IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ

389

Rugăciune
deRaduGyr
Stăpăne-nsângerat, Domn al himinii
şi Veşnicie limpede. Hsuse! Tu, care
ai primii pe frunte spinii şi cuie-
adănci în măinile-Ţi supuse,
Tu, Domn al Răstignirii şi-Nvierii, care
din Cruce ne-ai facut lumină şi
Răsărit din rănile tăcerii şi cântec din
osânda-Ţi fară vină -
dă-ne-ncleştarea Ta. dă-ne puterea
din ceasul pironirii-nsângerate, să
ne primim şi cuiele şi flerea ca Tine-n
marea Ta singurălate.
Pefiruntea lării zâmbetul Ţi-l pune şi
Neamul care-ocum osânda-şi duce
învaţă-l Tu amara rugăcium din
clipele suirilor pe Cruce.
Cu mâna Ta, ca borangicul lunii, din
răni oprvşte sângele flerbinte, închide-n
piepturi geamătul'furtunii. sărută-i fării
lacrimile sfinte!
Şi sus, pe Crucea crâncenă, pe care
stă Neamul nostru-nsăngerat Tu scrie,
lisuse, un aprins inel de soare, ca
semn al învierii ce-o să vie.
Şi spune mortilor din lut să nu blesteme, ci
sub trifoi, sub dâmburi, sub secară, s-
aştepte paşii Tăi călcând prin fară şi
semnul munţilor ce vor aprinde steme.
Şi spune morţilor de sub troiţe sfinte
că va veni căndva o dimineaţă când
Neamu-ntreg va julgera la viaţă,
cuminecat prin sfinţii din morminte.
390__________________________________________________V I R G I L MAX1M

Sunt, Doamne, copt pentru cules

deRaduCyr
Sunl, Doamne, copt pentru cules. nu
că-mi sunt anii grea recohă, cât mi-
este inima o holtă de crengi, sub
mdul tol mai des. Sunt, Doamne, copl
pentru cnles,
Sunt numai fructe şi balsam.
Cu cât adun pe trup rugină,
cu-atât mi-e suflelul grădinâ.
şi-i toată roade, ram de ram.
Sutit numai Jructe şi balsam.
Şi când cu lacrimi Tu mă speli. mai
mult în rod eu strâng dulceaţâ, să nu
mai afli-n el nici ceaţâ. nici viermi
amari, nici îndoieli. Cu lacrimi
fruclele îmi speli.
Şi dacă pică tot mai des
din mine câte-o creangăfrăntă,
în vărfuri. sus, grădina cântă
şi-aşteaptă marele cules.
Sunt. Doamne, copt pentnt cules.

Metanie
de Radu Gyr
Doomne, fă din suferinţă
pod de aur, pod înalt. Fă
din lacrimă velinţă ca-ntr-
un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte faguri facâ-
se şi vin. Din înfrăngeri, scări şi
trepte, din câderi, urcuş alpin.
Din veninul pus în cană fa
miresme ce nu pier. Fă din
fwcare rană o cădelniţă
spre cer.
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 391

Şi din fiece dezastru şi

crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lăstun albastru
şi ja zâmbet înţelept!

Cântec pentru liniştea sufletului

deRaduGyr
N-ai deztnierda, de n-ai ştii să blestemi. Surâd
numai acei care suspină. Azi n-ai iubi. de n-
ar fi fost să gemi, de n-ai fi plâns, n-ai duce-n
ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-fi legai, cu
mâna ta n-ai unge răni străine. N-ai
jindui după frănturi de rai, de n-ai
purta un strop de iad în tine.
Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
cufrunteajos, în pulberea amară. Şi
dacă-nvxi în cântecul de azi, e că
mureai în lacrima de-aseară.

Jnepii
de Radu Gyr
Suntem jnepii, mergem înainte la-nălţimi
de foc deasupra stepii; ne zdrelim de
cuie şi de ţinte şi-ndârjiţi, cu ghearele,
cu ţepii, ne-mbulzim pe lespedea
fierbinte, ntergem înainte. suntem
jnepii.

