Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 3 Chestionarul
Curs 3 Chestionarul
Chestionarul
1. Definiţie
2. Proiectarea chestionarului
Sintetizând cele de mai sus, putem afirma că două mari tipuri de probleme trebuie
rezolvate în construcţia chestionarului:
a) unele de conţinut, adică cele legate de alegerea indicatorilor necesari cunoaşterii
problemei studiate;
b) unele de formă, adică de transpunere a indicatorilor în întrebări standardizate.
În proiectarea unui chestionar se parcurg succesiv câteva operaţii:
1. analiza conţinutului întrebărilor;
2. alegerea tipului de întrebări;
3. formularea întrebărilor;
4. aranjarea întrebărilor în chestionar.
În această operaţie, caracteristica de instrument conceptual este cel mai bine evidenţiată,
întrucât aici se realizează operaţia de defalcare pe dimensiuni, a dimensiunilor pe indicatori şi
transformarea indicatorilor în una sau mai multe întrebări.
În faza de analiză a conţinutului, cel care face chestionarul trebuie să-şi pună, şi în acelaşi
timp să găsească răspunsul, la câteva întrebări:
a) este întrebarea necesară?
b) posedă subiecţii informaţia necesară pentru a răspunde?
c) conţinutul informaţiei urmărite se poate obţine printr-o singură întrebare sau sunt necesare
mai multe întrebări?
d) conţinutul întrebării este echilibrat sau întrebarea este dezechilibrată, adică accentuează doar o
parte a fenomenului?
e) vor accepta subiecţii să dea informaţia cerută prin întrebări?
Prin stabilirea conţinutului întrebărilor este evident faptul că chestionarul este un
instrument de observare şi colectare a informaţiei prin răspunsurile la anumite întrebări.
Întrebările cuprinse într-un chestionar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
1. După conţinutul informaţiei vizate:
a) întrebări factuale, care se pot referi la următoarele situaţii:
- ce este subiectul (vechime, studii etc);
- ce ştie subiectul despre alţii (colegi, prieteni, etc).
Aceste întrebări surprind elemente de comportament ale semenilor din jurul lor sau
situaţii ce caracterizează viaţa acestora şi nu trebuie confundate cu întrebările de opinie.
- evenimente, fapte la care subiectul a participat (revoluţie, cutremur, etc);
Răspunsurile obţinute prin intermediul acestui tip de întrebări sunt mai exacte, mai
obiective şi pot fi judecate în termeni de adevărat sau fals, întrucât ele„ se referă la o situaţie
obiectivă şi verificabilă prin alte mijloace” (Rotaru, T., Iluţ, P., 2001, p. 75).
b) întrebări de opinie, care se introduc de regulă cu formulele: consideraţi că...?, credeţi
că... ?, sunteţi de acord cu ... ?;
Întrebările de opinie vizează aspecte ce ţin de universul interior al indivizilor, deci puncte
de vedere, păreri, atitudini, credinţe, proiectarea în viitor etc, iar verificarea celor afirmate de
aceştia este dificilă, uneori chiar imposibil de realizat.
Întrebările de opinie se interferează mai ales cu întrebările de atitudine (acord-dezacord)
şi cu întrebările de motivaţie (de ce...?, ce v-a determinat să...?). Întrebările de motivaţie
sondează universul cauzal-motivaţional al aprecierilor, deciziilor şi acţiunilor umane, aducând la
cunoştinţa cercetătorului explicaţiile şi interpretările subiectului cu privire la opiniile şi faptele
sale.
O altă variantă a întrebărilor de opinie sunt întrebările proiective care sondează
intenţiile de viitor ale subiectului (intenţionaţi să...?).
c) întrebări de cunoştinţe, care oferă informaţii necesare caracterizării persoanelor
anchetate, evidenţiind preocupările intelectuale ale indivizilor în anumite domenii. Ele urmăresc
să verifice dacă subiecţii posedă anumite informaţii în raport cu anumite obiecte, situaţii,
evenimente. Ele sunt de regulă cele mai dificile ca răspuns şi pot provoca multe distorsiuni.
