Anghel Alexandru-Theodor I.F.R./M.A.T. Universitatea Bioterra din București/Facultatea M.A.T.

Anul I

Ecosistemul Marii Negre

 Face parte din categoria ecosistemelor de apă sărată stătătoare, cu trăsături unice în ce
privește caracteristicile fizico-chimice și biologice. Sub nivelul de 150-200 m existenta
vieții este improprie pana la fundul marii, apa fiind contaminata cu hidrogen sulfurat
(H2S). Mediul propice vieții se desfășoară în general, pe platforma continentală
marină, până la adâncimea de 200 m și este influențat intr-o larga măsură, de condițiile
mediului ambiant și de dinamica apei. Relieful submarin caracterizat prin diferite
biotopuri asigura dezvoltarea unei flore și faune strâns legate de configurația acestuia.
Astfel unele animale prefera relieful stâncos, altele nisipos sau mâlos.

Ecosistem marin
Biotopul Marii Negre poate fi împărțit în șase etaje principale:
Etajul supra-litoral, este format din zonele de țărm acoperite ori stropite de valuri în mod
întâmplător. Zona prezintă o umiditate accentuata, inundabilitate, o cantitate in general mare
ori măcar semnificativa de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei
materiile organice se află în descompunere formând depozite cu miros de metan și sulfură de
hidrogen. Flora este formata mai ales din anumite forme de alge, rar licheni cu rezistență la
variațiile de mediu și hidrofile. Cu o frecvență mai redusă se întâlnesc și angiosperme, mai
ales în partea dinspre uscat a etajului supra-litoral. Pe lângă bacterii aerobe și mai puțin
anaerobe, fauna include numeroase crustacee, insecte și viermi. Mare parte din aceste vietăți
se hrănesc din depozitele de materie organica. O parte mai mică este formată din mici
prădători. La acestea trebuie adăugate vietățile pasagere, în special pasările de mare.

1
 Pescăruși pe țărmul mării
Etajul medio-litoral sau pseudo-litoralul, se împarte după substratul solului în zone pietroase
respectiv nisipoase sau mâloase și cuprinde zona de spargere a valurilor (intre 0 si 0,5 m
adâncime). Pseudo-litoralul ocupa în cadrul zonelor cu substrat dur o fâșie lată de 2-10 m îin
funcție de inclinația platformei stâncoase. În anumite condiții și în acest mediu apar depozite
de materie organica făcând legătura cu biotopul anterior.
Zonele pseudo-litorale pietroase adăpostesc organisme capabile de a rezista perioadelor scurte
de deshidratare și care se pot fixa bine de substrat. Aici intră unele specii de alge și scoici cum
sunt bancurile de midii. Lor li se adăugă viețuitoare care vin periodic din etajul supra-litoral
sau infra-litoral.

2
 Bancuri de midii
Zonele pseudo-litorale nisipoase cuprind animale capabile de îngropare rapidă în substrat.
Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudo-litoralul nisipos de
granulație medie și grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea și a polichetului Ophelia
bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi și polichetele Scolelepis
(Scolelepis) squamata, Pisione remota și Saccocirrus papillocercus. Zona nisipurilor fine
este caracterizată de predominarea populațiilor de amfipode din genul Pontogammarus,
misidul Gastrosaccus sanctus și turbelaridul Pseudosyrtis subterranea.

Marea Neagra, Zona nisipurilor

Etajul infra-litoral, se afla la adâncimi de 0,5-12 (maximum 18) m. Este zona cea mai
favorabilă vieții în care se află majoritatea speciilor de alge, cea mai mare parte a biomasei
organismelor vegetale unicelulare, precum și numeroase specii de animale.

