Universitatea Dunărea de Jos din Galați

Facultatea Transfrontalieră
Specialitatea: Afaceri Internaționale

REFERAT
Tema:

GLOBALIZAREA PIEȚEI FINANCIARE

A efectuat: Munteanu Veronica, grupa AI,

anul III

A verificat: Zugrav Inga, conf. univ., dr.

 CHIŞINĂU – 2020

Cuprins

Introducere.................................................................................................................................................3
Globalizarea – dimensiuni..........................................................................................................................5
Avantaje şi dezavantaje ale globalizării.....................................................................................................8
Globalizarea pieței de capital...................................................................................................................11
Concluzii....................................................................................................................................................14
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................................16

2
 Introducere
 
Factori precum progresul tehnologic, costurile scăzute de transport şi liberalizarea
politicilor comerciale au condus la intensificarea schimburilor comerciale şi a circulaţiei
fondurilor între ţările lumii. Aceste aspecte au consecinţe importante asupra funcţionării
economiei globale. Fenomenul globalizării, deşi reprezintă o sursă de mari beneficii şi
oportunităţi, implică faptul că fiecare stat trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe, atât din
partea unor economii cu costuri scăzute, cum suntcele ale Chinei şi Indiei, cât şi din partea unor
economii inovatoare, cum este cea a Statelor Unite.
Aceste inter-relaţionări includ fără a se mărgini atât actori statali: guverne, instituţii ale
statului, cât şi actori nonstatali: organizaţii non-guvernamentale şi corporaţii multinaţionale.
 Noțiunea de globalizare a început din 1990 să fie folosită pentru a descrie un proces
complex,socio-economic şi cultural, ale cărui principale caracteristici sunt difuziunea globală a
instituţiilorși
practicilor democratice, popularizarea şi răspandirea unor modele economice, financiare şi
tehnologice. Totodată, globalizarea universalizează, implicând ideea de unificare a societăţilor şi
prin aceasta se ajunge la relativizarea identităţilor naţionale sau comunitare, cele prin care
un popor sau o comunitate anume îşi defineşte existenţa sa. 
 Nu există o definiţie a globalizării într o formă universal acceptată şi, probabil, nici
definitivă.
Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu
o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăţii. Ea poate fi un fenomen, o
ideologie, o strategie sau toate la un loc.
„Procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel
sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca
o „detaşare“ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre
societăţi“ – Elmar Altvater.
„Intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă
unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr -un loc sunt marcate

3
de procese careau loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa“ –  Anthony
Giddens.
„Globalizarea reprezinta procesul de transformare a unui fenomen local sau regional într-
unul cu conţinut global. Poate fi definit ca un proces de amestec sau de omogenizare prin care
populaţia lumii este unificată , funcţionând ca un singur sistem omogen”, definiţie furnizată de
Wikipedia.
„Globalizarea este un proces de interacţionare şi integrare al populaţiilor, companiilor şi
guvernelor diferitelor naţiuni, un proces condus prin tratate, investiţii şi acces la informaţia
tehnologică. Acest proces are efecte asupra mediului, culturii, sistemului politic şi economic,
asupra dezvoltării şi prosperităţii, asupra dezvoltării şi stării psihice sociale din întreaga lume”,
este definiţia furnizată de Globalization101.org.
Ca primă dimensiune a globalizării apare omogenizarea lumii. Diferenţierilor dintre
unităţile teritoriale le iau locul prin expansiune o anumită standardizare, o uniformizare
reprezentând „o nouă infrastructură spaţială” însoţită de mişcări libere de bunuri materiale,
servicii, capitaluri şi forţă demuncă, la scară regională şi globală.
Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltării
legăturilor de interdependenţă care afectează acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este
doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă şi evoluează societăţile particulare, legăturile
sociale,economice şi politice care traversează graniţele dintre state conditionează în mod decisiv
soarta celorcare trăiesc în fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza această
interdependenţăcrescândă a societăţii umane este acela de globalizare. De asemenea, alţi termeni
care descriu fenomene, strategii sau procese complementare şi asociaţi globalizării sunt
dezvoltarea durabilă şi societatea informaţională şi a cunoaşterii. În ceea ce priveşte dezvoltarea
durabilă, aceasta se referă la capacitatea unei societăţi de a funcţiona continuu într-un viitor
nedefinit, fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie, ea reprezintă adoptarea unor politici şi
strategii pe termen lung, de dezvoltare si realizare a unei comunităţi prin luarea în considerare a
problemelor economice, de mediu şi sociale.
Societatea informaţională şi a cunoaşterii reprezintă o nouă economie în care procesul de
inovare (capacitatea de a asimila şi converti cunoaşterea nouă pentru a crea noi servicii şi
produse) devine determinant. Inovarea, în societatea cunoaşterii, urmareştea îmbunatăţi
productivitatea, nu numai productivităţile clasice în raport cu munca şi capitalul, ci şi
productivităţile noi în raport cu resursele energetice şi materiale naturale, cu protecţia mediului.
Se bazează pe ultimele descoperiri tehnologice, informatice şi de comunicaţii.

