Clasa a V-a

Creștinismul

Întemeiat în secolul I în Palestina, creştinismul, propăvăduit de Iisus Hristos, s-a răspândit, în cursul

aceluiaşi secol, prin activitatea apostolilor, apoi a misionarilor.

După două secole, noua religie cuprinsese toate regiunile Imperiului Roman şi toate categoriile sociale,
dar mai ales centrele urbane, satele rămânând „păgâne” pentru o perioadă mai lungă de timp.

Creştinii respingeau sacrificiile aduse zeităţilor romane sau în onoarea împăratului şi refuzau să fie
soldaţi, pentru a nu fi obligaţi să ucidă. De aceea, au fost adeseori persecutaţi pentru credinţa lor.
Persecuţii violente au avut loc în timpul împăratului Diocleţian.

Constantin cel Mare (306-337) a fost primul împărat convertit la creştinism. Prin Edictul de la

Mediolanum (313), el a acordat libertate de cult creştinilor din imperiu.

În anul 325, în cadrul Conciliului de la Niceea, episopii Bisericii au stabilit normele principale ale
credinţei creştine.

În cursul secolului al IV-lea, Biserica s-a organizat după modelul imperial, constituindu-se
patru patriarhate, respectiv, la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia şi Roma.  Dintre acestea, vor deveni
dominante cele de la Constantinopol şi Roma. Prima mănăstire a fost întemeiată în Egipt, în jurul anului
320.

În anul 391, împăratul Theodosius I a interzis cultele „păgâne” şi a impus religia creştină ca singura
oficială în Imperiul Roman.

De la sfârşitul Antichităţii şi începutul Evului Mediu, creştinismul s-a răspândit şi în afara Imperiului
Roman.