UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI, MASTERAT: MEIE

DISCIPLINA: Management curricular

Management curricular
Curs 3 Seminar 5

Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și

Tehnologii. Perspectiva istorică a dezvoltării ştiinţelor şi a tehnologiilor. Mediul
tehnologic contemporan. Ştiinţele de graniţă. Paradigme ştiinţifice

PRELIMINARII
Pănă acum, am explorat împreună o serie de concepte cu care
operează curriculumul naţional. De asemenea, am analizat legături intre
domeniile cunoaşterii, aşa cum au fost ele dezvoltate de mintea umană de-
a lungul timpului şi modul cum acestea se reflectă în contexte şcolare –
altfel spus, ne-am aproiat de decupajul curricular al domeniilor cunoaşterii.
Pentru a întelege mai bine filosofia curriculară, am trecut în revistă
documentele reglatoare ale curriculumului, punctând aspecte specifice
legate de aria curriculară, derivarea competenţelor, definirea atitudinilor,
profilul de formare la finalul învățământullui obligatoriu jalonat de
competențele-cheie europene.
Am început apoi să explorăm perspective integratoare la nivelul
ariilor curriculare. În acest context, am discutat despre Modelul
comunicativ funcţional în aria Limbă şi Comunicare.
În continuare, abordăm ariia curriculară Matematică și știinţe
ale naturii împreună cu aria Tehnologii, reliefând perspective
integratoare la nivelul disciplinelor din aceste arii.

TIPOLOGIA TEMELOR PROPUSE

Ce fel de teme Pe parcursul acestui modul de studiu la distanță veți întâlni mai multe
vei avea de teme, numerotate: T1, T2, ... Temele propuse vizează formarea
rezolvat? competenţelor cursului. Temele de reflecţie privesc pregătirea ta
profesională (nevoi de formare, obiective de învăţare etc.) şi te ajută în
auto-evaluarea nevoilor de formare.

Ce trebuie Pentru acest modul, va trebui să aveți cel puţin trei teme incluse în
să faceți? portofoliu, la alegere, la care se adaugă T12. Răspunsurile trebuie să fie
foarte scurte și la obiect
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

CONCEPT ŞI MACROCONCEPT ÎN ARIILE CURRICULARE

MATEMATICĂ ȘI ȘTIINŢELE NATURII ȘI TEHNOLOGII

În tabelul de mai jos, apar câteva exemple de concepte proprii

diciplinelor din ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și
Tehnologii.

Matematică Fizică Chimie Biologie Informatică/

Tehnologii
relaţie repaus structură evoluţie planificare
funcţie mişcare atom simetrie execuţie
vector model ecuaţie creştere calitate
simetrie simetrie dependenţă dezvoltare eficienţă
model vector reacţie formă fiabilitate
variaţie conservare constanţă schimbare ergonomie

Observâm că în tabelul de mai sus, o serie de concepte se

repetă la diferite discipline. Acestea sunt macro-conceptele. Pentru a
fi înţelese, conceptele au nevoie de interiorizare din perspective
multiple. Pe de altă parte, pattern-ul comun al unor concepte
transversale are nevoie să fie evidenţiat pentru a aprofunda
înţelegerea. Reliefarea acestui pattern comun poate fi utilă
profesorului nu numai în transmiterea cunoaşterii ci şi în propria sa
activitate de învăţare şi evaluare.

T1. Un moment de reflecţie…

 Identificaţi în programele şcolare ale unei disciplinei alese din aria Matematică
și știinţele naturii teme (concepte) despre care consideraţi că ar putea fi
abordate şi din perspectiva altor discipline.
 Alcătuiţi o listă de teme (concepte) specifice altor discipline, în legătură cu care
credeţi că pot fi mai bine explicate (aprofundate) valorificând şi perspectiva
discipline școlare alese.

2
 Autor: F.M. Singer

SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA ŞTIINŢELOR ŞI A TEHNOLOGIILOR1

DEMERSUL ISTORIC – OPORTUNITATE PENTRU COMPARAŢII SEMNIFICATIVE

Pentru a avea o privire mai clară asupra dezvoltărilor din mediul

tehnologic în care trăim astăzi, vom face o incursiune în modul în care
s-au structurat (şi destructurat) intuiţii, observaţii, concepte, teorii,
convingeri în cadrul domeniilor ştiinţifice de-a lungul timpului. Ne vom
opri asupra evoluţiei ştiinţelor pentru că în această zonă – ce presupune
mai multă exactitate empirică – teoriile s-au conturat cu o mai mare
precizie. Evoluţia domeniilor umaniste rămâne deschisă unor explorări
ulterioare, inclusiv personale.

Tehnologia a însoţit activitatea umană de la începuturile aşa numitei

Perioada
epoci de piatră. Primele unelte din piatră, ale căror rămăşiţe au fost
2400000 – 600î.Hr.: descoperite în Tanzania, par să provină de la o rudă îndepărtată a lui
Începuturile ştiinţei
Homo sapiens. Tot un strămoş al lui Homo sapiens a învăţat, la peste un
şi ale tehnologiei
milion de ani de la confecţionarea primelor unelte de piatră, cum să
folosească focul. În urmă cu aproximativ 7000-8000 de ani, Homo
sapiens a abandonat treptat acest tip de unelte în favoarea celor
confecţionate din metale.
Începând cu aproximativ 10 000 de ani în urmă, oamenii au făcut
un mare pas tehnologic, domesticind animalele şi cultivând plantele.
Revoluţia
Aceasta a marcat ceea ce s-a numit revoluţia agricolă.
agricolă
„Oraşele“ s-au format înainte de epoca în care cultivarea
pământului a devenit un mod de viaţă. Principalul scop al aşezărilor
umane pre-agricole a fost comerţul. Oraşele s-au născut la intersecţia
Primele drumurilor comerciale sau în apropierea furnizorilor de bunuri care
oraşe
puteau fi comercializate.

T2. Un moment de reflecţie…

Ordonati imaginile din perspectiva progresului reliefat mai sus. Scrieţi in căsuţa de sub
fiecare imagine numărul corespunzător.

1
Periodizarea pentru care s-a optat şi cea mai mare parte a textului care urmează au la bază lucrarea
Istoria descoperirilor ştiinţifice, autori: Alexander Hellemans şi Bryan Bunch, Editura Orizonturi, Bucureşti,
1998
3
 Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

T3. Un moment de reflecţie…

După revoluţia agricolă au început să se ivească societăţile pe care le recunoaştem

drept civilizaţii. Se crede că nevoia de a menţine stabilitatea după inundaţiile anuale
a contribuit la apariţia unui stat puternic în Egipt, în timp ce, în Mesopotamia,
stimulentul a fost controlul centralizat al proiectelor de irigare a pământului.
Localizaţi pe harta de mai jos, care reprezintă centrele de civilizaţie antică, ţările
situate astăzi această zonă. Apelaţi, eventual, la un atlas sau dicţionar.