4
5
 Globalizarea – dimensiuni
Multă vreme, globalizarea a fost concepută ca fiind unidimensională, respectiv văzută ca
o tendinţă economică fundamentală. Globalizarea ar avea următoarele dimensiuni: economică
financiară, socială, politică; culturală, militară, de mediu şi informaţională. Aceasta întrucât
globalizarea este, în prezent, un fenomen complex, pluridimensional şi general la care toate
statele lumii trebuie să se adapteze pe toate planurile activităţii umane, dacă vor să-şi continue
existenţa caformă de organizare ce serveşte necondiţionat interesele cetăţenilor lor.
Deşi se regăsesc stâns legate, atunci când diferenţiem dimensiunile, este important să
observămcă acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel – pentru a numi doar
un exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea
economică şi nici dedimensiunea politică. Această reţea globală nu numai la nivelul actorilor, ci
şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile globalizării. Este evident că
lumea se îndreaptă tot mai rapid spre globalizare, spre o lume văzută ca o unitate la nivel
planetar şi care va funcţiona cu norme şi standarde comune. Elementele specifice ale fiecărui
participant vor contribui la realizarea unui echilibru internaţional, cu deosebire socio-economic,
la nivel macrostructural, în funcţie de resursele proprii şi de capacitatea de utilizare aacestora de
fiecare colectivitate umană în calitate de actor acceptat ca egal, suveran şi independent.

Dimensiunea economică (de protecţie a mediului)

Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă,
ea fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din
celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai
mult decât integrarea sporită a economiei mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la
procesele economice, lucru care se întâmplă însă de multe ori.
Globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic
al cresterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii
legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi
culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât
naţionale, cerând la randul lor o soluţionare mai curând globală decât naţională.
Economia mondială cuprinde la ora actuală mai mulţi jucători pe pieţele financiar-
bancare, comerciale, investiţionale, ale forţei de muncă etc, din care amintim: statul-naţiune,
corporaţii transnaţionale, organizaţii economice mondiale (FMI, BIRD, Banca Mondială,
Organizaţia Mondială a Comerţului) şi organizaţii politico-economice de integrare (UE, NAFTA