Strămbi, chirciţi, tărâşpe brânci, pe coastă,

trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte răpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
ştim atăt, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii şi urcăm întruna.
Râd de-mpleticita noastră turmă brazi
trufaşi cu vărful lung de fiere;
392 VlRGIL MAXIM

râsul Jor, năvala nu ne curmă

şi muşcâtn din piatră cu putcre
şi-i lăsăm pc povârniş în urmă.
Suntem jnepii, mcrgcm în tăccre.
Dacă-n calca noastră sar şuvoaic, le
sorbim cu sete neînfrântă. Dc ne-
tnproaşcă roca cv pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult nc-avântă
Totul ne-ntărâtă, nu nc-ndoaie, suntem
jnepii şi trăim din trântă.
Poate înspre culmea cu mari focuri
trccem pestc sângc şi morminte.
Poatc ne vom sfâşia dc blocuri, nu-i'
nimic, călcăm pe osaninte. Sus nc-
aşteaptă vulturii, în ciocuri cu
cununa spaţiilor sfinte. Suntetn
jncpii, mergem tnaintc.

Cântecul potiruliri
dc Nichifor Crainic
Când holda tăiată dc seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită dc spiec-n picioarc,
Legând-o cuccrnic cu-n fîr de cicoare;
lar spiccle-n soare sc/ipeau mătăsos să-
nchipuic barba lui Domnu' llristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu setnnelc crucii,
Purtau parcă moaşte cinstitc şi lucii;
lar pâinca dând abur de dv/ce miros
Părca că e faţa lui Domnu' Hristos.
Şi, iatâ! Potirul la gură Te-aduce, lisus
Hristoase, Tu, jertfâ pe cruce; Hrăneştc-
mă, pâine de Sfănt Dumnezeu, Ca bobul în
spice, ca mustu-n ciorchine; Eşti totul în
toate şi toatc prin Tine, Tu, Pâinea dc-a
pururi a neamului meu!
I.MN PENTRU CklJCEA PURTATĂ 393

Din coarda de viţă ce-nfaşurâ crama

Bunica şi rnama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea:
„Copilc, grăiră, broboanelc-accstca
Sunt lacrimi de mamă vărsatc prinos
La caznclc Domnului nostru I/ristos!"
Apoi, când culcsul dc struguri fu gata,
Biinicul şi tata
fnjoc dc călcâie zdrobiră ncstematc Cc
lasă ca roua şiwaie-nspumate. „Copi/e,
grăiră, c must sângeros Din inima
Domnu/ui nostru Hristos!"
Şi, iată! Potinil la gură Tc-aducc, Hsusc
f/ristoasc, Tu, jertfă pe cruce! Adapă-mă,
scvă dc SfSnt Dumnczeu, Ca bobul în
spicc, ca mustu-n ciorchinc; Bşti totul în
toatc şi toatc prin Tine, Tu, vinul dc-a
purvn' al ncamului mcu!
Podgorii bogatc şi lanuri mănoasc,
Pământul accsta, lisuse llristoasc, E raiul în
carc nc-a vrut Dumnezcu! Priveşte-Tc-n vic
şi vczi-Tc-n grânc Şi sângcră-n struguri şi
frânge-Te-n pânc Tu, Viaţa de-a pururi a
neamului meu'.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

de Nkhifor Crainic
întrebat-am vântul, zburătorul, Bidiviu pe
care-aleargă norul, Către-albastrc margini
pe pământ: Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei carc nu mai sunt???... Zis-a
vântul: Aripile lor Mă doboară nevăzute-n
zbor!
întrebat-am luminata ciocârlic,
Candelă ce lcagănă-n tărie
Untdelcmnul cântecului sfSnt: Undc
sunt cci care nu mai sunt?
394 V I R G I 1. MAXIM

Unde sunt cei care numai sunt???...

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns în
lumina Celui nepătruns!
întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vedc-n întuneric Tainelc
neprinse dc cuvânt: Unde sunt cei
care nu mai sunt? Unde sunt cci carc
nu mai sunt???... Zis-a bufhiţa: Când
va cădea Marcle-ntuneric, vei
vedcaf...

O minune?