Ştiinţa – ca entitate organizată, rod al gândirii – a apărut, conform

Perioada
părerii general acceptate, o dată cu şcoala ionică a filozofilor greci, în jurul
600 î.Hr. – 530 d.Hr.: anului 600 î.Hr. La început, interesul grecilor s-a concentrat asupra
Ştiinţa greacă şi
cosmologiei, astronomii greci realizând o multitudine de modele
elenistică
cosmologice. Tales a presupus că Pământul plutea pe apă. Anaximandros
a crezut că Pământul era un disc suspendat în spaţiu; el a explicat
mişcările zilnice ale stelelor pornind de la ipoteza că acestea erau ataşate
unei sfere care se rotea în jurul Pământului. Pitagoricienii au lansat ideea
că Pământul se roteşte în jurul unui foc central, pe care nu-l identificau însă
cu Soarele. Parmenide din Eleea şi Pitagora din Samos au presupus că
Pământul este sferic. Spre deosebire de astronomii greci timpurii,
astronomii elenişti, cum ar fi Eratostene, Hiparh şi Ptolemeu, au avut un
simţ de observaţie mai acut, sprijinit de calcule sistematice. Ei au fost
capabili să determine corect mărimea Pământului şi distanţa până la Lună.
Sistemul de mişcare planetară, dezvoltat de Hiparh şi perfecţionat de

4
 Autor: F.M. Singer

Ptolemeu, a constituit realizarea astronomică dominantă pentru o perioadă

de peste o mie de ani, când a fost înlocuit de viziunea propusă de
Copernic, Kepler şi Newton. Matematica a ocupat un loc important în ştiinţa
grecească, fiind mai dezvoltată decât oricare altă ramură a ştiinţei.
Motivaţia se află în faptul că matematica se bazează în principal pe
raţionamente – activitate ştiinţifică preferată de greci.
În Grecia antică s-a perfecţionat funcţionarea unor instituţii cum ar fi
Academia, Liceul şi Muzeul; aceste instituţii au prestat activităţi de
cercetare ştiinţifică, oarecum aşa cum o fac universităţile de astăzi.
Academia şi Liceul din Atena au fost însă închise în anul 529 de împăratul
bizantin Iustinian, iar Muzeul din Alexandria, rămas la începutul secolului al
VII-lea doar umbra a ceea ce fusese cândva, a fost distrus în 641 de arabi.
Odată cu dispariţia acestor instituţii, era grecească în istoria ştiinţei a luat
practic sfârşit. Totuşi, timp de încă o mie de ani sau chiar mai mult, scrierile
greceşti au continuat să aibă o mare influenţă asupra omenirii.
Perioada
530 – 1452: Ştiinţa Odată cu dispariţia ultimelor mari centre de învăţământ ale antichităţii
medievală (Academia, Liceul şi Muzeul), activitatea ştiinţifică europeană a încetat
aproape complet. Numai în secolul al XII-a s-a resimţit o oarecare trezire la
viaţă a oamenilor Bisericii, savanţi şi filosofi pe atunci, dar firava revigorare
a ştiinţei imprimată de ei a fost înăbuşită de deruta generală care a urmat
după Moartea Neagră (epidemia de ciumă bubonică răspândită din Asia în
Europa, care a ucis aproximativ un sfert din populaţia acesteia din urmă)
din secolul al XIV-lea. Despre o adevărată renaştere a ştiinţei se poate
Dificultatea vorbi abia de la jumătatea secolului al XV-lea, când, în 1453, odată cu
progresului căderea Constantinopolului în mâna turcilor, savanţii au adus în Europa de
Vest o multitudine de manuscrise greceşti. Tot cam pe atunci a apărut
tiparul, care a generat o schimbare importantă în posibilităţile de
comunicare a ideilor ştiinţifice.

Începutul Renaşterii este greu de datat. Renaşterea a început, după

Perioada unii, în 29 mai 1453, când turcii au cucerit oraşul Constantinopol şi mulţi
1453 – 1659: erudiţi vorbitori de limbă greacă au fugit în vest. Erudiţii au luat cu ei
Renaşterea şi manuscrise ale grecilor clasici şi au avut abilitatea de a le traduce în latină,
Revoluţia limba învăţată de europenii erudiţi ai acelor vremuri. Totuşi, rădăcinile
Ştiinţifică perioadei renascentiste sunt înfipte în vremuri mult mai vechi. După
vlăguirea populaţiei europene trecută prin ciuma neagră a secolului al
XIV-lea, târgurile şi oraşele au început să se revigoreze. O populaţie care
scade brusc din punct de vedere numeric trebuie să găsească noi căi de
supravieţuire. Într-o oarecare măsură, crearea diverselor dispozitive
mecanice şi intensificarea schimburilor comerciale au suplinit oamenii
răpuşi de dezastru.
Prin 1440, în Europa se reinventase matriţa mobilă, iar Biblia
Gutenberg2 a fost tipărită la numai un an după căderea Constantinopolului.
În 1492, când Columb punea piciorul pe pământul Americii, maurii erau
goniţi din Spania şi odată cu ei migra un centru de cultură ştiinţifică. În
1498, Vasco da Gama ajungea în India ocolind Capul Bunei Speranţe. În
1514, Luther bătea în cuie pe uşa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze
ale sale, declanşând astfel reforma Protestantă.

2
Ediţie a versiunii latine a Bibliei, apărută la Mainz; după cum se presupune, este prima carte de dimensiuni mari
tipărită cu ajutorul unei matriţe mobile.

5
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

Este aproape imposibil de precizat momentul când Renaşterea a luat

sfârşit. Aprecierea este valabilă în special pentru domeniul ştiinţific.
Treptat, oamenii de ştiinţă renascentişti au început să facă tot mai frecvent
apel la metodele experimentale de cercetare. Era Revoluţiei ştiinţifice, care
a debutat în perioada târzie a Renaşterii, nu are nici ea un sfârşit bine
precizat. Periodizarea cu care lucrăm, conform cărţii lui Hellemans şi
Bunch, se încheie cu fondarea Societăţii Regale a Angliei, care a inaugurat
o eră ştiinţifică nouă.