6
– Acordul american de libers chimb, CEA –Comunitatea economică africană, CEMN –
Cooperarea economică în regiunea Mării Negre).
Globalizarea relaţiilor economice a tuturor actorilor de pe piaţa mondială presupune în
primul rând o reconsiderare timpului şi spaţiului în viaţa economică şi socială.
În prezent globalizarea economică este marcată de mijloacele de comunicare – via
Internet, datorită cărora distanţele geografice au dispărut. Cibernetica, electronica, Internetul au
desfiinţat deja graniţele în multe domenii cum sunt: transporturile, comunicaţiile, comerţul şi
tranzacţiile bancare. Lumea a devenit una a comunicaţiilor globalizate în care informaţiile sunt
standardizate, de materializate, simbolice, directe, fără intermediari, o lume în care informaţia
circulă rapid transmiţând la mare distanţă efectele positive cât şi resimţirea şocurilor (efectelor
negative), ca urmare a complexelor şi complementarităţii conexiunilor în care sunt angrenate
toate statele.
Un exemplu îl constirue apariţia comerţului electronic, însoţit de instrumente financiar -
bancare noi, care fluidizează circulaţia şi schimburile comerciale, înlesneşte tranzacţiile la
distanţă fără deplasări, în care ofertele şi cererile se pot intersecta pe Internet, asigurându-se
astfel un sistem de reţele în care paginile web şi site-urile oferă informaţii cu privire la stocuri,
varietăţi, preţuri, depozite, condiţii prin intermediul cărora se materializează schimburile, se
mondializează piaţa, circulaţia capitalurilor şi a mărfurilor.
În context, noul sistem pune probleme juridice noi – de accesare, promovare,
concurenţă, fiscalitate, control, protecţie, toate subsumate unei noi ordini economice.
Intensificarea proceselor de integrare şi cooperare, ca şi de globalizare dau frontierelor
economice o mai mare mobilitate. Uniunile vamale, zonele de liber schimb,
complementarităţileeconomice şi politice, culturale, militare, amplifică aceste tendinţe şi impun
în mod natural parteneriatul pentru dezvoltare şi pace precum şi spiritul de solidaritate. În strânsă
legătură şi direct conexiune cu activitatea economică se află şi protecţia mediului,după unii
analişti aceasta reprezentând o domensiune distinctă a procesului de globalizare. Principalele
direcţii prin care ţările lumii, individual sau în cadrul organizaţiilor internaţionale, încearcă
protejarea mediului sunt: includerea activităţilor de proteţie a mediului în agendele politico-
economice, elaborarea şi aplicarea unor măsuri de prevenire, aplicarea principiului cel care
poluează plăteşte (incluzând compensaţii pentru daunele provocate), combaterea pîncomun a
responsabilităţilor.
Obiectivele asumate pe agenda internaţională, într -o mai mare sau mai mică masură
(Protocolde la Kyoto), constau în:
-conservarea, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
- protejarea sănătăţii colectivităţii vieţii umane;
-asigurarea utilizării raţională a resurselor naturale;
7
 - promovarea de masuri la nivel internaţional pentru tratarea problemelor mediului la
scară regional sau mondială.
Principalele rezultate obţinute constau în: diminuarea reziduurilor industriale, limitarea
sau interzicerea utilizării unor substanţe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu şi sănătate,
diminuarea acidificării apelor, ameliorarea gestionării deşeurilor, ameliorarea calităţii apelor,
aerului şi solului.
Principala provocare pentru secolul XXI va consta în acordarea priorităţii maxime, în
agenda politico-economică a statelor, instituţiilor internaţionale, acelor strategii şi instrumente
care vor promova o mai bună corelare între obiectivele de mediu şi cele ale pieţei libere, în
special prin modificarea comportamentelor de producţie şi de consum (educaţie de mediu,
responsabilizare civică,standardizare activităţi economice).