De trei ori fusesem dus şi eu la secţia de pedeapsă; prin rotaţie, planificat, top
trebuiau să treacă pe acolo, în funcţie de numărul de zile afectate fiecăruia de organele
înţelepte ale partidului; odată fusesem pedepsit cu şapte zile şi de două ori cu câte pa-
trusprezece zile.
Dar în iarna 1963/64 de la 1 decembrie până la 1 martie am fost ţinut într-una din
cetulele reci. Nu pot da vreo explicaţie cum a fost posibil să rezist în starea de slăbiciune
în care mă aflam. Raportat raţional la puterile omeneşti de rezjstenţă nu se poate concepe
aşa ceva. După două săptămâni, cu lanjuri la picioare şi cătuşe la mâini, la trei zile cu o
cană de terci, nu am mai simţit nici un fel de durere, de foame sau oboseală.
Tottimpul mă rugam şi cântam psalmi şi nu-mi dădeam seama când venea mili{ianul
seara, să-mi scoată cătuşele pentru culcare. Nu-mi era frig, nu răcisem, nici măcar un
strănut. Mă deşteptam proaspăt la suflet şi la trup, deşi mai toată noaptea o petreceam
în priveghi; dispozdţia sufletească şi mintea limpede şi sprintenă mă faceau să cuget
probleme dificile ca înţelesuri, care acum se deslegau singure, ca în lumina în care nu
se ascunde nimic. Nu consideram că mă aflu în stare de pedeapsă şi nici nu sufeream
în vreun fel această condiţie, ci mi se părea că primisem un dar al lui Dumnezeu pe
care nu trebuia să-1 pierd; doream să nu mi se ia această bucurie de a. fi continuu cu El
şi numai al Lui. Uneori cântam încet, în sufletul, imnele liturgice sau psalmi şi mă sim-
{eam bucuros şi împăcat în sine şi n-aş fi vrut să schimb niciodată starea aceea. Oare
Domnul Hristos lucra în neputinţa mea? Câteodată îl vedeam pe miliţian uitându-se
vreme îndelungată prin vizetă, parcă vorbea cu mine.
Spre sfarşitul lunii februarie 1964 am început să simt o greutate în picioare şi nu
mă mai puteam mişca aşa de uşor în lanţ. Trecerea timpului nu am realizat-o atunci, ci
mai târziu când am reconstituit cele ce se petrecuseră. Când primeam terciul, ştiam că
au mai trecut trei zile, dar câte trecuseră în total, nu realizam.
intr-o n, parcă vederea, dar numai cea fîzică, mi s-a umbrit şi am simţit că mă
prăbuşesc cu trupul; sufleteşte voiam să nu cad şi am strigat: „Doamnc, Tu ştii cănu
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 395

maipotr Mi s-a părut că mi-e cald şi dorm, deşi auzeam şi simţeam cum s-a deschis
uşa celulei, zgomot de picioare împrejurul meu şi oameni care vorbeau. Am vrut să mă
ndic, dar nu am putut. Era Crăciun cu mai mulţi ofiţeri pe are nu-i mai văzusem în
Aiud. Nu am înţeles ce a răspuns Crăciun, dar altul a zis:
- Scoate-1 de aici!
Apoi n-am mai auzit şi n-am mai văzut nimic şi mi se părea că dorm. Şi iarăşi am
auzit paşi; un miliţian cu un deţinut de drept comun, foarte voinic, m-au dus la fierărie.
Mi-a scos cătuşele, mi-a tăiat lanţurile şi, sprijinindu-mă, mă îndemna să merg. Ajutat
de el am urcat la etaj şi am fost băgat în celula de unde plecasem.
- Aveţi grijă de el, a zis miliţianul.
Fraţii de suferinfă m-au luat pe braţe. Am dormiî multe ore, poate zile. Când
m-am trezit, am constatat că ingineail Mihăilescu nu mai era în cameră; îi expirase
pedeapsa. Rămăseseră doar doi: Mare şi Dinescu.
Peste câteva zile le-am recitat frafilor din celulă un poem care reflecta în cuvinte
neputincioase starea pe care o avusesem în timpul celor trei luni de izolare.

Celulă de pedeapsă
Licoarca suferinţei sc prelingc-n mine, otravă
dulce, sfântă: in lujul de cucutâ... Bojocii se fac
roşii şi-i scuip pe rând afară, bănuţi rotunzi dc aur în
carc cumpăr icftin un strop de raze-n ceruri, doi paşi
dc rai, în ţară..
Şi ochii sc fac galbeni, cu ceară picuraţi, sau
vineţi câtc-o dată, ca unghia strivită... hicatul, când
sc umflă, când se usucâ-ncet şi inima sc joacă „dc-a
alergata-n ccrc" şi scârţâit dc oasc cu zomăit dc
lanţuri sc-amcstecă-ntr-un cântcc cu armonie gra
vă şi pedalată lung... ... şi-adorm lipit de zidl
O, cc scump c visu-acesta!
Ce Tainâ creştc-n zid, de
crapă dc lumină, Lumină
izvorând?
Serafice cântări rnă însoţcsc în sfcre pc trcpte de
lumină, in nesfarşit urcuş... Şi crcştc-n „adormirc"
un trup sfinţit, în minc, ca-n Lazăr, putrejunca se
face Monastire
396 VIRGIL IVI A X I M

