UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI,

ŞTIINŢE SOCIALE ŞI PSIHOLOGIE

JOCUL DIDACTIC
SEMNIFICAŢIA PSIHOSOCIALĂ ŞI
PEDAGOGICĂ A JOCULUI
STUDENT:BURCĂ ŞTEFANIA CRISTINA

***​JOCUL DIDACTIC
1.Semnificaţia psihosocială şi pedagogică a jocului

•Într-o accepţie largă, jocul este un fenomen de cultură, spune Jan Huisinga, şi are anumite
trăsături: „ jocul este libertate/ jocul nu este viata obişnuita ci o ieşire din ea/ jocul se izolează
de viata obişnuita in spaţiu si timp/ jocul creează ordine.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element esenţial de sprijin in educaţie mai cu
seama atunci când este investit cu finalităţi programate de dezvoltare a potenţialului
psihomotric si socioafectiv al personalităţii. Astfel, jocurile senzoriale si de mişcare au
consecinţe educative preponderent fizice: exersează acuitatea vizuala, auditiva, tactila si
chinestezica, stimulează si dezvolta motricitatea generala—mers alergare, îndemânare,
întreţine robusteţea fizica. Jocurile intelectuale ( cu imagini, cu cuvinte, de perspicacitate,
matematice, s.a.) contribuie la asimilarea experienţei , la dezvoltarea operaţiilor si calităţilor
gândirii, limbajului, imaginaţiei. In general , toate categoriile de jocuri contribuie la exersarea
elementelor de conştiinţa si conduita morala – gustul riscului. Îndrăzneala, spiritul de echipa,
trăsăturile pozitive de voinţa si caracter. Deficitul de joc in copilărie afectează maturizarea
psihosociala a copilului , gândirea, imaginaţia, capacitatea de a acţiona . A fi şcolar înseamnă nu
numai o deplasare spaţiala a câmpului de activitate al copilului ( de la grădiniţa la şcoala) ci si
antrenarea intr-o activitate fundamentala profund deosebita de cea desfăşurata anterior. Daca
treapta preşcolara se caracterizează prin joc, etapa şcolara pune învăţătura in centrul activităţii
copilului, aşa cum afirma si pedagogul Ion T. Radu, aceasta este etapa de „trecere de la joc, ca
forma dominanta de acţiune, la acţiunea de învăţătura de tip şcolar. Deseori aceasta trecere
este impusa prea repede, far aragazul necesar si exerciţiile ce se cer pentru o adaptare
treptata. sa remarcam insa , faptul ca aceste forme de activitate se interferează si ca
posibilităţile de îmbinare nu sunt cu totul epuizate.
•Învăţătura se deosebeşte mult de activitatea jocului. Acest fapt este resimţit încă mai înainte
de copil, care pe la 5-6 ani poate face distincţie intre joc si „munca” sau „activitate serioasa”.
Spre deosebire de joc , care este o activitate liber acceptata ce produce satisfacţii, învăţătura ,
ca o forma a muncii, este o activitate impusa din afara, care se efectuează intr-un ritm susţinut,
solicita eforturi si urmăreşte scopuri pe care copilul nu le înţelege de la început.