UNIVERSITATEA “BIOTTERA” DIN BUCURESTI

FACULTATEA : CEPA
ANUL : I IF- SEM I
ANUL UNIV : 2019-2020

Referat
Disciplina „Economie Generala”
Tema : ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Coordonatoor lucrare :
Conf.dr.Florescu Daniela

Elaborat de :
Anghel Ionut-Valentin

-Bucuresti-
-2019-
 ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Omul este atât produs al naturii, cât şi al societăţii. În această a doua

calitate a sa, el depăşeşte natura şi regnul animal printr-un act specific numai lui,
prin creativitate omul devine astfel o fiinţă valorizatoare, în măsură să asigure şi să
întreţină o activitate creatoare şi să transforme natura în folosul său. Mai precis,
vrem sau nu vrem, adică în mod obiectiv activitatea economică reprezintă o formă
de luptă socială a omului pentru a descoperi resurse naturale şi pentru a le prelucra
în cadrul unor procese specifice, în vederea obţinerii acelor utilităţi pe care natura
nu i le poate oferi.
1.1. Nevoile şi activitatea umană
Tendinţa permanentă şi normală pe care omul o are de a-şi acoperi cât mai
bine nevoile, orientează şi stimulează întreaga sa creativitate, îl determină
comportamentul în societate şi faţă de natură.
Nevoile pe care le are omul sunt naturale-individuale, cât şi sociale. De
asemenea, nevoile pot fi elementare (de bază, fundamentale) şi superioare
(complexe, elevate). Indiferent de modul în care se clasifică nevoile apar ca un
sistem bine conturat ce caracterizează global nivelul de dezvoltare atât a fiecărui
individ în parte, cât şi stadiul de dezvoltare al societăţii la un moment istoric dat.
Tendinţa permanentă şi normală pe care omul o are de a-şi acoperi cât mai
bine nevoile, edentează şi stimulează întreaga sa creativitate, îi determină
comportamental în societate şi faţă de natură.
Nevoile pe care le are omul sunt atât naturale - individuale, cât şi sociale. De
asemenea, nevoile pot fi elementare (de baza, fundamentale) şi superioare
(complexe, elevate). Indiferent de modul în care se clasifică, nevoile apar ca un
sistem bine conturat ce caracterizează global nivelul de dezvoltare atât a flăcărui
individ în parte, cât şi stadiul de dezvoltare a societăţii la un moment istoric dat.
Nevoile au o determinare legată de dorinţele, aşteptările, aspiraţiile şi
 idealurile indivizilor, grupurilor şi societăţii în ansamblul său. Nevoile se
multiplică pe măsură ce apar mijloace mai eficiente şi mai diversificate de
satisfacere a lor, pe măsură ce cunoaşterea avansează, iar indivizii sau societatea
îşi formulează aşteptări, scopuri, idealuri, aspiraţii tot mai variate şi mai elevate.
Astfel, nevoile au cunoscut o dinamică continuă şi complexă de la. cele naturale -
biologice (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă) la nevoile sociale şi spirituale tot mai
numeroase, mai diversificate şi .complexe, mai elevate.
Multiplicarea şi diversificarea nevoilor sunt condiţionate de nivelul de
dezvoltare al societăţii (condiţionare obiectivă), dar şi de nivelul de dezvoltare a
individului (condiţionare subiectivă).
Activitatea omului apare ca fiind generată şi orientată de necesitatea
acoperiri nevoilor, dar şi ca o permanentă creatoare de noi nevoi ce reies din însuşi
procesul de desfăşurare a activităţii umane.

