Sunteți pe pagina 1din 8

Modul I

Nr.6

Alimentaţia
sănătoasă
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Mama
Am văzut de curând la televizor un documentar m-a auzit şi
despre lumea magică a Egiptului. mi-a propus ca
Ştiaţi că piramidele din Egipt sunt considerate mai înainte de a
una dintre cele 7 minuni ale lumii antice? Sunt descoperi misterele
piramidelor din Egipt să
învăluite de un mare mister. Nici acum nu se ştie încerc să pătrund în misterele
exact cum au fost construite şi ce alte lucruri unei alte piramide, Piramida
minunate mai ascund. alimentatiei sanatoase. Şi dacă
descopăr aceste mistere, voi creşte mare,
Mi-ar plăcea să mă fac arheolog şi să descopăr
sănătos şi voios. Vă daţi seama că imediat m-am
aceste mistere. pus pe treabă, curios să aflu despre ce este vorba.
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Aşa cum în Egipt există mai multe piramide am aflat Scările pe care le urc eu în imaginea alăturată
că există mai multe variante şi ale piramidei alimentare. arată importanţa exerciţiilor fizice pentru o viaţă
Însă ce este o piramidă alimentară? Este o schemă sănătoasă. Un regim alimentar trebuie întotdeauna
care ne învaţă cum să mâncăm sănătos şi ne arată ce însoţit de mişcare zilnică. Îmi place tare mult această
alimente trebuie măncate mai des, explicându-ne idee pentru că şi joaca este inclusă tot la activitate
modul corect de a ne hrăni. fizică.
Prima piramidă alimentară a fost concepută în 1992 Urmează şase părţi mai mari sau mai mici (mai
de către doctorii americani. Spre exemplu, există o groase sau mai înguste) de diverse culori. Fiecare
piramidă alimentară pentru cei care au un regim culoare reprezintă o anumită categorie de alimente
mediteranean (locuiesc pe malul mării Mediterane), o ce nu trebuie să lipsească din meniul nostru.
piramidă pentru bolnavii de diabet şi multe altele. Cantitatea din fiecare aliment pe care trebuie să
Bineînţeles că există şi o piramidă adaptată o consumăm este proporţională cu grosimea
nevoilor copiilor şi pe aceasta o voi învăţa acum. secţiunii respective, adică dacă ne imaginăm
Să începem de la stânga la dreapta. Iată din ce această piramidă ca pe o farfurie vom avea în
este alcătuită ea: ea mai multe alimente din partea portocalie
decât din cea galbenă.

*Modelul de piramidă este preluat de la Departamentul American de Stat pentru Agricultură.


Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Să începem cu începutul şi Partea verde cuprinde Cu roşu sunt reprezentate


anume cu bucăţica portocalie care legumele. Acestea trebuie să fie fructele. Sunt o minune fructele
reprezintă grânele sau cerealele. nelipsite din alimentaţia noastră astea! Am putea să le numim
Aici sunt incluse pâinea, orezul, deoarece ele reprezintă una din „prăjiturelele naturii”.
pastele făinoase, cerealele. principalele surse de vitamine şi Când ai poftă de ceva dulce,
Trebuie să mâncăm din ele în fibre. Şi pentru că legumele sunt atât este mult mai sănătos să mănânci
fiecare zi, dar este foarte important, de multe şi diferite, este foarte un fruct decât o prăjitură. Şi este
ca măcar jumatate din cantitate, important să variem tipurile de chiar mult mai gustos.
să fie reprezentată de cereale legume consumate. Mâncând fructele crude, aşa
integrale. Ce să mai spun că arată şi cum le găsim în natură, păstrăm
În prepararea cerealelor foarte bine în farfurie. Ne colorează întregi vitaminele din ele.
integrale se foloseşte întregul bob, mâncărica pentru că unele sunt Astfel, obţinem mai multe lucruri
păstrându-se astfel intacte verde închis ca spanacul, altele dintr-o lovitură: ne potolim foamea şi
elementele esenţiale pe care le portocalii ca morcovul sau altele pofta de dulce dar ne şi întărim
conţin: fibre , vitamina B şi E etc. roşii ca.... aţi ghicit „roşia”. organismul consumând vitamine.
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Cu galben sunt grăsimile. Dunga Am ajuns şi la bucăţica albastră Şi ultima grupă este
asta este foarte îngustă pentru că care reprezintă produsele lactate. reprezentată de culoarea mov.
organismul nostru are nevoie de o Sunt preferatele mele. Este grupa ce conţine produse
cantitate foarte mică de grăsimi Din iaurt, brânză şi lapte, oasele bogate în proteine şi fier: carne,
pentru a se menţine sănătos. mele îşi iau calciu şi devin mai peşte, mazăre, fasole, seminţe, nuci
Unele grăsimi sunt bune, altele puternice. şi arahide. Proteinele sunt foarte
sunt rele. Este foarte important să le Şi nu numai oasele mele au importante pentru muşchi.
cunoaştem, să facem diferenţa nevoie de calciu, chiar şi muşchii au Dacă vrem să avem forţă
dintre ele şi să ştim cât şi cum să le nevoie de el. musculară, trebuie neapărat să le
folosim. Cel mai bine pentru noi este Aşa că, pentru a mă putea juca consumăm.
să consumăm grăsimile ce se aproape toată ziua (aşa cum îmi Ele nu trebuie să lipsească din
găsesc în peşte, seminţe sau alte place mie), beau zilnic un pahar cu hrana noastră zilnică dar în cantitate
uleiuri vegetale. Margarina şi alte lapte şi mănânc iaurt. mai mică decât legumele şi fructele.
grăsimi solide sunt de evitat.
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Eu îmi doresc să urc uşor până în vârful piramidei.


