;
- semnează hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern;
- este vicepreședinte al CSAT;
- numește și revocă din funcție următoarele categorii de persoane: conducătorii organelor
de specialitate din subordinea Guvernului, secretarul general și secretarii generali adjuncți,
personalul din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, secretarii de stat și consilierii de stat din
cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Prim-ministrul emite decizii pe baza și în executarea
legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului. Deciziile sunt acte administrative individuale
și se publică în Monitorul Oficial sub sancțiunea inexistenței lor, în termen de cel mult 15 zile
lucrătoare de la data emiterii. În mod excepțional, nu se publică în Monitorul Oficial deciziile
clasificate potrivit legii. În acord cu dispozițiile Regulamentului adoptat prin H.G. nr.561 din 10

19
mai 2009, proiectele de decizii ale Prim-ministrului pot fi inițiate și de către următoarele
autorități publice: ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale
aflate în subordinea sau în subordonarea ministerelor prin ministerele de resort. Secretariatul
general al Guvernului examinează proiectele de decizie din punct de vedere al conformității cu
dispozițiile actelor normative și cu normele de tehnică legislativă. Deciziile Prim-ministrului sunt
contrasemnate de secretarul general al Guvernului. Mandatul Prim-ministrului încetează în
următoarele situații: demisia, pierderea drepturilor electorale, intervenția unei stări de
incompatibilitate, imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 45 de zile sau deces. În toate
aceste situații, Președintele va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar
pentru a îndeplini atribuțiile Prim-ministrului până la formarea unui nou Guvern.
§10.Actele Guvernului
Guvernul este o autoritate deliberativă, hotărând cu efecte juridice în probleme executive,
indiferent de subordonarea sau nu a subiectelor vizate. Actele Guvernului se împart în două
categorii:
1.acte juridice;
2.acte exclusiv politice (moțiuni, declarații).
1.Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Adoptarea lor se face prin consens, iar dacă nu
se realizează consensul, hotărăște Prim-ministrul. Hotărârile și ordonanțele se semnează de Prim-
ministru, se contrasemnează de miniștri care au obligația punerii lor în execuție și se publică în
Monitorul Oficial. Nepublicarea atrage inexistența. În mod excepțional, cele cu caracter militar
se comunică doar instituțiilor interesate. Hotărârea Guvernului este actul administrativ prin care
Guvernul realizează conducerea generală a administrației publice. Din punct de vedere al naturii
juridice, hotărârea poate avea caracter normativ sau individual. Ea se adoptă atunci când
executarea legii reclamă stabilirea de măsuri ori reguli subsecvente care să determine corecta ei
aplicare. Hotărârea se adoptă întotdeauna în baza unei legi preexistente și urmărește organizarea
executării și executarea în concret a legii. Fiind acte executive, hotărârile Guvernului pot fi
atacate la instanța de contencios administrativ. Hotărârile cu caracter normativ se clasifică în
două categorii:
a)hotărâri care stabilesc reguli juridice pe baza și în executarea legii, fiind acte de
reglementare a relațiilor sociale din administrația publică.
b)hotărâri prin care se aprobă alte acte juridice (regulamente).

20
 Domeniul de reglementare al hotărârilor cu caracter individual este circumscris în
articolul 6 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.561 din 10 mai 2009:
- numiri și revocări din funcție;
- aprobarea unor indicatori tehnico-economici de investiții;
- acordarea de ajutoare financiare de urgență;
- stabilirea regimului juridic al unor imobile;
- darea în folosință gratuită a unor imobile;
ș.a.
Hotărârile Guvernului intră în vigoare la momentul publicării sau la o dată ulterioară
prevăzută în dispozițiile finale.
Ordonanțele Guvernului sunt acte care conțin norme cu putere de lege. Sub aspect
organic, sunt acte executive, dar sub aspect material, sunt acte legislative. Există două categorii:
a)ordonanțele simple care se adoptă în temeiul unei legi speciale de abilitare pentru
domenii care nu fac obiectul de reglementare al legilor organice.
b)ordonanțele de urgență care se adoptă în situații extraordinare, inclusiv în materia
legilor organice.
Ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate în contencios administrativ. Singura formă de
control este în fața CCR, în etapa controlului anterior promulgării legii de aprobare sau ca
urmare a ridicării unei excepții de neconstituționalitate cu privire la o dispoziție din ordonanță
sau la o ordonanță în întregul ei.
a)Ordonanța simplă este actul de guvernământ prin care Guvernul participă la realizarea
puterii legislative în baza unei competențe delegate. Legea de abilitare cuprinde două categorii
de clauze:
1.clauzele obligatorii reprezentând domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe;
2.clauzele facultative reprezentând posibilitatea ca ordonanța să fie supusă aprobării
Parlamentului.
Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării până la împlinirea
termenului de abilitare. Ordonanțele față de care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se
resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat ca urmare a
depășirii termenului de abilitare. Ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare

21
intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial sau la data
prevăzută în dispozițiile lor finale.
b)Ordonanțele de urgență ale Guvernului presupun o delegare legislativă constituțională
deoarece, în acest caz, Guvernul nu mai are nevoie de o lege specială de abilitare. Este necesară
existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată. Cu privire la
înțelesul acestei noțiuni, CCR a subliniat caracterul obiectiv, în sensul că existența sa nu este
determinată de voința Guvernului care este constrâns să acționeze pentru apărarea unui interes
public. O.U.G. se pot adopta și în domeniul legilor organice. Nu pot fi adoptate în domeniile
legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile,
libertățile și îndatoririle fundamentale, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere a
unor bunuri în proprietate publică. O.U.G. se supune în mod obligatoriu aprobării Parlamentului.
Intrarea în vigoare are loc numai după depunerea spre dezbatere, în procedură de urgență, la
Camera competentă să fie sesizată și după publicarea în Monitorul Oficial. Dacă nu se află în
sesiune, Camerele se convocă în mod obligatoriu în termen de 5 zile de la depunere sau de la
trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță
asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide în
procedură de urgență.
§11.Răspunderea Guvernului și a membrilor Guvernului
Din ansamblul dispozițiilor constituționale și legale se pot identifica următoarele tipuri
legale de răspunderea Guvernului și a membrilor acestuia:
1.Răspunderea politică a întregului Guvern;
2.Răspunderea politică a membrilor Guvernului;
3.Răspunderea penală a fiecărui membru al Guvernului;
4.Răspunderea administrativ-disciplinară a unui membru al Guvernului;
5.Răspunderea administrativ-patrimonială a unui membru al Guvernului;
După caracterul răspunderii există răspundere individuală și răspundere solidară a
miniștrilor.
Răspunderea politică a Guvernului se exercită exclusiv în fața Parlamentului.
Funcționează principiul răspunderii solidare a membrilor Guvernului pentru activitatea acestuia
și pentru actele adoptate.

22
 a)moțiunea de cenzură este mijlocul prin care Parlamentul poate retrage încrederea
acordată Guvernului. Există 3 momente procedurale:
a.1)inițierea moțiunii de cenzură de o pătrime din numărul total al parlamentarilor.
a.2)dezbaterea moțiunii în ședință comună a celor două Camere în termen de 3 zile de la
depunere.
a.3)votarea moțiunii de cenzură: adoptarea moțiunii se face cu votul majorității absolute a
deputaților și senatorilor. Guvernul se consideră demis de la data votării moțiunii de cenzură.
b)angajarea răspunderii Guvernului: Guvernul își poate angaja răspunderea în fața
Camerei Deputaților și Senatului asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a
unui proiect de lege trebuie să fie excepțională, atunci când adoptarea proiectului în procedură
obișnuită sau în procedură de urgență nu mai este posibilă. Angajarea răspunderii Guvernului
este o procedură ce implică raporturi de natură mixtă. Prin conținut este un act al Guvernului ce
poate declanșa controlul parlamentar asupra acestuia. Prin efectul său, produce un act de
legiferare sau determină demiterea Guvernului.
Răspunderea penală a membrilor Guvernului este o răspundere individuală și privește pe
fiecare membru în parte pentru faptele comise în exercitarea funcției sale de la data depunerii
jurământului și până la încetarea funcției. Această formă de răspundere este reglementată de
Constituție și de dispozițiile legii 115/1999 privind răspunderea ministerială. Infracțiunile ce
reprezintă faptele săvârșite de membrii Guvernului în exercitarea funcției sunt prevăzute la
articolul 8 din lege. În afară de infracțiunile prevăzute la acest articol, membrii Guvernului
răspund pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de Codul Penal sau de legi speciale cu
dispoziții penale în exercițiul funcției lor. Dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor
Guvernului aparține în mod exclusiv Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României.
În Camera Deputaților și în Senat, dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale se face pe
baza raportului întocmit de o comisie permanentă sau de o comisie specială de anchetă. Cererea
de urmărire penală se adoptă cu votul majorității simple. Dacă una din Camere a cerut urmărirea
penală, dosarul cauzei se trimite Ministrului Justiției sau, după caz, Prim-ministrului.
Președintele poate fi sesizat pentru a cere urmărirea penală de către Prim-ministru, Procurorul
general al României sau Procurorul-șef al DNA. După raportul comisiei de anchetă din cadrul
președinției, Președintele trimite dosarul cauzei Ministrului Justiției sau, după caz, Prim-
ministrului. Urmărirea penală a membrilor Guvernului este de competența DNA. Dacă s-a

23
început urmărirea penală, Președintele poate cere suspendarea din funcție. Dacă s-a dispus
trimiterea în judecată, Președintele dispune suspendarea de la data sesizării ICCJ. Judecarea
faptelor se face de ICCJ. Hotărârea de condamnare se publică în Monitorul Oficial. De la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, membrul Guvernului este demis de Președintele
României, la propunerea Prim-ministrului.

