Sunteți pe pagina 1din 4

Student Ciortea Victor Ioan

An IV Î.F.R.

PROTECŢIA COPILULUI

”Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, are dreptul
la protecţie alternativă ”1incluzand instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială sau adopţia.
Instituirea tutelei este de competenţa instanţei judecătorești potrivit legii şi are loc când
întâlnim unul din următoarele cazuri:
- ambii părinţi sunt decedaţi; necunoscuţi; decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a
aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti; puşi sub interdicţie; declaraţi judecătoreşte
morţi sau dispăruţi;
- în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul copilului
instituirea tutelei;
Persoana sau familia care urmează să fie tutore trebuie evaluată de către direcţia generală
de asistenţă socială şi protecţia copilului . În acest caz au prioritate membrii familiei extinse. Nu
se poate institui tutela în favoarea unei persoane care nu are domiciliul în România.
Protecţia specială a copilului, cuprinde măsurile, prestaţiile şi serviciile destinate îngrijirii
şi dezvoltării copilului lipsit temporar au definitiv de ocrotirea părintească sau a celui care , în
vederea protejării intereselor sale , nu poate fi lăsat în grija acestora. Copilul poate beneficia de
protecţie specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
Măsurile privind protecţia specială sunt stabilite şi se aplică în baza unui plan
individualizat de protecţie.
Planul individualizat de protecţie este documentul prin care se realizează planificarea
serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea
prevenirii separării copilului de familia sa. Măsurile de protecţie specială care privesc copilul ce
a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu acordul lui . La stabilirea obiectivelor planului
individualizat de protecţie se acordă prioritate integrării copilului în familia sa sau plasamentul în
familia extinsă.
Situaţiile în care pot fi instituite măsuri de protecţie specială.
Potrivit Legii 272 din 2004 pot fi dispuse măsuri de protecţie specială faţă de următoarele
categorii de copii:
1
Potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004
1
Student Ciortea Victor Ioan

An IV Î.F.R.
- copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi; necunoscuţi; decăzuţi din drepturile
părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti; puşi sub interdicţie;
declarați judecătoreşte morţi sau dispăruţi; când nu a putut fi instituită tutela;
- copilul care, în vederea protejării intereselor sale nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive
neimputabile acestora;
- copilul abuzat sau neglijat;
- copilul găsit sau abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
- copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal;
Măsuri de protecţie specială :
- plasamentul;
- plasamentul în regim de urgenţă;
- supravegherea specializată;
Plasamentul reprezintă o măsură cu caracter temporar care poate fi dispusă la:
- persoană sau o familie;
- un asistent maternal;
- un serviciu de tip rezidenţial ;
Persoana sau familia care primeşte în plasament un copil trebuie să fie evaluată de către
direcţia generală de asistenţă socială si protecţia copilului. Pe toată durata plasamentului
domiciliul copilului este la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip
rezidenţial. În cazul copilului de până la 2 ani măsura plasamentului poate fi dispusă numai la
familia extinsă sau substitutivă.
În aplicarea noului Cod civil, prin legea pentru organizarea judecătorească se vor stabili
regulile privind alcătuirea şi funcţionarea instanţei de tutelă, ca şi instanţă specializată.
Legislaţia actuală impune instituţiilor statului, respectiv serviciului public de asistenţă
socială şi Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, să acţioneze pe două
planuri în vederea protejării copiilor,primordial urmărindu-se prevenirea separării copilului de
părinţi şi, în al doilea rând, dacă separarea a intervenit, se urmăreşte integrarea copilului într-un
mediu familial stabil, permanent, în cel mai scurt timp posibil.
Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depis tarea
precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi
pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.
Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor
părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de

2
Student Ciortea Victor Ioan

An IV Î.F.R.
lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie
sau mediere, acordate pe baza unui plan de servicii ce are ca obiectiv prevenirea separării
copilului de părinţii săi. Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie
specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată
că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.
În cazul în care copilul a fost separat de familia sa, respectiv este temporar sau definitiv
lipsit de ocrotirea părinţilor săi, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
acestora, are dreptul la protecţie alternativă.
Protecţia alternativă include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de
prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine
seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea
copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Măsurile de protecţie specială se acordă până la dobândirea capacităţii depline de
exerciţiu, dar pot fi acordate şi în continuare, la cererea copilului care-şi continuă studiile într-o
formă de învăţământ de zi, pe toată durata studiilor, dar fără a depăşi 26 de ani.
Tinerii care nu-şi continuă studiile, dar nici nu pot reveni în propria familie, fiind
confruntaţi cu riscul excluderii sociale pot beneficia, la cerere, de protecţie specială, pe o
perioadă de doi ani.
Serviciile de protecţie specială sunt:
- servicii de zi;
- servicii de tip familial;
- servicii de tip rezidenţial.
Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi
dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea
determina separarea copilului de familia sa.
Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane
fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi,
ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.
Serviciile de tip rezidenţial (se încearcă a fi de tip familial) sunt acele servicii prin care se
asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, în
centre de plasament, de primire a copilului în regim de urgenţă și maternale
Principiile urmărite la stabilirea măsurii plasamentului:

3
Student Ciortea Victor Ioan

An IV Î.F.R.
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura.
Este interzis plasamentul copilului sub 2 ani într-un serviciu de tip rezidenţial, cu
excepţia cazului în care acesta prezintă handicapuri grave cu dependenţă de îngrijiri specializate.
Măsura se instituie de către Comisia pentru protecţia copilului sau instanţa de judecată.
Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului și are următoarele efecte :
- domiciliul copilului se află la persoana sau serviciul ce-l are în îngrijire;
- drepturile şi obligaţiile părinteşti referitoare la persoana şi bunurile copilului rămân la
părinţi, când măsura a fost dispusă de comisia pentru protecţia copilului.. Aceste sume se fac
venit la bugetele locale.
Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsura de protecţie specială, cu caracter
temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului
găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare.
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul
drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la
înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti instanţa judecătorească
dispune această măsură numai când se constată că în legătură cu un copil încredinţat unei
persoane fizice sau juridice există o situaţie de pericol iminent, datorită abuzului sau neglijării.
Instanţa se va pronunţa prin ordonanţă preşedinţială.
În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen
de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură ,i nstanţă care este obligată să se pronunţe
şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

S-ar putea să vă placă și