Ştiinţa a luat un mare avânt în anii Revoluţiei Ştiinţifice, iar între

Perioada 1660 şi 1734 şi-a găsit formele de organizare care îi lipsiseră până atunci.
1660 – 1819: Această perioadă a fost dominată în mare măsură de ideile lui Isaac
Epoca Newton şi, într-un grad mai mic, de cele ale lui Gottfried Wilhelm Leibniz.
newtoniană, Societăţile ştiinţifice, cum ar fi Societatea Regală din Anglia şi
Iluminism, Academia de Ştiinţe din Franţa, nu au făcut numai să stimuleze cercetările,
Revoluţia ci au creat şi posibilitatea organizării unor întâlniri a oamenilor de ştiinţă,
Industrială
sporind astfel şansele comunicării dintre ei. Înfiinţarea unor instituţii
ştiinţifice a transformat cercetarea într-o ocupaţie mai organizată. Lectura
primelor reviste de specialitate a oferit un mijloc de circulaţie a ideilor
superior celui tradiţional, în care ideile se transmiteau prin intermediul
Unitatea corespondenţei dintre oamenii de ştiinţă. Dintre cercetătorii în domeniul
ştiinţelor ştiinţelor, matematicienii însă n-au dispus de instituţii proprii, bazându-se în
continuare pe corespondenţă pentru a face schimb de idei, situaţie care de
multe ori a condus la dispute asupra priorităţii acestora.
Descoperirea lui Newton că fenomenele terestre pot fi descrise cu
una şi aceeaşi lege a dezminţit străvechea convingere în natura deosebită
şi divină a corpurilor din spaţiu. Astronomia a devenit astfel o extensie a
mecanicii newtoniene, iar revenirea în 1758 a cometei văzute în 1682 –
revenire anticipată de Edmund Halley – a fost privită ca o ultimă confirmare
a valabilităţii teoriei gravitaţionale newtoniene.
Iluminism Ştiinţa denumită în continuare „filosofia naturii“ nu era divizată încă în
disciplinele pe care le cunoaştem astăzi. Filosofia naturii cuprindea toate
fenomenele din natură, incluzând astronomia, optica, statica, hidraulica şi
matematica. Chimia era considerată a fi aliata medicinii.
Termenul de Iluminism reflectă schimbarea survenită în abordarea
filosofică, în care convingerile anterioare au fost examinate critic, prin
prisma raţionalismului. Începuturile Iluminismului sunt plasate adesea la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, debutul fiind marcat de lucrările germanului
Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781) şi ale francezului Denis Diderot
(1713-1784). În ceea ce priveşte evoluţia ştiinţei, perioada cunoscută sub
denumirea de iluminism debutează odată cu schema de clasificare a lui
Linné şi se termină chiar înainte de publicarea, în 1820, de către Christian
Oersted, a lucrărilor vizând descoperirea electromagnetismului. În Anglia,
perioada cuprinsă între anii 1740 şi 1780 este considerată, în general, ca
fiind cea a Revoluţiei Industriale, care a avut loc ceva mai târziu decât în
alte ţări vestice, dar a condus la dezvoltări ce au transformat Anglia într-o
mare putere economică.

6
 Autor: F.M. Singer

T4. Un moment de reflecţie…

Cea mai importantă lucrare ştiinţifică din cea de-a doua jumătate a secolului al
XVI-lea a fost Principia lui Newton. Nu numai că aceasta a devenit fundamentul
fizicii pentru următorii 200 de ani, dar a constituit şi baza metodologiei ştiinţifice,
care şi-a făcut treptat intrarea în studiul fenomenelor naturale. În comparaţie cu
Descartes, care a pledat pentru deducerea legilor ştiinţifice din principiile
metafizice, Newton şi-a fundamentat teoriile pe cercetarea atentă a fenomenelor
naturale. El şi-a denumit metoda ca fiind a „analizei şi sintezei“, adică o procedură
care cuprindea atât o etapă inductivă, cât şi una deductivă. Teoriile sale rezultau
din observaţii; apoi utiliza aceste teorii pentru a descrie alte fenomene. În practică,
totuşi, ştiinţa nu operează strict în conformitate cu metodologia ştiinţifică. Cele mai
importante descoperiri ale lui Newton au fost probabil produsele intuiţiei, pe care el
le-a susţinut apoi cu ajutorul experimentelor, raţionamentelor şi al matematicii.
Metoda teoretizată de Newton s-a numit metoda ştiinţifică şi ea a dominat vreme de
multe secole structura manualelor de ştiinţe la toate nivelurile de învăţământ,
inclusiv cel universitar. „Metoda ştiinţifică” în accepţia lui Newton presupune o
trecere liniară de la observare la raţionament şi apoi la aplicare.

Descrieţi etapele unei lecţii la disciplina pe care o predaţi, care să se încadreze în

„metoda ştiinţifică” teoretizată de Newton.

Perioada În secolul al XVIII-lea, exista un interes major al oamenilor de ştiinţă

1820 – 1894: pentru fenomenul reprezentat de electricitate. Punctul culminant a fost
Ştiinţa atins în 1800, în momentul în care s-a realizat pila electrică sau bateria.
secolului al Multe progrese în ştiinţa secolului al XIX-lea au avut loc datorită
XIX-lea descoperirii electromagnetismului şi formulării legilor matematice ale lui
Maxwell care descriu acest fenomen (legile lui Maxwell reprezintă probabil
momentul de vârf în fizica secolului al XIX-lea), ca şi datorită determinării
legăturii dintre electroliză şi chimie. Cu cât ne apropiem de secolul al XX-
lea, constatăm că naţiunile cele mai dezvoltate utilizau tot mai mult
rezultatele tehnologice ale progresului ştiinţific: motoare electrice, iluminat,
telegraful şi telefonul, radioul şi multe alte invenţii de natură tehnologică.
Ştiinţă şi La sfârşitul secolului al XVIII-lea, descoperirile lui Antoine Lavoisier şi
tehnologie
Nicolas Leblanc în Franţa au determinat dezvoltarea unei industrii chimice,
deşi iniţial de proporţii restrânse. În schimb în Germania, care devenise
lider în domeniul chimiei teoretice, cercetarea a avut un impact major
asupra industriei. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, Germania era cel mai
mare producător de vopseluri, îngrăşăminte şi acizi folosiţi în procesele
industriale.
La sfârşitul secolului, experimentele cu tuburi catodice au condus, pe
de o parte, în mod direct la descoperirea razelor X şi a electronului, pe de
altă parte, indirect, la descoperirea radioactivităţii naturale.
Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria ştiinţei a avut
loc în 1858, când Darwin şi Wallace au expus teoria evoluţiei speciilor. O
Progrese
în biologie altă descoperire semnificativă a fost teoria celulară. Tehnica colorării
celulelor le-a permis biologilor să înceapă să înţeleagă cum funcţionează
diferite elemente componente ale celulei.
Linia de hotar dintre chimie şi viaţă a fost descoperită spre sfârşitul
secolului, când biologii au constatat că unii agenţi microbieni pot trece prin
cele mai fine filtre. Aceşti agenţi invizibili şi necunoscuţi au fost denumiţi
7
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

iniţial viruşi filtrabili, apoi, simplu, viruşi. Natura lor exactă avea să devină
cunoscută abia în secolul al XX-lea.
Urmând exemplul Şcolii Politehnice din Franţa, Germania, iar mai
târziu Statele Unite au înfiinţat şcoli tehnice bazate pe ideea aplicării
cuceririlor ştiinţifice în tehnologie. La sfârşitul secolului, aceste universităţi
tehnice au jucat un rol esenţial în expansiunea rapidă a industriei. Ele au
format ingineri cu diferite profiluri, care au utilizat ştiinţa pentru a soluţiona
problemele tehnologice mai degrabă decât pentru a realiza noi cuceriri în
domeniul cunoaşterii.