1.2. Resursele şi limitele lor

Toate elementele pe care omul le foloseşte în activitatea sa pentru a-şi
satisface trebuinţele constituie resursele; ele sunt suportul consumului.
Resursele de care dispune societatea pot fi primare (potenţialul demografic,
potenţialul de resurse naturale), şi derivate formate pe baza celor dintâi (maşini,
utilaje, cunoştinţe şi experienţa ştiinţifică). Deosebit de importante sunt resursele
naturale, fără de care nici o activitate umană nu este posibilă.
Din punctul de vedere al duratei folosirii resurselor naturale, acestea pot fi
neregenerabile sau epuizabile (zăcămintele de combustibil fosil şi minereuri) şi
regenerabile (pământ, apă, aer).
Din punct de vedere al posibilităţilor de recuperare sau de reutilizare în
procesele de producţie sau de consum, resursele naturale pot fi clasificate în:
recuperabile, în care se include o gamă largă de resurse de materii prime; parţial
recuperabile, în care se includ în special cele biologice care prin refolosiri
succesive se degradează în mod treptat; nerecuperabile, care cuprind în special
resurse energetice.
Indiferent de gradul de folosire sau refolosire, resursele trebuie interpretate
ca fiind limitate.
 Creşterea nevoilor nu poate fi însoţită de o creştere similară a resurselor.
Orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie deci să se realizeze printr-o
utilizare mai bună, mai raţională, a resurselor care sunt limitate.
1.3. Raţionalitatea utilizării resurselor
Activitatea omului îndreptată spre satisfacerea propriilor nevoi nu poate fi
deci întâmplătoare. Sensul său major rezidă în permanenta grijă pentru o asemenea
utilizare a resurselor limitate încât să se obţină o cât mai deplină acoperire a
nevoilor. Obiectivul acestei activităţi se traduce astfel într-o funcţie de maximizare
a efectelor utile, respectiv prin minimizarea consumului de resurse, ceea ce
reprezintă expresia raţionalităţii economiei sau activităţii economice. Raţionalitatea
constă în capacitatea omului de a înţelege această activitate de a o cunoaşte şi de a
acţiona în concordanţă cu cunoştinţele dobândite, deci de a acţiona conştient,
anticipând consecinţele faptelor sale.
Raţionalitatea conferă activităţii economice eficientă. A avea eficienţă în
activitatea economică înseamnă deci a satisface trebuinţe mai mari cu aceleaşi
resurse sau cu resurse mai puţine. Eficienţa relevă în ce măsură activitatea
economică poate satisface trebuinţele cu resursele pe care ea însăşi ie asigură.
Dezvoltarea şi utilizarea în tot mai mare măsură a cunoştinţelor ştiinţifice
în activitatea economică accentuează raţionalitatea acesteia, asigurând astfel
premisa creşterii eficienţei.
Activitatea economică sau economia reprezintă totalitatea activităţilor
prin care oamenii îşi asigură bunurile şi serviciile necesare satisfacerii (acoperirii)
nevoilor sale.
Forma fundamentală a activităţii umane este munca. Aceasta îl defineşte
pe om, omul fiind singura fiinţă raţională care îşi reprezintă în conştiinţa sa scopul
acţiunilor sale.
 SIN
TEZĂ
CAPITOLUL I
NEVOILE ŞI RESURSELE. ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Probleme importante:
 Clasificarea nevoilor
 Caracterizarea sistemului nevoilor
 Importanţa activităţii economice
 Clasificarea resurselor şi caracterul lor limitat
 Obiectul de studiu al ştiinţei economice
Concepte importante:
 Sistemul nevoilor
 Activitate economică
 Resurse
 Raţionalitate economică
 Eficienţă economică
 Ştiinţa economică

1.1. Nevoile şi activitatea umană

Omul trebuie să consume pentru a-şi acoperi nevoile
Existenţa biologică consum continuu de bunuri şi servicii
consumator Nevoi om
Omul Relaţia
producător Resurse mijloace
Tendinţa permanentă de consum comportamentul
creativitatea
Sistemul nevoilor
 Determinare  obiectivă şi subiectivă
 Caracteristici  dinamic şi nelimitat
 Dinamică  continuă
Multiplicare şi diversificarea nevoilor sunt condiţionate:
1. Obiectiv, de nivelul de dezvoltare al societăţii;
2. Subiectiv, de nivelul de dezvoltare a individului.

Activitate umană generată şi generatoare de nevoi

Munca activitate – scop – interese – mijloace

Activitate economică proces fundamental de creare a condiţiilor
materiale şi sociale de existenţă a societăţii.

Caracter: funcţional
Concluzie: activitatea umană şi în special producţia  au
finalitate satisfacerea nevoilor individuale şi sociale.
1.2. Resursele şi limitele lor
Activitatea umană  dependenţă de natură
Natura  resurse necesare vieţii
Producţia  proces de transformare
Resurse = totalitatea bunurilor oferite de natură sau create de om
şi utilizate de acesta în activităţile sale în scopul satisfacerii
nevoilor.
► Resursele suportul consumului
populaţia
primare
Resurse naturale
derivate

regenerabile
Resurse
naturale
criteriul neregenerabile
durata

recuperabile

Resurse Parţial recuperabile

naturale
criteriul
recuperarea irecuperabile
Interpretarea  caracter limitat
Ştiinţa tehnică  noi resurse
Problemă principală  limitarea
Consumul  direct proporţional cu civilizaţia  nevoile vor creşte

Resursele  potenţialul planetei

Concluzia  necesitatea utilizării raţionale a resurselor

1.3. Raţionalitatea utilizării resurselor

Activitatea umană
Sens: satisfacerea nevoilor
Obiectiv: maximizarea efectelor utile prin minimizarea
consumului de resurse

Raţionalitate:
Funcţia de maximizare a efectelor utile prin minimizarea
consumului de resurse  expresia raţionalităţii economice

înţelege

Capacitatea omului de a cunoaşte anticipând

consecinţele
acţiona

Eficienţă:
a avea eficienţă  a satisface nevoi mai mari cu un consum mai
mic de resurse

Ştiinţa economică:
Problematică: raportul resurse – nevoi; eficienţă; prognozare;
optimizare
Conţinut: idei corecte, veridice = cunoştinţe ştiinţifice
Importanţă: asigură premise ale creşterii eficienţei, etc.
Are ca rezultat: administrarea eficientă a resurselor limitate.
Studiază: comportamentul uman în alocarea resurselor limitate
Analizează: modalităţile de satisfacere a nevoilor cu resurse
limitate
Ne învaţă: comportamentul agenţilor economici eficienţi
Caracter practic şi educativ
10
11