Despre autor

Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii

textelor poetice si in proza dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si
traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada datorita
povestirilor, nuvelelor si romanelor care au vazut lumina tiparului sub
incidenta acestor tendinte literare. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un
nuvelist si romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si
modernism.

Ipoteza
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara
este un roman social, obiectiv, apartinand realismului. (citește Comentariu
literar – “Ion”)

Teorie
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu
personaje numeroase, complexe si amplu caracterizare cu o intriga
complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei
comunitati.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al
19-lea a carui estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in
arta.Operele surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar valorificata
artistic. Se realizaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor sociale in
evolutie. personajul este reflectat cristic, in mediul existential care isi pune
emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special
apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se astfel intelectul sau taranul.
Tema de inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al
orasului, fie al saturlui traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica
prin intermediul monologului interior sau reflectarea framantarii personajului
de catre narator. Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si
banul, in avutirea sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic
deoarece imbina mai multe registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a
spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale sunt bine
ilustrate.
Tipologizare
Personajul literar “Ion” este personajul principal al romanului cu acelasi titlu,
surprins in evolutie datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El
apartine clasei taranilor saraci, categorie pe care o considera injositoare,
motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta si sa ajunga bogat. El
este conditionat cu mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva in
incercarea de a dobandi avere prin casatorie, seducand-o pe Ana. Lacomia
pentru pamant este scuzabila datorita saracimii, dar brutalitatea de care
demonstreaza il face un personaj memorabil.

Moduri de caracterizare
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o
autocaracterizare, dar si indirect prin limbaj, comportament.

Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea
personajului Ion, la inceput, in scena horei “Avea ceva straniu in privire, parca
nedumerire si un viclesug neprefacut”, anticipandu-se astfel comportamentul
ulterior. Stiind totul despre el, naratorul ii subliniaza calitatile “Era iute si
harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar
pamantul ii era drag ca o ibovnica”.  Se mai precizeaza “iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil”.  Comparatia este sugestiva in sublinierea sentimentului
de dragoste pentru pamantul ce i-ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia
sociala si respectul satenilor intr-o comunitate rurala in care el considera
averea, o mare cinste. Compararea pamantului cu mama, femeia ce joaca rol
esential in viata fiecarui barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar aduce un
sentiment de ocrotire si siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca
personajul sa fie vazut in mod diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau
sanctionare, ducand la intregirea chipului celui care se afirma si ca personaj
exponential, diferit de toti ceilalti tarani din literatura romana. Pentru Vasile
Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul” si “talharul”, pentru Ana este “Ionica,
norocul meu”. Preotul Belciug il numeste “stricat si-un baraus, s-un om de
nimic”, “un obraznic” ce trebuie sa primeasca “o lectie”, dar dupa ce Ion lasa
pamanturile bisericii, este numit “mandru crestin”. Lipsa de respect ii aduce
adjectivul “becisnic”.Pentru Titu Herdelea este “o canalie”. Pana si mama sa il
crede “proclet si salhui”. Asadar, se contureaza chipul unui barbat dur, violent,
egoist si furios pe toata lumea fiindca nu are pamant.
Autocaracterizare
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in
legatura cu ceea ce isi doreste si simte, Ion oscileaza intre a se considera
prost, in alte situatii destept. Astfel, vorbind cu sine, rosteste “As fi o natafleata
sa dau cu piciorul norocului”, acuzandu-se pentru momentele de slabiciune
cand, vazand frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in lume, renuntand
la Ana.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere
ceea ce face personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati,
realizeaza ca nu poate scapa de sarcie pentru ca nu avea cum sa
mosteneasca de la tatal sau averea si nici nu avea bani sa cumpere pamant,
cum faceau altii, Ion isi fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de pamanturi
si singurul glas pe care il aude si il asculta este cel al pamantului. Glasul
pamantului patrundea in sufletul sau ca o chemare launtrica. Faptele
desarvasite de taranul obsedat de ideea stapanirii a cat mai mult pamant il
face un om ticalos deoarece o batjocoreste pe Ana si o face de ras. Isi bate
nevasta , vrea sa-si loveasca mama si isi injura tatal.
Caracterizarea indirecta prin comportament ii arata degradarea umana a
personajului, dispretul si ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera
vinovata de nefericirea. Isi varsa mania, o face sa-l iubeasca dandu-i de
inteles ca o place, alintand-o.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini – exista un limbaj gestual
care poate fi, uneori, mai expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ
mai mult decat acestea. Gesturile de tandrete in prezenta Floricai surprins un
Ion umanizat, capabil sa pastreze in suflet si glasul iubirii, dar invins de glasul
pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a unui barbat indragostit
ce isi exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta
pamanturile lui Vasile Baciu, depaseste limitele omenescului in dragostea
nutrita pentru pamant. Dupa ce o batjocoreste pe Ana, ea se sinucide, dar Ion
ramane nepasator si indiferent, exprimata gestual, linistit, merge dupa glasul
iubirii si incearca sa o recapete pe Florica, considerand ca nu este fericit daca
nu o are alaturi.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ion demonstreaza ca
in acest personaj se regaseste o dorinta arzatoare de a-si schimba statutul
social, dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-ar fi avut
pe amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc, cele doua
glasuri, al iubirii si al pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata,
trebuie sa aleaga si opteaza pentru pamant, iar la final isi da seama ca nu-l
face pe deplin fericit.