3
 Alge si guvizi in Marea Neagra

Chefali
Etajul circa-litoral, se întinde de la 12-18 m adâncime până la 100 m (rar 150 m, uneori însă
chiar 50 m). În general solul este mâlos ori nisipos (mai puțin). Principalul biotop în acest etaj
este format din asociații de scoici și viermi ce constituie hrana preferata a diverselor specii de
pești care vin aici din zona infra-litorală, pentru a se hrăni.
Etajul periazoic, aflat intre 100 (uneori 50) si 150 (rar 200) m adâncime. Acesta face trecerea
între zona cu apa de mare oxigenată și zona specifică Marii Negre, a sulfobacteriilor. În etajul
periazoic se întâlnesc asociații de tanatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile, pe care
trăiește un număr restrâns de vietăți. Microbiologic zona prezintă un amestec între bacteriile
aerobe și respectiv anaerobe.
Etajul azoic, se găsește de la 150-200 m pana la 2212 m adâncime. El cuprinde un biotop unic,
unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducatoare (Microspira, Desulfovibrio).
Biocenoza Marii Negre este constituită din totalitatea organismelor lumii vii, care trăiesc și se
dezvoltă în biotopul marin, reprezentând componenta organică a ecosistemului.
Între viețuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relații privind hrana,
reproducerea, răspândirea, apărarea, sau altele. Cele mai importante sunt relațiile trofice (de
nutriție), care alcătuiesc, după locul pe care organismele marine îl ocupă în cadrul acestora,
trei sisteme funcționale, interdependente: producătorii, consumatorii și reducătorii
(descompunătorii).

4
 Niveluri trofice in ecosistemul marin
Producătorii primari din Marea Neagra formează un ansamblu de organisme unicelulare și
pluricelulare, autotrofe, fotosintetizante sau chemosintetizante (intr-o proporție mai mica) ce
pot crea substanțe organice complexe (lipide, glucide, protide), cu ajutorul energiei luminoase
sau chimice și substanțelor minerale. Acest complex de organisme care alcătuiește (în sens
larg) vegetația marina sau fitocenoza cuprinde: bacterii fototrofe, cianobacterii, euglenofite,
cromofite (diatomee, dinoflagelate fotosintetizante, criptofite, crisofite, primnesiofite,
xantofite, feofite sau alge brune), rodofite
(alge roșii), clorofile (alge verzi) și fanerogame (iarba de mare).
Vegetația marină este sursa de bază și principala de hrana, pentru verigile trofice superioare
(consumatorii primari), asigurând intrarea de energie în ecosistemul marin. Existența și
dezvoltarea organismelor vegetale este în strânsă corelație cu procesul de introducere în
circuit a elementelor minerale, datorat organismelor reducătoare și condiționată de factorii de
mediu, de radiația luminoasă pătrunsă în adânc, de cantitatea de nutrienți (azotați și fosfați)
din masa apei, la care se adăugă influența diferitelor activități antropice. Cele mai cunoscute
componente ale vegetației marine sunt algele.
Algele sunt considerate un grup extrem de heterogen de organisme, foarte dificil de definit.
Fără a putea considera algele un singur taxon, acestea ar putea fi definite ca organisme
autotrofe fotosintetizante, cu aparatul vegetativ foarte simplu organizat, numit tal, care poate
fi microscopic, unicelular, sau macroscopic, pluricelular.
Se acceptă existența a trei grupe mari de alge și a mai multor încrengături:
– grupul cromofitelor se remarca prin prezenta clorofilei a si c alături de care există
diferite tipuri de pigmenți carotenoizi care determină culoarea lor variată: gălbuie, brun-
gălbuie, brună. Este un grup închis filogenetic.
– grupul rodofitelor caracterizat prin prezența clorofilei a și d, precum și a ficobilinelor
și în special a ficoeritrinei, care le conferă culoarea roșie. Este considerat un grup filogenetic
închis.

5
– grupul clorofitelor caracterizat prin prezența clorofilei a si b, au culoarea verde și
reprezintă o linie evolutivă fundamentală.
Algele microfite sunt alge microscopice, unicelulare, cu forme și dimensiuni foarte variate,
izolate sau reunite în colonii sau cenobii. Intră în alcătuirea fitoplanctonului și a
microfitobentosului.

Alge microfite (Chrysophyceae)

Alge microfite (Chlorophyceae)

Algele macrofite sunt alge pluricelulare, în general de dimensiuni vizibile cu ochiul liber,
lamelare sau filamentoase, simple sau ramificate, care trăiesc în mare, realizând fotosinteza cu
ajutorul pigmenților clorofilieni simpli sau în asociație cu alți pigmenți. Astfel după culoarea
pigmentului predominant se împart în: alge brune (Phaeophyceae), alge roșii (Rhodophyta) și
alge verzi (Chlorophyta).