şi ftccare rană e-o boabă de rubin, iar lanţul

sc preschimbă în ochi de Heruvimi cc
lcagănă în Cruce, Hristoşi în răstigniri... Şj'
limba amuţcşte! Câci ochiul vedc-n sine o
lumc farâ nume şi tnai presus de minte, ca-n
Dimineaţa Sfăntă când Roua învierii scălda
în Bucurie, piciorul Magdalenei...
... Cc sfant e Msu-acesta!
Dar cc Mistric sfăntă m-adaugă în Zidire
ca Ana în „uimirea"suirilor pe schele.
Ce taină-ascundc zidul crucificării mele
de crapă de lumină, Lutnină izvorând
Golgotelor din mine, lisusul meu Prca-Blănd?...
O, cc sfant e Visu-acesta...
Divinul şi pământul îngemănate-n minc...
- Dc cc dormi, banditule? Tc-nvăţ eu mintc, acuşi!
(Răsună prin vizetă un glas de căpcăun
şi cad din rcvcrie-n cuptorul cu tăciuni.) Mai ai
trci luni de zile de-acu-nainte,-i bine?!
- O, să trăiţi, domn' şef, e bine, foarte bine!
Cc dulce va fi Visul, încă trei hini de 23'Je...
De-ai şti, poate-ai veni alăturea de mine!
- Tâlharule, nu ţi-c ruşine?!
- O, tâlhăresc, domn'şef, în Codri de lumină...
N-ai vrea să tâlhărim vn strop şi pentru tinc?
- Pentru mine?
- Da, cred că ţi-ar face bine...
- Banditvle, păstrează-l pentru tinel
Şi scuipă temnicerul, în scârbă, priatre dinţi
... rămân cu Visul meu, încă trei luni de zile...
... şi creşte-n „adormire" un trup sfmţit în mine,
ca-n Lazăr putrcjunca sc facc Monastirc
şi ficcare rană c-o boabă dc rubin,
iar lanţul se preschimbă în Ochi de Heruvimi
ce leagănă în Crvce, Hristoşi în răstigniri...
O, ce sfânt e Visu-acesta!
Divinul şi pământul, îngemănate-n mine...
IVIN PENTRU CRLCEA PL'RTATĂ 397

Metode diabolice şi crime deliberate

Aveam să aflu că cei din Celular şi Secpe care lucrau în fabrică, fuseseră supuşi
unei probe de foc, prin presiuni morale, pentru a-şi preciza pozipa pro sau contra
reeducării.
Mulţi acceptaseră compromisuri: „Eu nu mai am nimic cu trecutul, dar nu pot
facepe comunistuV, şi fiecare îşi motiva declaraţia cu argumente proprii.
Dar zdce proverbul: „Dacă dai degetul cel mic, îţi tmge toată mânâ\ Top ace-
îa care nu au avut o atitudine tranşantă au fost obligap să participe la şedinţe, în care
cei căzuţi fară întoarcere în braţele vrăjmaşului erau puşi să vorbească despre
binefacerile şi realizările comunismului, să cearâ renegarea trecutului, adică să insulte
şi să blasfemieze conceppa şi ideologia căreia aparţinuseră şi oamenii pe care-i cunos-
cuseră, iar pe cei care erau aduşi cu sila sau nu erau de faţă, dar încă nu făcuseră
concesii, să-i împroaşte cu baiele murdare ale „omului nou, cinstit şi drept" după ce a
cunoscut frumuseţea morală a urii faţă de exploatatori şi criminali.
Cei ce rezistau presiunilor şi reprezentau rezistenţa anticomunistă, au fost chinuip
cu metode speciale. A fostcazul comandantului Nicolae Petraşcu; asupra lui s-a acponat
şi cu droguri, special administrate timp îndelungat, încât i s-au anihilat puterile fizice şi
psihice. La puţin timp după eliberare, în 1 %8, presiunile Securităjii i-au provocat moartea.
Pe profesorul George Manu, savant atomist, care a refuzat să predea sovieticilor secrete
ştiinpfice în legătură cu cercetările atomice, 1-au ucis cu mâncare infectată cu microbi
activi de tuberculoză.