Perioada O serie de progrese conexe în domeniul fizicii – descoperirea razelor

1895 – 1945: X, a radioactivităţii, a particulelor subatomice, a relativităţii şi a teoriei
Ştiinţa la cuantice – au condus la o revoluţie profundă în percepţia materiei şi a
începutul energiei de către oamenii de ştiinţă. Ca urmare, aceste progrese au
secolului influenţat, mai mult sau mai puţin, chimia, astronomia, geologia, biologia,
al XX-lea medicina, tehnologia şi, în final, însuşi destinul planetei noastre, prin
realizarea şi folosirea, în 1945, a armei nucleare.

În secolul al XX-lea, au apărut atât de mulţi oameni de ştiinţă încât

Dezvoltarea afirmaţia că numărul lor l-ar fi depăşit pe al celor care au trăit în toate
dinamică secolele anterioare a devenit un clişeu. Totodată, natura cercetării ştiinţifice
înregistrată s-a modificat profund; ştiinţa a devenit mai mult rezultatul unor eforturi
în secolul colective. Progresul nu a fost determinat doar de marile descoperiri ale
al XX-lea câtorva genii, cum ar fi Einstein, Bohr, Rutherford, ci şi de numeroşi paşi
mici, făcuţi de cercetători specializaţi. De asemenea, multe dintre
progresele ştiinţifice s-au datorat unor echipe de cercetători ale căror
membri au contribuit, fiecare pe zona sa de specializare, la succesul final.

Multe dintre observaţiile şi descoperirile făcute în secolul al XIX-lea,

cum ar fi tabelul periodic al elementelor sau rezultatul negativ al
experimentului Michelson-Morley, prin care cei doi au încercat să măsoare
viteza Pământului în raport cu eterul, au fost explicate prin noile teorii
ştiinţifice apărute în secolul al XX-lea.
T5. Un moment de reflecţie…
Situaţi pe câte o bandă a timpului, pentru fiecare disciplină în parte, principalele
evenimente enumerate în acest capitol. Faceti delimitări pe secole.

Ce observați că se intamplă odată cu apropierea de prezent?

Perioada În timpul celui de-al doilea război mondial dezvoltarea ştiinţifică a

1946 – în prezent: fost mult accelerată ca urmare a efortului de război. Printre descoperirile şi
Ştiinţa şi invenţiile care şi-au găsit aplicaţii practice datorită războiului (deşi toate îşi
tehnologiile după au rădăcinile în cercetarea antebelică) s-au aflat: cauciucul, radarul, DDT-
cel de-al doilea ul, penicilina, fisiunea nucleară, avioanele cu reacţie, elicopterele,
război mondial rachetele şi computerul electronic digital.
Dacă la începutul secolului, ştiinţa dominantă era fizica, în a doua
jumătate a lui, după descoperirea ADN-ului, biologia devine ştiinţa care
progresează spectaculos.

8
 Autor: F.M. Singer

SCHIMBAREA DE PARADIGMĂ – O CARACTERISTICĂ A DEZVOLTĂRII

ŞTIINŢELOR

FAPTE ŞI INFORMAŢII ŞTIINŢIFICE. PARADIGME ŞTIINŢIFICE

Aristotel a fost convins că Pământul este centrul universului. Un

contemporan al lui, Aristarh din Samos, a contestat această idee,
Pământul propunând un model în care Soarele era centrul universului, celelalte
sau planete, inclusiv Pământul, rotindu-se în jurul lui. Dar ideea lui Aristarh nu a
Soarele în fost acceptată, universul geocentric al lui Aristotel adoptat de astronomul
centru? alexandrin Ptolemeu rămânând valabil până în perioada renascentistă.

În 1586, Simon Stevinus a arătat că viteza unui corp în cădere nu este

proporţională cu greutatea acestuia, aşa cum crezuse Aristotel, ci că toate
corpurile cad la fel de repede. Câţiva ani mai târziu, Galilei făcea
Înlocuirea experimente similare, cronometrând rostogolirea unei bile pe un plan
fizicii lui
înclinat. Din experimentele sale, el a dedus următoarele legi:
Aristotel
1) orice corp care se mişcă pe un plan orizontal îşi va păstra viteza
până când va fi frânat de o forţă opusă;
2) în vid, toate corpurile cad cu aceeaşi viteză, indiferent de greutatea
sau structura lor;
3) orice corp care cade liber sau se rostogoleşte pe un plan înclinat are
o acceleraţie uniformă.
Natura Newton a generalizat legile lui Galilei, construind o descriere a
luminii: „realităţii fizice” care a dominat lumea ştiinţifică mai bine de 200 de ani.
corpusculară
sau
ondulatorie? Referitor la înţelegerea teoretică a naturii luminii, la începutul secolului
al XVIII-lea a fost avansată atât teoria ondulatorie, cât şi cea a particulelor,
pentru ca, în final, în secolul al XX-lea, ambele să fie înlăturate în favoarea
teoriei cuantice, care combină caracteristicile undelor cu cele ale
particulelor.
Un alt exemplu, de data aceasta din medicină. Hipocrat şi discipolii săi
au explicat stările de sănătate şi de boală printr-o balanţă a „dispoziţiei“,
Schimbări ale teorie care a rămas neschimbată timp de multe secole şi care, în cele din
teoriilor urmă, a împiedicat dezvoltarea medicinii.
fundamentale Dezvoltându-şi cercetările la graniţa dintre chimie, biologie şi medicină,
în medicină Louis Pasteur a arătat că fermentaţia nu este un proces pur chimic, ci
provocat de enzime; el a reuşit să convingă majoritatea biologilor că
generaţia spontanee este imposibilă.

T6. Un moment de reflecţie…

a) Listaţi numele personalităţilor menţionate în paragrafele anterioare. Precizaţi,
utilizând diferite resurse, perioada în care au trăit. Ataşaţi fiecăruia un număr care
indică ordinea cronologică.
b) În cadrul fiecărui paragraf, sunt descrise viziuni diferite asupra unor fenomene
sau procese. Reliefaţi contradicţia remarcată în fiecare situaţie.
c) In timpul lecturii textului cu font albastru de mai jos, marcati aspectele/
sintagmele care va îngreunează înţelegerea.