8
 Avantaje şi dezavantaje ale globalizării
Globalizarea este rezultatul unor procese ample şi a unor relaţii de intercondiţionare:
-creşterea valorii şi importanţei investiţiilor străine directe;
-internaţionalizarea pieţelor financiare;
-dezvoltarea comunicaţiilor globale;
-reglementarea şi liberalizarea pieţelor.
Globalizarea este un proces greu de controlat la scară planetară, deoarece elementele
componente fac parte dintr-un angrenaj complex, aşa încât disfuncţiile care apar la nivelul unui
subansamblu, pot crea crize la nivelul întregului sistem. Efectele globalizării sunt diverse şi greu
de anticipat, cuprind toate domeniile de activitate aunei ţări.
Principalele efecte generate de procesul deglobalizare sunt:
-societăţile transnaţionale;
-investiţiile străine directe;
-globalizarea pieţei financiare internaţionale;
-dereglementarea şi liberalizarea;
-evoluţia comunicaţiilor globale;
-globalizarea sectorului public;
-efecte sociale;
-efecte asupra mediului înconjurător.
Triumful internaţional al sistemului de liber comerţ generează o reacţie critică care
aderează drept mişcare antiglobalizatoare. Criticii globalizării consideră că chiar dacă acest
fenomen rezultă favorabil pentru prosperitatea economică, este în definitiv contrar obiectivelor
echităţii sociale. Protestul ce se manifestă în înfruntări îm potriva organismelor internationale,
FMI, OMC şi altele, este de altfel o reacţie împotriva triumfalismului excesiv al liberalismului
economic. Vocea ONG-urilor şi aaltor participanţi ai mişcării antiglobalizatoare are un ecou în
interiorul acestor organisme internaţionale care arată de fiecare dată o mai mare conştiinţă faţă de
necesitatea înfruntării problemelor sociale globale odată şi cu acelaşi interes ca şi oamenii
definanţe. Pentru a judeca avantajele şi inconvenientele globalizării este necesar să se distingă
între diferitele forme pe care le adoptă. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive şi altele la
rezultate negative. Fenomenul globalizării înglobează comerţul liber internaţional, mişcarea
capitalurilor pe termen scurt, investiţiile străine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea
tehnologiilor comunicaţiilor şi efectul lor cultural.
De exemplu, liberalizarea mişcărilor de capital pe termen scurt fără mecanisme
compensatorii care să prevină şi corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize în diverse
regiuni de dezvoltare medie: Asia de Sud-Est, Mexic, Turcia, Argentina. Aceste crize au generat
9
o mare ostilitate faţă de globalizare în zonele afectate. Arfi totuşi absurdă renegarea fluxurilor
internaţionale ale capitalului care sunt necesare dezvoltării.
În general, comerţul internaţional este pozitiv pentru progresul economic al tuturor şi
pentru obiectivele sociale de eliminare a sărăciei şi marginalizărilor sociale. Totuşi, liberalizarea
comercială,deşi binefăcătoare pentru totalitatea ţărilor afectate, provoacă crize în unele sectoare
care cer intervenţia statului.
O critică care obişnuieşte să apară în ţările avansate este că globalizarea reduce salariile
reale şi provoacă pierderea locurilor de muncă. Criticii susţin că valul de produse care cer multă
mână de lucru produse în ţările în dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din ţările
industriale. Acestargument se obisnuieşte să se folosească pentru a restrânge importurile din
ţările în dezvoltare. Înrealitate tema este mult mai complexă. În utlimele decade, mai întâi un
grup de ţări şi apoi altul auînceput să-şi deschidă economiile şi să profite de pe urma comer ţului.
Aceste ţări prosperând, salariilelor reale cresc, şi nu sunt competitive într-o producţie carecere
utilizarea intensivă a mâinii de lucru. Nu sunt numai o ameninţare pentru lucrătorii din ţările
industrializate, ci mai mult se transformă ei înşişi în importatori de bunuri care cer multa mână
de lucru. Acest proces s-a observat în Japonia anilor '70, Asia Orientală în anii '80 şi în China
anilor '90.
Beneficiile globalizării depăşesc aproape întotdeauna prejudiciile, dar există daune şi,
pentru ale contracara, este nevoie de instituţii adecvate. Când întreprinderile cu ca pital străin
contamineazăţările în dezvoltare, soluţia nu este de a împiedica investiţia străină sau de a închide
aceste companii, cide a lua soluţii în acel moment care să organizeze societatea, cu ministere,
norme medioambientale şi un aparat juridic eficace care să le impună. Efortul instituţiilor trebuie
să se producă de asemenea şi la nivel internaţional. FMI-ul trebuie să contureze măsuri de
previziune şi controlale prejudiciilor cauzate de mişcările spasmodice de capital pe termen scurt.
În plus, trebuie să acţioneze într –o formă mai coerentă. De exemplu, dacă OMC dezvoltă
comerţul liber, nu trebuie să accepte bariere comerciale justificatoare din motive sociale. Lupta
împotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie să se bazeze pe represalii comerciale, ci pe un
mai mare intervenţionism al Organizaţiei Internaţionale de Lucru sau al Organizaţiei
Internaţionale a Sănătăţii. Avantajele si dezavantajele globalizarii pietelor pot fi studiate din
perspectiva firmelor multinaţionale şi a ţărilor în care aceste firme acţionează. Pentru pieţele în
care sunt localizate investiţiile firmelor internaţionale şi globale avantajele pot fi:
-obţinerea de capital pentru creştere şi dezvoltare, capital care nu poate fi generat la
nivellocal;
-acces la tehnologie avansată care nu poate fi dezvoltată la nivel local şi trebuie
achiziţionată din străinătate;
-transferul de know-how, experienţă managerială şi cunoştinţe tehnice;
10
 -efecte pozitive asupra balanţei comerciale dacă produsele substituie importurile sau sunt
destinate cu precădere exportului;
-asigurarea de locuri de muncă mai ales în ţările care se confruntă cu un şomaj cronic;
-venituri la bugetul statului prin impunerea unor impozite şi taxe asupra activităţii
firmelor respective;
-utilizarea furnizorilor locali care poate determina o dezvoltare a firmelor locale;
- participarea firmei la dezvoltarea unor zone defavorizate sau la realizarea unor proiecte
deinfrastructura.Principalele dezavantaje din perspectiva ţării gazda pot fi:
-creşterea dependenţei faţă de firma străină prin furnizarea de capital, tehnologie
şiexperienţă;
-reducerea suveranităţii prin pierderea controlului guvernului ţării gazdă asupra firmei
străine;
-impactul negativ asupra sistemelor economice, sociale şi politice prin încurajarea
consumului local, impunerea valorilor vestice în locul celor tradiţionale sau sprijinirea
unuianumit partid politic;
-creşterea exploatării prin utilizarea unor resurse neregenerabile, repatrierea profiturilor
înlocul reinvestirii;
-furnizarea de multe ori a unei tehnologii depăşite sau prea avansate de către firma
multinaţională;
-înlaturarea unor firme locale, posibili concurenţi în anumite domenii;
-iesiri de fonduri pentru plata unor componente şi echipamente importate şi prin
repatrierea profiturilor prin plata dividendelor şi alte transferur i între firme.Globalizarea
presupune un echilibru între dezvoltarea unor tehnologii şi concepte globale şi sensibilitatea faţă
de nevoile locale. Fără o implicare locală, nici un program global nu poate supravieţui. Sloganul
„gândeşte global, acţionează local” presupune nevoia de a gândi piaţa sau afacerea în termeni
globali şi de a realiza în acelaşi timp adaptări la cerinţele consumatorilor locali. Transformarea
planetei într-o uriaşă piaţă globală scoate în evidenţă o serie de avantaje şi dezavantaje pentru
ţări, mediul înconjurător şi calitatea vieţii oamenilor. Se consideră că globalizarea nu poate
reduce diferenţele culturale sau etnice dar sporeşte decalajul pe plan naţional şi international
între cei care dispun de condiţiile necesare de a beneficia de pe urma ei şi cei care nu dispun de
semenea condiţii. De aceea, se impune adoptarea la nivel internaţal a unor reguli globale care să
guverneze procesul globalizării şi să per mită apariţia unui sistem global care să integreze
diferite sensibilităţi, priorităţi şi interese regionale.