Confruntări

Ca sală de club era folosită fosta biserică a peiitenciarului. La şedinţele de

demascare, ne-au dus forţat şi pe cei din Zarcă, să asistăm cum oamenii îşi dau seama
de greşelile trecutului de întunericul mistic în care au trăit şi îmbrăpşează şi se alătură
căii drqjte a materialismului comunist.
Mai întâi ne-au pus să vizionăm filme cu realizările faptuite de partid în ţară.
Când am refuzat să mergem, ne-au scos cu sila din celule. La film, întorceam spatele
aiurea. Crăciun sesizând atitudinea noastră, s-a răstit:
- De ce nu vrep, mă, să vedep ce-ani realizat noi? Iată, noi am facut o „ Ţară ca
soarele sfănt de pe cct 1', nu voi!
Citase un vers dintr-un cântec legionar, dar omisese cuvintele lui Mofa, căzut la
Majadahonda, în Spania în 1937, în lupta împotriva comunismului, careîn Testamentul
său spusese: „Şi să faci, măi Comeliu, din ţara noastră o ţară frumoasă ca un
soare, şi puternică şi ascultătoare dc Dumnezeu! Trăiască Legiunear
Tocmai sfinţenia şi ascuttarea de Dumnezeu au omis-o comunişti, ca să poată robi
neamul şi jara păcatului şi hulei împotriva lui Dumnezeu.
Atunci Gily loanid i-a
398_____________________________________________V IR G M . M A x i M

- A pune piatră peste piatră, ucigând oameni şi biologic şi spiritual nu înseamnă o

realizare, ci nenorocire şi distrugere, întuneric şi moarte.
După câteva vizionări ca să creeze o stare de tensiune, lăsându-ne să înţelegem că
nu vom scăpa vii fară compromisuri morale, ne-au scos într-o sală mai mare în Secpa a
II-a special amenajată, cu tribună şi bănci pentru auditoriu. Era sfârşrtul lui martie 1964.
Eram în mare număr, împănap cu ciripitori, mai mutt depatru-cinci sute de oameni.
Aşteptam pe bănci; milijienii erau înşîraţi lângă perep. Pe estradă, la tribună au
apărut cinci-şase reeducap. II cunoşteam doar pe avocatul Stere Mihalexe, un fost le-
gionar, mereu pe poziţie oportunistă. M-am gândit totdeauna cum se face că unii dintre
cei care păreau că sunt oameni devotaţi crezului creştin şi românesc ajung în brajele
adversarului şi se fac unelte de lovire ale lui?
Am găsit răspunsul în cuvântul Sfantului Apostol Ioan fl loan 2, 19): „Eiau ieşit
dintre noi, dar nu erau dintre ai noştri, fiindcă de ar fî fost dintre ai noştri, ar fi
rămas cu noi: dar ca să arate că nu toţi sunt dintrc ai noştri de accea au ieşi(\ Şi
m-am liniştit. Mi-am adus aminte de Arie, de Nestorie, de Eutihie, de Iulian Apostatul
şi am înţeles câ Adevăru! nu poate fî compromis. Se compromit cei ce-L părăsesc.
Cele Sfmte nu se spurcă!
Şedeam pe o bancă pe la mijlocul sălii. în locul acesta, cu câţiva ani în urmă, pe al-
tarul demolat acum, Mântuitorul cobora pentru a ni se da nouă, celor în suferinţă, hrană
spre viaţa veşnică; aici trăisem alături de fraţii în suferinţă conştiinţa nevredniciei noastre
de oameni păcătoşi şi tot aici ne legasem să ne smulgem de bucuriile pământeşti, să ac-
ceptăm jertfirea fiinfei noastre şi să nu trădăm pe Hristos. Aici satan îşi facuse acum,
prin slugile sale, capiştea farădelegii, încercând să aducă pe toţi jertfrtorii, prostifi de
vorbe deşarte, să închine viaţa pântecului şi plăcerilor lumii acesteia trecătoare.
Unul Parpalac, care vorbea mai des la astfel de şedinţe, aainca cu noroi în special
în Comandantul Horia Sima, căci se urmărea în mod special discreditarea lui. Cuvintele
îi erau sugerate de stăpânii lui şi aveau darul să-1 facă caraghios. Duşmanul, indirect, îl
indica pe cel care reprezenta linia de conduită legic»iară. Privind spre tribună am simfit
un freamăt în tot organismul care punea în mişcare toate fibrele văzute şi nevăzute ale
fiinţei mele. Aşa tni se întâmpla ori de câte ori trebuia să intru direct într-un act de
înfruntare, ca un cal înainte de concurs sau de şarja de atac.
Se făcuse linişte, Mihalexe s-a ridicat în picioare, mic de statură (ca şi la suflet)
şi umflat, abia întrecând cu capul pe cei care şedeau pe scaune. Cu dezinvoltură avocă-
(ească debita tot felul de inepţii, insuitândtrecutul de luptă najională al Mişcării Legionare
şi pe reprezentanţii ei, învinovăfind însăşi credinţa creştină, care schimonosise gândirea
lor. N-am suportat impertinenţa lui şi m-am rugat lui Dumnezeu să-1 pot înfrunta pe
acest slujitor orb al stăpânirii vrăjmaşe lui Dumnezeu.
- Te rog să încetezi. în numele cui vorbeşti şi cine te-a împuternicit în calitate de
deţinut sâ vorbeşti altor dejinuţi despre probleme politice?
Pe Mihalexe nu 1-am lăsat să răspundă, ci m-am adresat celor din sală:
- Domnilor, politica se face în caidipi de libertate, fizică şi morală, în regim demo-
cratic, unde libertatea cuvântului, a publicaţiilor, a întnmirilor şi acţiunilor sunt garantate
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 399