9
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

Cele câteva exemple anterioare, precum şi multe altele, arată că, de-a
lungul istoriei, teoriile ştiinţifice au suferit transformări profunde. Ce
mecanisme provoacă aceste schimbări conceptuale profunde în evoluţia
ştiinţelor? Există oare o progresie inexorabilă către adevăr? Există o
„teorie adevărată” care să descrie „realitatea” în care trăim? Cum are loc
progresul ştiinţific?
Schimbările profunde în reprezentările de excelenţă şi în practicile ce
Revoluţie fixează identitatea cunoaşterii ştiinţifice într-un anumit moment al timpului şi
ştiinţifică într-o anumită arie a cercetării sunt numite de Thomas Kuhn revoluţii
ştiinţifice.
În această analiză, ne raportăm în primul rând la Thomas Kuhn, pentru
că el este cel care, alături de o pleiadă de gânditori asupra ştiinţei, a avut
cel mai mare impact în transformarea istoriei şi a filosofiei ştiinţei în
domenii epistemologice consistente şi de sine stătătoare.
La baza consensului într-o ştiinţă care a atins stadiul maturităţii nu stă
Ce sunt teoria ştiinţifică, ci ceva mai complex, paradigma.
paradigmele?
„Paradigmele sunt realizări ştiinţifice universal recunoscute care,
pentru o perioadă, oferă probleme şi soluţii-model unei comunităţi de
practicieni.“ Constatarea fundamentală care l-a condus pe Thomas Kuhn la
introducerea conceptului a fost aceea că cercetătorii dintr-o disciplină
ştiinţifică matură au ajuns la un consens cuprinzător nu pe baza unor
definiţii şi reguli, ci sprijinindu-se pe exemple concrete de formulare şi
rezolvare a problemelor, exemple pe care şi le însuşesc în procesul
pregătirii lor pentru activitatea de cercetare. Acele grupuri de cercetători a
căror activitate relevă un acord cuprinzător asupra problemelor, a
însemnătăţii lor relative şi asupra soluţiilor acestor probleme împărtăşesc,
de obicei, câteva paradigme. Cercetarea ştiinţifică este, înainte de toate, o
practică ce are un accentuat caracter instrumental, şi, ca orice practică, ea
se învaţă prin ucenicie.
Paradigmele au fost mai întâi cuprinse în cărţi pe care toţi membrii
unui grup ştiinţific le cunoşteau în profunzime. Ele prezentau acele realizări
ştiinţifice ce serveau membrilor grupului pentru a-şi modela după ele
propria lor cercetare şi pentru a evalua propriile lor realizări. Mai târziu,
aceste soluţii concrete de probleme au fost preluate în manualele şi
tratatele disciplinelor ştiinţifice mature. Mai înainte de câştigarea unei prime
paradigme, diferite domenii ale cercetării naturii prezentau un tablou foarte
asemănător cu acela caracteristic pentru filozofie, arte şi încă pentru multe
domenii ale ştiinţelor sociale şi ale disciplinelor umaniste din zilele noastre.
Lipsa acordului asupra fundamentelor se exprimă cel mai clar în competiţia
dintre diferite şcoli.
Iata o descriere concisă şi sugestivă a imaginii idealizate asupra
cunoaşterii ştiinţifice: „Un om de ştiinţă va experimenta, va aduna date, le
va explica prin ipoteze simple şi va progresa astfel, în mod raţional şi
inexorabil, spre adevăr3.“ Constatăm însă că „adevărul ştiinţific” diferă de la
un moment istoric la altul.
Imaginea
idealizată Paradigmele, ca realizări ştiinţifice ce oferă modele de formulare şi
asupra rezolvare de probleme unui grup de cercetători, constituie entităţi complexe
cunoaşterii ce cuprind elemente de natură teoretică, instrumentală şi metodologică.
ştiinţifice
3
P. Horwich, World Changes. Thomas Kuhn and the Nature of Science, the MIT Press Cambridge Mass., 1993

10
 Autor: F.M. Singer

Cunoaşterea cuprinsă într-o paradigmă, spre deosebire de cunoaşterea

formulată prin enunţuri şi teorii ştiinţifice, este în mare măsură una tacită.
Aceasta înseamnă că membrii unui grup disciplinar pot să se conducă în
formularea şi soluţionarea problemelor după realizări ştiinţifice concrete
fără să poată indica şi fără să trebuiască să indice care sunt acele
caracteristici ale unor asemenea realizări ce le conferă acestora statutul de
paradigme.
Cercetarea ştiinţifică reclamă, prin urmare, nu numai gândire
divergentă, ci, în aceeaşi măsură, gândire convergentă. Obiect al criticii
sunt doar soluţiile pe care le propun cercetătorii pentru probleme general
recunoscute, şi nu paradigmele care îi conduc pe aceştia în formularea şi
rezolvarea lor. Kuhn observă:
„Studenţii în fizică spun cu regularitate că au citit până la capăt un capitol din manual, l-au înţeles
perfect, dar cu toate acestea au avut dificultăţi la rezolvarea problemelor de la sfârşitul capitolului.
Aproape invariabil dificultatea constă în a formula ecuaţiile potrivite, în a corela cuvintele şi
exemplele date în text cu problemele speciale pe care le au de rezolvat. În mod obişnuit aceste
dificultăţi se rezolvă în acelaşi fel. Studentul descoperă o cale de a vedea problema ca pe o
problemă pe care a mai întâlnit-o. Odată observată această asemănare sau analogie, mai rămân
doar dificultăţi tehnice. Acelaşi pattern se observă în mod clar în istoria ştiinţei. Oamenii de ştiinţă
modelează soluţia unei probleme după alta, adesea doar cu apel minim la generalizări
simbolice4.“
Revoluţiile ştiinţifice sunt episoade excepţionale în evoluţia unei
ştiinţe mature, episoade în care paradigma sau paradigmele unui grup
disciplinar sunt înlocuite cu altele. Revoluţiile ştiinţifice inaugurează astfel
noi tradiţii de cercetare normală. Acele schimbări radicale ale opţiunilor
profesionale pe care le aduc cu sine revoluţiile ştiinţifice conduc, de regulă,
la divizarea unor grupuri şi comunităţi disciplinare, precum şi la apariţia
unor grupuri noi. Odată cu aceasta, are loc o schimbare a problemelor
ştiinţifice socotite legitime, precum şi a evaluării urgenţei şi însemnătăţii
relative a problemelor recunoscute. Schimbarea de perspectivă pe care o
aduce revoluţia ştiinţifică în comunitatea practicienilor cercetării este
comparată de Kuhn cu schimbarea gestalt-ului vizual: pus în faţa aceloraşi
configuraţii, privitorul va putea recunoaşte în ele lucruri esenţial diferite.

T7. Temă de reflecție

Reluați textul colorat in albastru și subliniați ideile de bază:
- ce este o paradigmă
- cum functioneaza o paradigmă
- cum se trece la o nouă paradigmă
Discutați cu un coleg/colegă diversele neclarităţi pe care le aveţi in legătură cu
acest text.