6
 Alge brune (Phaeophyceae)

Alge roșii (Rhodophyta)

Alge verzi (Chlorophyta)

Între algele microfite (fitoplancton) din masa apei și algele macrofite de pe substratul marin,
există deseori o relație inversă. În zonele unde macroflora algala e bine dezvoltată,
fitoplanctonul e mai sărac, iar valorile mari ale biomasei fitoplanctonului atrag după sine o
importantă scădere a nutrienților și a pătrunderii radiației luminoase în stratul de apă, fapt ce
împiedică și reduce dezvoltarea algelor macrofite.
Creșterea cantității de nutrienți (fenomenul de eutrofizare), azotați și fosfați, care ajung în apă
mării datorită folosirii extensive a fertilizanților în agricultură și a deversărilor apelor
menajere netratate, duce la înmulțirea exploziva a algelor (înfloririle algale) în anumite
perioade ale anului (aprilie-iulie), având ca efect:

7
– consumul masiv al oxigenului din apa (în unele zone duce la sufocarea și moartea în masă a
organismelor care trăiesc pe fundul mării (Mya arenaria, Mytilus galloprovincialis, etc.); –
modificări în structura calitativă și cantitativă a asociațiilor bentale (sărăcirea calitativă și
cantitativă, aproape continuă, a populațiilor animale și vegetale, având drept consecințe
majore reducerea puterii biofiltrului și accentuarea uniformizării biocenotice);
– modificări în structura populațiilor de animale marine (scăderea numărului de specii
zooplanctonice, dispariția aproape totala, cel puțin la litoralul romanesc a unor specii de
pești, etc.);
– apariția valurilor de alge la țărm.

Efecte ale eutrofizării Marii Negre

Consumatorii, sunt organisme cu nutriție heterotrofa (nu pot sintetiza substanțe organice de la
componente abiotice – apă, săruri minerale și energie solară sau chimică), care folosesc ca
sursă de energie (hrana) alte organisme. În funcție de hrana consumată se deosebesc în
ecosistem:
– consumatorii primari sau fitofagii (zooplanctonul, o parte din moluște, pești etc.) care
consumă hrană vegetală; – consumatorii secundari (zoofagii, carnivorele) de diferite grade,
care se hrănesc cu consumatorii primari sau alte grupe de consumatori.

Câinele de mare (Squalus acanthias), un consumator din vârful lanțului trofic

Un loc aparte în categoria consumatorilor îl ocupa detritofagii, animalele care se hrănesc cu
detritus vegetal sau animal (fragmente de material organic) și paraziții, heterotrofe care își
asigură nutriția pe seama altor organisme, numite gazde, hrana lor provenind din animalele
vii. În aceste grupe ecologice pot fi incluși numeroși viermi marini și crustacee. În Marea
Neagra consumatorii includ organisme ce aparțin unor grupe biologice diferite:
coanoflagelate, amibe, unele specii de dinoflagelate, heliozoare, sporozoare, ciliate,
foraminifere și animale, care trăiesc și se hrănesc in si din mare.
Reducătorii (descompunătorii), sunt organisme microscopice (bacterii și fungi) care intervin
succesiv în descompunerea și transformarea substanțelor organice. Bacteriile ataca mai ales