Administrația publică centrală de specialitate

Administrația publică de specialitate este alcătuită din ministere și din alte organe
centrale. Autoritățile centrale de specialitate ale administrației publice sunt în subordinea
Guvernului, a ministerelor sau sunt autonome. Autoritățile centrale de specialitate se
caracterizează prin următoarele:
1.sunt autorități ale puterii executive, înfăptuind activitate administrativă cu rol
coordonator în asigurarea bunei funcționări a administrației publice dintr-un anumit sector.
2. au o competență specială, putând decide conform legii numai în anumite limite ale
sferei executive care formează domeniul lor de activitate.
3.sunt organe centrale pentru că-și desfășoară și conduc activitatea la nivel național.
§1.Ministerele
Ministerul este un organ plasat în cadrul puterii executive și care se bucură de o
competență materială bine determinată. După natura activității pe care o realizează, ministerele
se clasifică în:
a)Ministere cu activitate economică (Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii etc.)
b)Ministere cu activitate social-culturală și științifică (MEN, Ministerul Muncii,
Ministerul Culturii etc.)
c)Ministere cu activitate politico-administrativă (MAI, MAE)
Constituția stabilește în cuprinsul articolelor 116-117 caracterul ministerelor de instituții
juridice subordonate Guvernului, atribuind legiuitorului competența de a reglementa cadrul
juridic specific cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea acestora. Legea organică în
această materie, legea 90/2001, dispune în articolul 34 ca ministerele sunt organe de specialitate
ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de
activitate ale acestora. Principala modalitate de creare a ministerelor constă în aprobarea prin

24
hotărâre de către Parlamenta actului politic propus de către candidatul la funcția de Prim-
ministru, act ce cuprinde lista membrilor viitorului Guvern și ministerele prin care va fi pusă în
practică politica guvernamentală. Alt mod de creare a ministerelor este realizat prin solicitarea
Prim-ministrului adresată Parlamentului în scopul modificării structurii Guvernului prin
înfiițarea/desființarea/divizarea/comasarea unor ministere. Și în caz, actul propriu-zis de realizare
a ministerului îl reprezintă hotărârea Parlamentului. Având în vedere dispoziția constituțională
cum că ministerele se înființează, organizează și funcționează conform legii, se apreciază că și
Guvernul poate înființa ministere și stabili cadrul juridic specific de organizare și funcționare
prin intemediul ordonanței de urgență (!controversă).
Ministerele au personalitate juridică, având sediul în Municipiul București. Organizarea
privește, pe de o parte, structura organizatorică internă a acestor instituții, iar pe de altă parte,
sarcinile specifice rezultate din organizarea conducerii și a structurilor componente/subordonate
acestora. Rolul, funcțiile, atribuțiile, structura organizatorică și numărul de posturi se stabilesc
prin H.G.. Organizarea și funcționarea ministerelor privind apărarea națională și ordinea publică
sunt reglementate prin legi speciale. De regulă, ministerele se structurează pe:
a)departamente;
b)direcții generale;
c)direcții;
d)servicii;
e)birouri.
§2.Miniștrii
Miniștrii conduc ministerele și alte organe de specialitate organizate în subordinea
Guvernului. Totodată, miniștrii reprezintă ministerul în raport cu celelalte autorități publice, cu
persoanele fizice din țară/străinătate, precum și în justiție.
§3.Atribuțiile miniștrilor
1.organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor, H.G.,
ordinelor/instrucțiunilor, cu respectarea limitelor de autoritate stabilite prin principiul autonomiei
locale.
2.avizează (și elaborează) proiecte de lege, hotărâri și ordonanțe de Guvern.
3.acționează pentru realizarea strategiei proprii a ministerului.

25
 4.fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual pe care le înaintează
Guvernului.
5.urmăresc proiectarea și realizarea investițiilor din domeniul de activitate al ministerului.
6.coordonează și urmăresc elaborarea și implementarea de politici și strategii în domeniul
de activitate al ministerului, conform cu strategia generală a Guvernului.
În exercitarea atribuțiilor, ministrul emite ordine și instrucțiuni. Ordinele reprezintă acte
administrative prin intermediul cărora miniștrii rezolvă probleme curente și concrete din
domeniul de activitate al ministerului. Ordinele pot avea caracter normativ sau individual.
Instrucțiunile sunt acte administrative prin care se stabilesc reguli generale în ramura care intră în
competența unui minister, pentru structurile subordonate acestuia (de exemplu: cum să acționeze
direcțiile). Conform legii 24/2000, articolul 11, ordinele, instrucțiunile și alte acte normative ale
conducătorilor organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul
Oficial, Partea I. Data publicării este data intrării în vigoare, dacă în cuprinsul actului nu este
prevăzută altă dată. Nu sunt supuse regimului publicării ordinele/instrucțiunile/actele normative
clasificate potrivit legii.
Miniștrii sunt ajutați în activitatea lor de unul sau mai mulți secretari de stat și, eventual,
de subsecretari de stat. Numărul și atribuțiile secretarilor de stat și a subsecretarilor de stat se
stabilesc prin H.G. privind organizarea și funcționarea ministerelor.
§4.Aparatul de lucru al ministerului
a)Secretarul general al ministerului;
b)Colegiul ministerului.
a)Secretarul general al ministerului este un funcționar public de carieră ce asigură
stabilitatea funcționării ministerului, continuitatea conducerii și realizarea structurilor funcționale
între structurile ministerului. În realizarea atribuțiilor sale, Secretarul general al ministerului
poate fi ajutat de unul/doi adjuncți funcționari publici de carieră.
b)Colegiul ministerului este un organ consultativ care funcționează pe lângă ministru
pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului.
§5.Organe de specialitate din subordinea Guvernului/ministerelor
Cu avizul Curții de Conturi, Guvernul/ministerele pot înființa în subordinea lor organe de
specialitate. Actul administrativ în baza căruia se înființează acestea este o H.G. sau un ordin de
ministru. În funcție de scopul pentru care sunt create, aceste organe pot funcționa

26
temporar/permanent, pot avea un rol decizional/consultativ, pot fi regăsite la nivelul domeniilor
de activitate specifice fiecărui minister în parte/pot acoperi mai multe domenii. Organele de
specialitate exercită competențe specializate și generale la nivel central, de natura celor specifice
ministerelor în domenii de activitate unde nu este necesară înființarea unui minister. Aceste
organe de specialitate au o serie de denumiri diverse: agenții, secretariate, autorități, institute,
oficii etc. Conducătorii organelor specializate sunt numiți și eliberați din funcție de către
ministru. Articolul 43 din legea 90/2001 prevede că ministerele pot avea în subordinea lor
servicii publice care funcționează în unități administrativ-teritoriale. Ministrul stabilește prin
ordin înființarea/desființarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor, obiectul de
activitate, structura organizatorică, numărul și încadrarea personalului, criteriile de constituire a
compartimentelor și funcțiile de conducere ale acestora. Conducătorii serviciilor publice
descentralizate se numesc și se eliberează din funcție de către ministru cu avizul consultativ al
prefectului.
§6.Administrația centrală autonomă
Autoritățile administrative autonome reprezintă organisme publice, cărora Constituția și
legea le conferă misiunea de a regulariza și organiza sectoare specifice și de a acționa în scopul
respectării anumitor drepturi ale celor administrați. Aceste autorități se încadrează în categoria
organelor administrației publice. Ele exercită o activitate executivă, având ca obiectiv
organizarea executării și aplicarea în concret a legilor, precum și asigurarea bunei funcționări a
serviciilor instituite în cadrul lor. Particularitatea le este dată de faptul că sunt scoase din ierarhia
organelor administrative subordonate Guvernului. Autonomia acestor organe administrative nu
este absolută pentru că, în majoritatea cazurilor, ele au obligația de a prezenta rapoarte în fața
Parlamentului care, în anumite condiții, poate revoca membrii/organele de conducere. Membrii
autorităților administrative autonome dispun de numeroase garanții privind independența lor.
Considerăm astfel de garanții reglementările privind durata mandatului (mai mare decât un
mandat parlamentar) și modurile de revocare pentru cazuri determinate și speciale. Autoritățile
administrative autonome dispun atât de independeța organică (prin modul de compunere și prin
statutul organelor acestora), cât și de o independență funcțională ce le permite ca în exercitarea
atribuțiilor să nu primească ordine și instrucțiuni din partea Guvernului și Parlamentului.
Constituția trasează cadrul general de organizare a autorităților administrației centrale
autonome, cuprinzând și prevederi exprese referitoare la unele dintre aceste autorități precum:

27
 a)Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT);
b)Serviciul Român de Informații (SRI);
c)Curtea de Conturi;
d)Avocatul Poporului;
e)Serviciile publice de radio și de televiziune;
f)Consiliul Legislativ;
g)Consilul Economic și Social.
Alte autorități administrative centrale sunt înființate prin legi organice:
a)Banca Națională a României (BNR);
b)Consiliul Concurenței;
c)Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM);
d)Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS);
e)Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS);
f)Consiliul Național al Audiovizualului (CNA);
g)Agenția Națională de Presă (AGERPRES);
h)Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
i)Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
j)Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
k)Agenția Națională de Integritate (ANI);
l)Autoritatea Electorală Permanentă (AEP);
m)Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților;
n)Consiliul Superior al Magistraturii (!controversă).
Din interpretarea cadrului legislativ, reținem următoarele trăsături specifice ale
autorităților administrative autonome:
1.sunt autorități administrative care fac parte din administrația publică centrală de
specialitate;
2.sunt autorități independente, neaflându-se în subordinea Guvernului sau a vreunui
minister;
3.majoritatea autorităților administrative centrale autonome au un caracter
colegial/organe de conducere colegiale;

28
 4.majoritatea dispun de putere de decizie și emit acte administrative unilaterale de
autoritate;
5.membrii autorității administrative/organele de conducere sunt numiți de Parlament;
6.se pot înființa doar prin lege organică;
7.majoritatea au fost create pentru o perioadă nedeterminată de timp.
Autoritățile administrative pot emite acte administrative normative sau individuale. Din
prima categorie, menționăm hotărârile CSAT, ordinele și instrucțiunile directorilor SRI,
regulamentele, ordinele, normele și circularele BNR, deciziile CNA, normele adoptate de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Actele administrative individuale ale autorităților
administrative autonome:
a)acte de autorizare: acordarea autorizațiilor fondurilor de pensii private de Comisia de
Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, autorizații de funcționare emise de BNR pentru
băncile comerciale etc.
b)acte de sancționare: de natură contravențională aplicate de CNA, AEP, ANI etc.
c)acte de luare de măsuri asiguratorii: blocarea fondurilor bugetare, înlăturarea
neregulilor constatate de Curtea de Conturi.
Acte administrative individuale ale acestor autorități nu se publică în Monitorul Oficial.

Administrația publică locală

Administrația publică locală este competentă numai în limitele unității administrativ-

teritoriale în care funcționează. Prin urmare, deosebirile fundamentale între cele două tipuri de
administrație se referă la structura competenței teritoriale și la faptul că la baza organizării și
funcționării administrației locale se află principiul autonomiei locale. Între administrația publică
centrală și cea locală există strânse legături determinate de caracterul unitar și indivizibil al
statului român. Constituția reglementează administrația publică locală în 4 articole: articolul 120
(Principii de bază), articolul 121 (Autorități comunale și orășenești), articolul 122 (Consiliul
Județean) și articolul 123 (Prefectul).

29
 Principiile de bază

Principiile de organizare și funcționare ale administrației publice locale desemnează

totalitatea prescripțiilor generale cu caracter obligatoriu, înscrise în Constituție și legi, care
stabilesc direcțiile fundamentale în baza cărora se constituie, se organizează și funcționează
autoritățile administrației publice locale, raporturile care se stabilesc între ele și formele de
control incidente. Constituția prevede în articol 120 trei principii: principiul descentralizării,
principiul autonomiei locale și principiul deconcentrarii serviciilor publice. La acestea se adaugă
dreptul minorităților de a-și folosi limba maternă în relațiile cu administrația publică. Potrivit
dispozițiilor articolului 73, alineatul 3, litera o) din Constituție, organizarea administrației
publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală se
reglementează prin lege organică. În prezent, legea organică care are ca obiect administrația
publică locală este legea 215/2001. În conformitate cu prevederile articolului 2 din această lege,
administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în
temeiul următoarelor principii: descentralizarea, autonomia locală, deconcentrarea serviciilor
publice, eligibilitatea autorităților administrației publice locale, legalitatea și consultarea
cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit. Particularitățile acestor
principii legale sunt următoarele:
- sfera lor de aplicare cuprinde atât administrația publică de la nivelul de bază (comună,
oraș, municipiu), cât și administrația publică de nivel intermediar (județul);
- aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului național, unitar și
indivizibil al statului român;
- condițiile și limitele de exercitare a acestor principii sunt prestabilite de către lege;
- în exercitarea principiilor, autoritățile administrației publice locale au o competență
materială generală, în sensul că pot să aibă inițiativă în toate domeniile, cu excepția celor date în
mod expres în competența altor autorități publice.
§1.Principiul descentralizării
Descentralizarea reprezintă transferul vertical de autoritate sau responsabilități de la
Guvern către autoritățile publice locale. Descentralizarea administrativă presupune existența unor
persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului respectiv, cu atribuții proprii, ce
intervin direct în gestionarea și administrarea problemelor colectivității. Descentralizarea

30
administrativă nu se confundă cu descentralizarea politică, aceasta din urmă implicând
federalismul care presupune dispariția unității de stat, marile diviziuni administrativ-teritoriale
devenind state secundare. În cazul descentralizării administrative, funcționează o tutelă
administrativă care constă în dreptul și obligația prefectului de a ataca în contencios
administrativ actele autorităților locale pe care le consideră ilegale. Alături de normele
constituționale, acest principiu este prevăzut și de legea 195/2006 denumită legea-cadru a
descentralizării. Articolul 2 din această lege definește descentralizarea ca fiind transferul de
competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul
administrației publice locale sau către sectorul privat. Principiul descentralizării se realizează în
baza următoarelor principii subsecvente:
1.principiul subsidiarității care constă în exercitarea competențelor de către autoritatea
administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care
dispune de capacitatea administrativă necesară.
2.principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate.
3.principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu
competențele ce le revin, ceea ce implică obligativitatea realizării standardelor de calitate în
furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică.
4.principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, care să nu
constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală
financiară.
5.principiul echității care dă asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice
și de utilitate publică.
6.principiul constrângerii bugetare care interzice utilizarea de către autoritățile
administrației publice centrale a transferurilor speciale pentru acoperirea deficitelor finale ale
bugetelor locale.
§2.Principiul autonomiei locale
Autonomia locală reprezintă dreptul recunoscut colectivităților de a-și satisface interesele
proprii după cum consideră oportun, cu respectarea legii, dar fără intervenția puterii centrale.
Articolul 3 din legea 215/2001 prevede că autonomia locală reprezintă dreptul și capacitatea
efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și gestiona în numele și în
interesul colectivităților locale pe care reprezintă treburile publice, în condițiile legii. Acest drept

