Tulburările de limbaj și învățarea

De multe ori, în activitatea la clasă întâlnim copii care au dificultăți de învățare, nu atât
din cauza unui retard psihologic ori a dezinteresului, cât determinate de un deficit în
înțelegerea, expresia ori capacitatea de a folosi limbajul, ori acesta este instrumentul principal
pentru achiziționarea cunoștințelor și relaționarea interumană.
Este important din acest motiv să cunoaștem tulburările de limbaj și modul în care
afectează acestea capacitatea de învățare a elevilor noștri.
Ce este o tulburare de limbaj?
Termenul de „tulburare de limbaj” face referire la întârzierea sau tulburarea care
interferează cu dezvoltarea şi comportarea normală a limbajului şi comunicării copilului.
Aceste tulburări pot fi în sfera articulatorie/fonologică, a fluenţei, vocii, comunicării
argumentative şi alternative sau în sfera auzului.
Tulburarea limbajului rezultă din întârzierea dezvoltării conținutului, formei sau folosirii
limbii vorbite. Conținutul se referă la lucrul despre care se vorbește sau se înțelege. Forma se
referă la aspectul și sonoritatea unităților de limbaj și combinațiilor acestora, cum ar fi  sfârșitul
cuvintelor, cuvintele sau structura unei propoziții. Folosirea limbii vorbite face trimitere la
motivul pentru care persoanele comunică și modalitățile în care aceștia construiesc conversații
în baza a ceea ce cunosc despre interlocutor și context. Un copil cu o tulburare de limbaj, poate
manifesta dificultăți în oricare dintre aceste arii.
 
O tulburare de limbaj poate fi, în același timp, receptivă sau expresivă. Este important să
determinăm dacă copilul are o tulburare de limbaj receptiv, expresiv sau pe amândouă, înainte
de examinarea caracteristicilor acesteia, legate de formă, conținut și uz.
Tulburarea de limbaj receptiv reprezintă dificultatea de a asculta sau înțelege limbajul.
Dificultatea poate fi la nivelul cuvântului (vocabular/cunoașterea cuvântului) și/sau la
nivelul propoziției (sintaxă/morfologie). Printre caracteristicile tulburării de limbaj receptiv,
sunt enumerate:
-       Dificultate de menținere a atenției în timpul prezentărilor orale;
-       Abilități de ascultare reduse;
-       Dificultăți în urmarea indicațiilor;
-       Memorie deficitară pentru informații prezentate verbal;
-       Dificultate în reținerea conceptelor de pe o zi pe alta;
-       Vocabular receptiv limitat;
 -       Dificultate în înțelegerea cuvintelor cu înțeles multiplu;
-       Dificultate în categorizarea cuvintelor sau conceptelor asociate;
-       Dificultate în înțelegerea limbajului figurativ;
-       Dificultate în înțelegerea conceptelor de spațiu, timp și cantitate.
Tulburarea de limbaj expresiv este caracterizată de dificultate în producția limbajului care
să exprime intenția unui mesaj și poate implica și dificultăți în uzul cuvintelor, găsirea acestora,
formularea de propoziții și/sau abilități de comunicare conversațională. Copilul poate manifesta:
-       Vorbire în cuvinte și fraze incomplete sau incorecte;
-       Folosirea gesturilor ca substitut pentru limbajul verbal;
-       Uz incorect al pronumelor, pluralului și posesivității;
-       Dificultate în acordul subiectului cu predicatul;
-       Dificultate la povestire sau descrierea unui eveniment sau procedură, în secvență
logică;
-       Vocabular limitat;
-       Găsirea cu dificultate a cuvântului potrivit care să exprime înțelesul mesajului;
-       Pauze în vorbire și/sau substituția cuvântului cu expresii ca ”ăăă...” sau ”mm...”;
-       Evitarea discursului public;
-       Dificultate în interacțiune.
Formele tulburării de limbaj
O tulburare de limbaj poate fi, în acelaşi timp, receptivă sau expresivă. Este important să
determinăm dacă copilul are o tulburare de limbaj receptiv, expresiv sau pe
amândouă.  Tulburarea de limbaj receptiv reprezintă dificultatea de a asculta sau întelege
limbajul. Dificultatea poate fi la nivelul cuvântului şi/sau la nivelul propoziţiei.