O gândire de factură transdisciplinară poate permite anticipări de o

forţă deosebită. Spre exemplu, în februarie 1943, în plin război mondial,
Erwin Schroedinger, care obţinuse premiul Nobel în 1933 pentru cercetările
Transferul
sale în domeniul mecanicii undelor, a ţinut o serie de prelegeri la Institutul
pentru Studii Avansate de la Trinity College, în Dublin. Publicate un an mai
târziu sub titlul Ce este Viaţa?5, aceste prelegeri au exercitat o influenţă
puternică asupra vieţii intelectuale. În anii ce au urmat cartea lui

4
ibid, Tensiunea esenţială, p. 346.
5
E. Schroedinger, What is Life? 1994; reeditat, Cambridge, UK, Cambridge University Press, 1967, p. 46.
11
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

Schroedinger a captivat imaginaţia a numeroşi tineri cercetători. În aceste

prelegeri, Schroedinger se întreba dacă principiile fizicii şi chimiei ar putea
explica evenimentele ce se petrec în interiorul unui organism viu. În secolul
douăzeci, aşa-numitele ştiinţe tari au făcut progrese imense în descrierea
evenimentelor care se petreceau la nivelul particulelor atomice, iar legile
statistice erau indispensabile pentru a înţelege modul în care se comportă
un mare număr de atomi. Totuşi, susţinea Schroedinger, evenimentele
normate de legi, care se petrec în corpul organismelor vii, implică un număr
relativ mic de atomi. Într-adevăr, prin mecanismele eredităţii modele care
există într-un singur „exemplar” al unui organism reuşesc cumva să
producă o serie extrem de bine ordonată de evenimente de-a lungul a
nenumărate generaţii.
Schroedinger a descris ceea ce biologii au stabilit despre ereditate:
existenţa unor gene dominante şi recesive, aranjarea lor în cromozomi,
apariţia mutaţiilor şi mecanismele mitozei şi meiozei, prin care trăsături
cum ar fi buza cu deformaţie caracteristică Dinastiei Habsburgice, sunt
transmise de la o generaţie la alta. Aceste elemente ale eredităţii duc la o
„activitate extrem de regulată şi normată de legi – cu o durabilitate sau
permanenţă care frizează miraculosul”.
Nu numai practicarea ştiinţei la un nivel înalt solicită transferuri
dintr-un domeniu în altul. Trăim într-o lume integrată, în care o minte
mobilată integrat are şanse mai mari să optimizeze soluţiile. Problemele cu
care ne confruntăm în context real sunt aproape întotdeauna integrate, iar
rezolvarea lor necesită corelări, anticipări, estimări.

T8. Un moment de reflecţie…

Propune un exemplu de activitate cotidiană ce implică mai multe domenii de
cunoaştere şi are potenţial de a fi valorificată la clasă. Iată un exemplu -
Let'sDo It, Romania. Ce domenii a implicat această activitate de voluntariat ?

12
 Autor: F.M. Singer

DE LA ÎNVĂŢAREA FACTUALĂ LA ÎNVĂŢAREA CONCEPTUALĂ

LUMEA MODERNĂ – CONEXIUNI MULTIPLE

În 1956, George Miller, psiholog şi teoretician al cunoaşterii,
Rolul informaţiei
în lumea remarca într-un studiu de referinţă6 două lucruri importante: pe de o parte,
contemporană faptul că resursa umană cea mai preţioasă este informaţia, pe de altă
parte, faptul că aceasta este limitată de capacitatea de prelucrare a
creierului. Psihologi evoluţionişti precum John Tooby şi Leda Cosmides au
extins noţiunea de informaţie la toate fiinţele vii:

„Animalele subzistă prin informaţie. Cea mai limitantă resursă pentru reproducere nu este
hrana sau siguranţa sau accesul la parteneri, ci ceea ce le face pe fiecare dintre acestea să fie
posibile: informaţia necesară pentru a lua decizii comportamentale adaptative.”7

Este util de amintit că termenul informaţie îşi are rădăcinile în

latinescul formare, care înseamnă „a modela”. Orice stimul obiectiv pe care
îl observăm poate avea o valoare informativă minimă, însă cantitatea de
valoare în plus depinde de obiectivele, interesele şi capacităţile noastre de
decodificare. O bună strategie de decodare a informaţiei poate optimiza
rezolvarea a diferite probleme cotidiene.
Aşa cum constata Howard Gardner în lucrarea sa „Munca bine
făcută”: „Informaţia constă în date care modifică conştiinţa fie prin
creşterea entropiei – prin generarea de stres, alarmă, îngrijorare, confuzie,
ori prin scăderea entropiei – prin crearea de ordine, rezolvarea problemelor
sau facilitând o reacţie adaptativă. Dacă datele disponibile pentru
decodificare nu au nici un înţeles pentru o anumită persoană, mesajul
conţine informaţie neglijabilă pentru acea persoană. Astfel, de exemplu,
aşa-numita informaţie aflată pe Web nu este deloc informaţie până când
cineva are nevoie de ea, o decodifică şi continuă să o folosească. Un
document important scris în chineză poate transmite un volum mare de
informaţii vitale pentru cei 800 de milioane de oameni care pot citi această
Ştiinţele de graniţă
limbă, dar foarte puţină informaţie pentru cei care nu o stăpânesc.”8
Dobândirea unor tehnici de tratare a informaţiei devine cu atât mai
importantă astăzi, când volumul de informaţie creşte aproape exponenţial.
În ce sens poate fi caracterizată direcţia în care are loc evoluţia
cunoaşterii ştiinţifice? „Tranziţia spre o mulţime revizuită de concepte
generice permite rezolvarea unor probleme care nu au putut fi stăpânite de
către vechea structură (a ştiinţelor existente la un moment dat – n.n.). Dar
Cum ai defini stiintele
domeniul noii structuri este în mod regulat mult mai îngust decât a celei
de granita? vechi, uneori considerabil mai îngust. Ceea ce cade în afara ei revine
domeniului altei discipline ştiinţifice proliferarea structurilor, practicilor şi a
lumilor este ceea ce păstrează puterea de cuprindere a cunoaşterii
ştiinţifice; practica intensă în orizontul lumilor individuale este cea care îi

6
G.A. Miller, The Magic Number 7, Plus or Minus 2: Some Limits in Our Capacity to Process Information,
„Psychological Review”, nr. 63 / 1956, pp. 81-97; G.A. Miller, Informators, în The Study of Information, ed.
F. Machlup and U. Mansfield, New York, Wiley, 1983.
7
J. Tooby and L. Cosmides, The Past explains the Present: Emotional Adaptations and the Structure of
Ancestral Environments, „Ethology and Sociobiology II”, 1990, pp. 375-424.
8
H. Gardner, Munca bine făcută, Ed. Sigma, Bucureşti, 2005
13
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

sporeşte profunzimea.”9 Acest mecanism descris de Thomas Kuhn a dus la apariţia unor domenii
ale cunoaşterii precum: biofizica, biochimia, ecologia, ştiinţa materialelor, chimia fizică,
bioingineria şi a altora, care se constituie treptat în domenii autentice de cercetare-dezvoltare.