8
cadavrele animalelor, iar fungii (ciupercile) celuloza vegetala. Descompunerea materialului
organic eliberează substanțele minerale conținute, făcând posibilă reutilizarea acestor
elemente de către producători.
Biocenoza cuprinde și formează doua medii marine principale: pelagosul și bentosul.
Pelagosul este format din organismele vegetale si animale care populează masa apei și este
alcătuit în principal din plancton și necton.
Planctonul reprezintă biocenoza acvatica alcătuita din organisme de dimensiuni mici și
microscopice ce se găsesc în masa apei și au ca trăsătură comună plutirea activă sau pasivă în
masa apei, fără a avea capacitatea de a se împotrivi curentului. Este prezent până la adâncimea
de 175 m și are în componență trei grupe specifice și anume: – planctonul vegetal sau
fitoplanctonul, cuprinde producători primari din grupul microfitelor ce trăiesc în zonele
luminate ale pelagialului;
– planctonul animal sau zooplanctonul, cuprinde consumatori primari sau secundari (rotiferi,
copepode, chetognate, apendiculari); – planctonul bacterian sau bacterioplanctonul, cuprinde
bacterii reducătoare care populează întreaga masă a apei.
În componența planctonului intra organismele holoplanctonice, care își desfășoară întregul
ciclu de viață în pelagial (algele microfite, radiolarii, rotiferele, cladocerele, copepodele etc.),
și organismele meroplanctonice, care își petrec numai anumite stadii de dezvoltare din ciclul
lor biologic în pelagial, restul având loc în bental. Printre ultimele se număra larvele
planctonice ale viermilor (pillidium, trocophora, nectochaeta), echinodermelor (echinopluteus,
ofiopluteus), molustelor (larve veligere și protoconce), crustaceelor (nauplius, mysis, zoaë,
copepodite etc.) și altor animale marine bentonice, meduzele hidroide, statoblastele
briozoarelor, precum și organisme ale căror chiști și oua latente coboară ulterior pe fund
pentru dezvoltarea biologica.
Fitoplanctonul cuprinde circa 700-750 de specii din care aproximativ 270 identificate și în
apele litoralului românesc. Este format în cea mai mare parte din diatomee 35% (ex.
Skeletonema costatum, Cyclotella choctawhatcheeana, Cerataulina pelagica, Chaetoceros
socialis), dinoflagelate 28% (ex. Karenia aureola), cloroficee microfite 23% (ex.
Dictyosphaerium, Euastrum, Oocystis, Pediastrum, Scenedesmus, Zygnema), urmate de
cianofite 5-6%, crisofite, euglenofite și criptofite.
Fitoplanctonul nu este distribuit și nu se dezvoltă uniform în apele marii, fiind bine dezvoltat
în stratul superior bine luminat al apei (0-50 metri ) din zona litorala, și mai slab dezvoltat în
larg. În zonele unde se varsă apele curgătoare, există un amestec de specii fitoplanctonice,
dulcicole, salmastricole și marine.
Se constata în fitoplancton o pronunțată variație sezonieră. Dinoflagelatele au o dezvoltare
maxima în sezonul cald (iunie-august), iar diatomeele (bacillariophyta) în sezonul rece
(decembrie-februarie). Biomasa maxima a fost pusă în evidență în luna iunie și în luna
noiembrie. Fitoplanctonul constituie un prețios material nutritiv pentru zooplancteri dar și
pentru peștii planctonofagi (hamsie, șprot).

9
 Cianobacterii (Microcystis aeruginosa)

Diatomee (Cerataulina pelagica)

Zooplanctonul, mai sărac în specii decât fitoplanctonul (142 de specii in Marea Neagra, din
care circa 70 de specii și în apele litoralului românesc), se compune din: unele specii de
dinoflagelate (ex. Noctiluca scintillans), protozoare, rotifere, crustacee (copepode, cladocere
si isopode), celenterate, ctenofore, viermi, chetognate, apendiculari etc.
Hrana zooplanctonului este constituită din particulele aflate în suspensie în apa, fitoplancton,
detritus sau bacterii și este la rândul lui sursa de hrana pentru puietul de pește (alevini), dar și
pentru unii pești adulți sau alte animale marine.
Pe anotimpuri zooplanctonul cel mai bogat este întâlnit iarna, iar cel mai sărac vara. Mai ales
în partea a doua a toamnei zooplanctonul are o creștere cantitativa vertiginoasă. Pe timp de
primăvară și vară zooplanctonul se diminuează cantitativ din cauza consumării lui de către
puietul de pește și peștii planctonofagi. Zooplanctonul scade cantitativ pe verticala.

10
 Dinoflagelate (Noctiluca scintillans)

Copepod (Acartia clausi)

Nectonul este reprezentat de viețuitoarele acvatice care se pot mișca liber în masa apei și este
format din pești și din mamifere marine. În Marea Neagra trăiesc sau fost menționate
ocazional, 184 specii de pești.