Tulburarea de limbaj expresiv este caracterizată de dificultate în pronunţia limbajului
care să exprime intenţia unui mesaj şi poate implica şi dificultăţi în utilizarea cuvintelor,
găsirea acestora, formularea de propoziţii şi/sau abilităţi de comunicare conversaţională.
Tulburarea de formă a limbajului expresiv se manifestă prin substituții, omisiuni, inversuni
etc.
 Tulburarea de conținut a limbajului expresiv presupune obținerea unui răspuns corect
gramatical adeseori, căruia, însă, îi lipsește sensul. Conținut slab dar cu articulare și intonație
corecte.
Tulburarea de uz a limbajului expresiv descrie asimilarea regulilor comunicării sociale , dar
imposibilitatea de a le folosi pentru a comunica. De exemplu, o persoană poate să cunoască
formulele de adresare socială, dar să nu le folosească în mod corespunzător. De asemenea,
menținerea topicii conversaționale, reprezintă o dificultate, precum și inițierea conversației sau
uzul comunicării nonverbale.
Tulburările în sfera fonetică a limbajului descriu dificultăți în:
-       Recunoașterea cuvintelor lungi sau scurte;
-       Identificarea silabelor;
-       Recunoașterea și producerea rimelor;
-       Identificarea poziției sunetelor în cuvânt (poziție inițială, mediană și finală);
-       Discriminarea diferențelor dintre foneme;
-       Identificarea literelor din care este format cuvântul;
Tulburarea de limbaj pragmatic se referă la dificultăți în sfera:
-       Interacțiunii cu adulți sau colegi;
-       Încălcării regulilor conversaționale;
-       Contact vizual deficitar;
-       Întreruperi frecvente;
-       Comentarii irelevante;
-       Repetare a conținutului;
-       Inducerea confuziei interlocutorului;
-       Dominarea conversației;
-       Imposibilitatea interpretării semnelor nonverbale;
Tulburarea articulatorie a limbajului expresiv descrie dificultăți în:
-       Inteligibilitatea discursului;
-       Emiterea corectă a sunetelor (apar omisiuni, substituții, inversiuni și distorsiuni);
 Tulburarea de fluenţă se referă, mai comun, la balbism. Este reprezentată de tulburarea
ritmului şi fluenţei vorbirii. Dificultăţile pot fi repetiţii ale cuvintelor sau ale anumitor părţi,
prelungiri de sunete, ezitări îndelungate între cuvinte, grimase şi mişcări neobişnuite ale
corpului.
Tulburarea de voce este caracterizată prin: tonalitate mai înaltă sau mai joasă, în relaţie
cu vârsta cronologică sau sexul, nazalizarea sunetelor, voce răguşită sau volum nepotrivit în
timpul discursului.
Deficienţa de auz presupune pierderea capacităţii auditive, parţială sau totală. Oricare ar
fi gradul pierderii auditive, în apariţia în timpul preşcolarităţii, poate conduce la reducerea
comportamentelor verbale şi a limbajului.
Deficienţele de limbaj implica grade diferite de dificultate în receptarea, procesarea,
interpretarea, organizarea, formularea şi/sau exprimarea informaţiei. Câteva recomandări pe
care profesorii şi familia le pot folosi pentru a sprijini persoana cu tulburare de limbaj, sunt:
-          Reducerea distractorilor vizuali şi auditivi înainte de oferirea
instrucţiilor;
-          Folosirea prompt-urilor vizuale;
-          Stabilirea contactului vizual anterior începerii activităţii;
-          Vorbire clară şi în ritm mai lent;
-          Indicaţii în paşi mici;
-          Încurajarea repetiţiei mesajului interlocutorului pentru asigurarea
înţelegerii acestuia;
-          Corectarea în timp real a pronunţiei;
-          Folosirea recompenselor sociale  pentru motivare.
Tulburările de spectru autist, întârzierea mintală și specificul tulburărilor de limbaj întâlnite
în aceste condiții.
După cum indică prevalența acestei condiții în ultimii ani, din ce în ce mai frecvent veți
întâlni la clasă copii (diagnosticați sau nu) cu TSA (tulburări din spectrul autismului).
Deşi dezvoltarea limbajului poate diferi, copiii diagnosticaţi cu autism, descriu tulburări,
în anumite grade, ale comunicării. În timp ce unii pot fi nonverbali, alţii pot prezenta
vocabular dezvoltat cu deficite în ceea ce se cheamă pragmatica limbajului.