11
 Globalizarea pieței de capital
Orice societate în tranziţie îşi propune ca obiectiv crearea şi dezvoltarea unei pieţe a
valorilor mobiliare eficiente, care să permită intermedierea transferului de fonduri de la
investitori către emitenţi. În acest context, scopul principal al creării şi dezvoltării pieţei valorilor
mobiliare din Republica Moldova este considerat ca fiind acumularea fondurilor necesare
finanţării activităţii economice şi, totodată, dirijarea fluxului de fonduri acumulate spre ramurile
economice cele mai rentabile.
Destinaţia şi scopul principal al pieţei valorilor mobiliare naţionale este asigurarea
funcţionării tuturor ramurilor economiei prin finanţarea activităţii lor economice cu capital.
Locul pieţei valorilor mobiliare în cadrul economiei contemporane este unul de prim
rang, întrucât la nivelul acesteia se realizează finanţarea economiei prin transferul şi mobilizarea
resurselor băneşti temporar disponibile şi realocarea acelor insuficient valorificate. Putem afirma
în acest sens că existenţa unei pieţe de capital funcţionale se constituie într-un fundament real
pentru asigurarea unei creşteri durabile a economiei naţionale.
Funcţiile pieţei de capital sunt în aceeaşi măsură importante pentru toate economiile,
indiferent de gradul lor de dezvoltare, fapt care a condus la conturarea unor tendinţe comune de
evoluţie: instituţionalizarea investitorilor, generalizarea informatizării şi integrarea pieţelor de
capital naţionale, respectiv globalizarea.
Instituţionalizarea investitorilor se manifestă dominant începând cu anii ’80, odată cu
dezvoltarea unor noi forme de investiţii colective. Investitorii instituţionali sunt intermediari
financiari care au drept obiect de activitate mobilizarea capitalurilor existente, prin vânzarea de
titluri financiare şi efectuarea de plasamente de aceeaşi natură.
Un pas important în dezvoltarea pieţelor de capital l-a constituit informatizarea burselor
de valori. Bursele de azi nu se mai aseamănă – în majoritatea cazurilor – cu cele de la începutul
secolului trecut. Dezvoltarea informaticii şi a telematicii a produs schimbări majore în domeniul
bursier încă din anii ’50. Bursa informatizată se caracterizează prin substituirea completă a
sistemului de licitaţie pe bază de strigare, cu un sistem informatic.
Negocierile se desfăşoară pe o reţea de terminale (calculatoare) legate la un calculator
principal central (server).
Electronizarea bursei reprezintă o realitate a zilelor noastre. Dezvoltarea tehnologică a
dus, în fapt, la apariţia unui nou tip de piaţă bursieră. Folosirea sistemelor computerizate pe piaţa
bursieră a permis nu doar reducerea costurilor de negociere, dar şi creşterea vitezei de execuţie a
ordinelor şi mărirea orarului de funcţionare şi negociere, apropiindu-se de piaţa continuă.
Facilităţile aduse de folosirea tehnicii electronice în domeniul desfăşurării tranzacţiilor au
fost transferate şi în zona supravegherii pieţei, a monitorizării legalităţii tranzacţiilor bursiere.