În secolul al XX-lea, dependenţa tehnologiei de ştiinţele

fundamentale a devenit evidentă. Descoperirea electronului a dus la
apariţia unei tehnologii complet noi: electronica. Situaţia este comparabilă
cu dezvoltarea industriei chimice germane în secolul al XIX-lea pe baza
Mediul tehnologic descoperirilor din domeniul chimiei pure.
contemporan
Invenţia tehnologică ce a determinat cea mai profundă transformare
a societăţii în această perioadă a fost tubul electronic vidat, un dispozitiv cu
aplicabilităţi extrem de diverse care a devenit inima dezvoltării electronicii
în prima jumătate a secolului al XX-lea. Cele mai importante caracteristici
ale tubului vidat au fost posibilitatea de amplificare a semnalelor electrice
audio (de exemplu, pe liniile telefonice) şi cea de generare, amplificare şi
detectare a semnalelor de înaltă frecvenţă (a undelor radio). Prima
aplicabilitate a acestui tip de tuburi a fost utilizarea lor în conexiuni
telefonice la mare distanţă. De asemenea, tubul vidat a stat la baza vastei
dezvoltări a sistemului de emisie radio din anii 1920-1940 şi a reţelei de
televiziune din anii 1940-1950.
Şi transporturile au trecut printr-o revoluţie. Automobilele au devenit
mijloace de transport populare şi sigure. Ambele războaie mondiale au
accelerat enorm dezvoltarea tehnologică.
Necesităţile militare au generat şi unele dintre primele computere
electronice funcţionale. Matematicianul Norbert Wiener a conceput un tun
electronic bazat pe sistem de tip feedback, iar Alan Turing a dezvoltat un
computer care putea dezlega aproape indescifrabilul cod „Enigma“ utilizat
de forţele germane. Primul computer electronic digital cu destinaţie
generală, ENIAC, a devenit operaţional prin 1945.
Perioada contemporană se remarcă prin bogăţia de varietăţi de noi
Progresul tehnologii. Laserul şi afişajele cu cristale lichide pătrund masiv în cotidian.
tehnologic Alte două tehnologii îngemănate, născute chiar la sfârşitul războiului, se
contemporan extind rapid. Acestea sunt dispozitivele electronice „solide“ (care
controlează curentul electric fără a uza de elemente aflate în mişcare,
filamente încălzite sau incinte vidate) şi computerele digitale. Deşi cel mai
mare impact al tehnologiei electronice „solide“ a fost resimţit în domeniul
computerelor, dispozitivele „solide“, numite în general microprocesoare, au
apărut cu o frecvenţă tot mai mare ca elemente componente ale altor
tehnologii. De la utilizarea lor în scopul miniaturizării aparatelor de radio şi
a televizoarelor, microprocesoarele au trecut în componentele
automobilelor şi în structura aparatelor de uz casnic.
O altă tehnologie nouă care se extinde este ingineria genetică. Este
posibil ca, într-o bună zi, ingineria genetică să ne afecteze viaţa cotidiană
mai mult decât dispozitivele electronice „solide“.
Tehnologia spaţială aduce un număr de beneficii directe pentru toţi
pământenii. Sateliţii de telecomunicaţii ne-au transformat planeta într-un
adevărat „oraş global“. Sateliţii meteorologici ne oferă o prognoză aproape
credibilă pentru un interval de cinci zile şi informează oamenii de ştiinţă
despre schimbările atmosferice.

9
Th. S. Kuhn, Afterwords, în (ed.) P. Horwich, World Changes. Thomas Kuhn and the Nature of Science, the MIT
Press Cambridge Mass., 1993

14
 Autor: F.M. Singer

O imagine asupra ritmului înregistrat de progresul tehnologic o

Ritmul oferă relatarea următoare. Tranzistorii sunt micile dispozitive electronice
accelerat al care formează creierul computerelor, facilitând memorizarea. În jurul anului
schimbărilor 1965, Godon Moore şi Robert Noyce, cofondatori ai corporaţiei Intel şi
tehnologice pionieri ai producţiei de circuite integrale (cipuri), au prevăzut dublarea la
fiecare optsprezece luni a numărului de tranzistori care pot fi plasaţi pe un
singur cip. Ceea ce părea atunci o exagerare în plus s-a dovedit
neconformă cu realitatea: în 1990, cipul Intel standard conţinea aproximativ
o jumătate de milion de tranzistori cam pe aceeaşi suprafaţă pe care o
ocupa un singur tranzistor în anii 1950, când au început să se
comercializeze primele dispozitive semiconductoare.

T9. Un moment de reflecţie…

Identificaţi aspecte posibil de integrat în cadrul disciplinei şi la nivelul de şcolaritate la care
predaţi. Pentru unul dintre elementele identificate, cu potenţial integrativ între discipline
diverse, proiectaţi modalităţi concrete de realizare a demersului didactic.

Colaboraţi, eventual, cu colegi de alte discipline.

Urmatoarele etape va pot sprijini in demersul de proiectare (după Lynn Erikson, Concept-
based Curriculum and Instruction).
1. alegerea unei teme care va permite integrarea (Padurea, de exemplu)
2. identificarea unui concept major, care să devină lentila integrativă a studiului/
investigaţiei care se va derula (în funcţie de lentila conceptuală aleasă, una şi aceeaşi
temă va fi construită diferit din punctul de vedere al selectării informaţiilor factuale, al
proceselor implicate, al diferitelor subiecte de studiu sau discuţie etc.

Dacă la unitatea tematică PADUREA am ales ca lentilă conceptuală SCHIMBAREA, atunci toată
proiectarea va încerca să pună în evidenţă schimbările care au loc în ecosistemul respectiv,
aducând exemple din diferite discipline care să conducă în final la generalizări. Dacă pentru
aceeaşi temă a fost aleasă ca lentilă SISTEMUL, atunci acest concept focalizează şi orientează
demersul, SCHIMBAREA putând fi o subcomponentă în cadrul unei/ unor activităţi care
evidenţiază sistemul şi relaţiile din interiorul acestuia, concurând la scopul final al generalizărilor
integrative.

3. constituirea unei reţele conceptuale în jurul temei sau al conceptului ales

4. identificarea generalizărilor pe care elevii urmează să le deriveze în urma studiului/
investigaţiei
5. identificarea întrebărilor esenţiale care vor facilita demersul elevilor spre generalizările
respective
6. identificarea proceselor şi a competenţelor care vor fi antrenate pe parcursul studiului/
investigaţiei
7. realizarea calendarului activităţilor pentru perioada desemnată (activităţile vor antrena
elevii să răspundă întrebărilor esenţiale care îi ghidează spre generalizările dorite)
8. definirea performanţelor dorite ca rezultat al studiului/ investigaţiei (Ce trebuie să fie
capabili să facă elevii în urma studiului/ investigaţiei?)
9. definirea criteriilor şi a indicatorilor pentru a măsura performanţele elevilor.