Exemplu:
Unde este înmormântat Mihai Viteazul ?;
Ştiţi cât costă aproximativ 1m cub de apă?.
c) Întrebări filtru
Ele au rolul de a subdiviza colectivitatea şi de a opri trecerea unor categorii de subiecţi la
întrebările succesive, reprezentând un control al calităţii răspunsurilor.
Exemplu:
1. Dumneavoastră vi s-a întâmplat să aveţi în unele momente o tendinţă (atitudine,
sentiment) de respingere faţă de şcoală?
1.1 ڤDa
1.2. ڤNu
1.3. ڤNu ştiu
(dacă se marchează 1.1. se trece la întrebările 2, 3 ; dacă se marchează 1.2., 1.3. se trece la
întrebarea 4)
2. De câte ori aţi avut astfel de tendinţe (atitudini, sentimente) în ultimul timp?
2.1. ڤo singură dată
2.2. ڤde două-trei ori
2.3. ڤmai mult de două-trei ori
3. Aceste tendinţe (atitudini, sentimente) au survenit:
3.1. ڤdupă un eşec
3.2. ڤdupă neînţelegeri cu colegii
3.3. ڤdatorită stresului
3.4. ڤdatorită stărilor tensionale dintre dumneavoastră şi profesori
3.5. ڤaltă situaţie ..............................
4. Cât de satisfăcuţi/nesatisfăcuţi sunteţi faţă de modul cum a decurs viaţa
dumneavoastră în ultimul timp?
4.1. ڤfoarte satisfăcut
4.2. ڤsatisfăcut
4.3. ڤnici satisfăcut, nici nesatisfăcut
4.4.ڤnesatisfăcut
4.5. ڤfoarte nesatisfăcut
d) Întrebări bifurcate
Ele delimitează în răspunsurile subiecţilor sensurile „pro” şi „contra”, dar în opoziţie cu
cele menţionate anterior, nu împiedică respondentul de a urma succesiunea întrebărilor şi nu
contează calitatea răspunsurilor.
Exemplu:
1. Dumneavoastră mergeţi la bibliotecă în mod obişnuit?
1.1. ڤDa
1.2. ڤNu
(dacă se marchează 1.1. urmează întrebarea 2.; dacă se marchează 1.2. urmează întrebarea 3.)
2. De ce obişnuiţi să mergeţi la bibliotecă?
..............................................................
..............................................................
3. De ce refuzaţi (nu obişnuiţi) să mergeţi la bibliotecă?
..............................................................
..............................................................
f) Întrebări de control
Ele nu aduc informaţii noi, dar sunt folosite în scopul verificării fidelităţii răspunsurilor
date. Ele au şi rolul de a verifica dacă subiecţii au înţeles sensul întrebărilor şi dacă sunt atenţi.
Întrebarea de control trebuie să fie o altă întrebare, dar al cărei răspuns verifică sinceritatea unui
răspuns anterior. Subiectul nu trebuie să simtă că este verificat pentru nu a întrerupe cooperarea
cu operatorul.
Exemplu:
1. Peste 30 de ani cunoştinţele acumulate în prezent de dumneavoastră în şcoală vă vor
folosi:
1.1 ڤFoarte mult
1.2 ڤMult
1.3 ڤNici mult, nici puţin
1.4 ڤPuţin
1.5 ڤFoarte puţin
2. Credeţi că peste 30 de ani rolul cunoştinţelor acumulate în prezent în şcoală va fi mult
mai mare:
1.1 ڤDa
1.2 ڤNu
1.3 ڤNu ştiu
Într-un chestionar, diferitele tipuri de întrebări se aranjează într-o dublă ordine: logică şi
psihologică.
Un chestionar începe cu o întrebare de debut care va fi urmată de întrebări de pasaj,
întrebări factuale şi întrebări de opinie. Pe parcursul lui se introduc întrebări filtru sau bifurcate,
punându-se din când în când şi întrebări de motivaţie (într-un număr cât mai mic, nu trebuie
exagerat). La sfârşitul chestionarului se pun întrebări de identificare (vârstă, sex, profesie,
vechime, ocupaţie, studii, etc).
Ordinea logică trebuie completată cu cea psihologică, care se referă la concordanţa dintre
caracteristicile subiecţilor şi tipul de întrebare.