31
se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale
administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Articolul 3 preia definiția conceptului de autonomie locală astfel cum a fost reținut în Carta
Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 5 octombrie 1985 și ratificată de
România prin legea 199/1997. Autoritățile locale exercită, în condițiile legii, competențe
exclusive, partajate sau delegate, autonomia locală conferind acestora dreptul de a avea inițiativa
în toate domeniile, cu excepția celor date în competența altor autorități publice. Autonomia
locală nu se confundă cu independența autorităților administrației publice locale și nici cu
noțiunea de autoguvernare. Autonomia locală este numai administrativă și financiară și privește
organizarea, funcționarea, competențele, precum și gestionarea resurselor care potrivit legii
aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului. În baza acestui principiu, autoritățile
administrației publice locale administrează sau dispun de resursele financiare, precum și de
bunurile proprietate publică sau privată ale unităților administrativ-teritoriale. Autoritățile au
dreptul să perceapă impozite și taxe locale, precum și să elaboreze și sa aprobe bugetele locale
ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. Pentru realizarea autonomiei locale este
necesară îndeplinirea următoarelor condiții formale:
1.existența unui cadru legislativ care să recunoască principiul autonomiei locale.
2.organizarea de alegeri locale pentru desemnarea organelor de conducere proprii.
3.organizarea și funcționarea autorităților publice locale descentralizate.
4.disponibilitatea resurselor necesare exercitării competențelor locale.
5.posibilitatea de implicare a cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes
deosebit.
Autoritățile publice locale își păstrează autonomia atunci când participă la o asociație de
dezvoltare intercomunitară sau atunci când se constituie o zonă metropolitană sau o aglomerare
urbană. Asociația de dezvoltare intercomunitară se constituie în scopul realizării în comun a unor
proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, ori al furnizării în comun a unor servicii
publice. Zonele metropolitane și aglomerările urbane au ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a
obiectivelor de dezvoltare de interes comun și se constituie cu acordul expres al consiliilor locale
ale unităților administrativ-teritoriale componente.
§3.Principul deconcentrării

32
 Deconcentrarea reprezintă o măsură intermediară în procesul descentralizării, constând
într-un transfer de atribuții de la centru la agenții puterii centrale aflați la conducerea diferitelor
organisme locale. Legea-cadru a descentralizării (195/2006) definește deconcentrarea ca fiind
redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.
Principiul deconcentrării are în vedere în special activitatea serviciilor publice în teritoriu și
presupune îndeplinirea următoarelor condiții:
1.din punct de vedere organizatoric, aceste servicii sunt încorporate organic în structura
ministerelor, ele desfășurându-și activitatea într-o unitate administrativ-teritorială.
2.baza materială și financiară se asigură prin ministerul de resort, iar personalul acestora
se încadrează în numărul de posturi aprobat ministerului.
3.conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiți și eliberați din funcție de
către miniștri.
4.actele emise de către conducătorii serviciilor publice deconcentrate pot fi atacate și
anulate numai de către miniștrii cărora li se subordonează, în cadrul controlului ierarhic.
§4.Principiul eligibilității
Autoritățile administrației publice locale sunt alese de către cetățeni prin vot universal,
egal, secret, direct și liber exprimat. Potrivit articolului 121 din Constituție, sunt alese atât
consiliile locale, cât și primarii. Tot ales este și consiliul județean care reprezintă autoritățile
administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea
realizării serviciilor publice de interes județean. Alegerea autorităților publice locale reprezintă
garanția asumării răspunderii colectivităților locale pentru realizarea propriilor interese și pentru
menținerea controlului direct asupra autorităților pe care le-au ales. Alegerea contribuie și la
stabilitatea autorităților publice locale, acestea neputând fi demise sau dizolvate decât în mod
excepțional.
§5.Principiul legalității
Principiul legalității are valoare constituțională deoarece decurge din conținutul
articolului 1, alineatul 5 din Constituție, care stabilește că, în România, respectarea Constituției, a
supremației sale și a legilor este obligatorie. Principiul instituie obligația ca activitatea
autorităților administrației publice să se desfășoare în limitele și cu respectarea legii. El are
următoarele consecințe:

33
 1.administrația publica locală nu poate emite sau adopta acte normative prin care să
reglementeze în mod primar relațiile sociale.
2.un act provenit de la autoritățile administrației publice locale nu poate modifica,
completa sau scoate din vigoare o lege sau o normă conținută în ea.
Principiul este garantat prin consemnarea răspunderii juridice și prin aplicarea de
sancțiuni de sancțiuni disciplinare, administrative, contravenționale, materiale și penale, după
caz, atunci când sunt încălcate normele legale.
§6.Principiul consultării cetățenilor
Principiul consultării cetățenilor decurge din autonomia locală deoarece organizarea unui
referendum local este o caracteristică a acesteia. Consultarea locuitorilor unei unități
administrativ-teritoriale se face prin referendum sau prin orice altă formă de participare a
cetățenilor la treburile publice. Dreptul de a stabili sfera problemelor care fac obiectul unui
referendum local sau al unei consultări în general aparține consiliilor locale sau județene. Legea
215/2001 consacră o singură situație de referendum obligatoriu: atunci când se intenționează
modificarea limitelor teritoriale ale unei unități administrativ-teritoriale. În funcție de interesul
problemei care face obiectul referendumului, acesta se poate organiza în întreaga unitate
administrativ-teritorială sau numai în anumite subdiviziuni ale acesteia.
§7.Dreptul minorităților naționale de a-și folosi limba maternă în relațiile cu administrația
publică
Articolul 120, alineatul 2, din Constituție prevede că în unitățile administrativ-teritoriale
în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere semnificativă se asigură
folosirea limbii minorităților naționale în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației
publice locale și cu serviciile publice deconcentrate. Conform legii 215/2001, ponderea este de
peste 20% din numărul locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale. Și în această situație,
regula este că în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește
limba română. Cetățenii aparținând unei minorități naționale, atunci când au ponderea permisă de
lege, se pot adresa și în limba lor maternă, dar vor primi răspunsul atât în limba maternă, cât și
limba română. Actele oficiale ale autorităților publice centrale se întocmesc întotdeauna în limba
română.

34
 Consiliul local

§1.Alegerea consilierilor locali

Consiliul local se alege prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe
circumscripții electorale, în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării
proporționale. Pentru alegerea consiliilor locale, fiecare comună, oraș sau municipiu constituie o
circumscripție electorală. Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri locali, al cărui număr se
stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor unei unități administrativ-
teritoriale raportat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care au loc
alegerile. Articolul 29 din legea 215/2001 stabilește că, în funcție de numărul populației dintr-o
comună, oraș, municipiu, numărul consilierilor locali variază între 9, în cadrul unei comune cu
până la 1500 de locuitori, și 39, în cadrul unei unități administrativ-teritoriale de peste 400000 de
locuitori. Consiliul General al Municipiului București are 55 de consilieri. Numărul membrilor
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București se stabilește în funcție de numărul
locuitorilor sectorului respectiv. Locuitorii satelor care nu au consilieri locali sunt reprezentați în
ședințele de consiliu de un delegat sătesc.
În articolul 4 din legea 115/2015 prinvind alegerea autorităților administrației publice
locale (adoptată în mai 2015) - imposibilitate de modificare cu un an înainte de alegeri - se
stabilesc condițiile pentru alegerea unei persoane drept consilier local:
a)are drept de vot;
b)a împlinit până în ziua alegerilor inclusiv minimum 23 de ani;
c)cetățean român/al altui stat membru al U.E.;
d)nu i-a fost interzisă asocierea în partide politice (articolul 40, alineatul 3, din
Constituție: judecătorii CCR, Avocatul Poporului, magistrații, membrii activi ai Armatei,
polițiștii etc.);
e)are domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie ales.
Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de o adunare sătească
convocată cu minimum 15 zile înainte de Primar, unde pot participa toți cetățenii cu drept de vot
și domiciliul în satul respectiv. Alegerea delegatului sătesc se desfășoară în prezența
primarului/viceprimarului și a minimum 2 consilieri, făcându-se cu majoritatea voturilor celor
prezenți. Funcția de consilier local este incompatibilă cu următoarele funcții:

35
 1.primar sau viceprimar;
2.prefect sau subprefect;
3.calitatea de funcționar public/angajat cu contract de muncă individual în aparatul
propriu al consiliului local/consiliului județean/prefecturii;
4.președinte, director, administrator, membru al consiliului de administrație, cenzor la
regiile autonome și societățile comerciale de interes local, înființate/aflate sub autoritatea
consiliului local;
5.președinte/secretar general al adunărilor generale ale acționarilor/asociaților la o
societate comercială de interes național care-și are sediul/deține filiale în unitatea administrativ-
teritorială respectivă;
6.deputat/senator;
7.ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și asimilatele acestora.
ș.a.
§2.Constituirea consiliului local
Consiliul local se constituie în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Convocarea
consilierilor aleși pentru ședința de constituire se face de către prefect. Ședința este legal
constituită dacă participă minimum 2/3 din numărul consilierilor aleși. Pentru validarea
mandatelor, consilierii aleg prin vot deschis dintre membrii săi o comisie de validare alcătuită
din 3-5 consilieri. Comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier,
propunând consiliului validarea sau invalidarea mandatelor. Consiliul local se declară legal
constituit dacă majoritatea consilierilor locali validați au depus jurământul. Constituirea
consiliului local se constată prin hotărâre ce se adoptă cu majoritatea consilierilor validați.
Hotărârea de validare a mandatului consiliului local reprezintă un act administrativ de autoritate
din categoria actelor atributive de statut personal. Când nu se asigură majoritatea de 2/3 necesară
ședinței de constituire, prefectul va convoca două noi ședințe la un interval de căte trei zile. În
situația în care consiliul local nu se poate întruni nici la ultima convocare, prefectul va declara
vacante locurile consilierilor locali care au lipsit nemotivat de la cele trei convocări, dacă aceștia
nu pot fi înlocuiți cu supleanți înscriși pe liste de candidatură.
§3.Mandatul consilierului local
Mandatul consilierului local este de 4 ani și încetează de la data declarării ca legal
constituit a noului consiliu ales. Potrivit dispoziției articolului 9, alineatul 2, din legea 393/2004

36
privind statutul aleșilor locali, calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea
duratei normale a mandatului în următoarele cazuri:
1.demisie;
2.incompatibilitate;
3.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
4.lipsa nemotivată de la mai mult de trei ședințe ordinare consecutive ale consiliului;
5.imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă de șase luni consecutive;
6.condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate;
7.punerea sub interdicție judecătorească;
8.pierderea drepturilor electorale;
9.pierderea calității de membru al partidului politic/al organizației minorităților naționale
pe a cărui/al cărei listă a fost ales;
10.decesul.
Încetarea de drept a mandatului se constată de consiliul local prin hotărâre, la propunera
primarului sau a oricărui consilier, cu excepția situației pierderii calității de membru al partidului
politic/organizației minorităților naționale, când încetarea se constată prin ordin de către prefect.
Mandatul de consilier local se suspendă de iure numai în cazul în care acesta a fost arestat
preventiv/s-a dispus arestul la domiciliu. Măsura preventivă se comunică de către instanță
prefectului care constată suspendarea mandatului în maximum 48 de ore de la comunicare.
§4.Atribuțiile consiliului local
Consiliul local are o competență materială generală, hotărând în toate problemele de
interes local, cu excepția celor care sunt date în competența altor autorități ale administrației
publice centrale/locale.
1.Atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului,
a instituțiilor și serviciilor publice de interes local și a societăților comerciale/regiilor
autonome de interes local:
a)aprobă statutul comunei/orașului/municipiului;
b)la propunerea Primarului, aprobă statutul de funcționare al aparatului de specialitate al
primarului.

37
 2.Atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a
comunei/orașului/muncipiului:
a)aprobă, la propunera primarului, bugetul local, contul de încheiere a exercițiului
bugetar, virările de credite și contractarea împrumuturilor;
b)stabilește și aprobă impozitele/taxele locale;
c)la propunera primarului, aprobă documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de
investiții de interes local.
3.Atribuții privind administrarea domeniului public/privat al
comunei/orașului/municipiului:
a)hotărăște darea în administrarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate
publică a unităților administrativ-teritoriale;
b)hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a
unităților administrativ-teritoriale;
c)aprobă documentația de amenajare a teritoriului și urbanism al localităților;
d)atribuie și schimbă denumiri de străzi/obiective de interes public local.
4.Gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni:
a)asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind
educația, sănătatea, protecția socială, cultura, sportul, ordinea publică, situațiile de urgență,
evidența persoanelor, monumentele istorice etc.
b)sprijină activitatea cultelor religioase;
c)aprobă construirea locuințelor sociale, precum și criteriile de departajare pentru
solicitanți.
5.Cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern:
a)hotărăște cooperarea/asocierea cu persoane juridice române/străine în vederea finanțării
și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
b)hotărăște înfrățirea comunei, orașului, municipiului cu unități admnistrativ-teritoriale
din alte țări;
c)hotărăște cooperarea/asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din altă țară sau
România pentru promovarea intereselor comune.
§5.Funcționarea consiliului local

38
 Mandatul este de 4 ani, putând fi prelungit prin lege organică în caz de război/catastrofă.
Consiliul local se întâlnește în ședință ordinară lunar, la convocarea primarului. Convocarea
ședinței se face în scris de către secretarul unității administrativ-teritoriale cu cel puțin 5 zile
înainte de desfășurarea ședinței. La cererea primarului/a unei treimi din numărul consilierilor, pot
avea loc și ședințe extraordinare. Convocarea se face cu minimum 3 zile înainte de ședință.
Legea 215/2001 prevede și posibilitatea convocării unei ședințe “de îndată”, în caz de forță
majoră și de maximă urgență, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unității administrativ-
teritoriale/alte situații stabilite prin regulementul de organizare și funcționare a consiliului local.
În cadrul consiliului local se formează comisii de specialitate pe principalele domenii de
activitate. Comisiile își aleg un președinte și un secretar, adoptând hotărâri cu votul majorității
membrilor. Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor
locali în funcție, fiind conduse de președintele de ședință. Președintele de ședință este ales pe 3
luni prin votul majorității consilierilor locali, lucrările ședințelor desfășurându-se în limba
română (dacă o cincime din numărul membrilor aparțin unei minorități naționale, ședințele se
desfășoară și în limba acelei minorități). Dezbaterile, precum și modul cum și-a exercitat fiecare
consilier votul, se consemnează în procesul verbal al ședinței, care se semnează de președintele
de ședință și de secretarul unității administrativ-teritoriale, La următoarea ședință, consilierii
locali aprobă procesul verbal, având dreptul de a contesta conținutul și să ceară menționarea
exactă a opiniilor exprimate. La discutarea problemelor privind satele care nu au consilieri locali,
vor fi invitați obligatoriu și delegații sătești care au un vot consultativ.
§6.Actele consiliului local
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorității
membrilor prezenți. Pot propune proiecte de hotărâri consilierii locali, primarul, viceprimarul și
cetățenii respectivei unități administrativ-teritoriale. Proiectul oricărei hotărâri trebuie să fie
însoțit de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului
și de raportul comisiei de specialitate a consiliului. Se adoptă cu majoritatea absolută următoarele
hotărâri:
1.hotărâri privind bugetul local;
2.hotărârile privind contractarea de împrumuturi;
3.hotărâri prin care se stabilesc impozite și taxe locale;
4.hotărâri privind organizarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului.

39
 Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul majorității calificate de 2/3 din
numărul total al consilierilor locali în funcție. Hotărârile cu caracter individual cu privire la
persoane se iau întotdeauna prin vot secret. Restul hotărârilor se iau prin vot deschis, dar există
posibilitatea ca unele hotărâri să fie luate și prin vot secret dacă se decide în acest sens.
Hotărârile se semnează de președintele de ședință și se contrasemnează pentru legalitate de
secretarul unității administrativ-teritoriale. În cazul în care secretarul consideră hotărârea ca
ilegală, va preciza în scris și va expune consiliului local opinia sa motivată. Secretarul va
comunica hotărârea primarului și prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de
la data adoptării. Hotărârile consiliului local sunt acte administrative și pot avea caracter
normativ sau individual. Hotărârile cu caracter normativ devind obligatorii și produc efecte de la
data aducerii lor la cunoștință publică care are loc în termen de 5 zile de la data comunicării
oficiale către prefect. Hotărârile individuale devin obligatorii de la data comunicării către
persoanele interesate.
§7.Răspunderea consilierilor și a consiliului local
În exercitarea mandatului, consilierii răspund individual, administrativ, civil sau penal
pentru faptele săvârșite. Consilierii locali nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului. În doctrină, au fost identificate următoarele forme de
răspundere ale unui consilier:
a)o răspundere administrativ-disciplinară care se poate concretiza prin declararea vacantă
a locului de consilier, suspendarea din funcție și alte sancțiuni prevăzute de statutul aleșilor
locali;
b)o răspundere administrativ-patrimonială care constă în repararea prejudiciului cauzat
prin hotărârea consiliului local declarată ilegală de instanța de contencios administrativ;
c)o răspundere penală.
Există și o răspundere solidară pentru activitatea consiliului local și pentru hotărârile pe
care acesta le-a votat. Consiliul local se dizolvă de drept în trei situații:
1)dacă nu se întrunește timp de două luni consecutiv, deși a fost convocat conform
prevederilor legale;
2)dacă nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre;
3)în situațiile în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate
completa prin supleanți.