Lufari (Pomatomus saltatrix)

Scrumbie albastra (Scomber scombrus)

Dintre mamifere în Marea Neagra trăiesc trei subspecii de delfin și anume: marsuinul
(Phocoena phocoena), delfinul comun (Delphinus delphis), afalinul (Tursiops truncatus) și
foca sihastru (Monachus monachus).

11
 Delfinul comun (Delphinus delphis)

Foca sihastru (Monachus monachus)

Bentosul este format din organismele vegetale si animale care trăiesc pe fundul mării. Alcătuit
din fitobentos și zoobentos el este diversificat ca structură.
Fitobentosul este reprezentat prin microfitobentos și alge macrofite. Microfitobentosul este
prezent in zona unde lumina ajunge la fundul apei. Este format din diferite specii
microscopice de alge verzi, cianobacterii și diatomee.
Macrofitele algale sunt formele care caracterizează și ocupă substratul dur de pe fundul
bazinului marin pana la adâncimea de 10 m. În Marea Neagra sunt reprezentate toate cele trei
grupe majore de macrofite marine, Chlorophyta – algele verzi, Rhodophyta – algele roșii și
Phaeophyceae – algele brune, unele din ele perene, altele sezoniere, alături de 5 specii de
plante superioare (Tracheophyta), din care iarba de mare (Zostera noltei) și la litoralul
românesc.

12
 Alge macrofite la Marea Neagra

Iarba de mare
În Marea Neagra algele macrofite cuprind 325 de specii, cele mai numeroase fiind rodoficeele
cu 169 de specii, urmate de cloroficee cu 80 de specii și de feoficee cu 76 de specii. Numărul
acestora este mult mai mic în comparație cu cel al speciilor mediteraneene și reflectă în bună
măsură modul în care algele marine s-au adaptat la condițiile particulare ale bazinului pontic.
Macroflora algală are un rol ecologic important în ecosistemul litoral de mică adâncime,
reprezentând un factor de epurare biologica a nutrienților și a metalelor grele, substrat și
adăpost pentru algele epifite și fauna asociata și baza trofica pentru multe nevertebrate și pești
marini.
Urmare a activităților antropice, ecosistemele din zonele marine litorale sunt într-o continua
transformare. Modificările de mediu produse ca urmare a schimbărilor parametrilor
hidrochimici, a colmatării substratului dur, a creșterii cantităților de substanțe biogene, a
diminuării accentuate a transparenței apei, a deversărilor de reziduuri petroliere au dus la
selecționarea și dezvoltarea unor specii de macrofite tolerante (Enteromorpha, Cladophora,
Ceramium), pentru care noile condiții de mediu sunt favorabile, afectând diversitatea
specifică, alternantă sezonieră și abundența vegetației marine. În consecință, se remarcă o
scădere drastica a numărului de specii de alge perene și o restrângere a răspândirii acestora
(Cystoseira, Phyllophora, Zostera).
În apele costiere romanești din cele 162 de specii de alge macrofite identificate de-a lungul
anilor (1907), foarte multe au dispărut sau și-au redus populațiile până aproape de dispariție.
In anul 2006 au mai fost inventariate 31 de specii.
Zoobentosul este format din populații de animale ce trăiesc până la adâncimea de 180-200 m.
În funcție de adâncime se întâlnesc anumite polichete, amfipode, moluște, crabi și pești.

13
 Rapana venosa

Crabul de piatra (Pachygrapsus marmoratus)

Pisica de mare (Dasyatis pastinaca)