Aşa că, în fiecare zi:

- fac mişcare cel puţin 1 oră (merg cu


bicicleta, alerg sau înot),
- cel puţin jumătate din cerealele pe
care le mănânc sunt cereale integrale,
- mănânc cel puţin 2 feluri de legume
(unele verzi şi unele roşii sau
portocalii) şi cel puţin un fruct,
- beau lapte,
- mănânc cărniţă, peşte sau mazăre.

Şi voi puteţi face ca mine! Nu trebuie să vă modificaţi


obiceiurile peste noapte. Aşa cum urcăm treaptă cu
treaptă piramida şi aceste schimbări se fac pas cu pas.

Ţineţi minte: Meniul nostru zilnic trebuie să fie


colorat ca un curcubeu, adică să conţină produse
corespunzătoare fiecărei grupe.

Şi nu uitaţi că aceleaşi principii ale piramidei trebuie


aplicate, nu doar meselor principale, ci şi gustărilor dintre
ele. Copiii au nevoie să-şi realimenteze corpul cu energie
(energie pe care o luăm din mâncare) de mai mult de 3 ori Eu am întotdeauna un măr în rucsac.
pe zi. Şi dacă mâncăm o portocală sau un măr, o să avem
Am renunţat la batoanele de ciocolată
şi energie şi vitamina C.
Suntem mult mai câştigaţi decât dacă mâncăm o şi de aceea pot să alerg toată ziua şi
pungă de chipsuri. Şi mult mai sănătoşi. sunt mereu sănătos şi voios.
Proiect susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Pe înţelesul tuturor Să ne jucăm şi să învăţăm!


Arheolog: specialist care se ocupa cu Desenează alimentele corespunzătoare fiecărei culori din piramida alimentară de mai jos:
cercetarea modului în care trăiau stramoşii
noştri.
Fibre, Vitamine, Proteine: substanţe care se
gasesc în alimente şi sunt necesare
organismului nostru pentru activităţile de zi cu
zi: îl hrănesc sănătos şi îi dau energia de care
are nevoie.

Descarcă jocul de pe www.abc-darulsanatatii.ro/intra-in-aventura/, secţiunea Downloads


Modulul IV
Menţinerea sănătăţii

Modulul III
Funcţionarea
corpului uman

Modulul II
Modulul I Structura corpului
Igiena şi alimentaţia uman
sănătoasă

Intră în aventură pe site-ul


www.abc-darulsanatatii.ro
Învaţă despre universul corpului uman,
joacă-te şi câştigă premii!

www.facebook.com/AbcDarulSanatatii

Publisher: Farmaciile DONA, S.C SIEPCOFAR S.A


Adresa redacţiei:
Str. Şcolii nr. 7, Popeşti Leordeni, Project Manager
Jud. Ilfov, tel.: 021-361.46.90, „ABC-Darul Sănătăţii”:
abc-darulsanatatii@farmaciiledona.ro Farm. drd. Georgeta Ionică
www.farmaciiledona.ro

S-ar putea să vă placă și