40
 Dizolvarea consiliului local se pronunță de instanța de contencios administrativ, la
solicitarea primarului, viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, prefectului
sau a oricărei persoane interesate. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului.
Referendumul de demitere a consiliului local se organizează ca urmare a cererii adresate
prefectului de către cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în listele
electorale ale unităților administrativ-teritoriale. Referendumul local este organizat de o comisie
numită prin ordin al prefectului și este valabil dacă s-au prezentat cel puțin jumătate plus unu din
numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de
termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unu din numărul total al
voturilor valabil exprimate.

Primarul, viceprimarul, administratorul public și secretarul unității

administrativ-teritoriale

Legea 215/2001 prevede în cadrul articolului 77 că „Primarul, viceprimarul, secretarul

unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură
funcțională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei, orașului sau municipiului,
care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând
problemele curente ale colectivității locale.”
§1.Alegerea și mandatul primarului
Primarul reprezintă autoritatea administrației publice locale cu caracter executiv care, în
exercitarea atribuțiilor sale, îndeplinește o funcție de autoritate publică. Alegerea primarilor se
face prin vot universal, egal, direct, secret, pe circumscripții electorale, în sistem uninominal.
Pentru alegerea primarului, fiecare comună, oraș, municipiu sau subdiviziune administrativ-
teritorială a unui municipiu reprezintă o circumscripție electorală. Condițiile pentru alegere sunt
următoarele:
1.are drept de vot;
2.este cetățean român sau cetățean al altui stat membru al U.E.;
3.are vârsta de minimum 23 de ani;
4.are domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie ales;

41
 5.nu îi este interzisă asocierea în partide politice, conform articolului 40, alineatul 3, din
Constituție.
Alegerile pentru primari sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat
la vot. Este declarat ales candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil
exprimate. În caz de balotaj, se va organiza un nou tur de scrutin, la două săptămâni de la primul
tur, tur la care vor participa doar candidații în această situație. Mandatul este de 4 ani și se
exercită de la depunerea jurământului până la depunrea jurământului de primarul nou-ales.
Mandatul primarului poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală
sau sinistru deosebit de grav. Calitatea de primar încetează de drept înainte de expirarea duratei
normale a mandatului în următoarele cazuri:
1)demisie;
2)incompatibilitate;
3)schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
4)condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate;
5)punerea sub interdicție judecătorească;
6)pierderea drepturilor electorale;
7)pierderea prin demisie a calității de membru al partidului politic sau al organizației
minorității naționale pe a căror liste a fost ales;
8)imposibilitatea exercitării funcției din cauza unei boli grave care nu permite realizarea
activității timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;
9)dacă nu-și exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutiv;
10)deces.
În toate cauzele de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un
ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Articolul 87 din legea 161/2003
prevede că funcția este incompatibilă cu următoarele: funcția de consilier local, funcția de prefect
sau subprefect, calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, funcția
de președinte sau secretar al adunării generale a acționarilor sau asociaților la o societate
comercială, calitatea de comerciant persoană fizică, calitatea de deputat sau senator, funcția de
ministru, secretar de stat, subsecretar de stat, orice alte funcții publice sau activități remunerate în

42
țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor
asociații, fundații sau ONG-uri.
§2.Atribuțiile primarului
Primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în raport cu alte autorități publice, cu
alte persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție.
1)Atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului: primarul îndeplinește funcția
de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară, are atribuții în privința organizării alegerilor și a
recensământului.
2)Atribuții referitoare la relația cu consiliul local: prezintă consiliului local în primul
trimestru un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-
teritoriale.
3)Atribuții referitoare la bugetul local: exercită funcția de ordonator de credite,
întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre
dezbatere consiliului local, inițiază negocieri privind contractarea de împrumuturi și emiterea de
titluri de valoarea în numeșe unității administrativ-teritoriale.
4)Atribuții privind serviciile publice asigurate cetățeanului: coordonează realizarea
serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin
intermediul organismelor prestatoare de servicii publice de interes local, ia măsuri pentru
prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, ia măsuri pentru asigurarea inventarierii și
evidenței statistice a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale.
Primarul poate delega atribuțiile ce îi sunt conferite viceprimarului, secretarului unității
administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din
aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes
local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective. Pot fi delegate numai
anumite atribuții, iar atribuțiile delegate pot retrase oricând.
§3.Actele primarului
Actele primarului sunt acte administrative și se numesc dispoziții. Dispozițiile au caracter
normativ sau individual și devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică, respectiv,
după ce au fost comunicate persoanelor interesate. Secretarul unității administrativ-teritoriale
este obligat să contrasemneze dispozițiile primarului. În cazul în care consideră dispoziția
ilegală, va refuza contrasemnarea, motivând în scris acest refuz. Secretarul unității administrativ-

43
teritoriale va comunica dispozițiile primarului către prefect, în termen de cel mult 5 zile
lucrătoare de la semnare. Dispozițiile cu caracter normativ se aduc la cunoștința publică în
termen de cel mult 5 zile de la data comunicării către prefect.
§4.Răspunderea primarului
Primarul răspunde administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea
atribuțiilor ce îi revin. Ca forme speciale de răspundere, legea 215/2001 prevede demiterea prin
referendum și suspendarea de drept. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate
prefectului de către locuitorii comunei, orașului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de
către primar a intereselor generale ale colectivităților locale sau a neexercitării atribuțiilor.
Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată de cel puțin 25% din locuitorii cu drept de
vot. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin jumătate plus unu din
numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Primarul este demis dacă s-au pronunțat în acest
sens jumătate plus unu dintre voturile valabil exprimate. Mandatul primarului se suspendă de
drept numai în cazul în care acesta a fot arestat preventiv sau s-a dispus măsura arestului la
domiciliu. Măsura preventivă se comunică de îndată prefectului de către instanța de judecată,
prefectul constatând suspendarea mandatului în maximum 48 de ore de la comunicare.
§5.Aparatul de specialitate al primarului
Pentru punera în aplicare a atribuțiilor, primarul beneficiază de un aparat de specialitate
pe care îl conduce. Consiliul local aprobă, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și
statul de funcții al aparatului, iar primarul numește, sancționează și dispune încetarea raportului
de serviciu sau a raporturilor de muncă pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate.
Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente care sunt încadrate cu
funcționari publici și personal contractual. Aparatul nu se confundă cu cabinetul primarului care
poate funcționa doar pentru primarii de orașe și municipii. Cabinetul primarilor de orașe sau
municipii este format din maximum 2 persoane, iar cabinetul primarului unei reședințe de județ
din maximum 4 persoane. Cabinetul Primarului General al Municipiului București este format
din maximum 13 posturi și cuprinde următoarele funcții de execuție de specialitate:
- director de cabinet;
- asistent de cabinet;
- consilier personal;
- secretar personal;

44
 - curier personal.
Personalul din cadrul cabinetului își desfășoară activitatea în baza unui contract
individual de muncă încheiat pe durata mandatului primarului. Atribuțiile personalului din
cabinet sunt stabilite prin dispoziție a primarului.
§6.Administratorul public
La nivelul comunelor și orașelor, primarul poate propune consiliului local înființarea
funcției de administrator public. Numirea și eliberarea din funcție a administratorului public se
fac de către primar. El poate îndeplini, în baza unui contract de management, atribuții de
coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Primarul poate
delega către administratorul public și funcția de ordonator principal de credite. Prin modul de
desemnare, administratorul public nu intră în categoria funcționarilor publici, el fiind un angajat
contractual.
§7.Viceprimarul
Viceprimarii se aleg prin vot secret de către majoritatea membrilor consiliului local în
funcție, din cadrul consilierilor locali. În doctrină, s-a subliniat că viceprimarul nu este o
autoritate a administrației publice locale, deoarece legea nu îi conferă atribuții proprii pentru a
căror exercitare să emită acte administrative de autoritate. Viceprimarul este subordonat
primarului și înlocuitorul de drept al acestuia. Comunele, orașele, municipiile și sectoarele
municipiului București au câte un viceprimar. Municipiul reședință de județ și Municipiul
București au câte doi viceprimari. Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de
consiliul local prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor locali în
funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în
funcție. Prevederile referitoare la suspendarea de drept a primarului se aplică și viceprimarului.
§8.Secretarul unității administrativ-teritoriale
Secretarul comunei, orașului și sectoarelor municipiului București este funcționar public
de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Recrutarea, numirea, suspendarea,
modificarea, încetarea raporturilor de serviciu și regimul disciplinar aplicabil secretarului unității
administrativ-teritoriale sunt în conformitate cu dispozițiile legii privind funcția publică și
funcționarii publici. Secretarul unității administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid
politic. Din această interdicție rezultă intenția legiuitorului de a stabili un funcționar care să
asigure continuitatea în activitatea administrației publice locale, având în vedere că autoritățile

45
sunt alese. Potrivit articolului 117 din legea 215/2001, secretarul unității administrativ-teritoriale
îndeplinește următoarele atribuții:
a)avizează pentru legalitate dispozițiile primarului și hotărârile consiliului local;
b)participă la ședințele consiliului local;
c)asigură gestionarea procedurilor administrative privind relația dintre consiliul local și
primar, precum și între aceștia și prefect;
d)organizează arhiva și evidența statistică a hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor
primarului;
e)asigură procedurile de convocare a consiliului local, comunică ordinea de zi,
întocmește procesul verbal al ședinței consiliului local și redactează hotărârile consiliului local;
f)pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local și comisiilor de specialitate ale
acestuia.