12
 Putem spune că utilizarea informaticii marchează profund dezvoltarea mediului bursier
contemporan.
Comunicaţiile şi accesul instantaneu la informaţii au reprezentat un factor-cheie în
dezvoltarea şi integrarea pieţelor financiare.
Direcţia de evoluţie cea mai clară o constituie, însă, globalizarea generată de liberalizarea
pieţelor bursiere naţionale, deschiderea pieţelor naţionale investitorilor străini.
Globalizarea reprezintă, în fapt, integrarea pieţelor de capital naţionale într-o piaţă
internaţională şi, în mod natural, accentuarea interdependenţelor dintre pieţele naţionale.
Tendinţa de globalizare este o continuare firească a proceselor de regionalizare.
În prezent, pieţele de capital din ţările dezvoltate sunt mai integrate şi mai
interdependente ca în urmă cu 10-20 de ani.
Majoritatea ţărilor au luat diverse măsuri în scopul dezvoltării şi eficientizării sistemelor
financiare, ce au contribuit şi la creşterea internaţionalizării pieţelor de capital. În acest sens, se
pot enumera măsuri, cum ar fi:
- deschiderea pieţelor de capital naţionale investitorilor străini;
– încurajarea concurenţei şi liberalizarea pieţelor bursiere naţionale.
Acest proces a fost desăvârşit şi prin dezvoltarea investitorilor instituţionali şi implicarea
lor pe scară tot mai largă în investiţii de portofoliu în străinătate, în dorinţa diversificării
plasamentelor. Revoluţia tehnologică, noile tehnologii informatice şi progresele în domeniul
telecomunicaţiilor au dus la o mondializare accelerată a pieţelor financiare. Pentru Republica
Moldova cu o piaţă a valorilor mobiliare relativ nedezvoltată, problemele privind ajustarea la
standardele europene şi mondiale sunt deosebit de actuale şi ţin de tendinţele obiective ale
globalizării.
În ultimii 50 de ani în majoritatea ţărilor lumii s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative
în ceea ce priveşte o mai bună guvernare, şi apar instituţii şi foruri care urmau să se confrunte cu
noile provocări ale politicii mondiale. A doua jumătate a secolului XX, o perioadă de adâncire a
integrării internaţionale, a marcat o creştere de 6 ori a PIB-ului mondial. Cercetările indică faptul
că ţările care aplică politici de deschidere către fluxurile internaţionale de capital, permiţând
astfel achiziţionarea noilor tehnologii, împreună cu respectarea dreptului de proprietate şi a
legilor naţionale, au cele mai mari şanse de a se dezvolta mult mai rapid. Globalizarea progresivă
a pieţelor şi procesul de inovare financiară au impus comunicarea rapidă şi mecanisme de reglare
a disfuncţionalităţilor. În acest context, în cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI) s-a
instituit un comitet care a examinat şi a urmărit evoluţia pieţelor financiare, impactul datoriilor
internaţionale şi implicaţiile macroeconomice ale instrumentelor derivate. Globalizarea
stimulează dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor,
conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice internaţionale.
13
Condiţiile actuale ale economiei mondiale au creat posibilitatea pentru pieţele de capital de a fi
în contact continuu şi de a realiza astfel o permanentă comunicare între pieţele naţionale de
capital.

14
 Concluzii
Generalizând cele expuse referitor la piaţa financiară internaţională şi la procesele de
globalizare şi integrare, putem spune că piaţa financiară internaţională are un rol deosebit în
dezvoltarea raporturilor economice dintre state. Starea ei se reflectă la nivelul şi dinamica
investiţiilor internaţionale de capital şi, prin consecinţele acestora, în însăşi evoluţia economiei
mondiale. Gradul de dezvoltare a pieţelor de capital din fiecare ţară este strâns legat de gradul de
dezvoltare a economiei, dar şi de relaţiile financiare internaţionale. În contextul aspiraţiilor
Republicii Moldova de integrare în structurile europene, Comisia Naţională a Pieţei Financiare a
elaborat şi a aprobat Planul de Măsuri privind realizarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană
– Republica Moldova, care prevede măsurile ce urmează a fi efectuate în acest sens şi termenele
de realizare a acestora.