15
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

Lumea modernă – interconectată şi supertehnologizată – se află în

Probleme
faţa unor dileme etice fără precedent, deoarece impactul deciziilor
de etică
personale poate afecta într-o măsură mult mai mare decât în trecut o
populaţie numeroasă. Cum trebuie să răspundă profesioniştii fiecărui
domeniu şi educatorii care transmit esenţa acestor domenii noilor generaţii
la oportunităţile şi provocările create de schimbările globale profunde din
societatea contemporană? Citându-i pe Howard Gardner şi colegii săi10:

„Calitatea vieţii în viitor va depinde de găsirea unui mod de a realiza munca bine făcută în condiţii
în schimbare. Dacă fundamentele muncii bine făcute – excelenţa şi etica – sunt în armonie, vom
avea parte de o viaţă personală şi socială bogată şi satisfăcătoare.”

Electronica, calculatoarele, robotica, fizica nucleară şi genetica

moleculară au schimbat enorm peisajul activităţii umane. Astfel, chiar şi
atunci când lăudăm economia de timp şi de efort adusă de progresul
tehnologiei, ar fi prudent să avem în vedere şi posibilele efecte secundare.
„Faptul este adevărat în special atunci când schimbările se petrec atât de
rapid, încât nu există posibilitatea de a le evalua potenţialele efecte
negative şi conflictul cu valorile profunde, cum ar fi un stil de viaţă bazat pe
un ritm adecvat, un sentiment de apartenenţă la comunitate sau
încurajarea respectului copiilor pentru cei mai în vârstă.”
Un alt aspect care tinde să îşi pună amprenta asupra educaţiei este
televiziunea, sau, mai precis, scăderea nivelului cultural prin intermediul
mass-media. Pentru a atrage o mare audienţă, orice post trebuie să-şi
orienteze programele după gusturile cele mai comune (aşa cum sunt ele
evaluate prin „sondaje”), care de obicei înseamnă nivelul cel mai jos de
piaţă. Astfel, când informaţia devine o marfă de masă, presa este inevitabil
supusă la presiuni pentru a oferi ştiri care plac celui mai larg public. La
prima vedere, acest aranjament poate părea democratic, căci lasă piaţa să
decidă ce este mai valoros. Totuşi, la o privire mai atentă, această atitudine
aparent corectă poate ascunde vicii serioase.
Problemele etice ascunse în spatele evoluţiilor din ştiinţa şi
tehnologia contemporană – considerate în sens larg – sunt numeroase, iar
conştientizarea existenţei lor apare ca o datorie morală a fiecărui educator.

T10. Un moment de reflecţie…

Enumeră câteva emisiuni de televiziune care consideri că nu au o influenţă pozitivă
asupra elevilor.
Propune o moţiune care să fie dezbătută de elevi legată de tematica unei emisiuni
TV. Menţionează clasa şi resursele ce pot fi valorificate în desfăşurarea activităţii.
Proiectează demersul didactic şi menţionează valori şi atitudini vizate în cadrul
dezbaterii.
 O moţiune este un enunţ echilibrat care poate fi abordat pro sau contra in
egală măsură.
 Pentru ca un argument sa fie corect formulat - trebuie sa existe o expunere
de motive, un exemplu/ o probă care sa sprijine poziţia exprimată, o concluzie
care să întărească poziţia.
Exemplu: Sustin x pentru că... in sprijinul acestei afirmaţii aduc exemplul
următor... Deci...
10
Gardner, H., Howard Gardner, Mihaly Csikszentmihalyi, William Damon, Munca Bine Făcută, Ed. Sigma, 2005

16
 Autor: F.M. Singer

O SOLUŢIE: ÎNVĂŢAREA APROFUNDATĂ

Cum putem impăca asaltul informaţional şi tehnologic cu problemele de
etică? Cum putem stimula dezvoltarea de valori şi atitudini pozitive într-o lume ce
traversează schimbări impredictibile? Soluţia poate fi în zona învăţării autentice: o
învăţare ce presupune înţelegerea esenţei, a miezului problemei, printr-un proces
deopotrivă reflectiv şi aplicativ. Învăţarea aprofundată se apropie de modelele
activităţii practice din viaţa reală; are ca reper competenţele expertului din
domeniile exterioare şcolii; se împleteşte cu cercetarea/ creaţia individuală şi
colectivă. În acest caz, elevii preiau controlul propriei învăţări; activitatea şi
rezultatele elevilor capătă valoare dincolo de porţile şcolii şi reciproc, raportarea
învăţării la problemele vieţii reale măreşte semnificaţia şi valoarea învăţării.

O SOLUŢIE: DE LA CUNOAŞTEREA-PRODUS LA CUNOAŞTEREA-PROCES

Învăţarea prin cunoaşterea-produs defineşte educaţia ca mod de

transmitere a culturii; învăţarea este dominant cognitivă şi descriptivă; scopul este
asimilarea unor informaţii cu valoare de „adevăruri” general valabile; metodele de
învăţare promovate sunt cele „tradiţionale”, expozitive.
Învăţarea prin cunoaşterea-proces presupune centrarea pe activităţile
mentale personale în procesul de educaţie; învăţarea este predominant activă,
reflexivă şi critică; scopul este evoluţia cognitivă, afectivă şi acţională a elevului;
sunt promovate metode activ-participative de învăţare.

T11. Un moment de reflectie…

Comentează imaginea de mai jos din perspectiva lecturii, a reflecţiilor personale şi a

interacţiunilor pe forum in cadrul acestei unităţi de invăţare.

17
Concept şi macroconcept în ariile curriculare Matematică și știinţele naturii și Tehnologii

EVALUARE

T12. Include în portofoliu. Descoperă esenţialul!

Încearcă să reciteşti cu atenţie materialul propus şi să reflectezi la modul în

care ai putea organiza un proiect al elevilor/ studenţilor/ colegilor de școală
care să evidenţieze ideea de schimbare de paradigmă.
Rezolvă tema în doi paşi:

1. Pentru un prim pas, ar trebui să obţii un material-sinteză. Efectuează

sinteza apelând la următoarele etape:
1. Care sunt paşii esenţiali în evoluţia ştiinţelor?
2. Exemplifică un context care a generat schimbarea unei
paradigme.
3. Enumeră caracteristici ale mediul tehnologic contemporan.
Formulează câteva consecinţe ale acestora pentru învăţare şi
predare.
2. Propune o activitate posibil de desfășurat cu elevii (sau colegii) pe baza
sintezei realizate.

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ

 *** Programe şcolare, http://programe.ise.ro/

 Gardner, Howard. Munca bine făcută, Ed. Sigma, 2005
 Kuhn, Thomas. Structura revoluţiilor ştiinţifice, Ed. Humanitas, 2000

18