Administrația publică locală de la nivel intermediar

§1.Natura juridică a consiliului județean

Legea 215/2001 reglementează în cadrul articolului 87 consiliul județean ca fiind
autoritatea administrației publice locale constituită la nivel județean pentru coordonarea
activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes
județean.
Consiliul județean are o dublă natură:
1)este o expresie a autonomiei județene;
2)este o autoritate a administrației publice județene.
§2.Constituirea consiliului județean
Consiliul județean este compus din consilieri aleși pe scrutin de listă, potrivit principiului
reprezentării proporționale, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Numărul
membrilor unui consiliu județean se stabilește de prefect în funcție de populația județului
raportată de INS la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile. Acest număr variază între
31 de consilieri pentru o populație a județului de până la 350000 de locuitori și 37 de consilieri
pentru o populație de peste 650000 de locuitori.
§3.Mandatul consiliului județean

46
 Mandatul consiliului județean este de 4 ani și se exercită de la data constituirii până la
data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales. Mandatul poate fi prelungit doar prin lege
organica, în caz de război sau catastrofă. Pentru ședința de constituire se aplică aceleași reguli ca
în cazul consiliului local. Calitatea de consilier județean încetează de drept pentru aceleași cauze
incidente și față de consilierul local. Potrivit articolului 88 din legea 161/2003, funcțiile care
atrag incompatibilitatea sunt aceleași în cazul consilierilor locali și județeni.
§4.Atribuțiile consiliului județean
Principalele atribuții ale consiliului județean sunt următoarele:
1.Atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului
județean, instituțiilor, serviciilor publice și ale societăților comerciale și regiilor autonome de
interes județean:
a)hotărăște înființarea sau reorganizarea de instituții și servicii publice de interes
județean;
b)aprobă regulamentul de funcționare al consiliului județean, organigrama și statul de
funcții;
c)numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de
serviciu sau a raporturilor de muncă pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de
interes județean.
2.Atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului:
a)aprobă bugetul județului, virările de credite și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
b)aprobă contractarea și garantarea împrumuturilor;
c)stabilește impozite și taxe județene;
d)aprobă documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes
județean.
3.Atribuții privind gestionarea patrimoniului județului:
a)hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate
publică a județului.
4.Atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine:
a)asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind
educația, cultura, sănătatea, serviciile de protecție socială, mediul, ordinea publică, situațiile de
urgență și altele.

47
 5.Atribuții privind cooperarea interinstituțională:
a)hotărăște cooperarea/asocierea cu persoane juridice române sau străine în vederea
finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes județean;
b)hotărăște înfrațirea județului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări.
§5.Funcționarea consiliului județean
Consiliul județean își desfășoară activitatea în ședințe ordinare care se convoacă lunar de
președintele consiliului județean, prin intermediul secretarului județului. Convocarea se face cu
cel puțin 5 zile înaintea ședinței. La convocarea președintelui consiliului județean, a cel puțin 1/3
din numărul consilierilor sau la solicitarea prefectului se pot desfășura și ședințe extraordinare. În
acest caz, convocarea se face cu cel mult 3 zile înaintea ședinței. Printre situațiile care justifică
convocarea ședințelor extraordinare, legea le prevede pe cele care necesită adoptarea de măsuri
imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor,
incendiilor, epidemiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice. Există și
posibilitatea convocării unei ședințe de îndată în caz de forță majoră și de maximă urgență pentru
rezolvarea intereselor locuitorilor județului.
Ședințele consiliului județean se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor
județeni în funcție. Ședințele sunt conduse de președintele consiliului județean sau, în lipsa
acestuia, de vicepreședintele desemnat de președinte.
§6.Actele consiliului județean
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul județean adoptă hotărâri cu votul
majorității consilierilor județeni prezenți. Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri
județeni, de președintele consiliului județean, de vicepreședinți sau de locuitorii județului.
Hotărârile se semnează de președintele consiliului județean sau, în lipsa acestuia, de
vicepreședinte și se contrasemnează pentru legalitate de către secretarul județului. Prefectul are
obligația de a exercita controlul de legalitate și asupra actelor președintelui consiliului județean,
putând sesiza în acest sens instanța de contencios administrativ.
§7.Răspunderea consiliului județean
Consiliul județean se dizolvă de drept sau prin referendum.
Situațiile care impun dizolvarea de drept sunt identice cu cele de la consiliul local. Atunci
când apare o asemenea situație, secretarul județului sau orice persoană interesată va sesiza
instanța de contencios administrativ. Hotărârea judecătorească se comunică prefectului care ia

48
act de dizolvarea de drept și propune Guvernului organizarea de noi alegeri. Dizolvarea prin
referendum este similară cu procedura de dizolvare prevăzută în cadrul consiliului local.
Stabilirea datei alegerii noului consiliu județean se face de Guvern, la propunerea prefectului.
Aceasta se face în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin
care s-a constatat dizolvarea consiliului județean sau, după caz, validarea rezultatelor
referendumului. Până la constituirea noului consiliu județean, problemele curente ale județului
vor fi rezolvate de secretarul județului.
§8.Președintele consiliului județean
Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și doi vicepreședinți. Alegerea
se face prin votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție. Președintele consiliului
județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice sau
juridice române și străine, precum și în justiție. În doctrină, s-au ridicat obiecții cu privire la
constituționalitatea acestei autorități a administrației publice locale, în condițiile în care legea
fundamentală face referire doar la primar, consilii locale și consilii județene.
Președintele consiliului județean coordonează aparatul de specialitate al consiliului
județean, dar poate delega coordonarea unor compartimente către vicepreședinți. În cazul
suspendării președintelui consiliului județean, atribuțiile vor fi exercitate de unul dintre
vicepreședinți, acesta fiind desemnat de consiliul județean prin votul secret al majorității
consilierilor județeni în funcție. În celelalte cazuri de absență a președintelui, atribuțiile vor fi
exercitate de vicepreședintele desemnat prin dispoziția președintelui.
§9.Atribuțiile președintelui consiliului județean
1)atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, al
instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și a societăților comerciale și regiilor
autonome de interes județean;
2)atribuții privind relația cu consiliul județean;
3)atribuții privind bugetul propriu al județului;
4)atribuții privind relația cu alte autorități ale administrației publice locale și servicii
publice;
5)atribuții privind serviciile publice de interes județean.
§10.Actele președintelui consiliului județean

49
 Actele președintelui consiliului județean se numesc dispoziții și pot avea caracter
normativ sau individual. Dispozițiile devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința publică
sau, după caz, după ce au fost comunicate persoanelor interesate. Aducerea la cunoștință publică
a dispozițiilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale
către prefect.
§11.Răspunderea președintelui consiliului județean
Dispozițiile legale privind răspunderea primarului se aplică și președintelui consiliului
județean, atât în ceea ce privește încetarea de drept a mandatului, cât și în ceea ce privește
suspendarea din funcție. Președintele consiliului județean răspunde în fața consiliului județean de
buna funcționare a administrației publice județene. Eliberarea din funcție a președintelui sau a
vicepreședinților se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la
propunerea motivată a cel puțin o treime din numărul acestora. Eliberarea din funcție a
președintelui și a vicepreședinților nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului
județean.