pnn lege. Aici şi acum nu beneficiem de nici una din aceste condifii şi nimeni nu poate
"ace polhică. Aici, ca şi afară, se face o singură politică: a stăpânului. Am fost aduşi cu
«4a din celule ca să acceptăm şi să preamărim pe cei ce au distrus valorile spirituale ale
icamului nostru şi să insuhăm pe cei ce au murit pentru ele. Cât timp am fost liberi, am
tast urmăriţi şi prigoniţi, iar în cele din urmă arestaţi şi mulţi dintre noi ucişi pentru politica
«sjcomunistă. Acum, deşi condamnaţi, ni se cere şi chiar ni se impune să facem politică.
Oai comunistă. Cine vrea să mai stea aici, e liber. Eu cer să fiu dus îhapoi, la celulă.
Şi mi-am făcut loc să ies. Aproape toată sala s-a ridicat alâturi de mine. Au rămas it
bănci cei căzuţi, aduşi ca să provoace disensiuni.

să vină Crăciun, Sandu Ştefănescu i-a facut lui Mihalexe o txecere în revistă a tuturor
suferinţelor pe careiegionam şi\rorin Tomari\^e-su sapoftal &e-a\\H\gd\ a cswci &awsvv\
(1922-1964), aproape sub toate regimurile care au băgat ţara în închisori, în lagăre,
peste care Mihalexe aruncă cu scuipat, ca orice vândut şi trădător, slugă a străinilor,
deşi ar fi trebuit să fie exemplu de viaţă spirituală şi jertfa neprecupeţită.
Mihalexe m-a învinuit, ameninţat şi taxat drept mentor al Zărcii şi pe Sandu
Ştefănescu ajutorul meu, iar cei ce ascultă de noi vor avea de suferit. Sufletul lui Delu
Bălan tremura de emoţie şi bucurie; prezenţa lui lângă mine îmi dădea îndrăzneală. Nu
ne văzusem de la Târgşor şi simţeam nevoia să ne îmbrăţişăm şi să împletim aceeaşi
cunună a suferinţei pentru mărturisirea Adevârului.
Atunci a intrat Crăciun. Rămăsesem în picioarej să nu fiu obligat să îi dau respectul.
Cu spume la gură, a încercat să mă întimideze, ameninîându-mă personal şi atenţionând
că cei ce încearcă să se opună partidului şi reprezentanţilor statului (deci „reeducarea"
nu era o acţiune perscmală a lui Crăciun, aşa cum vrea acum să-i absolve pe adevăraţii
responsabili) vor avea de-a face cu o forţă (şi se umfla în pene şi-şi privea cizmele Şi
gradele de pe umăr) care îi va strivi. A făcut aluzie la familia mea de reacţionari şi
bandiţi, la fratele meu care luptase în munţi. După ce s-a săturat de injurii şi calomnii,
ne-a trimis la Zarcă, unde „ne vor putrczi oasel£\
După câteva zile s-au instalat megafoane în toată închisoarea şi s-au lăsat vizetele
deschise. O ri întreagă ne-a fost transmisă ,^narea şedinţă" care a avut loc în penitenciar,
la care deţinuţii reeeducaţi au insultattot ce aparpJiea trecutului creştinesc şi românesc.
Am fost nominalizaţi şi cei care încă ne menţineam pe pozipi retrograde şi mistice.
După alte câteva 2âle au improvizat o estradă în curtea dintre secţii şi fabrică.
Ne-au scos din celule să asistăm la declaraţiile comandantului legionar Nicolae Pe-