Deoarece autismul este o dizabilitate de origine biologică afectând funcţionarea
cerebrală, este foarte probabil ca ceea ce a cauzat autismul, să fi cauzat şi alte dezechilibre în
 funcţionarea creierului, şi autismul fără alte dizabilităţi asociate, va fi foarte rar întâlnit.
Astfel multe persoane cu autism vor avea şi alte probleme care duc în continuare la dificultăţi
de limbaj. Dificultăţile severe de învăţare sau dificultăţile specifice de limbaj asociate,
înseamnă că dezvoltarea generală a limbajului este mult întârziată şi intr-o proporție
semnificativă de cazuri, individul rămâne nonverbal. Aceasta poate fi pentru că acestui copil
îi lipsesc mecanismele înnăscute pentru a învăţa structura limbajului.
Cel mai adesea vom întâlni dificultăţi în achiziţia limbajului extinse la toate formele sale,
inclusiv limbajul semnelor. Limbajul vorbit, în autism, variază de la lipsa totală  până la o
aparentă facilitate în utilizare. Posibil, ca principala caracteristică este eşecul în folosirea
limbajului în scopul comunicării sociale. Copilul autist tinde să vorbească mult mai puţin
decât un copil tipic, manifestând o dorinţă extrem de redusă de comunicare.
Printre tulburările comune ale limbajului persoanelor cu autism, sunt descrise:
-          Ecolalie – vorbire în oglindă
-          Vorbire robotică, tulburări în tonalitate, ritm;
-          Dificultăţi în folosirea pronumelor;
-          Dificultăţi în găsirea cuvintelor potrivite fără oferirea indicilor
nonverbali sau limbajului corporal;
-          Dificultăţi în sfera topicii subiectului, contactului vizual, formulelor de
adresare şi contactului fizic;
-          Dificultăţi în înţelegerea limbajului;
O formă aparte a tulburărilor de spectru autist – sindromul Asperger – prezintă niște
particularități interesante. Intelectul copilului este normal, iar în unele cazuri există chiar
supradotare. Ineficiența comunicării în acest caz este determinată de faptul că acest copil nu
poate decripta indicii nonverbali ai comunicării cu celălalt, nu știe cum să inițieze un dialog, nu
are o teorie a minții, care să-l ajute să înțeleagă faptul că celălalt are propria sa perspectivă, un
alt punct de vedere, alte interese etc.
Copilul cu sindorm Asperger poate să aibă un vocabular vast, chiar peste vârsta lui.
Interesele sale sunt, însă, restrânse, idiosincratice. Poate îl preocupă dinozaurii, calculele
matematice, ori mersul trenurilor. Grație intelectului și posibilităților sale de memorare, el va
putea reține și apoi reproduce un număr mare de informații conexe temei care-i preocupă.
Acesta nu este însă un dialog. Copilul poate vorbi minute în șir despre ceea ce lui îi captează
interesul, neizbutind să descifreze plictisul/dezinteresul interlocutorului și să își adapteze
discursul celuilalt.
Disabilitatea mintală în relaţie cu limbajul
Conform DSM V există
-          Disabilitate usoara (IQ 50-70)
-          Disabilitate moderata  (IQ 35-50)
-          Disabilitate severa (IQ 20-35)
-          Disabilitate mentala profunda -  IQ mai mic decat 20.
Severitatea, deci incadrarea in aceste categorii se face mai curand luand in
calcul functionalitatea, autonomia in 3 domenii: practic, social, conceptual.
Tipul de tulburare şi gradul acesteia, în prezenţa unei întârzieri  mintale, variază de la
un individ la altul. Însă toate persoanele diagnosticate, prezintă întârzieri în sfera
limbajului, fie că este vorba despre întârzieri uşoare sau severe din perspectiva faptului că
dezvoltarea limbajului şi înţelegerea acestuia, depind de buna funcţionare a intelectului.
Aici, vârsta mintală a copilului, nu corespunde cu coeficientul dezvoltării sale. Aşadar,
discutăm  despre manifestări în sfera limbajului, precum:
-          Dezvoltarea întârziată a articulării - dizartrie
-          Apraxie (dacă este cazul) – tulburări de programare motorie;
-          Balbism;
-          Înţelegere mai bună dar exprimare defectuoasă;
-          Conţinut redus, determinat de un vocabular restrâns;
-          Omisiuni de cuvinte de legătură;
-          Inteligibilitate redusă;
-          Afectarea anumitor sunete.