Prefectul

§1.Cadru normativ și generalități privind prefectul

Prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu, în baza principiului
deconcentrării administrative. Legea fundamentală prevede prefectul în cadrul secțiunii
„Administrația publică locală”, din cadrul capitolului referitor la administrația publică. Articolul
123 din Constituție stipulează că prefectul este numit de Guvern în fiecare județ și în municipiul
București. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale. Articolul 123, alineatul (3), din legea fundamentală prevede că
atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică. În prezent, legea organică este legea
340/2004 privind prefectul și instituția prefectului. Dispozițiile acestei legi statuează că prefectul
este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local. În actuala reglementare, prefectul
are un rol complex pe următoarele direcții:
a)reprezentant al Guvernului;
b)șef al serviciilor publice deconcentrate dintr-un județ și din municipiul București;

50
 c)autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către
autoritățile administrației publice locale.
§2.Statutul și numirea prefectului
Statutul prefectului este acela de înalt funcționar public. Prefectul este numit de către
Guvern la propunerea ministrului de interne sau a ministrului administrației. În calitatea sa de
înalt funcționar public, prefectul are drepturi și obligații prevăzute de legea 188/1999 privind
statutul funcționarilor publici. În conformitate cu dispozițiile articolului 17 din legea 340/2004,
prefectul nu poate fi membru al vreunui partid politic sau al unei organizații căreia îi este
aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice, sub sancțiunea destituirii.
Procesul de profesionalizare a funcției de prefect este prevăzut de legea 161/2003 și este
considerat ca fiind o dimensiune fundamentală în reforma administrației publice. În ciuda acestor
prevederi legale, schimbarea din funcție a unui prefect indezirabil politic este posibilă prin
invocarea mobilității în funcțiile publice.
Pentru ocuparea funcției de prefect, este necesar ca o persoană să îndeplinească condițiile
necesare pentru îndeplinirea oricărei funcții publice. La aceste condiții generale se adaugă cele
particulare pe care trebuie să le îndeplinească orice persoană ce ocupă o funcție de înalt
funcționar public:
1.studii de licența - diplomă;
2.minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcțiilor publice;
3.absolvirea programelor de formare specializată pentru ocuparea funcțiilor publice
corespunzătoare categoriei de înalt funcționar public sau exercitarea unui mandat complet de
parlamentar;
4.a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.
Intrarea în categoria înalților funcționari publici se face întotdeauna prin concurs național.
Recrutarea se face de o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiți
prin decizie a Prim-ministrului. Numirea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de
serviciu, precum și sancționarea disciplinară a prefecților se face de către Guvern.
Funcția de prefect este incompatibilă cu următoarele:
a)deputat sau senator;
b)primar/viceprimar;
c)consilier local sau județean;

51
 d)o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop
comercial;
e)președinte/director/administrator/cenzor la societăți comerciale;
f)comerciant persoană fizică;
g)orice funcție publică încredințată de un stat străin.
Prefecții pot executa funcții/activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al
creației literar-artistice. Prefecților le este interzis dreptul de a face grevă și de a înființa
organisme sindicale proprii. Aceștia au obligația de a informa Ministerul Administrației de
fiecare dată când călătoresc în afara județului.
§3.Activitatea și atribuțiile prefectului
Activitatea prefectului se întemeiază pe următoarele principii:
1.legalitatea;
2.imparțialitatea;
3.obiectivitatea;
4.transparența;
5.liberul acces la informațiile de interes public;
6.eficiența;
7.responsabilitatea;
8.profesionalizarea;
9.orientarea către cetățean.
Prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale:
1.Asigură la nivelul județului și a municipiului București aplicarea și respectarea legii
fundamentale, a legilor, OUG/OG/HG, precum și a ordinii publice.
2.Acționează pentru realizarea obiectivelor cuprinse în programul de guvernare.
3.Colaborează cu autoritățile administrației publice locale pentru determinarea
priorităților de dezvoltare teritorială.
4.Verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local
și ale primarului.
5.Asigură ducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire și intervenție pentru situații de
urgență.

52
 6.Dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărare a
drepturilor și a siguranței cetățenilor prin organele legal abilitate.
7.Asigură folosirea limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților
naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au
o pondere de peste 20%.
În afara atribuțiilor principale, prefectul îndeplinește și însărcinările stabilite de Guvern.
Miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea
Guvernului pot delega prefectului unele din atribuțiile lor de conducere și control cu privire la
activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.
Din ansamblul atribuțiilor prefectului se poate constata că acesta are două sarcini
esențiale în calitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu:
1.Conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate, ale ministerelor, precum și
activitatea celorlalte autorități ale administrației publice de specialitate organizate la nivelul
unităților administrativ-teritoriale.
2.Supraveghează respectarea legii de către autoritățile publice locale.
Tutela administrativă presupune dreptul de control al Guvernului asupra actelor
autorităților locale alese, ce funcționează în baza principiului autonomiei locale. Atât legea
fundamentală, cât și legea 340/2004 prevăd că între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și
primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi
de subordonare. Cu toate acestea, prefectul exercită un control de legalitate asupra actelor
autorităților administrației publice locale, putând ataca aceste acte în fața instanței de contencios
administrativ atunci când le consideră ilegale. Temeiul dreptului de tutelă administrativă este
articolul 123, alineatul (5), din legea fundamentală, iar condițiile procedurale ale acestui drept
sunt prevăzute în legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Acțiunea se formulează în
termen de 6 luni, termen care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect.
§4.Subprefectul
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, prefectul este ajutat de doi subprefecți. Prefectul
Municipiului București are 3 subprefecți. Până la 1 ianuarie 2006 exista și funcția de secretar
general al prefecturii, care, începând cu această dată, a fost transformată în funcția de subprefect.
Subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici, îndeplinind aceleași condiții ca și
prefectul în privința numirii, sancționării, încetării raporturilor de serviciu. Subprefecții au

53
aceleași drepturi și obligații, precum și același regim al răspunderii. Atribuțiile subprefectului se
stabilesc prin HG.
§5.Instituția prefectului
Pentru exercitarea prerogativelor prefectului, se organizează, în subordinea acestuia,
instituția prefectului. Instituția prefectului este o instituție publică, cu personalitate juridică, cu
patrimoniu și buget propriu. Sediul instituției prefectului se numește prefectură și se află în
municipiul reședință de județ, respectiv, în municipiul București. Activitatea instituției
prefectului este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului de Interne, dar poate
primi finanțare și din alte surse legale, inclusiv programe de finanțare internațională. În doctrină.
această reglementare a fost criticată prin prisma dispozițiilor constituționale care prevăd
prefectul ca organ de conducere unipersonal. În consecință, se apreciază că prefectul reprezintă o
autoritate a administrației statale în teritoriu, ce dispune de un aparat propriu de specialitate, dar
care nu poate constitui o instituție publică.
În cadrul instituției prefectului se organizează și funcționează, ca un compartiment
organizatoric distinct, cancelaria prefectului. Această cancelarie cuprinde maximum 4 posturi
(director, consilier, consultant și secretar). Personalul din cadrul cancelariei este numit/eliberat
din funcție de către prefect și își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă
individual, încheiat pe durata exercitării funcției de către prefect.
Prin ordin al prefectului se pot înființa în cadrul instituției prefectului și oficii
prefecturale. Oficiul prefectural este condus de un șef cu o funcție echivalentă funcției de
director executiv, numit, sancționat sau eliberat din funcție de către prefect.
În fiecare județ funcționează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefecți și
conducătorii serviciilor publice deconcentrate care-și au sediul în județul respectiv. Colegiul se
convoacă de către prefect minimum o dată pe o lună sau oricând acesta consideră necesar. La
lucrări pot participa cu statut de invitat și alte persoane a căror prezență este necesară.
§6.Actele prefectului
Actele prefectul se numesc ordine și pot avea caracter normativ sau individual. Ordinele
cu caracter normativ se comunică imediat Ministerului de Interne, devenind executorii după ce
au fost aduse la cunoștința publică. Ordinele cu caracter individual devin executorii de la data
comunicării către persoanele interesate. Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter
tehnic/de specialitate sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor publice

54
deconcentrate. Aceste ordine se comunică conducătorului instituției ierarhic superioare
serviciilor publice deconcentrate. Orice ordin al prefectului poate fi anulat de Guvern, la
propunera Ministerului de Interne dacă este considerat netemeinic/ilegal.
§7.Răspunderea prefectului
Prefectul răspunde, după caz, disciplinar, civil, penal pentru faptele săvârșite în
exercitarea atribuțiilor ce îi revin. Condițiile răspunderii juridice, precum și cele ale încetării
funcției publice de prefect sunt comune cu cele aplicabile tuturor funcționarilor publici.

55