traşcu. Starea sa de qjuizare era totală, expresia îi era ceva străin fiinţei sale; a vorbit
în aşa fel încât toţi am înţeles că a fost pus în situaţia să ne dea deslegare să facem ce
vrem. Liberi să acţionăm în funcţie de ccsiştiinţa noastră. Era tot ce putuse să smulgă
adversarul. TcA timpul se pusese în fa{a dânsului şi comandanţilor legionari că se fac
ră^junzători de suferinţele celorlalţi, paitru faptul că îi menţin în ascuhare.
Ca să arate că legionarii nu depind de un ordin venit din partea unei autorităp
ierarhice, dacă nu exprimă linia legionară, ci fiecare este edifîcat în ceea ce trebuie să
facă, a acceptat să formuleze această deslegare.
400_____________________________________________V i R y, i L MAxlM

Crăciun credea că prin aceasta legionarii vor accepta îh masă reeducarea. Dar
s-a înşelat. Cuvântul comandantului Nicolae Petraşcu a avut caracter contrar aşteptărilor
administraţiei. Comandantul Petraşcu a prezentat ideaiul legionar şi bătălia dusâ de
Mişcare, de la tnfiinţare până la zi, spunând că, faţă de cele enunfate, din acel moment
fiecare e liber să procedeze cum îi dictează conştiinţa. în deslegarea enunţată, cei mai
mulţi au văzut dreptul de a rezista şi de a lua pe cont propriu lupta împotriva adversarului
credinţei şi neamului. Şi aşa s-a întâmplat. Căderile au încetat şi mulfi dintre cei ce
facuseră formal concesii îşi făceau mea culpa.
Simţeam că era timpul ultimelor încercări ale hidrei care, nemaiputând rupe cu
dinţii, căuta să doboare prin lovrtură de coadâ. Vorbeam cu fraţii din celulă, cu cei ce-i
întâlneam îh public şi ne încurajam, înţelegând că, mai muit ca oricând, trebuia să
rezistăm, să nu cedăm, să nu dăm satisfacfii diavolului şi slujitorilor lui văzuji. Eram mai
aproape de cunună, iar ei mai aproape de înfrângere.
Nu puteam lupta cu armele lor. în afară deprigonire şi ucidere, ei nu au alte arme
Noi avem armele şi armura duhovnicească pe care le indică Sfantul Apostol Pavel
(Efeseni 6, 11-18). Şi apoi: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga suflete/e", spune
Mântuitorul, iar „Cme va răbdapânăia sfarşit, va biruf' şi ,Jndrăzn/fi'(la mărturisirea
adevărului), Eu am biniit lumea".
Trebuia să îhîelegem şi am înţeles, că aşa cum evreii au detumat procesul
Mântuitorului din planul spiritual în planul politic (acuzându-L că e împctriva Cezarului),
ca să-L poată ucide, la fel comunismul acii2ă politic pe cei ce i se împotriveau în planul
spiritual. Depepoziţii spiritualenutrebuia facutănicioc«icesiecomunismului. Tofi
eram în bună dispoziţie suflâească şi rugăciunile noastre aveau o dulceafă aparte, pe
care o simţeam organic, pe limbă, ca un gust al bucuriei care întrecea orice altă dorinţă
Trăiam o stare de nq>ăsare, de ignorare a celor ce s-ar putea întâmpla cu vieţile noastre,
cu trupurile noastre efemere.