Globalizarea aduce schimbări radicale în comunicaţii şi economie, în reconfigurarea

pieţelorinterne, în sistemul instituţional, în modul de viaţă, în relaţiile şi mentalităţile umane,
induce o nouămorală. Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinate ale schimbării
sociale la nivelullumii ca întreg.
Existenţa şi dezvoltarea societăţilor transnaţionale, a monopolurilor transnaţionale, a
valurilorde fuziuni şi achiziţii, determină în mare măsură economia globală, nevoile societăţii
globale, cuinstituţiile şi cu mecanismele corespunzătoare. Implicarea statelor într -un sistem de
relaţii la nivelglobal generează schimbări profunde în configurarea statelor naţiune, în reducerea
rolului acestora dinurmă faţă de organizaţiile internaţionale, interstatale şi faţă de corporaţiile
transnaţionale, dar şi înreaşezerea poziţiilor de putere în sistemul relaţiilor internaţionale.
Globalizarea ca proces constituedincolo de obiectivitatea extinderii comunicaţiilor şi a revoluţiei
informaţionale, o problemă politică cuimplicaţii în toate domeniile de activitate, inclusiv militar.
Globalizarea apare astfel ca cea mai mare sfidare şi provocare a noului secol dar şi ca o
ameninţare. Pentru că „societatea globală” sau „sistemul mondial” nu apare pe baza
interdependenţelor şi a legăturilor reciproce ale părţi lor sale, globalizarea putând înainta atât în
direcţia democreţiei cât şiîn cea a dominaţiei. Intensificarea, amplasarea şi întinderea spaţială a
proceselor integraţioniste implică armonizarea deciziilor statelor participante, a programelor şi
proiectelor comune în promovarea celor mai importante obiective, strategii şi priorităţi
economice şi sociale, politice şi militare pentru o zonă dată. Aceste măsuri şi eforturi comune
conduc la o nouă dimensiune a cooperării internaţionale, lacrearea unei noi stări de spirit
decurgând din promovarea relaţiilor de tip regional, comunitar şi global.
În condiţiile obiectivizării acestui proces, în care economiile, pieţele, capitalurile, nu vor
mai avea frontiere, în care competitivitatea, concurenţa şi eficienţa devin factori de referinţă,

15
creşte definitoriu rolul individului, al educaţiei, al profesionalismului şi pragmatismului, al
inteligenţei şi ingeniozităţii sale, al puterii de adaptare la o lume din ce în ce mai mobilă.
Dezvoltarea umană durabilă rămâne principal dimensiune, cale, care asigură dezvoltarea
îngeneral, democratizarea societăţii, demnitatea umană, solidarityatea, participarea la decizii,
distribuirea echitabilă şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.

16
 BIBLIOGRAFIE
-Ungureanu Maria RISE, Influenţa procesului de globalizare asupra securităţii
naţionale,Editura Universtitatea Al. I. Cuza,Iaşi, 2012;
-http://ec.europa.eu/economy_finance/international/globalisation/index_ro.htm;
-http://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare;
-www.globalization101.org/;
-Florin BONCIU, Economie Mondială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004;
-Dr. Petre DUŢU, Globalizare versus separatism politic, Editura Universităţii
Naţionale„Carol I”, Bucureşti, 2010;
-Prof. univ. Rodica ZAHARIA, prof. univ. Tiberiu BRĂILEANU, Suport de curs
Uniunea
Europeană şi economia globală, Editura Universtitatea Al. I. Cuza, Iaşi, 2011;
-Lucian MARINESCU, Instituţia muzeală în procesul globalizării, Edituira Muzeului
Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Chişinău, 2009;
-http://www.crestinortodox.ro/editoriale/globalizarea-implicatiile-69997.html, articol
Globalizarea şi implicaţiile ei, accesat la data de 04.01.2014;
-Alina Petronela NEGREA, Economie teoretică şi aplicată, Vol. XIX (2012), No 9 (574),
pp
68-90, Editura Academiei de Studii Economice, Bucureşti 2012.

17