Astfel, principiul aranjării în „pâlnie” a întrebărilor, care presupune trecerea de la
întrebări mai generale care solicită o abstractizare, la întrebările particulare cu răspunsuri
concrete, poate fi aplicat mai ales la cei cu un nivel de instruire ridicat, cu o personalitate mai
elevată (mai matură).
Pentru vârstele mai tinere şi pentru cei cu un nivel de instruire mai scăzut, aranjarea
întrebărilor în chestionar se face pe principiul „pâlniei răsturnate”, adică pornind de la întrebări
particulare, concrete, spre întrebări care solicită capacitatea de abstractizare, generalizare a
respondenţilor.
De asemenea, în asamblarea întrebărilor în cadrul chestionarului, trebuie avute în vedere
şi efectul „halo”, efectul de „poziţie”, lungimea şi designul chestionarului.
Efectul „halo”
Efectul de poziţie
Reprezintă un efect „halo” lărgit, temele în cadrul chestionarului (mai ales la cel de tip
omnibus) putând fi îmbinate într-un asemenea mod încât succesiunea lor să influenţeze răspunsul
subiectului.
La începutul chestionarului, întrebările sunt mai interesante pentru subiect, dar mai puţin
importante pentru cercetător, iar la sfârşitul chestionarului, întrebările sunt interesante pentru
cercetător şi neatractive pentru subiect: vârstă, sex, ocupaţie etc. De aceea, între aceste extreme
vor fi plasate atât întrebări interesante, cât şi neinteresante pentru subiect, păstrându-se echilibrul
psihologic.
Lungimea chestionarului
Exprimă capacitatea de a alege din mulţimea indicatorilor posibili, doar pe cei esenţiali.
Cu cât această capacitate este mai scăzută, cu atât lungimea chestionarului este mai mare şi,
implicit, costul total este mai ridicat. În mod obişnuit, 25-50 de întrebări nu obosesc nici pe
anchetator şi nici pe cel anchetat, multă vreme considerându-se că un chestionar nu trebuie să
necesite mai mult de 30 de minute pentru completare.
Designul chestionarului
Aici intervin câteva elemente de care trebuie să se ţină seama (după Chelcea, S.,
Mărginean, I., Cauc, I., 1998, p. 240):
1. punerea în pagină a întrebărilor. Astfel, chestionarul trebuie: să fie imprimat estetic,
să fie clar delimitat tipografic (casetele pentru coduri trebuie ordonate în aceeaşi parte a
chestionarului, unele sub altele, trimiterile de la întrebările bifurcate sau filtru tipărite cu alt corp
de literă etc), răspunsurile prestabilite să fie aşezate pe o singură latură a chestionarului etc;
2. felul în care se prezintă întrebările (alegerea literei tipografice, calitatea hârtiei,
aşezarea în pagină etc). La întrebările deschise se recomandă utilizarea liniilor pline pentru a
ghida scrierea;
3. imprimarea chestionarului pe ambele feţe ale paginii (economie de hârtie, manipularea
unui număr mai mic de pagini, efecte pozitive asupra respondenţilor);
4. ordonarea întrebărilor trebuie să permită identificarea rapidă a temelor din
chestionar: prin schimbarea literei (aldine în loc de cursive), sau prin introducerea unor elemente
de semnalizare (subliniere, încadrare în chestionar etc);
5. trecerea codurilor lângă întrebare sau răspuns, într-o succesiune fără discontinuităţi.
Răspunsurile subiecţilor pot fi influenţate şi de felul cum se produce chestionarul, care
poate fi făcut mai atractiv, putând conţine întrebări scrise, reprezentări grafice sau varianta
combinată a celor două. Răspunsul la o întrebare este determinat de personalitatea subiectului,
dar personalitatea acestuia este influenţată de: tema anchetei, structura chestionarului, de
personalitatea operatorului, de factorul timp (când şi cam cât durează), de cadrul fizic (de locul
unde are loc ancheta). Toţi aceşti factori fac ca răspunsul să fie unul sau altul.
Folosit cu rigurozitate ştiinţifică şi în spiritul deontologiei, chestionarul este indispensabil
pentru cunoaşterea fenomenelor de conştiinţă, el reprezentând un instrument valoros pentru
cunoaşterea şi, implicit, pentru armonizarea colectivităţilor umane.
5. Clasificarea chestionarelor