După tipul de substrat se creează o varietate a biocenozelor bentale. Unele specii de plante și
animale trăiesc pe stânci (biocenoze litofile), altele pe nisip (biocenoze psamofile) și pe mal
(biocenoze pelofile). În bentosul Marii Negre se deosebesc următoarele complexe
biocenotice:
1. Complexul faciesului de stanca și al pietrelor imobile, (0-15 m adâncime), populat cu
algele Ceramium, Enteromorpha, Zostera, Cystoseira, Phyllophora. Intre talurile primelor
doua specii de alge își desfășoară viața populații de crabi, ciripede, moluște (Patella sp. și
Littorina sp.), iar în ultimele trei grupări cenotice trăiesc polichete, oligochete, izopode,
amfipode, crabi și pești. În câmpurile de Phylophora iernează morunul;
2. Complexul nisipului curat și amestecat cu nămolul, (15-28 m adâncime), populat cu
viermi policheți, oligocheți, nemerțieni, moluște și crustacei, organisme ce se afunda in nisip;
3. Complexul de scradis, format din cochilii si valve de moluște, populat de diferite specii de
viermi, spongieri, actinii, midii, stridii etc;
4. Complexul malului, (40-80 m adâncime), lipsit de plante dar populat cu specii de viermi
tunicieri și moluște (Modiolula phaseolina).
Scăderea biodiversității din ecosistemul marin, prin dispariția sau diminuarea accentuată a
efectivelor unor specii de la litoralul romanesc al Marii Negre se înscrie într-un proces extins,
care a afectat întreaga biodiversitate a bazinului pontic în ultimele decenii ale sec. XX. Marea
Neagra este în prezent una din marile cele mai profund afectate de impactul antropic.
Dezvoltarea tot mai accentuată a industriei de toate tipurile și a unei agriculturi intens
chimizate în bazinele riverane ale fluviilor și râurilor tributare Marii Negre, corelată cu
dezvoltarea unor mari aglomerări portuare în vestul, nord-estul și nord-vestul marii, ca și pe
coastele Anatoliei a provocat mai ales în ultimele decenii bulversări majore în ecosistemul
marin.

14
 Portul Odessa, Ucraina

Portul Batumi, Georgia

În general, poluarea este principalul fenomen incriminat de scăderea biodiversității marine.
Însă, poluarea a reprezentat doar un aspect din paleta factorilor care, declanșați de om, au dus
la modificările care au făcut ca Marea Neagra sa fie considerata printre cele mai afectate
bazine marine.
Un inventar al speciilor de animale dispărute sau devenite foarte rare din dreptul litoralului
românesc cuprinde taxoni din majoritatea grupelor. astfel au dispărut asociațiile de stridii,
asociația cu bivalva Barnea candida de pe fundurile din dreptul Constantei, au devenit rare
bivalve ca Irus irus, Petricola lithophaga, Modiolus adriaticus, Pholas dactylus, au disparut
Solen vagina si Teredo navalis. De asemenea, au devenit rare unele specii de celenterate ca
Lucernariopsis campanulata (specie delicată dispăruta odată cu câmpurile de alge brune din
genul Cystoseira); viermi marini ca Ophelia bicornis; gasteropode ca Gibbula divaricata,
Limapontia capitata; crustacee de talie mare ca Upogelia pusilla (zeci de mii de exemplare de
gebii viețuiau odinioară pe fundurile nisipoase de la Mamaia), în prezent specia mai poate fi
întâlnită la nord de Capul Midia, crevetele Lysmata seticaudata, Hippolyte inermis, Processa
pontica, Pestarella candida, Macropodia aegyptia, crabul Carcinus maenas, atât de frecvent
în trecut, acum rar la nord de Agigea.

15
 Carcinus maenas
Și peștii marini au cunoscut o diminuare generală a efectivelor, specii exploatate industrial în
trecut, au devenit rare: sturionii, scrumbia de Dunăre, anghila, aterina, gingirica etc.
SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMATII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Lector dr. biolog DANA MALSCHI
- FACULTATEA DE STIINTA MEDIULUI, CURSUL 12/20.12.2006,
UNIVERSITATEA
BABES-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA;
Conf. univ. dr. MARIUS SKOLKA
- RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITATII
DOBROGEI, UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA;
Prof. dr. CONSTANTIN PIRVU
- INDRUMAR PENTRU CUNOASTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICA SI
PEDAGOGICA, BUCURESTI-1981;
Prof. dr. doc. C. ANTONESCU
- VIATA IN MAREA NEAGRA, cap. X din BIOGEOGRAFIA ROMANIEI,
EDITURA
STIINTIFICA, BUCURESTI-1969;
SILVIA IORDACHE
- FOTOGRAFIE SUBACVATICA SI CALATORII - http://silvia-
iordache.blogspot.com/; MAREA NEAGRA si LITORALUL -
http://www.scritube.com/biologie/MAREANEAGRA-SI-LITORALUL83414.php.

16